Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Mănăstiri românesti


Emanoil Bucuta (1887-1946), scriitor si bibliolog, cu studii superioare la Bucuresti si un doctorat la Berlin, membru corespondent al Academiei Române din 1941, a scris poezii, proză, studii etnografice, fiind redactor la numeroase publicatii interbelice.
A fost, printre altele, director în Ministerul Muncii, secretar general al Ministerului Cultelor si Artelor, administrator al Casei Scoalelor, profesor la Școala Superioară de Asistență Socială si Publicitate din București, director la „Cultura poporului“. Între 1930 și 1935 conducea prestigioasa revist㠄Boabe de grâu“, în care își găsesc locul numeroase reportaje din toate teritoriile locuite de români. În numărul 6 din 1934, între paginile 379 și 383, semnează niște bine simțite rânduri cu titlul de mai sus (readuse de noi în atenția publică în volumul „Bucovina“ în scrieri de epocă, Antologie, argument și indice de localități de Doina și Liviu Papuc, Ed. ALFA, Iași, 2005, 250 p.), din care extragem câteva fragmente:
„Cea mai frumoasă moștenire a trecutului nostru, florile Evului Mediu român, păstrate până astăzi, sunt mănăstirile. Într-o țară ca a noastră, supusă tuturor jafurilor războiului și de aceea și tuturor înnoirilor, unde casele laice care trec de o sută de ani se pot număra pe degete, clădirile acestea sfinte venite din vremuri uitate, pentru că anul lor de naștere e trecut într-o pisanie de piatră de scris slavon cunoscut astăzi numai învățaților, ne sunt de două ori scumpe. Ele sunt, pe de o parte, dovada credinței creștine și a înțelegerii pentru cultură si, pe de altă parte, un semn al puterii și al simțului de artă ale strămoșilor. Între noi și ei ar fi numai golul secolelor, dacă nu s-ar ivi în el și nu l-ar popula ca niște trepte de apropiere și de iubire aceste lăcașuri pe care le-a apărat de orice stricăciune crucea înfiptă în creștetul lor.
Faima unora din ele a umplut Răsăritul. (...)
Pentru Moldova, care a avut o casă domnitoare si o istorie deosebită si a încercat să aibă si o arhitectură proprie, ne-am învățat, când vrem să-i înțelegem mănăstirile, să ne ducem până în Bucovina. Afară de unele biserici, falsificate prin restaurare, cum se întâlnesc în fosta capitală a Moldovei, Suceava, și afară de altele, pierite în vâltoarea războiului, ca Bădeuții, stăpânirea austriacă de 140 de ani a păstrat nestricată această mărturie a vechii străluciri moldovenești. Ceea ce a fost Oltenia pentru Basarabi, a fost Bucovina pentru Mușatini și dovadă stau în ambele părți de țară mănăstirile. Nicăiri ele nu apar atât de multe, atât de bogate și cu atât de însemnate rosturi istorice și culturale. Cele dintâi cronici au fost scrise în ele, cei mai mari domni au fost îngropați sub lespezile lor, cele mai scumpe tezaure s-au păstrat de asemenea aci. Numai rostirea numelui uneia din ele face să freamete, ca de o chemare poruncitoare, toată suflarea cultă, și nu numai cea cultă, a țării. Iată de pildă mănăstirea Putna, ridicată de cel mai strălucit Domn al Moldovei, Ștefan cel Mare, în secolul al XV-lea. Alte vreo 50 de locașuri sfinte datorite aceluiași domn au acoperit pământul dintre Nistru și Carpați și au dat în același timp țării un nou stil, cu turle în muchi și geometrice, cu contraforți și cu ferestre și uși ogivale. Bizantinul local, prin gustul domnesc si prin meșterii împrumutați Transilvaniei și Poloniei vecine, s-a împreunat cu goticul si a născut o formă nouă, artă de clădire moldovenească, mai ales a lui Ștefan cel Mare si apoi a urmasilor si imitatorilor lui. (...)
Am ales cu deosebire aceste două ținuturi, Oltenia si Bucovina, pentru că în ele mănăstirile românești sunt mai adunate la un loc si fac să iasă limpede la iveală cele două stiluri de clădire, muntenesc și moldovenesc. Dar mănăstirile se întâlnesc pretutindeni pe pământul țării, în cotloane de munte, zărite numai dintr-odată din deschizătura unei strâmbe chei, sau răsfrânte în lacul cu trestii si cu nuferi al unui peisagiu de șes; minunat gospodărite de monahi si de monahe, sau abia oprite să nu se năruie într-o ruină fără iertare; cu profiluri cunoscute sau cu turnulețe si cupole baroce, acoperite cu tablă verde, ca în restaurările basarabene de gust rusesc ale vechilor ctitorii moldovenesti, întoarse cu această înfățisare streină după stăpânirea de o sută de ani țaristă. Înaintea noastră stă o Românie care se roagă si creează opere de artă prin secole, vrednică să fie căutată în popasurile de meditație ale sufletului“.

Articol din Biserica org. digest




Liviu Papuc    11/3/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian