Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Lumea pe dos - Corespondenta din Timisoara


Căldură mare. Sunt, ca în fiecare vară, în Timisoara.
E 4 dimineata. M-am trezit de caniculă, de lătratul câinilor vagabonzi si de zgomotul infernal al camioanelor. Aprind televizorul si la TVR1 urmăresc pentru o vreme emisiunea « Corigentii », în care se descrie cum învătământul românesc e la pământ, ultimul din Europa ca dotare, salarii etc.
Schimb pe Protv : acolo Cristi Tabără discută cu noaptea în cap dacă suntem un popor mare sau nu, si un profesor cu zâmbet estetic pe buze ne compară cu Israelul, cum că toti vor să ne desfiinteze si să ne steargă de pe hartă. Căldura devine insuportabilă si îmi trece prin cap că, dacă Cristi ajunge la concluzia că suntem un popor mare, poate din senin o vom duce mai bine.
Mă bănuiesc că am insolatie de noapte.

Cum vin în fiecare an în Timisoara nu prea sunt surprize, dar anul acesta s-a deschis la Timisoara un Mall si sunt îndemnat de prieteni să-l vizitez. Se numeste « Julius Mall ». Numele de « Julius » îmi deranjează simtul patriotic, as fi preferat « Rodica Mall » sau Scorillo Mall », dar apoi îmi aduc aminte că pe Cezar l-a chemat Iulius, si mă linstesc : e un mall roman totusi.
Mall-ul e situat oarecum spre iesirea din oras, dar nu prea departe de centru. Înfrunt canicula si, în loc să iau un taxi, mă hotărăsc să fac o plimbare până la “Julius”. Nu e usor să fii pieton în Timisoara. Soferii par să aibă un singur scop : să se năpustească asupra zebrei si pietonii par timorati si cu greu se încumetă să traverseze strada. Este una dintre cele mai ciudate imbecilităti această grabă si agresivitate soferească, mai ales că graba e degeaba, evident.
Ei lasă, mă consolează cei care mă însotesc, că asa e în toată Europa ; cunosc deja melodia asta, cu comparatia cu restul lumii. Din păcate am fost înainte de a veni în România prin Franta si Spania cu o masină închiriată la Toulouse. Fără doar si poate Franta e mai civilizată ca Spania si nu se pune problema unei comparatii. Afară de Paris, unde se conduce încrâncenat, oriunde am fost cu masina nu am auzit un claxon, o înjurătură. Din contra, fiind străzi înguste, eram nevoit să blochez strada în fata hotelului si masinile asteptau răbdătoare să îmi descarc bagajele, fără măcar un scâncet de claxon.
Spania e mai aproape de noi, pare mai dezordonată, mai gălăgioasă, dar nici acolo, oriunde am fost, nu am avut probleme cu soferii. Mai mult, cum nu găseam cum să ajung la hotel, un individ, un sofer oarecare, a mers cu masina sa în fata mea ca ghid, conducându-mă până la hotel (e drept că receptionerul a rămas si el mirat).
Dar la urma urmei ce să mă sifonez de stilul soferistic românesc când primul ministru al României, dl Popescu, pardon, dl Călin Popescu Tăriceanu, derapează cu motocicleta si face praf o masină de pe sens contrar care circula nevinovată. Dacă ar fi să fiu malitios, as compara modul de a conduce motocicleta cu cel de conducere a tării, rezultând un derapaj national si o accidentare a milioane de români nevinovati. Si ca să fac plăcere celor care se apără cu sloganul că nu suntem singuri, mi-am adus aminte de vicepresedintele SUA care a tras cu pusca aiurea într-un biped, oglindind cumva victoriile americane în Iraq.
Ceea ce nu au Spania si Franta, când te plimbi pe jos, sunt fetele frumoase. Fată de vizigotele din Spania de nord, fetele din Timisoara sunt niste zeite. Dar si în acest caz, când le vezi cochet îmbrăcate păsind printre gropile asfaltului, înconjurate de nori de praf, îti vine să sari cu un pămătuf mare si să le cureti de praf. Si drumul spre « Julius Mall » e plin de praf si bălării. E ciudată această lipsă de iarbă, această delăsare, această acceptare a prafului gros întrerupt de câteva bălării dezolante. E complicat si trebuie, din nou, folosită acea artă a detasării pe care românii au utilizat-o tot timpul pe vremea comunismului : cumva, încerc să uit de praf si bălării, să mă detasez si să văd numai clădirea modernă si parcarea spatioasă a Mall-ului. Grea încercare pentru mine.
« Julius Mall » a fost o surpriză plăcută, ceea ce mi-a produs un sentiment neplăcut, fiindcă eu personal aveam nostalgia magazinelor mici si plimbărilor pe jos în centrul orasului, dar trebuie să recunosc, poate si din cauza caniculei, că Mall-ul timisorean e o reusită. Timisorenii însisi recunosc aceasta. E un design modern, pe mai multe nivele, cu aer conditionat, un mall curat si capitalist.

Există totusi diferente fată de mall-urile din Canada. În primul rând se vede că mall-ul timisorean e considerat ca ceva special, ca un fel de fetis al modernizării ; dacă în Canada foodcourt-ul e foarte democratic, bun pentru toti, cu preturi mici, la « Julius Mall » restaurantele sunt foarte scumpe, accesibile numai unei « elite », ilustrând un fel de elegantă prost înteleasă. La etajul superior functionează o piscină, ceea ce este încă o indicatie privind viziunea « julius-tică » legată de rolul Mall-ului. Asa că, nu m-am mai mirat că sâmbăta în Mall se oficiază nunti, coloanele de masini venind una după alta, nuntă după nuntă. De la nunta mioritică la nunta la Mall – ăsta da salt !
Evident, pensionarii nu ajung la acest mall. Nici nu este prea multă lume în timpul săptămânii si nici chiar în weekend, comparativ cu vânzoleala din mall-urile canadiene, si dacă nu ar fi nuntile ar fi o oază de liniste. Oricum, « Julius Mall » reprezintă exact ceea ce îsi doresc timisorenii pentru orasul întreg.
Un recent sondaj de opinie a dezvăluit că majoritatea timisorenilor doreste în primul rând străzi fără gropi si curătenie, atenuarea zgomotului camioanelor prin oras, disparitia prafului. E curios că, chiar si când se face ceva bun, cum e cazul Mall-ului, lucrul rămâne făcut pe jumătate. S-au construit alei umbrite de copaci plantati special si mărginite de zone verzi ; doar că aceste zone verzi sunt rămase la stadiu de bulgări de pământ fiindcă nimeni nu s-a mai gândit să planteze iarba, gazonul. Oare cât de scumpă o fi iarba în România?

Nu numai iarba lipseste în Timisoara. Dar si politistii. Nu credeam că am să ajung să duc dorul politiei, dar nevoia de ordine si lege e o chestiune nu de gust personal, ci de normalitate. Majoritatea timisorenilor doresc profund această normalitate, ordine si justitie. Si mi-ar plăcea să văd politisti grijulii, dirijând circulatia, ocrotind cetătenii si pedepsind derbedeii.
De multe ori rămân nemiscat pe stradă si încerc să înteleg cum e posibil să existe o clasă politică atât de tulburată mental încât să nu facă altceva decât să-si distrugă propria tară.
Cum e posibil ca, în ciuda sforăitoarelor declaratii patriotarde, să nu se vrea o Românie mare, ci o cascadă de mizerii. Domnilor politicieni, profesionisti sau nu, România mare înseamnă în primul rând o Românie de calitate, nu de cantitate!
Românul se consolează si astăzi, bun la suflet sau slab de înger, că avem nevoie de timp, că va fi si la noi bine etc. Cu acest tip de consolare m-am născut, cu ea am crescut, cu ea am îmbătrânit, si mă tem că am să mor cu ea.
E căldură mare la Timisoara. Caragiale a stiut câte ceva despre această căldură mare, a stiut câte ceva si despre politicienii nostri. De fapt cu totii stim destul de bine ce si cum. O vajnică timisoreancă mi-a declarat cu sfidare în decembrie 1989, după ce Timisoara băgase frica în ceausisti : « pleacă ai nostri, vin ai nostri ». Atunci am rămas stupefiat de declaratia ei si evident am negat-o categoric. Astăzi, îmi dau seama că a avut dreptate. Căci ea era o româncă adevărată, balcanică, iar eu fusesem un român teoretic, visând la un Mircea cel Bătrân cavaler fără prihană, la un Stefan cel Mare smerindu-se la icoana Maicii Preciste.
Dar formula a căpătat si o altă formă, la fel de tragică: “pleacă ai vostri, rămân ai nostri”. Asa am plecat eu, asa au plecat o multime din România, de disperare si necaz, si ne întoarcem an de an, ca să vedem pe viu ce au făcut cei care “au rămas”.

Există însă si o altă Timisoară, care rezistă retrasă în spatele zidurilor caselor.
E Timisoara cea adevărată, cea cu suflet si minte, cea care îmi aduce bucurie si linistire.
E Timisoara celor care vorbesc normal, care au bun simt si politete, care mai stiu să râdă, care împart cu tine o rosie si un cas, chiar dacă sunt săraci. Care când mă văd zâmbesc cu sinceritate si nu se uită cu invidie la “parvenitul” din America, care, cu usurintă si naturalete, reiau discutia de unde am lăsat-o anul trecut.
Acestia reprezintă Timisoara pentru care revin în fiecare an. De ei nu se prinde praful străzilor, murdăria discursurilor politice, hidosenia coruptiei si boala prostiei.
Nu stiu în alte orase cum este, dar cât acesti oameni, feriti de dogoarea necinstei si mitocăniei, trăiesc încă în Timisoara, voi reveni să mă bucur cu ei cât voi putea de des.















Mircea Tamas    8/1/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian