Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Mircea Eliade si detractorii lui

Campania murdara de calomnii si defaimare a marelui român Mircea Eliade continua fara rusine pe ambele maluri ale Atlanticului.
Spectacolul acesta sordid si-a atins apogeul in ultimul roman al lui Saul Bellow intitulat “Ravelstein”. Nu am intentia sa-l acuz pe Bellow ca fiind adevaratul autor al enormitatilor ce le spune in acest roman “ŕ clé” unde Mircea Eliade apare sub numele de “Grielescu”, el a fost foarte simplu influentat de toate acuzatiile trambitate de Norman Manea in SUA, de Zigu Ornea in Romania (si acuma cartea lui “Anii trezeci” se pare ca este tradusa si propagata si in SUA), de Leon Volovici in Israel, si altii si reluate si aplicate fara rusine la evaluarea operei stiintifice ale lui Eliade de unii ca Daniel Dubuisson, Russell McCutcheon, G.L. Ebersole si altii.
Saul Bellow este fireste un mare romancier al secolului abia trecut, a primit premiul Nobel in 1976, a fost un prieten bun al lui Mircea Eliade, a fost impreuna cu Ioan Petru Culianu, Paul Ricoeur, si Wendy O’Flaherty la moartea lui Eliade cand in loc de eulogie fiecare a citit pasagii din operele lui Eliade in cele trei limbi pe care Eliade le utilizase in operele lui (romana, engleza si franceza).
Departe de noi intentia de a acuza pe Bellow de a fi fabricat acuzatiile scabroase impotriva lui Eliade, el pur si simplu a crezut pe Manea si pe ceilalti. Dar totusi nu poate fi disculpat in intregime de cele tiparite sub numele sau, intr’un “roman ŕ clé” unde este evident ca Grielescu este Eliade si mai ales cand Robert Fulford care face recenzia acestei carti in ziarul “The Ottawa Citizen” cu data de 7 mai 2000 spune negru pe alb cine sunt personagiile acestui roman. Singurul care nu este numit este Ioan Petre Culianu, dar Radu Grielescu este Mircea Eliade care dealtfel, spune Fulford , a fost recent demascat ca gardist (“he was unmasked as a member of the Iron Guard”). In plus era si foarte excentric!. Eroul romanului este Abe Ravelstein (Allen Bloom) si profanitatile ce urmeaza vin pe contul lui: “(Eliade) era un nationalist roman, violent impotriva evreilor. El nu era un arian, nu, el era un dac ”(pagina 125: “As a Romanian nationalist back in the thirties he was violent towards Jews. He wasn’t an Aryan-no he was a Dacian”). Pe pagina 124 citim: “acest om era un hitlerist . A chiar refuzat sa admita ca a apartinut Garzii the Fier?”(“The man was a hitlerite. Has he even denied that he ever belonged to the Iron Guard?”) Indirect il acuza pe el pentruca anumiti legionarii au atarnat evrei vii pe carlige in abator si pe urma le-au jupuit pieile, inca fiind vii (de fapt ei erau morti, totusi odios). Pe pagina 127 citim: “Grielescu a devenit un mare barosan la Londra si mai tarziu devine o figura importanta la Lisabona sub regimul dictatorial al lui Salazar”(“Grielescu became something of a big shot in London and later on he cut a figure in Lisbon under the Salazar dictatorship”). Mai departe, pe pagina 126 citim: “Totusi documentele arata ce a scris el despre sifilisul evreiesc care a infectat inalta civilizatie din Balcani.”(“But the record nevertheless shows what he wrote about the Jew-syphilis that infected the high civilisation of the Balkan”). Dupa care pomeneste mitul protocoalelor Zion, amintind ca Eliade scria despre mituri. Dar cel mai josnic moment vine cand isi bate joc de “tanarul lui prieten” care a fost ucis in “gang-style” in timp ce acesta era la closet (“in a WC stall”)”. Evident o referinta la regretatul si respectatul Ioan Petre Culianu (care insa nu e numit). Si intr’o conversatie intre Bellow (Chuck) si sotia lui despre Eliade (Grielescu): “el era suspect- considerat a apartine grupurilor criminale” ( pagina 202: “But he was suspect-thought to be in league with killers”). Si pe aceiasi pagina, despre asasinatul lui Culianu: “Spunea el ( Ravelstein ) ca Grielescu era in combinatie cu criminali?- Precis.”. (“ Was he saying that Grielescu was tied with murderers?- Exactly... he..was after all a Nazi). Si pe urma tot felul de aluzii sarcastice despre balcanezii frantuziti (“Frenchy-Balkan”).
Fireste Ravelstein este un roman, nu un tratat de istorie, dar un roman ŕ clé, si cand cheia este cunoscuta, anumite regule de decenta se impun.

Si raspunsurile la aceste acuzatii sunt foarte simple si categorice:
Nu, Eliade nu a fost membru in Garda de Fier, nu, nu a fost antisemit si nu a predicat prin fapta sau vorba niciodata violenta impotriva evreilor sau a altor formatii etnice sau politice, de fapt inpotriva nimanui, nu, nu a pomenit niciodata “sifilisul evreiesc”, nu, nu s’a ocupat de “Mitul protocoalelor Zionului”, (el s’a ocupat si a studiat religii si mituri primitive).
El a fost totdeauna un pacifist si a crezut in suprematia spiritului si a fost sub influenta lui Gandhi si modelul lui era Kirkegaard. Dar vom reveni la aceste subiecte mai in detaliu.
Adevarul, trebuie sa recunoastem, este ca Mircea Eliade, sub influenta mentorului lui, Nae Ionescu a simpatizat cu Garda de Fier si pentru o scurta perioada (ianuarie1937-februarie 1938) a publicat articole “prolegionaroide”.
Este iarasi adevarat ca in acea epoca a tineretii sale el nu a aratat prea mult respect perntru democratie. Dar adevarat este si faptul ca aceste lucruri nu erau secrete, cei ce au trait in acea epoca le-au putut citi, si fapt cert este ca marele carturar american Mac Linscott Ricketts le studiase, le analizase, a recunoscut caracterul lor politic dar in biografia lui Eliade publicata 1992 a ajuns la concluzia onesta ca deindata ce legionarii vin la putere in 1940 si “se comporta ca fascisti “, el, Eliade se desparte de ei si restul vietii lui este ireprosabil.
Dar detractorii lui fireste nu vad lucrurile astfel, si putem vedea dece.
Este imposibil de a judeca pe cineva fara a cunoaste climatul spiritual si politic al epocei in care a trait si evenimentele determinante ale acestei epoci. Si aici ne referim la epoca lui din tinerete.
El era considerat ca seful generatiei sale de tineri care visau sa ridice nivelul intelectual in Romania la nivelul Europei occidentale. A atras in jurul sau tineri, (printre ei si evrei si comunisti) ca Comarnescu, Belu Silber, Polihroniade, Ionel Jianu, Mihail Sebastian, Emil Cioran etc si a format grupul Criterion care discuta in public pe un plan superior problemele intelectuale ale epocei.
Nu a ezitat sa invite la aceste discutii pe Lucretiu Patrascanu, mare comunist.
Si a iscalit o petitie pentru eliberarea din inchisoare a lui Petre Groza, un important sef comunist ceiace nu se mai pomeneste des. Acestea sunt lucruri foarte bine stiute.
Cum norii negri apar la orizontul politic al Europei si cum spune foarte apt Ionel Jianu, cand ideologiile iau locul idealurilor aceasta grupare se destrama, Polihroniade luand-o pe extrema dreapta, Belu pe extrema stanga, Jianu plecase la Paris, Sebastian fiind evreu se desparte (dar cam tarziu), si aceasta constelatie de talente exceptionale dispare depe firmamentul culturii romanesti dupa ce avusese un debut asa de stralucit.
Rolul extrem de important jucat de Nae Ionescu trebuie mentionat. El a influentat tanara generatie din anii 20 si 30 mai mult decat orisicine. El a atras un grup de tineri exceptionali, ca M. Sebastian, Emil Cioran si M. Eliade care au devenit discipolii sai. Ca profesor de filozofie era inegalabil, unic si influenta lui carismatica asupra studentilor a fost fara precedent.
Din nefericire influenta lui politica asupra acelorasi studenti a fost malefica. Incepand prin anii 1933 el se manifesta pentru garda de fier si antreneaza cu el multi din discipolii sai. Aceasta generatie de tineri au avut privilegiul de a avea ca profesor de filozofie un om de o asemenea capacitate extraordinara, dar si ghinionul de a fi influentati pe terenul politic de un filozof asa de naiv in acest domeniu, ceiace nu ne mira, considerand faptul ca incepand cu Plato , si poate chiar inainte, niciun filozof (sau carturar) nu a demonstrat mare aptitudine in politica. Exemplul marelui N. Iorga, ca prim-ministru insa, inca ma infioreaza. (cam 3 sau 4 luni functionarii de stat nu au primit salariile si replica lui a fost “strangeti-va curelele!”).
El, Ionescu a fost adulat de tineretul acelei epoci, inclusiv M. Eliade si M. Sebastian. Ca semn de solidaritate, Eliade, fara a fi membru de partid, incepe sa scrie articole prolegionaride intre ianuarie 1937 si februarie 1938 si acestea vor forma bazele de acuzatii in viitor.
Cazul lui Sebastian este poate si mai patetic. Mai tarziu, cand Sebastian se va elibera de influenta lui N. Ionescu, il va acuza de plagiarism, dupa ce citeste cartile lui Oswald Spengler. Ce este greu de explicat, este cum de el nu s’a sesizat atunci, in timpul cursurilor. Cum N. Ionescu nu publicase nimica, totul era bazat pe memorie. Ori eu, prin clasa saptea de liceu eram destul de familiarizat cu Oswald Spengler si asi fi recunoscut numai decat o inmixtiune a lui Spengler in cursurile sale. Si eu nu eram cel mai cult in clasa mea. Dar Spengler era arhicunoscut in aceasta epoca. Am fost prea tanar sa-l ascult pe Ionescu, tot ce stiu provine din alte surse (lecturi) dar faptul ca Sebastian isi da seama ani mai tarziu, cand din adept devine critic, fara textul original este foarte suspect. Fireste asta nu-l deranjeaza pe Z. Ornea. N. Manea merge mai departe, il acuza pe M. Eliade ca pomeneste pe Nae Ionescu, in “Enciclopedia Religiilor” din 1967, casi cum N. Ionescu nu ar fi existat in istoria fiolozofiei romane. L-am criticat chiar eu pe Nae Ionescu mai sus, dar sunt anumite limite ale decentei, pe care ar trebui sa le respecte.
Cazul lui Mihail Sebastian este trist cum am pomenit mai sus. Atras in sfera de gravitate a lui Ionescu isi da seama de “incompatibilitatea” acestei situatii cand il roaga pe N. Ionescu cam in 1933 sa-i dea o prefata la cartea ce urma sa scrie “Dupa 2000 de ani” unde trata subiectul antisemitismului. Si cand soseste momentul publicarii, Nae Ionescu intr’adevar isi tine cuvantul si scrie o prefata in care justifica antisemitismul bazat pe prezumtia de deicid!!. Incredibil venind dela un filozof (de fapt confirma parerea mea de mai sus despre filozofi care se baga in politica), si poate si mai incredibil este faptul ca M. Sebastian publica cartea lui cu prefata pulverizatoare a lui N. Ionescu, atragand critica coreligionarilor lui. Dar culmea este faptul ca el, un evreu, continua sa urmeze servil pe Nae Ionescu pana cam prin 1936. Cum poate cineva sa explice in mod rational altfel acest comportament, explicabil numai prin influenta enorma, irezistibila a profesorului asupra discipolilor sai. Si daca acceptam aceasta teza, cum ea poate fi negata altor discipoli ?. Si ceiace Manea nu pomeneste, este faptul ca numai Mircea Eliade a avut curajul si decenta de a critica deschis in Vremea pe profesor si de a-si apara prietenul. Jurnalul lui M. Sebastian va fi discutat mai tarziu.
Cum am admis mai sus, Mircea Eliade, ca un discipol loial al lui N. Ionescu, sustine pozitia acestuia fata de extrema dreapta, Garda de Fier si in ianuarie 1937 incepe sa publice articole prolegionare. Dar important este de retinut faptul ca el nu se arata nicaieri antisemit, prohitlerist sau fascist sau ateu (cum pretinde Dubuisson).
El discuta aspectele teoretice, spirituale bazate pe ortodoxie, pe care le vede sau le imagineaza in miscarea legionara. De multe ori el considera legionarismul mai mult o miscare spirituala decat un partid politic.
El respinge categoric politica rasiala si anticrestina a lui Hitler sau a lui Mussolini, la fel ca statul corporativ al lui Mussolini. Este adevarat ca cu ani mai inainte el avusese cuvinte de lauda pentru Mussolini, dar asta fusese cand Mussolini avea legaturi normale cu Vaticanul si cu evreii, inainte de a deveni vasalul lui Hitler.
Cat despre antisemitism singurele aluzii ce el face este cand critica influxul pe o mare scara a evreilor din Galitia in Bucovina, Moldova si Basarabia. Si asta era pe timpul cand evreii nu erau admisi in SUA!! (In acelas articol isi exprima mania ca Romania direct sau indirect a fortat emigrarea a trei mari carturari evrei!).
Pe urma exista un articol atribuit lui Eliade, acesta pretinde ca fusese scris de Polihroniade, unde se poate citi ”acest popor surupat de mizerie si sifilis, cotropit de evrei si sfartecat de streini, demoralizat etc” (Buna Vestire, Nr 244-17 decembrie 1937) care este citat des, de multe ori inexact. Da, se refera la arendasii evrei, nu prea iubiti de taranii romani, cum ei reprezentau interesele latifundiarilor si erau vizibili, si in trecut, de cate ori Moldova era sub ocupatie straina (rusa sau austriaca) cum ei vorbeau nemteste, desi nevinovati acesti mici evrei erau iarasi intermediari, o situatie care impinge la xenofobie si antisemitism.
Daca vrem sa fim drepti, trebuie sa recunoastem ca de fapt si ei (evreii) si taranii romani care sufereau asa de mult, erau in mare majoritate de fapt victimele istoriei, fara vina lor. Dar astfel de situatii creiaza ura si conflicte intre popoare.
Pe urma Eliade a publicat eulogii cam prea inflacarate la moartea lui Mota si Marin, care-i fusesera prieteni si a generalului Cantacuzino. Dar circumstantele pot explica tonul. Si a acompaniat pe prietenul lui, Polihroniade, la alegerile din 1937, fara participare activa.
Gasesc normal ca un scriitor sa doreasca sa vada la fata locului cum decurg campaniile electorale in Romania in acea epoca.
Mai departe Ornea (citand pe Sebastian) il acuza ca simpatiza cu italienii in timpul campaniei lor din Etiopia (asemanatoare cu razboiul englezilor in Africa de sud cu 30 ani mai inainte, sau cu razboiul Frantei in Maroc cu numai 20 mai inainte!) si cu Franco in Spania, unde atrocitati erau comise de ambele parti si unde biserica era crunt persecutata de republicani. Pe urma Ornea descopera nu stiu unde ca Eliade urma sa depuna o anumita suma de bani necesara pentru a legitima participarea la alegerile ce urmau sa vina. Pentru Ornea asta este o dovada ca el era “angrenat” in miscarea legionara.
Urmeaza puscaria ca fiind “omul lui Nae Ionescu” (Ornea mentine ca a fost inchis pentruca era legionar, un argument mai convenabil pentru el).
Eliberat, se gandeste sa emigreze, poate in SUA. Dar cu moartea lui Nae Ionescu la 15 martie 1940, el se simte pentru prima oara deslegat de datoria de loialitate fata de ilustrul sau mentor si de legaturile acestuia cu Garda de Fier. Cu ajutorul lui Al. Rosetti si a profesorului C.C. Giurescu, sub guvernul proenglez al lui Tatarescu este trimis ca atasat cultural si de presa la Londra si paraseste Romania la 10 aprilie 1940, dupa care nu mai are nicio participare la evenimentele ulterioare din Romania.
Trebuie subliniat ca pana la aceasta data niciun singur evreu nu fusese ucis in Romania. Garda isi patase mainile cu sange crestin (Manciu in 1924 ucis chiar de Codreanu, I.G. Duca in 1933, Stelescu in 1936 si Armand Calinescu in 1939). Pe de alta parte acest partid recalcitrant fusese supus la multe persecutii extrem de violente, culminand cu asasinarea lui Codreanu si a multora din cadrele inalte ale partidului in 1938.
La fel trebuie subliniat ca niciodata Mircea Eliade nu facuse dovada de antisemitism militant sau aproband orisice fel de persecutie sau violenta. El a fost toata viata lui un adept al lui Gandhi, impotriva violentei. Cu naivitatea caracteristica si amintita mai sus a carturarilor rataciti pe teren politic, el isi inchipuise ca descoperise in mistica legiunii o spiritualitate profunda. Omorurile lui Iorga, Madgearu si a altora dupa plecarea lui l-au socat profund si l-au desteptat si el a condamnat pe ucigasi fara crutare.
Subliniat la fel este faptul ca el nu a exprimat niciodata simpatii pentru Hitler si ca nu a apartinut niciodata la Garda de Fier sau Totul pentru Tara. Il jenau anumite aspecte repugnante in aceasta organizatie, sau a vrut sa astepte sa se edifice mai bine in ce directie va evolua acest partid, este greu de spus
Singura data cand si-a manifestat simpatii pentru un regim de dreapta, fara a se limita la aspecte ideologice si fara a se simti indatorat sa-si arate loialitatea fata de mentorul sau, a fost cand a publicat cartea despre regimul lui Salazar. Era un regim dictatorial, dar nu totalitar, nu erau persecutii religioase sau rasiale, adusese stabilitate in Portugalia, eliminase extrema dreapta (camasile albastre), eliminase datoriile si somajul si si-a pastrat neutralitatea in razboi. Faptul ca nu era democrat nu l-a stingherit.
Asa stateau lucrurile pana in 1990. Toate au fost studiate sine ira et studio de Mac Linnscott Riketts cum a fost mentionat mai sus, cand si-a publicat clasica biografie a lui Eliade in 1988 si le-a catalogat ca aberatii de tinerete, urmate de o viata exemplara. Dar nu de acord au fost un grup de scriitori ca Z. Ornea, Norman Manea, Leon Volovici si altii, care nu numai ca le califica ca criminale, dar pretind ca criminalitatea legionara a lui Eliade a continuat pentru restul vietii lui si in special dupa aparitia “Jurnalului” al regretatului Mihail Sebastian conduc o campanie de defaimare, fara echivalent si fara cea mai elementara decenta. De multe ori ma intreb daca ei insusi cred enormitatile debitate
Daca eu pot sa-i imput un defect tanarului Mircea Eliade, este lipsa de apreciere a valorilor democratice. Dar si aici trebuie sa-i acordam circumstante atenuante. I
n acea epoca a istoriei (anii 20 si 30) democratia trecea printr’o mare criza. Franta, sora noastra mai mare, “a doua patrie a romanilor” era in plina retragere, fara a avea curajul sa se opuna lui Hitler. Rezultatul care a culminat cu prabusirea ei catastrofala in 1940 a confirmat toate aceste indoieli. Nu este vorba ca a pierdut o campanie militara, ci felul rusinos in care s’a dezintegrat fara sa dea dovada de vointa necesara sau de priceperea noilor metode moderne de razboi. Cum frontierele Romaniei erau amenintate dela est, sud si vest, Franta fireste nu putea servi ca exemplu de emulat. Cealalta mare democratie era Anglia, dar din nefericire Anglia era democrata numai in propria-i tara dar nu in marele imperiu de care dispunea. Si cum Eliade traise cativa ani in India, care lupta pentru independenta si unde Eliade a intalnit pe Gandhi si a fost adanc si permanent impresionat, este usor de inteles ca ca el nu avea mari simpatii pentru Anglia.
Da, mai exista o democratie, SUA, dare ele erau asa de departe si traind intr’o splendida izolare fara a avea multa influenta in Romania de atunci.
Intors in tara dupa anii petrecuti in India, Eliade este prezentat cu jalnicul spectacol al unei pretinse democratii ce exista numai cu numele si era corupta pana la extrem. Asa ca alternativele erau in mod tragic inexistente. In plus Germania isi flexa muschii si Rusia isi arunca neagra umbra de pericol si agresiune. Intre aceste doua pericole, nu exista niciun compromis onorabil. Entre la peste et le choléra, pax de choix. Pentru multi singura salvare in teorie era o forma de dictatura benigna si civilizata. Era un vis. Altii visau ca germanii vor distruge bolsevismul, dar la randul lor vor fi batuti de aliati, asa cum se intamplase in 1916-1919, dar asemenea miracole nu se repeta in istorie.. Multi din aderentii aliatilor au suferit sub regimul comunist, fiind acuzati de fascism!
Rolul jucat de Eliade revine pe primul plan odata cu aparitia Jurnalului al respectatului Mihail Sebastian, publicat in 1996 dupa moartea lui, sau mai bine spus felul in care detractorii lui Eliade au cautat sa utilizeze acest Jurnal impotriva lui Eliade. Si acuma acuzatiile apar ca ciupercile dupa ploaie. Eu am citit Jurnalul lui Sebastian cu evlavie, scris cu atata sinceritate si stil. O mare contributie la literatura universala.
Dar in acest Jurnal Sebastian isi descrie viata si evenimentele din acel timp, asa cum el vedea lucrurile dintr’un anumit punct de perspectiva in timp si spatiu. Fireste ca este foarte des subiectiv in special cand se refera la relatiile cu fostul lui prieten Mircea, pentru care are acuma un complex de ura-adoratie, asa cum arata Mircea Handoca cand juxtapune anumite pasagii din acest text cu texturi din scrisori din aceiasi epoca. Dupa mine o anumita masura de invidie (gelozie?) este evidenta, ceiace este foarte normal. El nu scria un tratat de istorie, ci un jurnal intim si fireste avea tot dreptul sa puna pe hartie tot ce constiinta ii dicta. Si fireste era numai normal ca multe zvonuri, chiar prea multe, in care domeniu romanii exceleaza, sa se strecoare in jurnalul lui. Si eu aici nu critic pe Sebastian, dar pe cei care au transformat o carte de nivelul cel mai inalt, intr’un document istoric de mana treia. Si acestea sunt preluate si amplificate de eroii nostri. Cica in 1942 cineva a vorbit cu altul proaspat sosit din Portugalia care ar fi spus ca Eliade era legionar mai mult decat oricand (dar cine?).
Ca la Londra ar fi spus ca astepta un mare post in noua guvernare legionara (dar iarasi cine sunt martorii?).
Ca a exprimat simpatii prolegionare inainte de 1940 pare sa fie adevarat. Dar nu-mi amintesc de declaratii antisemite, asa cum facea Camil Petrescu fata cu Sebastian (un amanunt de retinut).
Am pomenit cum Manea il critica pentruca pomeneste in Istoria Religiilor pe profesorul lui, Nae Ionesu (nu pe politicianul Nae Ionescu). Cinste lui Eliade si rusine lui Manea.
Ca a vizitat la spital pe Vasile Posteuca, fost prieten. Un gest foarte frumos, se pare ca Ornea nu poate concepe ca poti sa ramai prieten cu cel de care te-ai despartit ideologic. Ar fi bine ca Ornea sa petreaca catva timp pe continentul nord american sa invete ca poti fi buni prieteni chiar apartinand la partide inamice. Face aluzie la anumite destainuiri infioratoare, dar care?. Il acuza ca mergea la un medic legionar, care ii era si prieten (ce nonsens !). Inca odata nu stiu pe ce lume traieste Ornea. Inevitabil apare scrisoarea de dezavure impotriva lui Sima, unde odata numele, altadata iscalitura lui Eliade sunt pomenite. Acuma, fie una, fie alta fie amandoua. Si unde este documentul si cat de autentic? Si poate cel mai important fapt, el nu este pentru Sima. Ca nu pomeneste nimica despre epoca 1936-1938. Am in mana volumul Memorii Jurnale- Mircea Eliade Memorii, Humanitas, paginile 350-358 unde descrie aceasta epoca. Cum, in afara de a publica articole prolegionaroide, el nu a avut “apartenenta legionara”, fireste ca nu se gasesc asemenea referinte. Si Ornea atinge extrema ridicolului cand pomeneste comentariile lui Miron Radu Paraschivescu (un atac indirect? oblic? in vant?), al carui talent eu il admir, ca la Eliade nu gasesti elementul social.
