Poezii
La Donna e mobile
Azi esti un trandafir departe, peste drum,
Tu te-ai închis si nu mai poti nimic să-mi spui.
Sau poate-o frezie, că doar esti tristă-acum
Si-i lasi pe toti, asa, în plata Domnului.
Ba nu, esti toamna prinsă in petale,
De-o crizantema mare si greoaie,
Ce-adună toate dorurile tale,
Când ti-este frig si îti miroase-a ploaie.
Eu râd si plâng si-acuma-mi blestem soarta
Netotii cei cuminti cred că-s nebun.
Te-am căutat, dar ti-e închisă poarta,
Si iarăsi am uitat ce-am vrut să-ti spun.
Azi mă îmbăt dorindu-mi orice floare,
Să ti-o culeg când zorile se scurg
Si să o pun pe noua ta cărare,
Când vei veni târziu, înspre Amurg.
Ba nu, e liniste, visez cu tine-n gând,
Pe câmpul alb, senin, de lăcrămioare,
Mă tem din somn că nu voi reveni nicicând,
Că cine-adoarme între ele, moare!
Dar mă trezesc si azi, ca-n fiecare zi,
Plin de păcatul unei noi si vechi dorinti,
Că astăzi tu esti alta, cum mereu vei fi
Si vei veni din nou in zori, să mă alinti.
Azi plâng si râd, si strig de bucurie,
Beat de iubire-n tine mă scufund;
Tot ce-i al meu, î-ti apartine tie,
Căci te iubesc si nu pot să m-ascund!
Vino aici să vezi, se-ntorc cocorii.
Si-aduc cu ei o rămurea de flori de măr.
Zambile pe zăpadă-n fata morii...
Ba nu, că e prea cald si-ai o gardenie-n păr.
Nu mi-e permis, vezi, asta-i dandanaua,
De violetele din scoică să-ti mai spun.
O să te arzi, vezi să nu-ti versi cafeaua,
Că nu-i bujor, e o băsică de săpun!
Si-acuma, dacă vrei si mi-e iertat,
I-ti dăruiesc un lan cu păpădie,
Ba nu, cu maci de-un rosu-nflăcărat.
Oare-ntelegi, ce vrea asta să fie ?
O Floare
De mult, atunci... tare de mult, cândva...
De mult, nu-n vremurile noastre,
Crestea o floare mândră, ca o stea
Pierdută-acolo, printre astre.
Trăia în vesnicie, tu mă crezi?
Nu stiu acum să-ti spun, să-ti povestesc,
O floare rară, ce nu poti s-o vezi,
Că pe aicea nu se mai găsesc.
Acolo si atunci, dar ce vorbesc?!
Asa era etern din fire:
O floare cum pe-aicea nu mai cresc,
O floare pură, de iubire.
De mult, atunci, cândva... tare de mult,
Eu mă gândeam ca pe o floare.
Stiam tăcut Iubirea s-o ascult,
Acolo mic, dar în Iubire, mare.
Că nu eram de-aici, de-altundeva
Si nici din vremurile noastre.
Nici chiar o stea a mea nu exista,
Si poate, nici un fel de astre.
Acum, aici, mă plâng, mă văicăresc,
Blestem, înjur, îmi ies din fire;
Că am uitat, demult, să-mi amintesc
De când eram si eu IUBIRE.
Tu întelegi, mă crezi, î-ti amintesti?
Sau ai uitat si tu de Dumnezeu,
De floarea de iubire care esti?
Sau poate totusi... totusi, numai eu?
Din gura-amară, spurcată si rea
Crescu asa, pe nestiute-un spin,
Care acum e mare cât o stea
Si umple universul de venin.
Eu, am ucis Iubirea ce trăia
In mine-aici, nu printre astre,
In floarea ce am fost si eu, cândva,
Acum, în vremurile noastre.
Si totusi... totusi, ce demult era...
Noapte de toamnă
Din copaci cad frunze moarte,
Se astern ca un covor,
Printre ramuri descarnate
Bate văntul călător.
In suflarea lui tăioasă,
Parc-aud un zvon de toacă
Si tristetea ce m-apasă,
Parcă vine, parcă pleacă...
Cu privirea-n cer, departe,
Mă gândesc din nou la ea;
Toamna e fior de moarte,
Strigă-n noapte-o cucuvea.
Tipărind pe-a ei lumină
Crengi diforme, crengi betege,
Luna, rece si străină,
Parcă stă si parcă trece.
Mă cufund adânc, în mine,
Dar mi-e gândul dus departe.
Si tot ce am crezut că-i bine
E covor de frunze moarte.
Cucuvea ce strigă-n noapte,
Sufletu-mi se stânge-n piept,
Freamăt de singurătate
Parc-ascult si parc-astept...
Ce-i iubirea mea desartă?
Ce a mai rămas din ea?
Sub picioare-o frunză moartă,
Un vaiet de cucuvea.
Si-n această-nsingurare,
Fremătând ca un fior,
Se asterne pe cărare
Inc-o frunză, înc-un dor...
Dacă iubesti...
Dacă iubesti averea
Si simti c-asa e bine
Si luxul si puterea,
Nu mă iubi pe mine!
Dacă ti-s dragi fălosii
Si cei de prin vitrine,
Modernii si frumosii,
Nu mă iubi pe mine!
De vrei să fiu ca altii,
Atunci când sunt cu tine
Si iubesti diplomatii,
Nu mă iubi pe mine!
De-ai vrea să fiu mai tare
Si să n-auzi suspine,
Atuncea când mă doare,
Nu mă iubi pe mine!
Dacă-ti doresti plăcere
Si uiti de tot când vine,
Pot altii să ti-o-ofere
Nu mă iubi pe mine!
De vrei să fii nevasta
Celor ce-s buni cu tine,
Sunt multi pe lumea asta,
Nu mă iubi pe mine!
Doresti perfectiune,
N-o căuta în mine.
Lumea-i desertăciune,
Nu mă iubi pe mine!
Dar de iubesti iubirea
Ce stă ascunsă-n tine
I-ti dau nemărginirea:
Iubeste-mă pe mine!
Inima mea-ti va spune
Că bate pentru tine.
Si nime-n astă lume
Nu te-o iubi ca mine.
Si dacă-mi simti iubirea
Inchide pumnul bine,
Că-n mână-ai fericirea:
Iubirea mea-i în tine.
Ti-am scris odată
Ti-am scris demult o poezie
Dar nu stiu ce-am făcut cu ea.
Cântat duios, de ciocârlie
În inimă, în lumea mea.
Eu mă gândesc cu drag la tine
Iar noaptea îti visez scrisori,
În care-ti povestesc de bine,
De frumuseti, de sărbători...
Tu esti acum depatre tare
Si nu doresti să mă mai vezi.
Nu ai în suflet sărbătoare,
Nu mai asculti, nu mă mai crezi.
Surâs golit de veselie
Am adunat aici, în mine,
Adânc ascuns, să nu se stie
Că ce visez eu, nu mai vine.
Inima grea, de jale plină,
Am încuiat-o-ntr-un sertar,
În noptiera din grădină,
Când am luat-o de pe jar.
Iar cântecul de ciocârlie,
Poezioara ce ti-am scris,
S-a mistuit în colivie,
Atunci, când m-am trezit din vis.
Ti-am scris odat-o poezie
Despre ce-o fi, despre ce-a fost...
Si chiar dacă nu-ti pasă tie,
Ea, totusi, a avut un rost.
index | revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero : ec.Lucian Hetco [contact] [ Impressum ]
Prezentarea grafica, design: Lucian Hetco.
|
