Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Veni Vidi ...

...Si cam atat!
Las’ca nici n-am avut in intentie cine-stie-cevictorie, dar nici chiar asa.

Te duci “acasa”, imprudent de fapt, in iulie-stii din totdeauna de
canicula bucuresteana- dar ma rog , te duci: compui un tablou idilic,
chiar daca nu cu car cu boi, fan cosit si toate celelate imposibilitatii
ale noului mileniu, cu oarecare parfum nostalgic, fie el si o alee din
Cismigiu sau o statuie de Paciurea …si... intri in atmosfera stiuta.
Crezi tu!
Ca figura de stil, merge, in colo realitatea iti deschide portile
surprizelor dupa surprize; o mirare continua se remodeleaza in confuzie
si inteligenta, atata cata o ai, se dovedeste incapabila sa-si
organizeze perceptiile, ce sa mai vorbim de traducerea lor!?

Nu m-am dus deloc “ acasa’ asta vreau sa spun, de fapt Nu sunt suficient
de… naiva , ca sa ma exprim decent, ca sa-mi inchipui ca ducandu-ma la
Bucuresti ma duc “acasa” .

Ce harababura!
Nu acolo. In capul meu.
Imposibil sa comunic realmente cu ceea ce vad sau aud, limba vorbita
suna uneori pasareste, oamenii par a fi veniti din toate colturile lumii
si poate ca si sunt veniti din toate colturile lumii, asa ca mine,
cladirile vechi se chinuie sa rezista sub greutatea timpului, cele noi
au stralucirea obosita a singularizarii, strazile ca de obicei murdare
sunt fie carpite, fie desfundate si , pe deasupra intr-un continu proces
de imbunatatire: se adauga noi linii rutiere pe bulevarde, se toarne
asfalt, se paveaza, pietele publice s-au “mobilat “ cu statui si chiar
monumente mai mult sau mai putin reprezentative a ceva, oamenii alearga
in drepta si-n stanga, manati parca de o permanenta cautare, multi,
chiar foarte multi in masini, cand Logan cand BMW ultimul racnet,
Ferrari chiar, fetele nu sunt tocmai senine, dar oricum par ceva mai
relaxate decat cele pe care “le-am luat” cu mine cu ani in urma, ce mai,
Bucurestiul aduce a santier pe care il poti lua cum vrei; ca o
remarcabila demonstratie a stradaniei de a intra in ritmurile normale
ale unei metropole sau…in deriva !

Si eu stau ca vitelul la poarta noua!
Mi-ar place sa inteleg , asa ca sa ma amagesc cu venirea “acasa’, mi-ar
place, ca si cum ar fi posibil sa receptionezi de la vreo 7000 de km.
distanta cei 16 ani de chinuita batalie de a iesi din “dedesubturile”
celor 40 de ani de “fericire absoluta’ in care ne-am cam complacut, ca
sa zic asa sau ne-am facut ca ne complacem. Nu stiu sigur.
Nimic nu e sigur atunci cand rascolesti in istorie si mai ales in
istoria aia in care tu esti implicat direct.
Eh! Vorbe!

Doua saptamani in Romania mi-a dat dureri de cap. Cu probleme personale,
cu caldura infernala, cu conversatiile interminabile despre Basescu si
calitatile sau defectele lui, cu , nu –stiu-ce, ministrii care nu fac si
nu dreg, cu Gigi Bacali, care habar n-am cine e, cu magnati care manuie
milioanele de euro, ca si cum as fi discutat situatia economica a
Berlinului, cu pensionari care abia isi taraie zilele cu cateva milioane
amarate de lei vechi cu care nu-si pot plati nici intretinerea, ce sa
mai vorbim de mancare si toate celelalte- ecou , parca, al unei lumi pe
care o credeam “dusa”, cu taximetristi totdeauna nemultumiti, acriti de
“vremurile grele”, cu ex tovarasi nostalgici, regretand disparitia
“geniului Carpatilor” sau savurand deriva eventuala a prezentului din
care”n-o sa iasa nimic”, mai ales dupa intrarea in EU si la care tot
romanul viseaza de o duzina buna de ani, cu admiratori sau detractori ai
lui Bush, cu intelectuali priponiti de limitele “educatiei”
autocenzurabile, cu tineri ganditori, cumva, franati de propria
incapacitate de a gandi singuri, fara influentele, uneori favorabile
alte ori nefaste, din “afara”, ma rog, doua saptamani de alergatura “ cu
limba scoasa” dupa vacanta pe care mi-o planificasem si , mai ales, dupa
“filling’-ul ala unic al venirii acasa. ( na, ca mi-a scapat, engleza
romanizata purtandu-se si la Bucuresti ca si aici)

Exagerez!
N -au fost doua saptamani, ca 4-patru- zile am fost la Horezu.
La Horezu si la Romani, la Manastirea Romani, parca v-am mai spus, asa
se cheama local “Manastirea Hurezu”, ca sa pastram autenticitatea istorica.

Cand “scapi” din Pitesti, dincolo de Valea Ursului soseaua capata
miscarea fireasca a raului de munte: meandric, rostogolit, precipitat,
surprinzator. Indiferent ca urci panta Draganului sau iei curbele
parsive ale Zanfirestilor te misti, asa modern cum esti, cu masina cu
emblema venita de undeva din lume, in spatiul nelimitat al timpului
pentru care “acum” isi pierde substanta, lumea se recompune in
dimensiunile intangibile ale permanentei, ritmurile se raresc, se
aerifica, se purifica, ar fi, parca, mai corect, om si lumea
inconjuratoare capata dimensiuni monumentale, nimic n-a trecut peste ea,
nici macar timpul.
Imi scapa, imi scapa ceea ce as vrea sa zic, dar incerc.

Pe urma, de la Valcea, pe care l-am ocolit, magicul nu trebuie
intrerupt, cred eu, asa ca “dau fuga” la Horezu si mai departe in satul
in care s-a nascut tata si unde copilaria a stralucit ca nicaieri in
alta parte si uit de Bucuresti, in care eu m-am nascut si uit de
framantarile Romaniei actuale si uit ca ma chinui sa inteleg atunci cand
stiu ca nu prea am ce intelege, uit…..uit…..uit…..uit si gata.

Pe urma, o saptamana in Germania ma readuce , de data asta, chiar acasa;
e curat, organizat, disciplinat, inca disciplinat, nu chiar nemteste,
dar cu iz autentic, Domul din Aachen , restaurat aproape complet ca si
Primaria, statuia lui Carol “Charlemaigne”, originala din sec. al 16-lea
in muzeul in amenajare, strajuie, in copie identica, in piata din fata
Primariei, strazile inguste alte orasului vechi misuna de turisti,
oamenii par calmi, asezati, permanentizati chiar, indiferent ca sunt
nemti, turci, negri africani, polonezi, romani etc. Amalgam ca in mai
toata lumea.

Si pe urma, ca un fel de “iceing on a cake “ o fuga la Asterdam si
Rembrandt.
Exista momente cand nu mai vrei sa stii de nimic, cand realul
aproximativ in care te zbati dispare, cand cadentele firesti, zici tu
firesti, pentru ca au substanta tangibilului, se dizolva, se
volatilizeaza, in locul lor strecurandu-se savoarea inefabilului cu care
te trezesti dialogand, comunicand, ca un privilegiat ce te afli pentru
ca stai in fata “Garzii de noapte” si ‘altceva”, “totul”, toate
“celelalte”dispar, inclusiv toate celelalte Rembrandt-uri si sigur,
mi-ar place sa pot vorbi despre asta, mi-ar place si atat. Nicapetre a
promis o conversatie despre tabloul acesta pe care el il considera
capodopera inegalabila a lumii. El ar putea spune cate ceva, eu am
incremenit acolo in sala Muzeului din Amsterdam si, recunosc, am fugit
pentru o vreme din lumea in care exist.

Cam asta ar fi…..Vici!






Maria Cecilia Nicu    9/8/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian