INIMA STRĂVECHE A TĂRII - LA MULTI ANI ROMANIA !
Vă scriu de aici, din INIMA STRĂVECHE A TĂRII.
La Alba Iulia-n Cetate, la 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Natională a proclamat unirea Transilvaniei cu România, si tot aici, s-a cântat atunci „Desteaptă-te, române!”, devenit astăzi imnul de stat al României. Muzica apartine „profesoului de muzichie”, si folcloristului român Anton Pann, care prin opera sa a contribuit la dezvoltarea limbii noastre literare, iar versurile îi apartin poetului român Andrei Muresanu, născut la Bistrita, în Transilvania, care a participat la revolutie si a cărui poezie "Un răsunet", cunoscută si sub titlul „Desteaptă-te, române!”, a devenit marsul revolutionarilor români de la 1848.
Vorbind despre imnul tării, îmi vin în minte imnurile României: în 1832 – „Imnul Moldovenilor”, în 1834 – „La domnitor si steag”, în 1848 – „Un răsunet” sau „Desteaptă-te, române”, - „Saltă române” si „Marsul lui Iancu”, mai cântau pasoptistii. În 1861, pe vremea lui Al. I. Cuza, în urma concursului s-a ales „Marsul triumfal”, iar după 1866 devine imn „La domnitor si steag”, din 1881, pe timpul regelui Carol I de Hohenzollern „Mars triumfal” si „Trăiască regele”. În anul 1959, la Cluj se cânta „Hora Unirii”, apoi imn de stat au fost „Te slăvim Românie”, „Trei culori” si am revenit la „Desteaptă-te, române”.
Orasul de pe malul drept al Muresului, Alba Iulia, are numeroase monumente istorice, printre care catedrala Reîntregirii Neamului si catedrala romano-catolică, construită între anii 1250-1290, o clădire de mari dimensiuni, în întregime din piatră. Cu exceptia câtorva coloane din partea apuseană a navei mediane si a portalului principal, terminate spre anul 1290, care sunt în stil gotic, toate elementele arhitecturale si plastica decorativă sunt caracteristice stilului romanic târziu. În catedrala catolică sunt înmormântati: Ioan Huniade, regina Isabela, Andreiu Bathori, Mih. Apafi. Aici se află o bibliotecă, Batthyaneum, având ca fond de bază biblioteca episcopului catolic Batthyany, numeroase documente, o colectie de manuscrise medievale si de incunabula, cele mai vechi cărti tipărite aici si un bogat muzeu istoric.
Asezare dacică, centru al dacilor apuli, Apulum, în epoca romană a devenit municipiu, apoi, colonie. Pentru Dacia romană, a fost un important centru economic, administrativ, politic si militar, resedintă a guvernatorului Daciei Superior si apoi al Daciei Apulensis. Castrul de la Apulum adăpostea Legiunea a XIII-a Gemina. Viata orasului a continuat si după părăsirea Daciei de către administratia romană. În Evul Mediu timpuriu, secolele 9-10, a devenit centrul uneia dintre formatiunile statale romano-slave de pe valea Muresului, orasul fiind numit Bălgrad, apoi capitală a principilor Transilvaniei în secolele 14-17. La Alba Iulia-n Cetate, Mihai Viteazul s-a proclamat „domn al Tării Românesti, al Transilvaniei si a toată tara Moldovei”. Orasul de pe Mures în secolul 17 devine un important centru de tipărituri românesti, din care multe se mai păstrează aici.
În Cetatea care la începutul secolului 18 a fost zidită din nou, în timpul lui Carol al VI-lea, au fost întemnitati conducătorii răscoalei populare din anul 1784, Horia, Closca si Crisan. Celulele în care acestia au fost închisi se mai văd si azi deasupra portii principale prin care se intră în cetate. Horia si Closca au fost executati prin frângere cu roata, în ziua geroasă de 28 februarie a anului 1785, iar Crisan si-a pus capăt zilelor în închisoare, spânzurându-se cu nojitele de la opinci.
Până în secolul 19: românii, îi ziceau orasului Bălgrad, germanii Weissenburg Karslburg iar maghiarii Gyulafehervar. Si, tot aici, la Alba Iulia s-au încoronat Regele Ferdinand si Regina Maria ca suverani ai tuturor Românilor. La Alba Iulia a fost înfiintat încă din anul 1919 un liceu de băieti numit „Mihai Viteazul” si unul de fete în 1922.
La 1 Decembrie 1918, în inima străveche a tării s-a înfăptuit Marea Unire, cea mai mare dintre minuni. Si, iată că îmi vin în minte niste versuri dintr-o poezie pe care am scris-o pentru Monia, cu ocazia zilei Unirii: „Aici, la Alba Iulia-n Cetate,/Unite au fost cele trei surori, /Asa cum rosu, galben si albastru, /Unite sunt pe veci în tricolor!” Marea Unire, înseamnă o parte din sufletul nostru si din ratiunea noastră de a fi. Privită prin prisma istoriei, hotărârea luată la 1 decembrie 1918 apare, într-adevăr, ca rezultatul firesc si inevitabil al unui îndelungat si complex proces de dezvoltare economică, socială, spirituală si politică. Cuvântul entuziast si răspicat al celor 100000 de oameni adunati pe „Câmpul lui Horia” de la Alba Iulia, consfintea si din punct de vedere politic o unitate de viată, de limbă si de cultură, care dăinuia de peste două mii de ani. Timp de secole, cele trei tări românesti, Moldova, Muntenia si Transilvania, desi despărtite politic, au cunodcut o dezvoltare în multe privinte analogă, iar legăturile dintre ele – economice, religioase, culturale – erau dintre cele mai strânse, încât nimic nu le despărtea, afară de interesele puterilor dominante. Era inevitabil ca aceste interese să cedeze o dată si o dată în fata luptei maselor si a conducătorilor lor luminati. Prima biruintă pe calea unitătii nationale se câstigă la 24 ianuarie 1859, când Tara Românească si Moldova devin Principatele Unite pentru ca doi ani mai târziu să se numească România si peste 15 ani să-si proclame independenta de stat. În aceste conditii, devenea cu atât mai nefirească si cu atât mai odioasă mentinerea unei însemnate părti a poporului român sub stăpânirea chezaro-crăiască. Numeroase semne nu mai lăsau nici o îndoială asupra faptului că, în conditiile prielnice, românii ardeleni, reprezentând majoritatea populatiei tinuturilor intracarpatice, îsi vor manifesta cu fermitate hotărârea de a se uni cu fratii lor de dincolo de munti, realizând pe veci unirea prefigurată a lui Mihai Viteazul. Clipa Unirii celei Mari a sosit la sfârsitul primului război mondial.
Învinsă de contradictiile care o măcinau din interior si de loviturile din afară, monarhia austro-ungară s-a destrămat, iar masele populare n-au întârziat să-si spună răspicat cuvântul. Venind din toate colturile tinuturilor românesti din lăuntrul arcului Carpatilor, la Alba Iulia, ei au pecetluit pe „Câmpul lui Horia”, din preajma Cetătii pătimirii si a triumfului românimii, actul solemn al vointei nestrămutate si unanime a tuturora, care glăsuia si a glăsuit mereu peste veacuri: „Adunarea Natională a tuturor românilor din Transilvania, Banat si Tara Românească, adunati prin reprezentantii lor îndreptătiti la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie stil vechi, 1 decembrie, stil nou, decretează unirea acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dânsii în România...”. Visul de veacuri s-a împlinit. Ideea cea milenară a devenit o realitate. Măretul act, cu putere de lege si plebiscit, de la Alba Iulia, fără seamăn în analele istoriei, e democratic prin formă si fond. Ziua de 1 Decembrie a devenit Ziua Natională a României care merită să fie sărbătorită de toti românii, toti cei ce au în piept o inimă română.
LA MULTI ANI ROMÂNIA ! LA MULTI ANI ROMÂNI DE PRETUTINDENI !
Din Alba Iulia, pentru Observatorul, Rodica Elena Lupu
|
Rodica Elena Lupu 12/1/2006 |
Contact: |
|
|