Isi inchipue Dl Ornea ca tot mai traim sub comunisti care dicteaza ce se scrie. Nu a auzit el oare ca exista o libertate artistica, unde artistul isi alege subiectele operilor lui?
Poate cineva sa explice ce anume vrea sa sa spuna Z. Ornea? (Pe Paraschivescu il inteleg, era comunist). Si cand va renunta el la “ipoteze concludente” , (un termen contradictoriu si inadmisibil cand ataci pe cineva) , produsele imaginatiei lui?
Succesul campaniei impotriva lui Eliade este aproape complect. In afara de a influenta pe Saul Bellow, ei conving si pe unii din colegii de istorie a religiilor. Daniel Dubuisson declara fara rusine, ca bazat pe imaginea politica prezentata de detractori, el nu mai poate trata pe Eliade neutral. Foarte bine, dar nici noi nu ne vom ocupa de el. Russell McCutcheon merge mai departe si insulta chiar asociatiile si universitatile care s’au lasat trase de nas de un asa sarlatan!! Etc.
Am lasat pentru sfarsit comentariile lui Eugen Ionescu si Ionel Jianu. Ornea citeaza un pasagiu dintr’o scrisoare a lui Eugen Ionescu (fireste folosind enormul prestigiu al cestui mare roman) catre Comarnescu din 1945, in care numeste hiene pe supravietuitorii dela Criterion . Dar nu pomeneste ca numai patru luni mai tarziu cuplul Eliade sunt invitati la E. Ionescu pentru dineu. Si pe urma elocventele cuvinte la moartea lui Eliade:” Ma aplec in fata memoriei lui Mircea, neuitatul meu prieten. In aceste momente triste trebuie sa fiu recunoscator ca mi s-a dat ocazia sa spun cat de mult noi l-am iubit, admirat si respectat si ca el, Mircea va fi totdeauna cu noi, in spirit si in emotiile noastre. Dar opera lui, asa de bogata, de imensa este deapururi prezenta.” ( Si Ornea admite ca E. Ionescu cunostea foarte bine pe cei din grupul Criterion! Si el fusese un prieten foarte intim al lui M. Sebastian!). Si la aceiasi ocazie Ionel Jianu (care era evreu): ..”pentru mine Mircea inca este o prezenta, o prezenta spirituala, cum el a fost in decursul unei vieti intregi”. Si in autobiografia sa el consacra un intreg capitol lui Mircea Eliade,”prietenul meu”. Ma simt jenat sa pomenesc numele marilor I. Jianu si E. Ionescu alaturi de detractorii lui, asa ca mai bine nu le mai repet numele.
Si o ultima nota: in august recent, a avut loc la Durban in Africa de Sud, congresul international al asociatiei pentru istoria religiilor, unde symposiul principal a fost dedicat lui “Mircea Eliade, viziunea sa si curentele moderne in intrepretarea religiilor”
Daca detractorii lui cred ca l-au distrus, ei se inseala. Cu campania murdara ce o conduc, ei numai se injosesc.
M’am intrebat recent care ar fi fost destinul acestor personagii: M. Sebastian, Norman Manea si Zigu Ornea, daca Mircea Eliade nu ar fi existat. Jurnalul lui Sebastian ar fi fost publicat, acceptat cu respectul cuvenit, dar nu ar fi devenit “celebru”.
Manea foarte probabil s’ar fi exilat cum a facut, ar fi continuat cariera lui literara, pentru care incontestabil are talent, dar nu ar fi cunoscut celebritatea si aureola acordata unui “giant killer”, care a demascat un fioros criminal, nu cred ca vreo carte a lui ar fi fost tradusa afara de limbile engleze si romane si foarte probabil ar avea mai putini bani la banca.
* Cat despre Z. Ornea, nu cred ca si-ar fi tradus “Anii 30" in limba engleza (cine ar citi-o?) si ar fi poate mai zmerit si modest cand ataca pe altii.
Fireste, acestea sunt numai simple speculatii sau, ca sa utilizez limbajul lui Ornea, simple “ipoteze concludente”!






Dr Francis Ion Dworschak, Ottawa    9/24/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian