Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De „profesie“ roman

Nu-mi dau seama daca e vorba despre un defect al meu sau despre un ghinion. De cand „salvatorii” cu brasarde tricolore l-au impuscat pe Ceausescu si am crezut, asemenea multor romani, ca sfarsitul raului era aproape, ba chiar ca voi avea ocazia sa-i vad si eu capatul, am parte numai de sentimente negative. M-am pomenit mereu „contra” a ceva: contra Frontului Salvarii Nationale, apoi contra sucursalelor sale (FDSN si PD), mai tarziu (dupa 1997) contra modului in care a inteles „schimbarea” CDR; dupa aceea din nou contra PDSR-ului si a tupeului sau „social-democrat”, iar din 2005 contra „sistemului ticalosit” vopsit in portocaliu. In ultima vreme, „gandirea mea negativa” pare sa fi devenit un blestem. Aflu cu stupoare ca a existat o Securitate „rea”, capabila sa intre cu bocancii in viata oricui, dar si o Securitate „buna”, care statea de paza sa nu ne corupa inamicii externi. Traian Basescu ne-a comunicat, el insusi, ca Securitatea a inspirat groaza doar pana in anii ’60, transformandu-se dupa aceea intr-o simpla „supraveghetoare a populatiei”. Si n-am putut sa nu alatur acestor „dezvaluiri”, al caror numitor comun e sugestia ca frica noastra a fost mioapa si „nepatriotica”, impresia ca Securitatea isi traieste, azi, momentul sau de glorie, deoarece gunoaiele stranse de ea in arhive au devenit deliciul barfei nationale. Rezultatul? Mi-a venit in minte o afirmatie a lui Otto von Bismarck despre noi, romanii; o afirmatie de care aproape uitasem, lansata cam pe vremea cand un Hohenzollern accepta oferta de a domni in principatele unite.

Zicea „cancelarul de fier”, cu prusaca sa aroganta, care nu i-a crutat, de altfel, nici pe nemti: „Romanii nu sunt o natiune, sunt o profesie”. Ironia (sau ce-o fi fost) m-a indispus de cand am luat cunostinta de ea. Acum, mi-a consolidat convingerea ca e mult mai simplu sa strambi din nas decat sa intelegi. Drept care usurinta Occidentului de a privi cu stupida superioritate spre Est are ceva traditie. Dar, totodata, m-a pus in fata unei intrebari. Oare e numai vina mea ca nu dau dovada de o gandire mai „pozitiva”?

Nimeni nu ma poate banui, sper, de nationalism. Imi e imposibil sa nu bag de seama cate canalii si lichele vorbesc romaneste (sau aproximativ romaneste). Nu ma poate banui nici de internationalism, intrucat e clar ca nu ma pot ridica deasupra destinului care a decis sa fiu indatorat, sufleteste, unui specific national. Dar, recunosc, nu sunt deloc incantat sa ma simt parte a unei „profesii”, nu a unei „natiuni”, chiar daca, uneori, mi-am pus problema daca nu cumva Romania a devenit „un stat” inainte de a deveni „o natiune”. In consecinta, imi e greu sa consimt ca toti cei care traim in aceasta tara avem aceeasi „profesie”. Se intampla ca nu pricep cum de pot prospera in libertate slugarniciile, vasalitatile, duplicitatile si linguselile, desi nimic, plauzibil, cum ar fi teroarea sau frica, n-ar trebui sa le justifice azi.

Pot aduce, deci, multe argumente contra pretentiei lui Bismarck ca a fi roman e o „profesie”, practicata de toti cei care vorbim romaneste. Dar ce sanse am, oare, sa cred ca suntem „o natiune” cata vreme o mie de romani fug de la o liturghie pentru a-l vedea pe trimisul lui Dumnezeu, pe numele sau Gigi Becali, coborand cu elicopterul la Maglavit? Ce sanse am sa cred ca suntem „o natiune” cata vreme cel mai des intalnit sentiment in societatea romaneasca actuala este panda fiecaruia impotriva tuturor si satisfactia tuturor cand cineva e scos cu penseta, din arhivele Securitatii, de entomologii de la „servicii” si pus in insectarul cu „demascati”? Ce sanse am sa cred ca suntem, realmente, „o natiune” cata vreme traim din flecareala, multumiti ca avem ce barfi, fara sa ne pese ca tara in care locuim ar putea fi parasita de istorie?

Dictionarele ne asigura ca „unitatea de limba, de teritoriu si de mentalitate” e de ajuns pentru a vorbi de „o natiune”. Eu cred ca e nevoie de mai mult: de un ideal comun care sa ne solidarizeze. Si oare despre ce solidaritate reala am putea vorbi azi? Interesul public a fost primul trecut pe lista „privatizarilor” dupa ’89. Partidele ne-au asurzit cu fraze despre „interesul national”, dar toate s-au gandit numai la interesul de gasca, de clan, de grup si la buzunarele proprii. Raportat la realitatile de azi din Romania, cuvantul „solidaritate” suna si trist, si ridicol. Trist fiindca e deprimant sa constati ca Romania seamana azi cu un ulcior spart (si ce destin national se poate duce spre viitor cu un ulcior spart?). Si ridicol, fiindca de la Basescu (care vede rosu nu cand se uita spre PSD, ci cand se uita spre liberali) la ultimul demagog, mestecatorii de vorbe goale nu fac decat sa dea cu bata in acest ulcior.

As vrea sa ma insel, dar tare ma tem ca suntem o tara de oameni singuri, pe care nu-i solidarizeaza decat deceptiile de care am avut parte in ultimii saisprezece ani si dezgustul de politica, anticamera dezgustului de democratie. Ce ideal comun ne anima oare si pe cei injurati, si pe cei care injura? Intrarea in Uniunea Europeana nu e un ideal. E doar un moment de care ne-am agatat multe iluzii, cum se agata rufele in balcoane, in unele locuri. In rest? Exista vreo punte intre singuratatile tuturor si egoismul fiecaruia? Exista vreo valoare care se poate opune „imbecalizarii” Romaniei?

Daca exista, eu nu le vad. Iar asta ma adanceste in blestemul „gandirii negative”.





Octavian Paler    9/19/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian