Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


“Gand purtat de dor” o noua carte de Elena Buica

Despre “Gand purtat de dor”


“Documentarismul” ca optiune scriitoriceasca nu inseamna altceva decat intoarcerea de la o plasmuire adesea prea construita si neconvingatoare, la faptul si omul din viata, la adevar si credibilitate. De mai multi ani, colaboratoarea celei mai citite reviste cultural-artistice de limba romana din Nord-America, “Observatorul”, in rubrica sa permanenta “Prin sita vremii”, doamna Elena Buica si-a inscris preferinta in acest gen cultural-ziaristic. Asemenea pictorului ce, dupa o indelungata exersare in peisagistica, schita de atitudine si portret, isi indeamna penelul spre tablouul de ansamblu cu multe personaje si elevate efecte coloristice, autoarea monografiei Tiganestiului “Gand purtat de dor” si-a probat vocatia si tenacitatea. Ea a trecut de la cronica memorialista la fresca evocatoare, obiectul monografiei, peisajul, faptele si oamenii de ieri si de azi din satul sau natal, adevarate crampeie de viata traite, fapte stiute, oameni cunoscuti, dar si documentarea riguroasa pentru trecut si cea adusa la zi prin intalniri si discutii recente cu lumea satului.
Un gir al credibilitatii, dar mai ales un permanent flux de curiozitate si interes pentru autoarea Elena Buica, printr-o abila directionare de substrat, isi propune sa raspunda unei intrebari majore: Spre ce se mai indreapta si care este viitotorul satului romanesc atat de ruinat de trecutul sau comunist?

Stelian I. Constantin regizor

Indemn la amintire

„Cand revedem un loc care nu s-a schimbat defel,
realizam cat de tare ne-am schimbat noi insine”
Nelson Mandela

Oricat de mult ne-am deosebi intre noi, cu totii avem ceva in comun, ceva care ne impresioneaza la fel: copilaria. Cum altfel sa-mi explic reactia spontana de “cunoscatoare” cu care am imbratisat in suflet, inca de la primele cuvinte introductive, paginile monografice ale Doamnei Elena Buica, dedicate satului natal? Stiu, nimic si nimeni nu poate fi mai contrastant decat noi doua: diferenta de varsta dintre noi depaseste un sfert de veac iar urbea mea natala transilvana se aseamana cu Tiganestiul cam cum seamana o para cu o banana. Ca sa nu mai vorbim de diferentele ametitoare dintre graiurile locale si chiar dintre tipologiile umane proprii locurilor. In ciuda aparentelor deosebiri flagrante, nu cred ca e nevoie sa explic nimanui cat de fireasca a fost regasirea sentimentului de copilarie, cat de asemanatoare sunt lumile inceputurilor noastre, privite prin ochi de prunci curiosi. Caci nu exista postura mai propice observarii oamenilor decat cea a copilului inca neatins de prejudecati absurde si liber de obligatii „lumesti”, care ar putea sa-i distaga atentia.
Chiar daca am experimentat mirare citind multe pasaje pe care le recunosteam de parca le-as fi trait eu insami, nu ma surprinde defel ca, la numai cateva luni dupa debutul literar cu volumul „Crampeie de viata”, autoarea ne ofera o noua carte plina de har. Cine o cunoaste cu adevarat, stie ca Doamna Elena Buica, pe langa talent, daruire si caldura sufleteasca, dispune si de elanul creator si de puterea de sinteza fara de care talentul innascut ar ramane doar o simpla promisiune in vant. In cei aproape douazeci de ani de cand o cunosc, am invatat sa respect si sa pretuiesc neastamparul cu care ii molipseste pe cei din jur, punandu-le tuturor mintile la contributie si indemnandu-i fara incetare sa nu rugineasca.
Daca unora li se pare hazardat sa debutezi in literatura cand ai depasit varsta de saptezeci de ani, va asigur ca in cazul Elenei Buica nu este nimic iesit din comun. Entuziasmul si vointa Dumneaei sunt parca facute pentru a ilustra una din cugetarile lui Leonardo da Vinci: „Celor care-si propun sa-l foloseasca din plin, le ramane intodeauna suficient timp.”
Sunt asadar onorata sa continui traditia inaugurata cu prefata intaiului volum, „Crampeie de viata”, propunand si de aceasta data insemnarile mele pe marginea paginilor care urmeaza si sperand sa va deschid apetitul pentru citit.
Am ales la inceputul insemnarilor mele un citat care face referire la locuri care raman neschimbate in timp. Nu inseamna ca Tiganestiul nu s-ar fi schimbat deloc de la inceputul secolului trecut pana astazi. Dealtfel autoarea subliniaza in nenumarate randuri ca „Tiganestiul cel vazut acum, cu Tiganestiul copilariei mele nu se mai aseamana decat pe ici pe colo, dar tarana in care mi s-au amestecat urmele picioarelor, pentru mine are grai. Imi vorbeste si eu ii inteleg glasul acum altfel decat atunci.” Incremenita in timp e amintirea satului natal si, legat de ea, intreaga constructie a copilariei, baza fara de care nu s-ar fi putut cladi nimic. Evocarea de fata are efectul unei stabilizari solide, ca o ancora de nadejde.
Majoritatea dintre noi poarta in suflet amintirea unei copilarii fericite si regreta trecerea ei grabita. Asa se face ca, ori de cate ori cineva o evoca in amintiri, simtim si noi ca „parca se face putina dreptate”. Am simtit recunostinta fata de autoare, de parca ar fi pus o bucatica de mozaic inapoi in sufletul meu de adult grabit si amnezic. Cum de-am uitat de vanzatorii ambulanti de inghetata, care strigau pe strazi „valinie cu ciucalata”? Cum de-am uitat de filmele care rulau la Caminul Cultural si de comentariile savuroase strigate de „curajosi” spectatori din sala in momentele cheie? Unde sunt juramintele cu care imi propusesem sa nu devin niciodata superficiala si neatenta precum „oamenii mari”? Noroc ca mai sunt si oameni precum Doamna Buica, purtati de amintirile care nu vor sa se stinga si mistuiti de ele, dupa cum bine scrie chiar Dumneaei: „se rasuceste mereu in mine NEUITAREA!”
Prin intermediul unei asemenea carti se materializeaza pana si promisiunile noastre naive de copii, pe care nu am apucat sa le indeplinim: oameni, locuri, intamplari care nu meritau uitarea isi reiau locul in memoria colectiva, acolo unde un gol rabdator astepta parca sa fie umplut. Reinvie astfel „un trai tihnit si dus in liniste, fara zorul trepidant al zilelor de azi, o viata cu care lumea era impacata si multumita [...] Chiar si functionarii din sat, invatatorii si alte categorii, munceau relaxat. Nu imi aduc aminte sa fi vazut pe cineva stresat. ”
In acelasi timp nu sunt uitate nici relele, malaria si pelagra, regimul comunist, saracia, lipsa de igiena, primitivismul uneltelor de lucru. La inceput de secol Romania ocupa locul de frunte in statistica europeana a unelor boli infectioase grave iar satul Tiganesti nu facea exceptie de la regula. Comunismul a schimbat profilul moral al locuitorilor, a semanat ura in suflete si a pus capat obiceiului de a nu fi obligat la darea de mita. Saracia se reflecta in vremea copilariei autoarei in mai toate gesturile cotidiene, fara de care viata moderna azi nu mai e de conceput („Nu foloseau furculita, doar linguri de lemn, uneori nici acestea suficiente [...] In casa exista un singur cutit care ruginea si trebuia frecat cu nisip sau cu cenusa”). Igiena unei bai in garla era un lux posibil doar la sfarsit de saptamana, in sezonul cald. Treieratul se facea la batoza pusa in functiune de o masina cu aburi, alimentata cu paie. „Omul care era la foc pentru a-l intretine punand paie cu o furca lunga de fier cred ca putea sa spuna cum trebuie sa fie in focul Gheienii.”
Departe de a fi o simpla evocare romantata a locurilor natale vazute printr-un vizor roz, cartea de fata e o descriere obiectiva plina de farmec a unui cadru romanesc de viata plin de culoare. Asa cum dealtfel si-a propus, autoarea reuseste sa ne transmita mesajul autentic, fara omisiuni dar si fara adaosuri de „infrumusetare”.
Impresioneaza evocarile modelelor de convietuire simple din vecinatati. Parca il vedem aievea pe unchiul Mielu in crasma bunicii, strigand unui musteriu dupa ce i-a luat comanda „Vineee” si deja simtim mirosul apetisant de mititei in nari. La fel de amuzanta e relatarea targuielilor din pravalia parintilor autoarei: „Cumparaturile se faceau parca jucand o mica sceneta in care se invoiau la pret. Acestea nu erau afisate si nu erau fixe, se stabileau oarecum dupa invoiala.”
Cat de familiara e descrierea succesiunii anotimpurilor intr-o lume cu ritmuri dictate de natura, de lumina zilei, marcata de simbolul pasarilor calatoare! Abunda expresiile din popor, impletite cu traditii si credinte locale (“Daca nu ploua in mai, nu avem malai”). Parca acum am trecut pragul propriei case din amintiri, unde „in camara mai atarnau funiile de ceapa, de usturoi, de ardei rosu uscat si de marar si patrunjel. In casa, pe polite, erau asezate gutuile care dadeau o aroma pana tarziu in iarna.”
Cata candoare se interpune in naiva motivatie a uneia din de mult uitatele logici ale copilariei: „Uitasem de dorinta anterioara de a deveni preoteasa pentru a manca coliva care imi placea asa de mult”! Si la fel de nevinovata e pana si supararea ratarii unui concert cu vestita Maria Tanase intr-o dimineata geroasa de iarna, pe motiv de lipsa de voce ... din cauza tuiculitei de la sosire. „Auzind toate astea, noua ne venea sa ne punem ghiara in gat ca pitigoiul, atat de mare ne-a fost supararea ca nu am cumparat bilete pentru spectacolul de seara.” Dar lasand la o parte ghinionul autoarei, iertata sa ne fie invidia de spectatori nascuti prea tarziu pentru a apuca sansa de a o vedea pe Maria Tanase altundeva decat la televizor! „Maria Tanase pe scena in costum national, ne-a taiat rasuflarea cu frumusetea ei.”...
Am cules aici doar putine din „trufandalele” fiecarui capitol. Va asigur ca „vanatoarea” pe cont propriu va scoate la iveala mult mai multe pasaje pline de savoare. Se cuvine sa mentionez - de parca mai era nevoie? - ca lustrul stilistic final e dat de poreclele amuzante ale locuitorilor satului si de expresiile pline de savoare din graiul local. Soarele verii „pripeste”, caldura inabusitoare e „vipie”, femeile de la poarta iau trecatorii la „refec”, copii isi umpleau „poznarele” cu seminte iar pe unii din consateni au porecla „ai lui Basina”.
Gratie clarviziunii parintilor si calitatilor intelectuale reperate la timp de dascali apostolici precum respectatul invatator Marin Spanu sau remarcabilul dascal Theodor Mandroceanu, autoarea a urmat o scoala de exceptie, fiind departe de casa de la varsta de zece ani. In conditiile acestea, pare aproape un miracol cum amintirile din satul natal au reusit sa-i supravietuiasca atat de viu in memorie in ciuda faptului ca pana la majorat si-a petrecut doar vacantele pe plaiurile natale. Poate ca tocmai distanta de casa si faptul ca a avut inca din copilarie posibilitatea de a compara cu alte meleaguri i-a mentinut treaza dragostea pentru identitatea unica a comunei natale! Este un gest admirabil ca, dupa ce viata a purtat-o in cercuri tot mai largi catre capitala de judet, apoi la Bucuresti si la Cluj, in Transilvania si culminand actualmente pe continentul american, in Canada, autoarea sa se intoarca mereu in Tiganestiul natal, asa cum marturiseste „cu sufletul si cand pot, cu toata fiinta”.
Desi dispune de o ordine interioara bine fundamentata, cu capitole care se succed dupa tipicul clasic al formei stilistice „rotunde” – de la asezare, structuri demografice, istoric si pana la bibliografie si fotografii – cartea de fata e departe de a fi un studiu sec, ingropat in formule bombastice. Avem in fata mai degraba un portret social plin de nuante si antrenant la citit, asa cum deja ne-a obisnuit autoarea prin stilul distinct practicat atat in numeroasele articole publicate in revista de cultura canadiana „Observatorul”sau in alte reviste din diferite tari, cat si in volumul sau de debut „Crampeie de viata”.
Inchei cu un indemn la respect si smerenie pentru tot ceea ce inseamna punct de pornire in vietile noastre si las autoarea sa dea amintirilor glas: “cu dragoste si cu respect pentru tot ce a insemnat pentru mine Tiganestiul, ma aplec sa ii sarut tarana si sa ii inchin cele mai calde ganduri si cele mai alese sentimente.”


Dr. Gabriela Calutiu – Sonnenberg

P O S T F A T A

Lecturand pe nerasuflate frumoasa prezentare a unor locuri dragi, am recunoscut repede pe profesoara – si de curand sciitoarea si publicista Elena Buica, detinatoarea rubricii “Prin sita vremii” din revista “Observatorul” – Romanian-Canadian Digest-Published in Toronto, membra activa a cenaclului aceleiasi publicatii si autoare a cartii de inspirate eseuri si duioase amintiri “Crampeie de viata”.

Am inceput cu aceasta relatare pentru ca materializarea preocuparilor literare ale distinsei autoare s-a produs si a fost stimulata dupa stabilirea d-sale in Canada, in “oaza de liniste”, cum ii place sa-i spuna localitatii Pickering din imediata vecinatate a metropolei Toronto, unde locuieste. Aducand experienta unei vieti de apostolat in lumea scolii romanesti, precum si cunoasterea dinauntru a locurilor natale – cu framantarile, bucuriile si necazurile perioadelor parcurse, doamna Elena Buica a “debutat”, asadar, ca scriitoare in ambianta creata in jurul publicatiei amintite si in cenaclul acesteia. Putem spune, fara a gresi – si cu indreptatita mandrie colegiala, ca autoarea cartii la care ne referim acum face parte din “grupul de la Observatorul” ce are ca fondator si conducator pe inimosul editor si moderator al cenaclului, domnul Dumitru Puiu Popescu.

Trecand la succinta retrospectiva pe care incercam sa o realizam asupra cartii de fata “Gand purtat de dor”, sa spunem ca aceasta depaseste cu mult conditia unei monografii de localitate, oferind, dincolo de rigoarea si bogatia documentarii, transmiterea gandurilor si trairilor copilei, adolescentei, tinerei profesoare care a fost, ca si ale omului matur care a revenit si revine adesea, cu multa dragoste si piosenie in localitatea natala.

Inca de la inceput, din textele de prezentare a lucrarii si din amplul capitol rezervat istoricului comunei Tiganesti din judetul Teleorman, lectura cartii este captivanta, interesanta prin datele si faptele evocate cu darul de povestitor al autoarei. Aflam, de pilda, despre prezenta geto-dacilor in Campia Romana, despre victoriile lui Mihai Viteazul repurtate impotriva turcilor in localitati teleormanene invecinate comunei natale, despre hrisoave de la Matei Basarab, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu. Schimbari intervin cu timpul in viata locuitorilor Tiganestiului, in ritm nu prea alert, dar intervin. Astfel, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, lampa cu petrol inlocuieste opaitul cu seu, geamul de sticla inlocuieste burduful de oaie, iar in scriere alfabetul latin ia locul celui cirilic. Locuitorii comunei participa la Razboiul pentru Independenta, la Primul Razboi Mondial (in cadrul caruia este teatru de lupta chiar in vecinatate), isi aduc tributul de sange, asa cum jertfe omenesti vor fi aduse si in Al Doilea Razboi Mondial. Schimbarile locale reflecta pe cele de la nivelul tarii. Comuna are statie de cale ferata pe linia Rosiorii de Vede – Alexandria – Zimnicea, se dezvolta economia de piata, indeosebi comertul de cereale. Totusi, asa cum rezulta si din alte capitole ale cartii, nu se poate trece cu vederea lipsa de civilizatie reflectata in conditiile vietii rurale, chiar in perioada interbelica – necazurile din timpul iernilor si cele asociate cu arsita si praful verilor, precaritatea igienei, lipsa oricaror amenajari sanitare pentru asigurarea salubritatii locuintelor, frecventa mortalitatii infantile, a tuberculozei, analfabetismul. Pe de alta parte, aceasta fresca a timpurilor respective, datorita obiectivitatii autoarei, respectului pentru adevar, nu omite sa prezinte harnicia oamenilor, rabdarea de care dau dovada, frumusetea lor morala, intelepciunea batranetii si credinta in Dumnezeu.

Dupa 23 August 1944, “invingatorii” au rasturnat in tara “tabla de valori”. S-a manifestat regimul de distrugere a elitei politice, culturale si religioase. Oameni de seama din intreaga tara, fruntasi din viata tuturor localitatilor, deci si din Tiganesti, au pierit ori s-au ales cu sanatatea zdruncinata in inchisorile comuniste. Zguduitoare apare in carte descrierea schimbarii de caractere in urma indoctrinarii. Cu deosebita forta evocatoare este prezentata implementarea si dezvoltarea sistematica a regimului comunist. Nationalizarea morilor, preselor de ulei, odata cu intreprinderile industriale de la orase si de oriunde, cotele agricole, intovarasirile, colectivizarea agriculturii, suferintele fruntasilor satului – “chiaburii” – indurate in numele luptei de clasa la sate, apar intr-o analiza lucida si exacta, ca si necazurile tranzitiei dupa Decembrie 1989. Se exprima, insa, optimismul, increderea in normalizarea vietii economico-sociale, in promovarea adevaratelor valori.

Autoarea acorda toata atentia institutiilor comunale – primaria, biserica, scolile, precum si personalitatilor satului – mosierii Capra (Necula, Anghel, urmasii lor), ocrotiti de taranii rasculati la 1907, cu toata valtoarea miscarii, datorita grijii acestor boieri pentru sateni, pentru ajutorarea celor nevoiasi, precum si ctitoririi de biserici, scoli etc., familiile Buica, preotii Ilie Zalana, Ioan Gh. Popescu (Popa Jan), adevarate modele de cucernicie si viata ordonata, invatatorii Theodor Mandroceanu, fost senator in perioada interbelica, mort in inchisoare in timpul regimului comunist, Marin Spanu, dascalul autoarei in clasele primare, astazi la varsta aproape centenara. Scriind despre oamenii care au fost, despre familia sa, autoarea face si o serie de confesiuni autobiografice sub forma unor pioase si duios-nostalgice amintiri din care razbate dragostea si recunostinta fata de parinti, pretuirea pentru cei care i-au indrumat primii pasi in viata, pentru cei care au sfintit locurile in care au trait.

Multe alte lucruri retin atentia – din toate capitolele cartii. Cum sa nu impresioneze, de pilda, capitolul “Folclorul” care porneste de la inspirate citate “la obiect” din Petre Tutea, Constantin Brailoiu, Lucian Blaga (“Vesnicia s-a nascut la sat”) si continua prin amintirea baladelor populare – haiducesti, fantastice si nu numai – care au circulat si mai circula la Tiganesti : “Iorgu Iorgovan”, “Costea”, “Corbea”, “Miu Haiducu” sau binecunoscuta “Toma Alimos”? Cum sa nu ramai in admiratia celor care cultiva si raspandesc proverbele, zicatorile, vorbele de duh, pildele de intelepciune, cantecele, jocurile (“Calusul” cel vestit), portul popular, a rapsozilor si interpretilor originari din zona ca Ion Laceanu, Ileana Constantinescu, Floarea Calota, Liviu Vasilica ? Ne-ar trebui mult timp si cerneala tipografica pentru a insista, reluand cele aratate de doamna Buica, asupra tuturor traditiilor, obiceiurilor, datinilor, credintelor transmise si de tiganesteni din generatie in generatie, adaptate anotimpurilor si marilor sarbatori crestine – Craciunul, Sf.Pasti, Inaltarea Domnului, Rusaliile etc. etc.

Un parfum deosebit se degaja din evocarea copilariei autoarei si a frumoasei varste a adolescentei, a balurilor si kermezelor tineresti, atunci cand se ascultau Serenada de Enrico Toselli sau Serenada lui Franz Schubert, cantonetele italiene, se dansa pe muzica valsurilor lui Johann Strauss si se organizau revelioane de neuitat cu Nelu Dumitrescu si cu Nuti Domnaru. Un element poate mai rar intalnit intr-o monografie il constituie urmarirea “destinelor” celor apropiati, ale colegilor si prietenilor de atunci, autoarea regretand pe inaintasii cei dragi din familie si pe prietenii disparuti prematur si cautand sa reinnoade legaturile cu cei aflati in viata.

In “Cuvant de ramas bun”, cu care doamna Elena Buica isi incheie cartea, se spune : “Oamenii din Tiganesti ar merita o carte despre viata lor scrisa cu mai multe amanunte decat am putut eu sa dau”. Ne permitem sa nu fim de acord cu aceasta parere a autoarei pentru ca lucrarea care se incheie aici – completa si patrunsa de sensibilitate – raspunde oricaror exigente si o onoreaza pe autoare si pe toti cei carora se adreseaza.

Iar daca este cineva care are ceva de reprosat, ii amintim cuvintele scrise, cu umorul sau caracteristic, de marele povestitor Ion Creanga in “Prefata la povestile mele”: “Iubite cetitoriu, Multe prostii oi fi cetit de cand esti. Ceteste, rogu-te si ceste si dac-oi vedea ca nu-ti vin la socoteala, ia pana in mana si da si tu ceva mai bun la iveala, ca eu atata m-am priceput si atata am facut. Autoriul”.
Prof. Silvestru Moraru








Cronicar    10/23/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian