Carpe diem - LA CAZINOU
Cazinoul Rama, nord de Toronto, este vestit nu numai pentru forfota permanentă a oamenilor si vuietul aparatelor de tocat bani, ci si pentru marele lui spatiu cultural-artistic, Entertainment Centre, în cadrul căruia au loc numeroase show-uri si manifestări publice de anvergură. În calendarul programelor distractive, capul de afis l-a tinut în noiembrie spectacolul „Frankenstein”, prezentat cu multă emfază ca un „The Monstrous Musical that will ROCK your world”. La această incitantă reclamă se adăuga specificarea că este vorba de o transpunere scenico-lirică a „legendarului roman” al scriitoarei Mary Shelley, realizată de o echipă de muzicieni, regizori, producători si interpreti din New York. (În paranteză fie spus, despre autoare, pe numele său complet Mary Wollstonecraft Shelley, stiam că era sotia cunoscutului poet englez P.B.Shelley, 1792-1822, si că vestitul său roman „Frankenstein” a cunoscut o primă ecranizare în 1931, fiind tradus si publicat si în România în 2004, la Ed.Corint).
Cu aceste date în minte si cu o rapidă rememorare a subiectului (povestea horor a ucenicului vrăjitor care, năzuind să-si egaleze maestrul, este depăsit de propria-i ispravă, dând viată unui adevărat monstru, de mâna căruia va fi în cele din urmă ucis...), mi-am ocupat locul confortabil în marea sală de reprezentatii, ticsită de iubitorii acestui gen de artă. Pentru posibilele scene mai putin agreabile fusesem avertizat de un anunt expus la intrare, care nota: „This performance includes special effects and dramatic scenes that some may find disturbing!”
Spectacolul a început în fortă, în vuietul asurzitor al ghitarelor si tobelor dezlăntuite, ilustrând încă din start acea caracterizare de „the passion & the power” a întâmplărilor de pe scenă, consemnată cu litere mari în brosurile publicitare. Prin fata ochilor celor din sală s-au perindat rând pe rând artisti integrati pe deplin în rolurile si tablourile ce se succed firesc în desfăsurarea logică a actiunii. Efectele de lumini si orchestratia pun si ele în evidentă anumite momente, tinând mereu trează atentia si suspansul spectatorilor. Sala e învăluită de muzica debordantă a actorilor-cântăreti, înzestrati cu mini-microfoane individuale, a căror sensibilitate este amplificată de difuzoarele deschise la maxim. Poate că această sonorizare excesivă, care dă senzatia incomfortabilă de „tipăt”, ca si secventele mai crude din spectacol, asupra cărora asistenta a fost prevenită, determină pe unii spectatori, îndeosebi pe cei mai vârsnici sau suprasensibili, să părăsească după un timp sala, fapt deloc plăcut pentru organizatorii si interpretii acestui „entertainment” newyorchez, de o factură mai aparte...
Discutând si schimbând impresii, după spectacol, cu unii cunoscuti, ori parcurgând paginile de divertisment ale unor ziare din Toronto, mă văd nevoit să reiterez acuta problemă a culturii canadiene, pe care am abordat-o mai în profunzime cu alt prilej. Recentul „Frankenstein” de la Cazinoul Rama mi-a acreditat încă o dată ideea unei imagini caleidoscopice, dar neunitare, a spiritualitătii patriei noastre de adoptie. ”Aici încă se trăieste în umbra Americii, asa cum o dovedeste si musicalul pe care abia l-am văzut” – îmi mărturisea un interlocutor.”Este semnificativ că multi artisti canadieni, oameni de cultură, de stiintă etc. se stabilesc mai degrabă în SUA, unde îsi găsesc terenul propice pentru afirmarea si recunoasterea lor publică”- adăuga altcineva.”O cultură mare, bine articulată, cu un specific aparte nu se poate realiza numai prin intermediul comunitătilor etnice, ci trebuie cultivată cu mai multă pricepere si încredere la nivel national. Lipsesc liniile de fortă, atractiile magnetice care să contopească aceste componente într-un tot unitar, distinctiv. Un proces convergent se întâmplă, de pildă, în SUA, unde fiecare factor si demers cultural-artistic tinde să capete pecetea de tipic american” – opina un alt participant la spectacolul respectiv. În sprijinul acestor afirmatii vine si presa torontiană, din care am spicuit următoarele : „Toronto needs to freshen up and polish up its image and make it more exciting. He too often tries to present as Canadian New York or Canadian Chicago. But why go to a Canadian Chicago when you can go to the real one?” Sau : ”We need more exciting things, otherwise we ll never get the uber-urbanites from big American cities. If we just offer a smaller version of what they can already get, we re going to die”. Si : „We have many museums, indeed, different theatres, a wonderful opera house, Ontario Place, ROM. AGO, Casa Loma, some good writers etc., but we need something better. We need more things for families, so Amercian don’t go to Europe. If we don’t act soon, we’ll became invisible to the world within 15 years”.
Evident, cititorii nostri vor întelege ceea ce trebuie înteles într-un sens mult mai amplu si mai nuantat din cuprinsul acestor generoase asertiuni. Evaluările, răspunsurile si initiativele concrete în directia propusă nu sunt deloc usoare, pe termen scurt si lung, dar nici imposibile. În alt fel, se va trena în aceeasi legănătoare si amăgitoare idee de „amalgam spiritual”, de „multiculturalism”, care pulverizează si anihilează de fapt specificul si individualitatea unei culturi, în spetă a celei canadiene. Este tocmai ceea ce exprima foarte bine si poemul The Culture Sold al lui Pier Giorgio Di Cicco, un poet laureat din Toronto, care publică săptămânal versuri în „Ideas”. Iată-l : one day you will want it back./ or at least get nostalgic about it.// it won’t be there,/ it won’t be there.// you will go to history books./ it won’t be there.// it will not be reasonable./ but there you are. You will have/ everyone’s freedoms and not your own// to go back to. you will have surveillance/ and no home. you will have diversity// and nothing familiar. you will have a country/ of abstraction, an idea of everyone.// and nothing. you will have landscape/ that cries for a style/ of what you were, and you will stutter/ and offer it freedoms, like the wind (...) and ask to show your face to the sky/ and be recognized. (Am respectat întru totul ortografia autorului...).
|
Ion Segarceanu 12/15/2006 |
Contact: |
|
|
