Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Calatorie fantastica - Vancouver si Calgary

Toata ziua de miercuri mi-am petrecut-o facand bagaje. Parca plecam in
concediu pentru saptamani intregi. Si ce am avut in plus, au fost doar
hainele groase, se incalzise din acea zi. Pana atunci a plouat, a fost vant
si frig, o vreme caineasca. Dar si de data asta Dumnezeu ne- a ajutat, si
ne-a rasplatit cu timp bun, ba prea cald si prea mult soare...
Pentru ei, ne-am gandit sa luam vin si sampanie din Romania, tzuica-
fruntea, de la mama, de la Armeni, afinata, coniac Napoleon. Asa ca s-au
strans 12 sticle. Cum mai aveam si restul de cadouri, ziare romanesti,
marar, patrunjel, leustean, stevie, ceaiuri, de la mama, de la Armeni, carti
in romana , m-am trezit ca trebuie sa fac 2 bagaje pt cala. Plus bagajele de
mana, cu hainele noastre.
Seara ne-am culcat la 11, dar am adormit pe la 2, iar la 3'30 ne-am sculat.
La 4'45 am plecat la aeroport. Avionul nu a fost aglomerat, fiind prima
cursa. Zborurile sunt dese, lumea se duce zilnic la munca, la Vancouver,
oameni de afaceri, bancheri, evident.
La imbarcare am nimerit la o tinerica, care ori dormise cu fata la cearsaf,
ori era ea neagra in cerul gurii. Am dat bagajele de cala, si cazandu-i
ochii pe geanta pilot, explodeaza ca este prea mare, ca nu se incadreaza in
dimensiunile pt bagajul de mana. Am scos din ea o sticla si o agenda, dar
tipa urla si se infoia ca o closca. De nervi, circulasem cu geanta asta in
cateva randuri, am transpirat amandoi, din cap, pana in picioare si am facut
si criza de bila. I, in disperare, a cerut sa vorbeasca cu cineva din
conducere. Intamplator, la cativa metri, langa noi, era sefa ei. Tipa se
uita stupefiata la geata si o intreaba pe isterica, soptit, care-i problema,
fiindca geanta este conform normelor si se incadra. Mi-a facut semn ca totul
este in regula. Dar ce folos, ne- a stricat ziua, eram extenuati de nervi.
Am avut locuri pe coada avionului. Scaunele erau f inguste, noroc ca am stat
doar noi, pe 3 scaune, si ridicand cotiera, am mai capatat putin spatiu,
altfel I. era cu cotul in coastele mele. Nu aveam eu loc, dar el ?! La
zborul intern, desi a durat peste 5 ore, nu capeti nimic de mancare, doar
apa, cafea, ceai si 2 biscuiti. Asa ca ne-am dus ca tot romanul, cu casoleta
cu avogado, branza Brie, muschi de porc, castravete, fructe. O cutie cu
bere, cu gust de lesie, a costat 5 $.
Zborul a fost lin, fara probleme.
La sosire in Vancouver, Cristina, foasta colega de banca a Anei, si mama ei
ne asteptau la banda.
Bucuria a fost enorma. Au zis ca suntem neschimbati. Dar noi nu ne-am mai
vazut de la plecarea lor in Canada, adica din 1993. Probabil ca avand mereu
fotografii de la noi, stiau cum aratam.
Vorbeam care mai de care, de nu ne mai intelegeam, puneam intrebari, parca
doream sa aflam totul, in cateva minute.
Cristina tocmai isi luase masina noua- Mazda 3. Au fost primele bagaje puse
in ea.
Pentru a ajunge la casa lor, situata pe o colina, intr-o zona rezidentiala
cu case, care de care mai spectaculoase, am traversat orasul. Distantele
sunt enorme, cred ca pana la aeroprt, de la casa ei, sunt 50 km. Distantele
se masoara in timp de mers. Era ora 9,30-10,00 , si cred ca am prins forfota
de dimineata, cand lumea se ducea la servici. Cladiri impozante, moderne,
verdeata, flori , brazi si cedri, la tot pasul. Nu cred ca in alt oras am
mai vazut atata verdeata. Cartierele se intind pe coline, casele intrand din
ce in ce mai adanc in padurea care este sacrificata. Asa ca nu-i de mirare
sa te trezesti cu caprioara sau cu ursul in gradina, sau pe scara.
Pacificul, ca o panglica serpuitoare cristalina, spala faleza, care se
intinde pe zeci de km, formand o multitudine de fiorduri. Apa aduce totul la
mal, inclusiv bustenii, care circula din exploatarile forestiere , spre sud,
pentru prelucrare, precum plutele pe Bistrita. Asa ca plajele sunt pline de
busteni, folositi drept rezamatoare pt cei care stau la soare.
Casa Cristinei este eleganta, luminoasa, aerisita, cu spatii mari, culorile
peretilor alese cu grija si in concordanta cu mobila si destinatia
incaperii. Casa se intinde pe 3 nivele, are 2 balcoane si gradina , pline de
flori si verdeata. Fiecare coltisor al casei emana caldura si eleganta.
In fata casei ne asteptau sotul Cristinei si copilul. Desi canadian, din
bunici suedezi, sotul a fost deschis si apropiat din primul moment, incantat
sa ne cunoasca, interesat de povestirile noastre.
Copilul, la 3 ani, plin de enrgie, de o inteligenta uimitoare, cand a vazut
mingea, s-a luminat la fata si a intrebat daca un anumit steag desenat pe
minge este steagul Braziliei. Am ramas nauci. Deci stie semnificatia
cuvintelor" tara" si "steag"...Copilul intelege romana, dar raspunde in
engleza.
Ne-au aratat casa si ne-au invitat la masa. Un adevarat festin. Branzeturi
fine fratuzesti, servite pe fund din lemn de pluta cu un cutitas special,
preparate de carne, salate, 5-6 tipuri de paine, legume, fructe, placinte,
prajituri, ceai, cafea.... Dupa masa am plecat la mama Cristinei, pentru a
ne lasa bagajele si a ne instala.
Parintii Cristinei locuiesc intr-o casa, la 20 min de la Cristina, intr-o
zona care se construia in mometul sosirii lor in Canada. Casa este pe 2
nivele, cu dormitoarele la etaj. Bucataria enorma, luminoasa, are iesire in
gradina din spate, mare, plina de verdeata, cu brazi si cedri seculari, cu
trandafiri si flori care revarsau din vase.
Am lasat bagajele si am plecat cu masina. Intai ne-am invartit pe strazile
din jur, admirand, in extaz, casele, care de care mai marete si mai
frumoase, cu gradini superbe, englezesti, apoi am strabatut centrul
orasului, downtown, situat pe malul oceanului, cu cladiri monumentale sau cu
zgarie- nori.
Pana in anii 1774, aceste locuri nu au fost atestate documentar.
Navigatorul spaniol Juan Perez, venind in expeditie, in nordul Californiei,
a descoperit aceste insule, dar nu a coborat din ambarcatiune. Primul care a
atins pamantul, aici, a fost James Cook, care in 1776 a zabovit pe o insula,
pt a-si repara ambarcatiunea. Apoi, in 1792, Spania l-a trimis pe capitanul
George Vancouver, pt a cartografia acest nou pamant. Zona a avut o dezvolare
impresionant de rapida, datorita aurului, din raul Fraser, padurilor
seculare, care au inceput sa fie expoatate, animalelor, care insemnau piei,
toate acestea conducand la construirea in 1871 a primei cai ferate, Canadian
Pacific Railway, care usura accesul din America si traversa aceste intinse
teritorii.
Dupa comunitatea anglosaxona, cea mai raspandita este cea chineza, care in
febra aurului, din anii 1858, a venit din America, sau direct din China.
Recentele constructii pe verticala, din centrul orasului, sunt finantate ca
si in toatalitate din Hong Kong.
Alta caracteristica a orasului este clima , blanda, Vancouverul fiind
protejat de vanturile reci, canadiene, prin lantul cordilierilor
Nordamericani , in timp ce curentii veniti din Japonia si Hawaii aduc ploi
intermitente, ca si 9 luni pe an, asa incat vegetatia este abundenta tot
timpul anului.
Asa ca la tot pasul orasul este presarat cu campuri de golf, tenis, parcuri
imense. Vancouverul este considerata Mecca, pt cei care doresc un inalt
nivel de munca si viata.
Centrul orasului - Downtown este in stil englezesc, este situat in partea
orientala a peninsulei, unde se afla mai multe porturi turistice, de unde
pornesc in cruaziera vase, catre Columbia Britanica si Alaska. Alaturi se
afla portul comercial, prin care trec anual 3000 vase. Cladirile
impresionante din Coal Harbour ( portul carbonifer ) sunt Harbour Centre,
Bay Shore Inn Marina, Canada Place, care se intinde spre mare precum o barca
imensa cu panze, Marine Building, sugerand o roca care se inalta din mare,
docorata cu fauna si flora marina, Galeria de Arta, Tribunalul, hoteluri
impresionante, cel mai elegant fiind Hotel Vancouver, inaugurat in anii 39,
in cinstea Regelui George VI si Reginei Isabel, biserici, Catedrala Sf.
Rosario. Strazi cu magazine faimoase, italienesti englezesti sau
frantuzesti, de moda sau cofetarie- patiserie fina, asemanatoare celor din
Beverly Hills, restaurante, baruri, unde se intrepatrund bucataria japoneza
cu cea chinezeasca, mexicana, vegetariana, pana la bucataria californiana.
Chinatown este unul din cele mai antice cartiere, fondat fiind in anii 1858,
de comunitatea chineza.
De amintit o curiozitate, o straduta in imediata apropiere a inimii
orasului, in care circulau in voie tineri si batrani, care se drogau pe
strada,in vazul lumii, prostituate mai mult dezbracate, decat imbracate,
metalisti...coborati parca direct din iad.
Nu departe de centrul orasului se afla Stanley Park, un paradis natural,
unul din cele mai intinse parcuri din lume ( 405 ha ),care inchide
peninsula, si care gazduieste TOTEMAS, sculpuri in trunchiuri de cedri , cu
figuri stilizate ,multicolore ale animalelor divine, din religia amerindia,
religia triburilor bastinase.
In punctul cel mai occidental al parcului se afla spectaculosul Lions Gate
Brige, un pod suspendat la 60 m deasupra apei si cu o lungime de 2 km, care
face legatura cu cea mai noua si mai bogata zona rezidentiala, construita
prin defrisarea din aproape in aproape a padurii.
Stand pe o banca, pe malul oceanuilui, ne-am intors privirile spre un ghem
de copilas, care alerga pe langa noi, vorbind spaniola cu tatal sau. Intrand
in vorba cu fetita, in spaniola, tatal a fost atent la discutia noastra si
atunci ne spune in romana provrbul- iubeste ce ai si...Am ramas nauci. Era
sudamerican si avea un prieten roman.
Seara, la ora 6, dupa ce am colindat parcul, ne-am intalnit cu Keith, sotul
Cristinei, si impreuna si cu mama ei, am mers la un restaurant pe malul
oceanului, de unde se vedea o portiune de plaja, cu statuia din 5 lespezi
enorme de piatra, sub forma unui trup omenesc, simbol al Jocurilor Olimpice
din 2010.
Restaurantul avea si gradina, cu o fantana mare, cu tuburi, in mijloc. Ne-a
impresionat eleganta, tinuta si rafinamentul ospatarei, care putea concura
cu un profesor in arta culinara, prezentarea fileului de salmon de Pacific,
pe un fund de lemn, inconjurat de legume gratinate...Preturile- enorme.
Crisina a fost cea care a oferit cina. Ii multumim.
Clientii mai frigurosi, fiind in gradina, erau acoperiti cu pleduri.
Apoi ne-am dus la parintii Cristiei. Cum Iulian, tatal Cristinei, si el fost
coleg de liceu cu I, a venit tarziu de la munca, ne-am pus la sporovait,
amintindu-si fiecare nebuniile din timpul liceului, colegii, profesorii. Pe
la 10 noaptea se gusta tuica de la Armeni. Am dormit in fostul dormitor al
Cristinei, cu pat pe masura noastra si ticsit cu carti romanesti si
fotografii de familie, aduse in Canada cu valiza.
A doua zi dimineata, pe un pod paralel cu Lions Gate Brige, am traversat
oceanul in North Shore, cartierul englezesc,cel mai bogat al orasului, aflat
la poalele muntilor Lions, separat de acestia prin Canyon Capilano, sapat in
munte de raul Capilano. Traversarea este emotionanta si se realizeaza pe un
pod ingust, suspendat, oscilant, lung de 137 m si la o inaltime de 70 m,
construit in 1889. Podul a fost reconstruit in anii 50. Raul este ca de
cristal, se vedeau pietrele de pe fund si salmonul. Traseul continua pe
poteci si poduri miscatoare, suspendate, ancorate pe tulpinile cedrilor
batrani de 300 de ani, imaginile fiind de vis. Am facut fotografii, am
colindat toate potecile, inclusiv Craig, care desi doar la 3 anisori, alerga
si nu simtea oboseala.
Dupa un mic popas , ne-am indreptat catre portul din nord, unde se afla
Londale Quay Market, o piata acoperita, cu tot felul de produse, de la
galerii de arta si moda, pana la preparate de cane , carne, peste, scoici,
patiserie, legume, fructe, flori...Am cumparat scoici, paine, cirese, caise.
Preturile, mai mari ca in Toronto. In toate intersectiile, cantareti
ambulanti.
Ne-am intors acasa, faramati de oboseala, dar cu sufletele incarcate. Ne-am
racorit si ne-a apucat sa pregatim masa. Cristina si Kith, sotul ei,
gratarul si garniturile, eu cu I., scoicile si sosul de rosii cu ulei,
usturoi si alte condimente, dupa reteta spaniola.
Masa a fost aranjata in gradina. Tantza, mama Cristinei, ingrijorata, a
facut remarca, ca Bogdan, fratele Cristinei, intarzie. La care Craig, cel
mic, ii spune in engleza - stii, Bogdan nu intarzie. Dar munceste foarte
tare si vine mai tarziu. Am ramas stupefiati.. Apoi a venit si Bogdan, un
tanar inalt, bine facut, cu ochii albastri, sfredelitori, serios,
responsabil, cu o gandire foarte clara asupra viitorului . Craig, nepotul
sau, s-a arununcat in bratele lui, s-au jucat, au batut mingea. Ne-a
impresionat acest copilas, cu cata forta si precizie dadea cu piciorul stang
in minge, sau lovea o minge mica de plastic, cu crosa de golf.
Scoicile au facut furori, iar noi am fost mandri cand Bogdan ne-a spus ca
marile restaurante din Vancouver ar plati bani grei pe o asemenea reteta.
Dupa masa a urmat deschiderea sticlei de sampanie, taierea tortului, in
urale si cantec, pentru aniversarea mea, despachetarea cadourilor duse de
noi, a celor primite de la ei. Intre timp a venit si Iulian, tatal Cristinei
si s-a bucurat si el alaturi de noi, de festin .
Ne-am culcat tarziu, iar dimineata la ora 9 am plecat la aeroport. Ne-au
condus Crisina si parintii ei.
Avionul a fost plin, zborul pana la Calgary doar de un ceas.
Zborul spre Calgary a fost scurt si placut, iar imaginile care ni se
perindau prin fata ochilor, mirifice. Munti stancosi, acoperiti cu zapada,
iar in galetile dintre piscuri, lacuri intr-o sinfonie de culori - verde,
albastru, mov- culori pe care le-am mai vazut doar la un lac in Spania,
langa Ciudad Real, in sudul Madridului. Acum, cand citesc cartea despre
Alberta, - CANADIEN ROCKIES, constat ca acesti munti s-au format in urma cu
120 mil. ani, fiind cei mai vechi munti intre Himalaia, Alpi, si American
Rockies. Cu 11.000 ani in urma, aceste tinuturi erau in totalitate acoperite
de ghetari.
Pe la 1750 exploratorii europeni au inceput sa se aventureze in aceste
tinuturi, locuite de aborigeni, locuri numite acum Alberta. In 1793
exploratorul Alexander Mackenzie a condus primul grup de europeni de la
oceanul Pacific catre muntii Rockies, bogati in zacaminte de carbune , talc,
fier, plumb, argint, zinc, aur, sulf . O alta mare bogatie o reprezinta
lemnul.
Aterizarea a fost lina si fara emotii, iar aeroportul te familiariza din
primul moment cu mestesugurile stramosilor, benzile de bagaje incongurand
aceste expresive grupuri statuare.
Simona, nepoata lui I., ne-a descoperit imediat si a venit radioasa spre
noi. Pentru mine, era prima intalnire cu ea si cu Mihai- sotul ei. I. cred
ca n-o mai vazuse din copilarie. Asa ca intalnirea a fost incarcata de
emotie. Ne-am luat bagajele si am plecat catre casa, strabatand orasul prin
Downtown, unde ne-au aratat si companiile la care lucreaza ei. Frumoasa lor
casa se afla in partea de S-V a orasului, catre Vancouver, o zona
rezidentiala cu multa verdeata, coline impadurite, vile elegante, fiecare cu
un stil arhitectonic diferit,imbogatite de garduri vii si aranjamente
florale.
Sunam, ne deschid usa, emotionati la lacrimi, parintii Simonei- tanti
Florica si Vica, si dam sa intram in casa. Cred ca in secunda urmatoare mi
s-a taiat respiratia. In fata mea se deschidea un salon enorm, cu mobile si
obiecte de decor clasice catre antique, cu tablouri in argint, perdele si
draperii precum in casele nobiliare, parchet ca oglida, din cires rosiatic,
pus de ei, semineu enorm, cu ustensilele necesare, un pian care il astepta
pe Adrian sa exerseze, a doua zi avea concert, masa frumos aranjata, ca
pentru o cina de sarbatoare.
Am fost instalati in dormitor. Un pat mare, de lemn, acoperit cu o cuvertura
de matase, pe care se lefaiau cateva perne decorative, lenjerie fina de
matase, fosnind precum frunzele, in bataia vantului.
S-au asezat cu totii la masa, eu, reporterul de ocazie, faceam poze cu sarg,
pana nu se strica ordinea casei.
Am desfacut bagajele, cadourile, am gustat tuica, am ciocnit, ne-am urat...
si incet incet stangacia ne-a disparut, sangele rudeniei spunadu-si
cuvantul. Cred ca tanti Florica a fost cea care a pregatit sarmalele si
rulada de carne, precum drobul, iar in zua urmatoare am avut surpriza ca
Simona sa ne ofere gaspacho, supa din cruditati, dupa reteta spaniola, apoi
mamaliga cu branza, peste si friptura la gratar, sucuri naturale de fructe,
cate si mai cate. Toate, prezentate cu eleganta si rafinament, ca intr-un
restaurant respectabil.
S-au depanat amintiri, ne-au povestit despre ei, despre baiatul lor cel
mare, Bogdan, care studiaza stomatologie la Bucuresti, despre munca lor si
despre viitoarea lor casa, in care urmeaza sa se mute in urmatoarele zile.
Noua casa este marginita in spate de padure, iar pe doua laturi, serpuieste
un raulet cristalin de munte. Sa ii ajute Dumnezeu si in acest nou camin,
realizat cu multa truda!
Imediat dupa masa, am plecat in prima drumetie, pe malul raului Elbow,
intr-un parc natural, unde oboseala ne-a fost rasplatita cu privelistea
cascadei ca de cristal, in lumina apusului de soare. Apa limpede lasa sa se
vada pietrele de pe fund, trilurile pasarilor se auzeau pana departe, poteca
era strajuita de arbori imesi si trandafiri salbatici , ici colo cate o
floare punea o pata de culoare pe covorul verde.
Am privit minute intregi, am facut fotografii, ne-am odihnit privirea pe
luciul apei. Ne-am intretinut cu un gardian care supraveghea respectarea
regulilor pentru pescuitul sportiv.
La intoarcere, Mihai ne-a aratat casele nativilor, care bordau padurea si o
zona privata, cu cele mai bogate vile- palate, pe care le-am putut vedea in
calatoriile noastre. Nu ma aventurez sa le descriu, le vedeti in pozele pe
care urmeaza sa le mai trimitem. Vorba lui I. - unii stiu pentru ce s-au
nascut, altii stiu doar sa munceasca...Dar Dumnezeu stie mai bine unde este
locul fiecaruia dintre noi.
A doua zi dimineata, Simona, ca o mama grijulie, a pregatit merindele pentru
drum si am plecat in expeditie, impreuna cu ea si cu Mihai- un om
extraordinar,cu suflet mare, deschis, cald, apropiat, vesel. De Simona ce sa
spun ?! Un chip expresiv, bine conturat, o fire deschisa, ii plac sandalele
fine din Spania si taioarele elegante din santung, romanesti, pe care le
cumpara cu mandrie din Calgary, cu o minte clara si bine organizata, iute in
tot ce face, avida de nou si de lucruri interesante.
Am mers cam 160 Km, spre Vancouver, pe soseaua ce serpuia printre muntii
semeti, cenusii, uneori stropiti cu verdele unui palc de brazi, care prin nu
stiu ce minune a naturii reuseau sa-si extraga seva care ii hraneau. Ne-am
oprit in Jasper National Parc, unde am urcat pe un drum sapat in munte, pe
Bow Valley, pana in dreptul cascadei Johnston Canyon. Muntii, fiorosi, doar
piatra, muschi, licheni si ici si colo cate un palc de brazi, au o vechime
de peste 8000 ani. Apa, in zbuciumul ei milenar, erodeaza roca dura a
muntelui, si se pravaleste cu putere, de la o inaltime de 30 m, formand o
ghirlanda de cascade, in trepte inguste de doar 6 m. Drumul de acces, sapat
in roca, te face sa ajungi pana in dreptul caderii de apa, simtindu-i
atingerea infiorator de rece.
La intorcere am mai zabovit prin magazinul ticsit de suveniruri si carti
ilustrate , apoi ne-am intors catre Banff, o localitate celebra pentru
Alberta, prin pitorescul asezarii, ca intr-o galeata, in mijlocul muntilor,
unde turistii isi desfatau privirile in elegantele magazine de bijuterii,
suveniruri, pietre semipretioase, blanuri, piele... Erai ca intr-un muzeu,
alergai de la o vitrina la alta, de la un exponat la altul. Mi-am oferit
bucuria de a cumpara niste traistute pe care le umpleai singur cu pietrele
care-ti placeau. Simona, rabdatoare, s-a asezat in genunchi si s-a pus pe
scotocit si ales pietre, pentru mine si pentru (vorba Vioricai, prieta
noastra) - alte fetite care isi doresc si nu au posibilitatea sa-si
cumpere...
Strazile erau ca in sarbatoare, florile impodobeau cladirile si stalpii,
totul emana bucurie, caldura, curatenie, bogatie. Strada principala se
indrepta spre podul care traversa Bow River, si de acolo, pe o poteca care
serpuia prin padure ( pe placi, turistii erau informati asupra speciilor de
flori ), pe malul apei, am mers pana la un lant de cascade, mai mult pe
orizontala, in care apa fierbea, parca, precum Dunarea la Cazane. Si, aici,
Mihai si-a amintit de primul lor drum pana in acest punct,pe care l-au facut
dupa sosirea in Canada, iarna, prin zapada, incaltati elegant, cu ghetute
fine, de salon.
Era cald, eram obositi, asa ca la intoarcere, Mihai , in pas de mars, s-a
dus singur pana in parcarea unde aveam masina, si ne-a iesit in intimpinare,
pe podul care ne scotea din oras. Am mai facut un popas la Banff Springs
Hotel,pe malul raului Bow, un castel in stilul baronilor scotieni, construit
in anul 1888, care in acea vreme era cel mai mare hotel din lume, avand 250
camere. I-am strabatut parterul, am admirat vitrinele magazinelor elegante,
candelabrele, receptia, am facut fotografii. Spatele hotelului, cu o gradina
stropita cu petunii de toate culorile, dadea catre rau si lantul de munti.
Turistii, in gradina interioara, sub nivelul la care ne aflam noi, stateau
pe sezlonguri, la soare.
In drumul spre casa am mai facut un popas la Hotelul Delta, intr-o padure,
parc natinal, in Kananaskis Country, hotel care a gazduit in anul 2002
intalnirea G8, cei care gandesc si pentru noi...
Dupa 4 ani am vazut Canada cu alti ochi. Ontario ofera multe locuri de munca
, dar V si N-V Candei iti descopera un tinut, mai frumos si mai bogat,
parca, decat Elvetia.
A doua zi am iesit putin in oras, ne-am facut bagajele si dupa masa de pranz
am plecat spre aeroport. Mini- marea noastra vacanta se sfarsise.
Acum, la o saptamana dupa calatoria noastra maraton, ii multumim lui
Dumnezeu ca ne-a oferit aceasta sansa, si voua, tuturor, care ne-ati daruit
in cateva zile, cat altii nu primesc intr-o viata.
Speram sa ne revedem, nu are importanta cand si unde....





Ionela Mirel / Toronto    7/25/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian