Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sufleurul





Dar împotriva destinului zadarnic
e să te învernversunezi / Antigona - Sofocle

Niciodată n-am crezut că poate fi ceva mai fascinant, mai incitant decît dilema că cele ni se întîmplă ne fericesc sau ne nenorocesc pentru că avem un destin sau pur si simplu pentru că am gîndit bine sau am gîndit rău. Oricîte tentative s-au făcut, oricît de celebre au fost mintile care s-au stîrnit s-o lămurească, nimic nu s-a schimbat de cînd e lumea. Necunoasterea asta este de acelasi rang cu cea care nu ne lasă să întelegem ce e aia Dumnezeu. Stiu că sînt miliarde, chiar miliarde de oameni care cred că stiu cine si cum e Dumnezeu, dar asta în loc să salvezse situatia, o înrăutăteste. Asta este frivolitatea lumii.
Victor Hugo scrisese undeva că soarta bătăliei de la Waterloo a fost determinată de un amănunt pe care Napoleon n-a reusit să-l ia în calcul. Inspectînd el însusi, ca de fiecare dată, platoul care urma să fie cîmpul de bătaie, fiind în zorii unei zile cetoase, n-a văzut un drum de care, adînc săpat în argilă. Acolo, în acel drum s-a prăvălit si a murit mai mult de o treime din celebra sa cavalerie normandă ,care ar fi trebuit să spulbere de la început dusmanii. Tocmai în acea dimineată Napoleon a fost mai superficial decît altă dată. Dacă împăratul ar fi văzut acel drum, spunea Victor Hugo plin de tristete, cam după 50 de ani de la bătălie, poate soarta Europei ar fi fost alta astăzi. De cîte ori nu mi-am zis si eu, chiar mai trist decît Hugo, că soarta mea ar fi fost alta dacă nu greseam o simplă socoteală de aritmetică tocmai în toiul bacalaureatului, dacă în fata unei întrebări capitale nu mă încăpătînam să răspund cu toată ambiguitatea de care eram capabil, dacă nu-si băga coada Necuratul sau Destinul.
Deci există destin? Intr-un fel sau altul, idea de destin s-a născut si a evolutat în aproape toate civilizatiile pentru că asa cum spuneam, provine dintr-o întrebare fundamentală a fiintei. Negarea ei nu a fost mai putin prezentă în istorie. Teoria reîncarnării ce s-a născut în Egiptul Antic, în Hinduism sau în Grecia lui Pitagora, teorie a cauzei si efectului, n-a atins tema destinului. A rămas să explice tulburările noastre doar prin motivatiile venite din vieti anterioare.
Rău ai făcut, rău ai. Bine ai făcut, bine ai. Simplu, mult prea simplu. In Grecia Antică, Heraclit, cel mai năbădăios dintre filozofi, materialist fiind, spunea că totul este conflict, că există doar armonia conflictului dintre arcus si vioară, că în lupta cu destinul omul este mai tare. Epicur, născut din acelasi spirit ionian ca si Heraclit, indiferent la viata religioasă, nega chiar mai strasnic destinul pentru că o asemenea poveste l-ar încurca pe om pe drumurile lui spre echilibru, spre linistea obtinută prin propriile-i puteri.
Crestinismul, ca de altfel si majoritatea celorlalte religii, a tinut departe notiunea de destin. Omul religios îsi datorează existenta lui Dumnezeu si de aceea este dator să-si conducă viata pe care a primit-o într-un asa fel încît să-i fie Creatorului pe plac. Ideea că parcurgem viata pe un itinerariu pe care nu putem să-l părăsim, i-ar oferi omului circumstante atenuante la Judecata de Apoi, ceea ce ar fi împotriva doctrinelor religioase. Mai recent, materialismul dialectic, marxismul, a fost cel mai înversunat adversar al destinului: „Nu constiinta oamenilor le determină existenta, ci dimpotrivă, existenta lor socială le determină constiinta.”
La jumătatea drumului între o atitudine sau alta, într-un interesant echilibru filozofic, s-a aflat taoismul antic chinez al lui Lao Tzu. Renuntarea spunea el, înseamnă acceptarea sortii. A accepta, a lăsa viata să se coacă, ne apropie de vesnicie. A încerca să întelegi vesnicia înseamnă a te ilumina. A nu încerca să o întelegi înseamnă a te îndrepta orb spre dezastru.
Si totusi, să fi fost doar o singură întîmplare că cel mai mare dintre compozitori, Bethoveen si-a pierdut tocmai auzul? El care scrisese o Simfonie a destinului? John Kennedy desi fusese înstiintat de pericolul de a vizita Dalasul, a decis s-o facă si să moară. O regie aproape identică îl dusese la moarte pe Cezar.
Dacă ar fi, ce ar putea fi Destinu? Mostenirea genetică pe care o primim prin nastere, cea care ne predispune să fim slabi sau grasi, blonzi sau bruneti, ar putea fi determinată si de altceva decît de genele părintilor. Inclin să cred că multi alti factori, cu felurite contributii, asistă la momentul formării unui cod genetic nou. Printre ei ar putea fi si unul subiectiv. Ar putea fi un botez de natură spirituală, care să dea un anume nume, un anume sens vietii ce se iscă. Asta nu ar însemna neapărat că noul născut ar avea de parcurs în viată un itinerariu strict. Destinul lui ar fi doar o hartă pe care parcurgînd-o, ar fi obligat să ating atingă anumite puncte de pe ea. La sfîrsitul parcursului aprecierea ar fi să fie bună sau rea, după cît de mult a încercat concurentul să înteleagă jocul (în ceea ce mă priveste n-am înteles nimic din jocul meu). Dacă Universul, dacă Natura, dacă viata, asa cum spunea Kant, trebuie să aibă o finalitate, un scop, tot asa fiecare dintre noi ar trebui să avem un rost, un rol. Dumnezeu, marele regizor, a gîndit un scenariu în care Natura este decorul si noi actorii. Destinul este sufleurul. De pe scena iluminată, plină de tensiunea dramei, privind în întunericul sălii, în infinitul zării, entuziasmati că stim rolul sau crispati cu urechea la sufler, nu stim, n-avem cum stii cine sînt spectatorii.S-ar putea să fie mortii nostri. Cine stie? Ceea ce eu cred că stiu e că în viată ne trezim adesea în fata unor întîmplări pe care oricît de prevăzători, de atenti, de intuitivi am fi, nu le găsim si nu le întelegem rostul. Ne trezim în mijlocul lor, nefericiti sau fericiti, oricum cu sufletul la gură. De acolo înainte viata îsi schimbă directia, îsi grăbeste sau îsi răreste pasul, e alta.
De aceea îmi zic că viata e cu adevărat interesantă doar atunci cînd traversînd-o, bine sau mai putin bine, mai esti în stare să o si admiri.
Să-ti privesti viata ca si cînd ai privi o piesă de teatru la Bulandra, din culise, de unde poti vedea sufleorul.







Viorel Neacsu    8/18/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian