Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Învătături si pedepse



Vorbind despre câteva neologisme pornite de la rădăcina grecească a copilăriei, paid-, am amintit rândul trecut, mai mult în treacăt, că în româneste verbul a pedepsi, care astăzi înseamnă doar „a sanctiona, a condamna, a osândi”, avea, atunci când a fost împrumutat din greacă, un alt înteles, acela de „a educa, a instrui, a învăta”, iar adjectivul derivat din acest verb, pedepsit, însemna „educat, învătat”. Se spunea, de pildă, că un părinte „si-a pedepsit copilul la carte”, adică l-a dat la învătătură, iar Dimitrie Cantemir, într-o cugetare frumos turnată în româneste putea scrie: „În capul pedepsit si cu multe nevoi domirit, crierii cei mulți sălăsluiesc”. Din prefata Bibliei lui Serban Vodă, întâia traducere integrală în româneste a Sfintei Scripturi, apărută la 1688, aflăm că tălmăcirea din greceste a fost încredintată mai multor cărturari luminati, „oameni ai locului nu numai pedepsiti întru a noastră limbă, ci si de elineasca limbă având stiintă”.
Cum s-a ajuns ca a pedepsi să-și piardă înțelesul prielnic dintâi și să rămână doar cu unul negativ, singurul folosit în limba de astăzi, nu e greu de bănuit dacă ne gândim că în vechime (și chiar în vremuri mai noi) principala metodă pedagogică era bătaia. Sub amenințarea nuielii, a curelei ori chiar a biciului, era firesc ca învățătura să devină o pedeapsă, iar cel pedepsit, învățatul de odinioară, un biet chinuit. A pedepsi, odinioară sinonim cu a învăța, ajunge în cele din urmă să însemne „a învăța minte”.
Pentru legătura strânsă între „pedeaps㔠și „învățătur㔠stă mărturie un alt verb românesc, a câștiga, care însemna în româna veche, între altele, și „a se îngriji de cineva, a crește, a educa un copil”. Pentru a lumina cum se cuvine întreaga evoluție a sensului de-a lungul vremii, trebuie să pornim de la verbul latinesc castigare, strămoșul direct al cuvântului românesc. În latină, castigare era legat de adjectivul castus „pur, curat, neprihănit”, împrumutat în română ca neologism (cast) și de verbul agere „a face”; castigare însemna, așadar, „a face, a păstra pe cineva curat, neatins de nici un viciu” fie păzindu-l cu grijă, îngrijindu-l, fie sancționându-l pentru orice abatere de la drumul drept, adică pedepsindu-l. Deși oscilează între „a păzi, a îngriji” și „a pedepsi, a îndrepta”, înțelesul verbului latinesc s-a apropiat tot mai mult de această din urmă variantă, așa cum o dovedesc urmașii săi din limbile romanice, italianul castigare ori francezul châtier, de pildă, amândouă însemnând astăzi numai „a pedepsi”.
La noi, a câștiga a păstrat mai curând puzderia de sensuri desprinse din „îngrijire”, ajungând să însemne „a se ocupa de ceva cu stăruință”, „a curăța”, „a deretica”, „a se găti”, „a se pregăti de drum” și, în anumite regiuni, chiar „a se cumineca”. Pornind de la ideea de „ocupație stăruitoare”, vorbitorii din vechime i-au dat verbului și înțelesul de „a obține profit [în urma unui efort deosebit]”, iar mai apoi chiar „a se alege cu un profit ca pradă de război sau din prost noroc”. Înțelesul cel mai abstract al cuvântului, care este probabil și cel mai cunoscut vorbitorilor de astăzi, „a ieși învingător, a obține victoria” a răsărit firesc din imaginea profitului adus ori nu de voia sorții.
A câștiga și-a mai păstrat în românește, după cum spuneam mai sus, și sensul (astăzi învechit) de „a crește un copil, a educa”, ce se ține încă aproape de conotațiile „contondente” ale latinescului castigare. De vreme ce bătaia e ruptă din rai, cum zice vorba veche, era firesc ca educația copiilor, câștigarea lor, să se facă mai curând cu ajutorul feluritelor pedepse decât cu vorba bună. Dacă în cazul lui a pedepsi evoluția sensului s-a făcut dinspre învățătură către pedeapsă, cu a câștiga lucrurile stau taman pe dos, pornindu-se de la metodă către rezultatul ei final.
În sfârșit, un alt verb românesc din aceeași sferă semantică, a învăța, a cunoscut o schimbare a înțelesului originar la fel de spectaculoasă, chiar dacă nu în aceeași direcție ca vorbele amintite mai înainte. Astăzi ne-ar veni, poate, greu să credem că a învăța este neam bun cu viciu și cu vicios, dar o călătorie la obârșia latinească a celor două cuvinte ne va lămuri de îndată pricina unei asemenea ciudate înrudiri. Latinescul vitium „nărav rău, proastă deprindere, patimă ticăloas㔠a dat naștere unui verb in-vitiare „a sădi cuiva năravuri rele, a deprinde pe cineva cu obiceiuri ticăloase”, e drept, nepomenit de nici un izvor scris al antichității, dar a cărui existență pare greu de pus la îndoială, din pricina numeroșilor urmași pe care i-a lăsat în limbile romanice (după spusa dicționarelor etimologice, alături de română, l-au moștenit pe invitiare cu sensuri asemănătoare limbi precum italiana, provensala, vechea franceză și vechea catalană). Pentru strămoșii din vechime, așadar, învățătura nu era decât o deprindere a cuiva cu năravuri rele, o sădire de proaste deprinderi, o momire către ticăloșii; a învăța va fi însemnat, la început, „a deda pe cineva la rele”. De-a lungul vieții sale în limbă, cuvântul a avut însă o soartă norocoasă, ajungând să se scuture de toate înțelesurile neprielnice și să se înavuțească cu unul cât se poate de cinstit. Astăzi, chiar dacă un cântec popular mai zice: „Sub călcâiul cizmei mele / Șade dracul și-o muiere / Și mă-nvață să fac rele”, învățătură, învățat, învățător, învățământ sau mai rar întâlnitul învățăcel nu trimit (sau n-ar trebui să trimită!) la altceva decât la încrederea că învățătura e calea spre o viață mai bună și chipul cel mai potrivit de a câștiga respectul semenilor.
Credința aceasta am întâlnit-o de curând și într-o scriere din vechime, Visul sau Viața lui Lucian, alcătuită de Lucian din Samosata, înțelept scriitor grec care a trăit în veacul al II-lea d. Hr. Îndemnurile puse de Lucian în gura Învățăturii (gr. paideia), ce i s-a arătat în vis sub chipul unei preafrumoase femei, pe când șovăia dacă să se facă cioplitor în piatră sau să caute înțelepciunea la școlile timpului, mi se par încă foarte potrivite și pentru vremurile noastre, mai puțin prielnice educației,. De aceea, le ofer cititorilor Observatorului într-o traducere proprie, cu nădejdea că vor fi bine primite.

Cristian Gașpar libanios@yahoo.com


Despre învățătură și foloasele ei
Dacă ai să-mi dai ascultare, îți voi înfățișa multe din împlinirile oamenilor vechimii și îți voi dezvălui faptele lor minunate și cuvântările lor și, ca să zic așa, am să te fac expert în acestea. Iar sufletul, care-ți este lucrul cel mai de căpătâi, am să ți-l împodobesc cu podoabe multe și frumoase, cu înțelepciune, cu dreptate, cu credință, cu blândețe, cu cuviință, cu pricepere, cu tărie, cu iubirea pentru frumos, cu aplecarea către cele sfinte, fiindcă podoaba cea adevărată și neprihănită a sufletului din [toate] acestea este alcătuită. Nu-ți va rămâne neștiut nimic nici din câte s-au petrecut în vechime, nici din câte au să se întâmple în ziua de azi, ba chiar, alături de mine, vei putea să prevezi și câte au să se întâmple în viitor. Și în scurtă vreme am să te învăț temeinic toate câte sunt, atât lucrurile divine, cât și pe cele omenești!
Iar pe tine cel de acum, sărac și de neam prost, care te gândești să te apuci de o meserie atât de josnică precum cioplitul în piatră, în scurtă vreme au să te pizmuiască și au să te invidieze toți și vei fi prețuit și lăudat și oamenii cei mai aleși te vor aprecia, iar aceia care-ți sunt mai presus prin neamul și averea lor te vor privi cu admirație […] și te vor socoti vrednic să conduci și să stai la loc de cinste! Iar dacă ai să te muți într-altă parte, nu vei fi nici necunoscut, nici un oarecare în țară străină: am să te împodobesc cu semne atât de vrednice, încât va zice fiecare către cel de lângă el, arătându-te cu degetul: „Iată-l pe omul acela faimos!”
Și, dacă vei face ceva demn de laudă fie pentru apropiații tăi, fie pentru tot orașul, către tine se vor îndrepta privirile tuturor. Iar de se va întâmpla să cuvântezi pe undeva, mulțimea va rămâne cu gurile căscate, minunându-se și fericindu-te pe tine pentru vorba iscusită și pe părintele tău pentru o soartă atât de binecuvântată. Ceea ce se spune despre unii oameni, anume că au ajuns nemuritori încă din timpul vieții, voi face să se spună și despre tine. Și când se va întâmpla să te strămuți din această lume, vei rămâne totuși în tovărășia tuturor învățaților și vei petrece alături de oamenii cei mai aleși.






Cristian Gaspar    10/3/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian