Bucuriile lui Decembrie
Dacă n-ar fi frig si dacă s-ar coace ciresele în decembrie, luna asta mi-ar fi cea mai dragă. Cea mai dragă pentru că e plină de sărbători. Si plecînd de la un gînd personal, as zice că nouă, unora, ne place să sărbătorim mai mult chiar decît să muncim.
In prima zi a lunii, Ziua Natională a Romaniei, sărbătorim momentul cel mai demn pe care l-a atins vreodată neamul nostru: Unitatea natională. Nu e cea mai mare sărbătoare doar pentru că a adunat românii din toate zările în cuprinsul aceleiasi tări, ci si pentru că unirea a făcut-o poporul si a pecetluit-o învătatii lui. Cum de s-a putut (atunci)? După ce în iulie 1914 Consiliul de Coroană I-a respins regelui Carol I cererea de a intra în război de partea Puterilor Centrale, după o înteleaptă neutralitate de doi ani, după succese militare răsunătoare în vara anului 1917, după un armistitiu fortat la Belgrad în dezavantajul tării, Consiliul National Român, românii, au preluat controlul Transilvaniei. Ei au organizat Adunarea Natională a Românilor din Transilvania si Ungaria la Alba_Iulia, unde la 1 decembrie 1918 deputatii au votat în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România. Acelasi lucru îl făcuse Consiliul National Român din Cernăuti pe 28 noiembrie. Această filă de glorie trebuie să ne stăruie în minte, pentru că este dovada cea mai limpede că pentru a răzbi, un popor ca al nostru trebuie să se bizuie doar pe propiile-I forte si să îndrăznească. Istoria mai îndepărtată sau mai apropiată a dovedit de nenumărate ori valabilitatea acestei afirmatii.
Atunci cînd Stefan cel Mare, după ce-I bătuse crunt pe turci la Vaslui, a scris faimoasa scrisoare către capetele încoronate ale Europei, cerîndu-le ajutor în fata unei alte iminente invazii turcesti, s-a ales cu o scrisoare de felicitare din partea Papei si cu un ajutor de la Matei Corvin, care a ajuns la granita Moldovei după ce lupta de la Războieni se încheiase în favoarea turcilor.
La fel s-a întîmplat în vremea Pactului Ribbentrop-Molotov si a Dictatului de la Viena, cînd România s-a văzut atacată din toate părtile. Nici o mînă de ajutor nu I-a fost întinsă din nici o parte. “God helps them that help themselves”.
Dar să ne întoarcem la sărbătorile noastre si să nu ne pierdem cu firea.
Următoarea este cea din 6 decembrie, zi în care a murit Sîntul Nicolae, acel preot născut bogat undeva pe coasta turcă a Mediteranei, acela ce si-a împărtit bunurile săracilor, acela ce punea bani de aur în ciorapii fetelor si a cărui mînă dreaptă se află în biserica Sfîntul Gheorghe din Bucuresti. Si cîti Nicolae am avut si avem noi! Să le spunem tuturor: La multi ani!
Din 16 pînă în 22 decembrie sărbătorim curajul si curătenia celor ce au murit în ’89 crezînd că vor readuce dreptatea pe pămîntul tării. I n noaptea de 21, în Piata Universitătii, mi-am jurat că ori de cîte ori voi trece prin locul unde văzusem un tînăr căzînd, lovit de gloante, să aprind o lumînare. Chiar de-ar fi să aprind două milioane de lumînări. Si cred că n-am aprins nouă.
Să-I odihnească Dumnezeu în pace!
De Crăciun ne bucurăm de povestile cu Domnu’, cu Mosu’, cu magi, cu cerbi , brazi si săniute si de realităti cu cîrnati, sarmale, pască, cozonaci si tuici. E cea mai sărbătorită sărbătoare.
Si ultima e Revelionul, din păcate fără Nea Mărin si din fericire fără Nea Nicu.
Cu plugusorul, cu sorcova, cu capra, cu perinita, cu ciorba de potroace .
.
In decembrie se limpezeste vinul si se albeste cîmpul.
Asadar , alaturi de acest echipaj de prieteni ai Observatorului, va urez tuturor Sărbători Fericite,!
|
Viorel Neacsu 12/2/2006 |
Contact: |
|
|
