Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


LA " ROATA NOROCULUI "


Vanzatorul domnului Zamfirescu, tinerelul acesta balan ca branza, ce-si acopera

frezura si fruntea prea lata cu un basc, fudul si neastamparat, atat de fudul de-l vezi

cu agrafa la manseta pantalonilor si cand nu calareste bicicleta, atat de neastamparat

de nu sta o clipa locului, de-si gaseste mereu ce sa mestereasca, de parca i-ar curge

in vine "argint viu" nu sange de om, tinerelul acesta de statura mijlocie se scoala cu

noaptea in cap sa mature prin fata pravaliei, inainte ca patronul sa-i comande deschiderea obloanelor. Azi, mai ales azi, are un motiv in plus, un "pont pe-asupra",

cum ar zice el, sa-si arate vrednicia fata de domnul Zamfirescu. Nu numai ca patronul

de la o vreme s-a purtat cu el ca un tata, nu ca stapan fata de o sluga, ieri seara, dupa

inchiderea magazinului, n-a mai trimis-o pe Radita, bucatareasa si "femeia de casa",

adica femeia care deretica si tine ordinea in odai, n-a mai trimis-o sa-i aduca mancarea

in camaruta lui de dormit, ci sa-l cheme la masa cu ei toti, si nu numai odata, ocazional,

ci pentru totdeauna. I-a asezat scaunul langa nepoata dumnealui, Paulina, o fata de-a

fratelui sau, cea mica, pe care tot el a nasit-o, ca pe toate fetele astuia, patru la numar,

dar care pe-asupra poarta si numele nasului, pentru ca domnul Zamfirescu nu este

numai domnu' Zamfirescu, cum ii zice lumea, este dupa acte Zamfirescu Paul.

Graba patronului de a-si tine vorba, adica asa cum i-a zis lui, atunci, la inceput, cand

avea numai doispe ani, ca "sa nu-si cheltuiasca leafa, s-o tie in capitalu' pravaliei" si

ca, "daca va fi baiat de nadejde, il face tovaras de negustorie, cu parte la castig", graba

asta de a-i arata ca-l ridica in consideratie si-l trece la masa cu el, graba asta are pe

ascuns alta "conditiune". Ieri, cand la chemat in coltul lui de socoteli, acolo, in

depozit, intre baloturile de panzeturi si stofe, domnul Zamfirescu l-a descusut de-a

dreptul, fara ocolisuri :

- Constandine, ce ee... intre tine si Viorica macelarului?

"Cum se afla totul si-n targusorul asta, ca oras numa' cu numele, tot ca-n satul lui

de pe valea Sabarului, pe potriva, n-ai aprins bine focu', ca s-a si facut fum !"

- Intre mine si Viorica?... si-a luat el un timp de chibzuinta, cum sa spuie, cat sa spuie

din ce-a fost de-adevaratelea... Ce sa fie, nimica ! Apoi, a turuit ca o morisca, sa-l faca pe patron sa creada: ea, ca noi, baietii ne-am mai odi'nit bicicletele la sirele de paie,

acolo, la porcii lui tac-su, si-a venit ea, si la urma siasiu-ochi crucisi de Pandelache

a intaratat-o, ca nu-i este ei frica sa stea intre atatea baieti? Si ea i-a-ntors-o: mie,

frica ?!... Binee, uite, cine are coraj sa se lupte cu mine? Si,asa, hodoronc-tronc, s-a

protapit din naintea mea: ai coraj Dinulet?... M-am luptat cu ea, ce era sa fac, sa ramai

de ras in fata baietilor!?

- Si te-a prididit, te-a-nvins ? s-a facut domnul Zamfirescu ca se lasa prins de poveste,

dar cu ochii ca doua sfredele sa scormoneasca "adevarul bob si bob", cum i-a tot cerut

lui cu vorba, in alte discutiuni.

- Hei, cum ?, din trei miscari am culcat-o la pamant, acolo, pe pologu' de paie !

- Asa?! a mai zambit patronul, fara sa-si curme iscodirea.

- Pai ce-a crezut ca mi-era frica de ea! a incheiat scurt Constandin, ori Costica, cum il

striga clientii, ori Dinulet, cum il alinta Viorica. A incheiat si s-a intors pe calcaie, sa scape de sfredelul patronului, sa nu-l prinda fastacit, de va da sa-i dezica si alte zvonuri.

Ca, vezi, ce ar fi putut sa mai afle patronul, ar fi fost asta : Viorica mai mult s-a prefacut

ca se lupta, prea repede s-a dat batuta. Totul a fost "un plan subtire", ca sa-i sopteasca

la ureche: "Dinulet, te-astept duminica, tot aici, mergem la iaz cu bicicletele. Vii singur!"

- Constandine, ia stai, unde fugi! l-a mai tinut in loc patronul.

- Ca am lasat un raft neterminat !

- Lasa ca-l termini tu, e timp!... Asculta aici, la vorba mea de om patit si trecut prin viata.

In voi, acuma, clocoteste sangele-n vine. Sunt si fete de-astea mai rele decat carlanele.

baga de seama, sa nu ne calce pragul cu burta la gura !

- Da' ce, eu...Da' nu e nimica intre mine si ea !

- Asa, neica, asa, nu te lega la cap, asteapta sa-ti faci armata, apoi, cum ne-a fost vorba,

te-ajut eu sa-ti croiesti un viitor!... Hai, fugi de termina ce ai de terminat !

* * *

"Hei, asta e pontu'! N-ajunge ca-mi tin leafa in capitalu' pravaliei... Imi croieste el un viitor, da' cu conditiunea sa-i intru in casa, sa-i iau de nevasta nepoata... Si cine stie

cate conditiuni o sa mai puna?" Frica asta de la urma a patruns ca inghetul pana-n

maduva oaselor: "Cum n-are el un baiat al lui, mai mult ca sigur imi cere sa-i port numele. Doamne, ce am ajuns!" Dinulet si-a facut cruce, a scuturat din cap, si-a deslipit palmele de pe prichiciul ferestrei, le-a-ntepenit in fundul buzunarelor de la pantaloni, stranse pumn, a plecat de la geam, unde tot asteptase ceva, pe cineva si, fara sa-si scoata mainile din buzunare, cand a ajuns la pat, a sarit drept pe mijloc. S-a rasucit ca un balot de stofa, cu fata la perete, chircit, sa nu se mai gandesca la nimic, sa nu mai vada nimic in lumea asta, in care, pentru el, totul e pe dos !

Cu ochii stransi, s-a fortat un timp sa tina peticul de-ntuneric pe lumina ochilor.

Pe nesimtite, au inceput sa muste la radacina limbii niste susoteli inciudate:

"Pui de cuc, asta am ajuns !... Ma-nchid singur in casa ca prostu'... Si asta ar fi sa fie

duminica mea libera?... Ei pleaca la mese-ntinse si la plimbari cu urata lor, si eu ?...

Eu ma-nchid ca prostu-n casa ?! Si-n tipul asta o las pe Viorica s-astepte?!... Care

altul in locul meu ar mai face una ca asta ?... E-hea, gata, le trece lor pragul cu burta la gura!... Pana cand s-o face de maritat urata lor, pana la armata, am si eu dreptul sa ma

pup, sa ma strang in brate cu o fata de seama mea! "

Cu ast drept pe care si l-a luat in gand, te-ai fi asteptat sa tasnesca din pat, sa-si scoata

bicicleta din sopron, apoi, iute, s-alerge glont la sirele de paie, la iaz si la dragaleli cu

Viorica. Dar "balotul" corpului sau nu se lasa impins de bolboroselile mintii, continua sa

zaca, greu ca de plumb, cu fata la perete. Cum se intampla de multe ori : una spui, una

gandesti si alta faptuiesti ! Ce l-a rasucit si l-a proptit intr-un cot, din nou cu ochii si atentia spre fereastra, a fost un tarsiit departat, ca de bicicleta.

" Nebuna de Viorica nu se da batuta, a asteptat cit a asteptat, a vazut ca-ntarzii, acum

vine sa ma ia de-acasa... Cu o nevasta ca ea si cu ceva zestre de la tac-su, mai repede

razbesc in viata, decit cu urata lor si cu conditiunile lui neica Zamfirescu... Doamne, eu

stau la tocmeala, ravasit ca o aratare, si ea, acum, acum, o sa bata la usa ! "

Dinulet a coborit de graba din pat, si-a trecut, din obicei, degetele prin par, potrivindu-si

pe nevazute frezura si zmocul de pe tampla, a desprins de pe umeras haina lui de sarbatoare, imbracand-o din trei miscari, si-a fixat agrafele la mansetele pantalonilor si...

"... Si asta o sa-i spui: patronul i-a lasat si azi ceva de trebaluit, da', uite, numai ce-am

terminat si ma pregateam sa vin la tine !"

Cand a ajuns la fereastra, a tras perdeaua numai cit sa vada, fara sa fie vazut. Pe loc,

aerul fetii i s-a schimbat din zambet de bucurie in negura amara. De din jos, pe strada

magazinului, nu cauciucurile de la bicicleta Vioricai tarsiiau, ci bocancii prafuiti de drum

lung ai tatalui sau.

" Si uite dom'le, de cite ori i-am spus sa nu mai vina la mine cu cosnita lui de papura!

I-am dat geanta, i-am dat valijoara, si el tot cu papornita lui la spinare, ca la padure."

Si-a indesat necazul in citeva inghitituri de aer, apoi pustietatea strazii l-a mai linistit.

" Noroc ca nu e lume sa-l vada! "

Nu s-a grabit sa-l intampine. Pana cand va ajunge el la porti, mai era timp. Tot pandind

si calculand momentul cand sa-i dechida si sa-l doseasca in curte, si-a amintit din

senin ca era mare pacat sa se rusineze de parintele lui.

" Bietul tata, el o fi trecut mai intai prin piata sa-si scoata bani de cheltuiala pe papornitele lui! " Dinulet si-a lipit fruntea de geamul ferestrei, cuprinzandu-l imbunat in

privire pe taranul acela cocarjat, nici nalt, nici scund, trecut de cincizeci de ani, intr-o

camasa de bumbac, cu guler pe gat de doua degete, cu o vesta-flanela, cu palarie

vanatoreasca pe-o tampla si pe-o ureche. Hei, sangele apa nu se face! Fudulia lui

Dinulet din sarma de om mandru a tatanelui sau i s-a tras. De cite ori nu l-a auzit laudandu-se, la un "ciocan" de bautura : "In viata, totul e sa fii mai destept decit altii!

Ca uita-te la mine, de ce sa ma prajesc la soare pe citeva pogonase de porumb, ca toti

prostii, cand, colo, frumos, la umbra, impletesc din rachita, din papura, niste tarne,

niste cosuri... Toamna, varfuiesc caruta cu ele, tarna si masura, la doua-trei drumuri,

mi-am umplut hambarul de stiuleti." Desteptaciunea vietii lui a fost mai de graba sfanta

nevoie mestera la toate. Mosul mosilor lor a fost om cu stare, cu o livada de pruni cum

n-a mai avut nimeni in sat si-n imprejurimi. Dar cum era pe vremuri, prasila ca la pisici,

cati copii iti dadea Dumnezeu, nu ca azi, unu-doi, si la doftori sa-nchida nascatoarea.

Mosul mosilor sai optstrezece copii a avut, i-au trait trespe, mai mult fete. Si asa, un

sfert de sat de un neam, iar taranul asta "mai destept decit altii", care nu stie altceva de facut decit tarne, papornite si vanatoare, taranul asta de tata-sau, nu optsprezece copii

a avut, numai sapte, dintre care cinci in viata, doi baieti si trei fete. Peticul de livada ce i

s-a cuvenit s-a-mpartit la surori. Pe frate-sau cel mare l-a dat la cizmarie, acum e ciubotarul satului, iar el, Dinulet, de-o vrea bunul Dumnezeu, pe cale sa ajunga mare

negustor de stofe englezesti. Intocmai cum se vaicaresc batranii pe marginea horelor de

duminica, satului ii este dat sa se reverse peste targuri si orase. Unul din suvoiu astui

dat este chiar vanzatorul domnului Zamfirescu, tinerelul acesta la varsta premilitariei,

care acum alearga sa-si intampine tatal.

* * *

Dinulet si-a condus parintele in camaruta lui, l-a asezat la masa, i-a adus de la

bucatarie ce a mai gasit prin cratite si oale, i-a incropit si o cana de vin indoit cu sifon.

- Da', boieru asta al tau n-are pe-acolo si niste tarii de targ, o secarica, un verde de menta, ceva ?

- Neica Zamfirescu, tata, nici vin nu bea, sufera de nu's ce la splina si ficat !

- Nen-tu Zamfirescu sufera-n ceara lui de zgarcenie, nu de ficat !

Mai la urma, din vorba-n vorba, Dinulet a aflat ce l-a manat din nou pe tata-sau la targ:

- Vecinu' asta al nostru, Gheorghe a lui Scurtu, vinde una din vaci, fatatoare, la zece-doispe ulcele de lapte pe zi si la un pret - pomana !

- Cit ?

- Patru sute !

- Patru sute, maica ?!... Si neica al mare nu da nimic, mai mult ca sigur pentru el

cumperi vaca ?

- Pentru el, pai, prostu' si-a umplut casa de copii, ce le da sa manance ?

- Tocmai de-asta, el nu da nimic ?

- De unde sa dea, la noi, acolo, banu' se face greu, nu ca la voi, aici, la targ ?!

- Eu n-am atatea bani, stii bine ca leafa mea e-nchisa in capitalu' pravaliei !

- Lasa ca stau eu de vorba cu boieru.

- Ce sa stai tu de vorba, asa m-am tocmit, asa ramane !

- Nu tu te-ai tocmit, eu te-am tocmit, si alta ne-a fos vorba. Sa-ti puie leafa in palma,

luna de luna, sa nu te mai prosteasca el cu prafu' de pe toba !

- Da, sigur, eu imi rup oasele pe aici pentru copiii lui neica al mare !

- Asa e bine, asa se face, daca noi, in familie, nu ne-om ajuta, cine sa ne-ajute ?...

Lasa ca-ti vine si tie randu', om pune mana de la mana, si-ti deschidem pravalie, acolo-n

sat la noi !

- Da, sigur, mult ma intereseaza pe mine o pravalie la fundul pamantului!

* * *

Si ce mai tura-vura, cand s-a-ntors domnul Zamfirescu de la fina-sau, de la acel frate

cu casa plina de fete, cand a aflat si dumnealui cu ce scop precis venise de la drum lung

taica lui Constandin, ca sa scape de gura artagosului, i-a numarat in palma, foaie cu foaie, patru sute de lei. Dinulet i-a varit papornita intr-un geamantanas de panza, l-a condus la poarta si dincolo, in strada, citiva pasi. In loc de ramas bun, i-a mai zis si el,

ca neica Zamfirescu, sa nu piarda banii, sa nu cheltuiasca in targ pe bautura si plocoane, sa cumpere vaca neintarziat ! Apoi, mai inciudat decit inainte, s-a intins

din nou pe pat, fara chef, cu ochii-n tavan :

" Doamne, ce duminica libera mi-ai scris la catastif !... Taica mereu cu lopata in bruma mea de capital, Viorica mai mult ca sigur in bratele altuia ..."

A trecut, asa, pret ca la un ceas, cand tocmai Viorica i-a batut la usa.

- Nu m-am tinut de vorba, c-a venit iara taica !

- Stiu, stiu, n-as mai sti, fugi de-l scapa, ca l-a legat si-l duce la politie !

Pentru o incurcatura ca asta, n-a avut de ales, l-a chemat in ajutor pe patron.

Viorica a asteptat la poarta sa-i conduca la fata locului. Iaca asa, cu Viorica umar la umar, cu neica Zamfirescu, un pas mai in spate sa le masoare fiecare miscare, fiecare

uitatura, Dinulet s-a asternut la drum, spre postul de politie,grabnic si tacut, cu privirea-n pamant, fete-fete de rusine.

* * *

Ce se-ntamplase cu taica lui Dinulet ?

Din banii lui castigati pe papornite, n-a rezistat ispitei de a gusta din tariile targului.

Intr-un loc, un "dorobant" de menta, intr-alt loc, o "cin'zeaca" de secarica. Atat, nimic mai

mult ! A fost insa destul sa-i puna la incercare "desteptaciunea lui, pe-asupra de prostia

altora", cand diavolul i-a scos in cale roata norocului, masa aceea rotunda, plina de

inchipuiri de ghips, de fleacuri si bomboane poleite, cu cuie pe margine, o sipca pe

dedesubt, cu pana la capat, ce trecea din mana in mana, rotindu-se si oprindu-se pe

cite o linie de castig. Hotul de papusar tot indemna spre lume :

- Fa-te-aproape, neamule, azi nu e tragere fara castig !... C-o bancuta, cu un frang,

duci acasa ingerul de foc si pusculita cu noroc !

Taica lui Dinulet a stat in cumpana, sa castige si el, acolo, cite ceva, pentru ai mici

de-acasa ori mai bine sa le cumpere de pe la cosuri cornuri, turte, covrigi, ce va fi

sa gaseasca ? Tot scormonind cu privirea peste roata cu minunatiile colorate, nu

l-au ademenit nici porumbeii, nici cocoseii, nici ingerii de foc, i-a ramas sufletul

la vasul straveziu din mijloc, in care papusarul arunca bancutele si frangii de la

clienti.

" Prostii nu baga de seama ca, daca hotul asta n-apuca sa puna ceva pe linie,

calea ramane deschisa pana-n mijloc!"

Hei, si ast noroc din doua paie, unu, sa nu-i dea timp hotului de papusar sa-nchida

linia, doi, sa invarteasca sipca pana ce pana va cadea pe directia vasului, ast noroc

l-a ambitionat de-a tras la roata de peste o suta de ori, de-a strans lume in jurul sau

ca la "panarama". Cand cele doua paie s-au potrivit, cand pana a aratat direct pe

calea libera, spre centru, taica lui Dinulet a prins de gat vasul cu bani si, zor-nevoie,

sa-l petreaca in geamantan. Papusarul s-a opus, s-a inversunat sa-i traga vasul cu

bani din maini, i-a strigat ca e nebun, si gata, gata sa ajunga la bataie... I-au separat

la timp vardistii, spre a limpezii motivul incaierarii la politie, oficial.

Cuvantul domnului Zamfirescu a apasat greu pe cantarul vinovatiilor. Plutonierul major

l-a obligat pa papusar sa inapoieze banii castigati pe nedrept, "cum de nu si-a dat

seama el ca bietul om era baut si n-a mai judecat cu mintea intreaga?" I s-a numarat

si papusarului, in schimb, un pol de parale, pentru pierderea de timp si alte pagube.

Dinulet si-a condus parintele pana-n marginea targului. A platit dinnainte o caruta,

care-l lasa pe tata-sau la doi-trei kilometri de sat. La intoarcere spre magazin, i-a iesit

in cale, ca din pamant, Viorica. S-au mai adus de val pe campul de-acolo, cu porumbisti.

Au ras, au tot ras de patania tatanelui sau, apoi s-au asezat pe marginea unui sant si,

cand au simtit ca le-ngheata vorba in piept, de o spaima ciudata, s-au stans in brate,

s-au pupat, si iar, si iar s-au pupat, s-au tot pupat...

In acea duminica libera, norocul i-a intins si lui Dinulet un pai. Dar in lung de viata,

multe paie nu s-au mai potrivit spre bine : stagiul militar s-a inadit cu mobilizarea

generala de razboi. S-a intors la vatra dupa cinci ani. Si Viorica, si Paulina s-au maritat

cu altii. Neica Zamfirescu, in faliment cu magazinul, stors, saracit de coltii prefacerilor

rusesti, i-a socotit totusi la unghie ce i s-a mai cuvenit din leafa celor sapte-opt ani de

pravalie. N-a mai ramas in targul tineritii sale, nu s-a intors in sat. I-a multumit lui

Dumnezeu ca l-a scapat cu viata din luptele crancene de la Cotul Donului, si-a pregatit

valizele si talpile ambitiei de a razbi in viata pentru orasul cel mare...

Dar de aici incepea o alta poveste, alte intamplari si patanii de-nvartit pe rotile

timpului, cu paiele ei norocoase ori... paguboase.









Stelian Mitadinu - Toronto    3/9/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian