Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pe teme de psihologie - Vointa


Vointa este procesul psihic ce se manifesta prin actiuni constiente, orientate spre realizarea unor scopuri prestabilite ce pornesc de la anumite motive, implicand invingerea unor obstacole, prin eforturi adecvate. Procesul vointei presupune mobilizarea, prin limbaj (limbajul interior indeosebi), a energiei psihonervoase – si astfel obstacolele sunt depasite si se ajunge la scop. Vointa se realizeaza in stransa legatura cu activitatea umana prin care se satisfac trebuinte, se prefigureaza si se implinesc idealuri, se tinde catre noi aspiratii. La randul ei, activitatea se imparte in actiuni, acestea in operatii – care pot fi de natura motrica (miscari) sau intelectuala. Omul are actiuni, respectiv operatii, miscari – involuntare, voluntare si automatizate (care au fost initial voluntare). Oricum, asupra activitatii vom reveni in serialul nostru. Sunt, asadar, si actiuni spontane, involuntare, neretinute in vreun fel de prezenta scopului, fara a implica efort si depasirea de obstacole. Este locul sa amintim ca exista secvente de natura involuntara si in alte procese psihice, de exemplu in perceptie (formarea imaginii stimulului), in reprezentare (actualizarea unor imagini), in memorie (fixarea unor evenimente fara intentia noastra in acest sens), in gandire (deplasarea de la o idee la alta sau aparitia unor idei in mod spontan), ori in atentie (reglajul in legatura cu stimulii noi). Este, de asemenea, locul sa amintim ca vointa trebuie diferentiata de impuls care apare – si acesta – ca o manifestare necontrolata constient, iar a da frau liber impulsului denota, pentru persoana respectiva, o lipsa de educatie, deoarece omul trebuie sa-si stapaneasca astfel de porniri, cu nedorite consecinte adesea, atat pentru faptuitor, cat si pentru cei din jur. Pe scurt, in actiunile involuntare nu apare intentia prealabila a omului, manifestarea discernamantului in alegerea si constientizarea motivelor si nici deliberarea. Sa mai precizam ca actele reflexe reprezinta exemplul tipic al nivelului intern de autoreglare involuntara.
Drumul de la conduita spontana pana la actele voluntare superioare este anevoios, iar vointa, ca proces psihic complex, dupa unii psihologi – cel mai complex, cel mai putin organizat si mai fragil, intrat nu demult in atentia, putem spune generala, a specialistilor, reprezinta forma superioara de reglaj psihic.
Analizand acum actul voluntar, deosebim componentele acestuia, date chiar in definitia vointei – motivul, scopul, efortul, depasirea obstacolelor. Aceste componente se cer diferentiate, determinate precis, confruntate, eventual corectate, transformate si evaluate. Pentru declansarea actului propriuzis de vointa, intervine si conditionarea care inseamna stabilirea raportului dintre dorinte, scopuruile prestabilite, pe de o parte, si posibilitatile de realizare, pe de alta parte. Sub forma motivelor, apar unele dorinte, stari de incitare, de necesitate, un anumit pressing in constiinta noastra. {n urma analizei (luptei) motivelor, se stabileste scopul actiunii, adica prefigurarea rezultatului scontat. Dorinta se afla acum la un nivel nou si se transforma in intentie, iar, prin aceasta, motivul (motivele) se leaga de scop si se stabileste un proiect ce cuprinde si mijloacele de realizare a scopului. Credem ca rezulta cu claritate ca motivul nu trebuie confundat cu scopul. O varietate de motive pot conduce la acelasi scop. Efortul voluntar este apreciat de cei mai multi psihologi care il considera elementul specific al vointei sau “o forta aditionala supraadaugata motivelor” (James), element esential al vointei, “stare de incordare” (Lewin). Ceea ce conteaza nu este numai marimea, intensitatea efortului, ci si adecvarea efortului, in dinamica lui, dupa marimea sau gradul de dificultate al obstacolului – si atunci reglajul voluntar este eficient. Supramobilizarea voluntara pentru un obstacol mai mic (supraestimarea obstacolului) conduce la rezultat, dar produce oboseala, surmenaj, stress, satisfactii mici, cu anumite umbriri, iar in cazul submobilizarii voluntare (subestimarii obstacolului), activitatea nu se finalizeaza, scopul ramanand neindeplinit conform proiectului. Obstacolele pot fi interioare si exterioare. Din interior pot fi forte inhibitoare, anumite incapacitati de actiune,o slabiciune a puterii de decizie, nestatornicia.
{n ceea ce priveste etapele (fazele) procesului volitiv, deosebim mai intai a) luarea in considerare a motivelor care pot conduce la scop, aparitia intentiei si intocmirea proiectului, de care aminteam mai sus, in vederea realizarii scopului. b) Etapa (faza) urmatoare este lupta motivelor care are loc fiindca, adesea, se activeaza mai multe motive care conduc spre scopuri diferite – sau motive concordante cu scopurile, dar care satisfac – unele mai bine si mai repede, iar altele mai putin bine si mai incet – trebuintele legate de actul voluntar. Oricum, are loc o confruntare si uneori aceasta capata aspecte dramatice, trebuind sa intervina, in chiar aceasta etapa, efortul voluntar maxim. Dupa cum remarca specialistii contemporani, psihologia clasica rezuma intreaga substanta a vointei la analiza si lupta motivelor, conferind astfel existentei umane un caracter permanent tensionat si dramatic. c) Deliberarea (luarea hotararii) presupune, in primul rand, asigurarea corespondentei cat mai clare intre motiv si scop, orientarea spre scop fiind exprimata la modul imperativ.; se evalueaza toate consecintele care decurg din optiunea facuta, se impune o anumita varianta de actiune si se estimeaza efortul necesar. Hotararea marcheaza o noua reorganizare functionala in sistemul personalitatii. Se evidentiaza persoanele care au o vointa puternica, punctata la maximum la toate insusirile proprii acesui proces psihic. Apar, pentru orice om care-si impune vointa – nivelul de aspiratii, trasaturile de temperament, cele de caracter (acelea care sunt, in acelasi timp, si de vointa), sistemul propriu de valori. Este definitivat planul de desfasurare a activitatii – cu etapele si mijloacele de realizare a ei. Hotararea poate insemna, asa cum am aratat, sa se treaca ferm la actiune sau, pe baza unei frane conditionate, sa se franeze actul voluntar, fiind vorba de o abtinere de la executarea actiunii, fapt care este adesea, tot atat de important ca si hotararea imperativa de a actiona. {n asemenea situatii, elementul (motivul) incitator, ca si cel inhibitor alterneaza in functie de situatie. d) Faza finala a actului voluntar este cea de executie care consta in transformarea hotararii in actiunea ce conduce la atingerea scopului. Executarea nu se desfasoara automat, nu reprezinta o simpla formalitate. Planul, revazut si definitivat cu prilejul luarii hotararii, este urmarit si confruntat mereu cu desfasurarea activitatii, modificat daca este necesar. Executia poate avea loc in plan intern – atunci cand se urmareste rezolvarea unor probleme, sau in plan extern – atunci cand actiunea presupune si eforturi fizice. Potrivit cu specificul actiunilor, se face apel, in mod adecvat, la cunostinte, rationamente, la deprinderi, precum si la materialele, aparatura, ori utilajele necesare. e) Evaluarea, crescand in importanta cu trecerea timpului, ca si intregul act al vointei, se realizeaza in doua modalitati – secventiala si globala. Secvential se realizeaza la fiecare etapa, urmarind prevenirea si corectarea eventualelor erori, iar global apare la sfarsitul actului voluntar – prin conexiune inversa –, informand asupra reusitei actiunii, asupra posibilelor consecinte. Autoreglarea actelor voluntare nu se face automat, ca in cazul actelor involuntare, ci in mod constient, potrivit functiei de reglare a constiintei. Aceasta autoreglare se formeaza in cursul ontogenezei, existand diferente de la om la om. Sa nu scapam din vedere ca evaluarea rezultatelor permite si formularea unor concluzii utile in viitoarele actiuni.
Nu se poate incheia o relatare despre subiectul nostru, fie si succinta, fara sa se aminteasca insusirile vointei. Vom sublinia, pentru inceput, 1) puterea vointei, adica energia de care este capabil omul angajat intr-o activitate. Opusul puterii este slabiciunea, deci slabiciunea vointei care implica nerealizarea efortului voluntar. 2) Perseverenta este capacitatea de a urmari desfasurarea actului voluntar, in ritm continuu si fara a dezarma in fata unor obstacole, iar 3) consecventa este “fidelitatea” fata de scopul stabilit si modalitatile de actiune pentru atingerea lui. Atat perseverenta, cat si consecventa nu exclud obiectivitatea, discernamantul, luciditatea in aprecierea situatiilor si, deci, nici schimbarile atunci cand este necesar. Atitudinea negativa vis-a-vis de aceste calitati este incapatanarea acelora care ignora logica si raman la propriile idei si orientari, desi acestea se dovedesc gresite, astfel incat nu pot conduce la desfasurarea unor actiuni voluntare eficiente. 4) Independenta este calitatea de a hotari judecand critic propriile opinii si pe cele ale altora. Opusul independentei este sugestibilitatea csau influentabilitatea. Aici se aplica vechiul dicton romanesc “}i dupa lume sa te iei, dar din minte sa nu-ti iesi !” Pe de alta parte, negativismul inseamna respingerea oricarei sugestii, oricarei pareri care vine de la altcineva. 5) Promptitudinea sau operativitatea presupune rapiditatea cu care se iau hotarari si se trece la executie a carei desfasurare este urmarita tot operativ. Tergiversarea este “calitatea” opusa, aceasta insemnand amanarea deciziei sau oscilarea intre motive ori intre cai de realizare. Tot opusa este si graba, pripeala in cazul careia nu se apreciaza cu calm si discernamant elementele necesare in luarea hotararii.
{n psihologia contemporana, se considera ca vointa se va impune ca modalitate principala de organizare si reglare a desfasurarii tuturor celorlalte procese si fenomene psihice. De asemenea, se considera ca vointa este strans legata de personalitatea umana (unii psihologi o considera drept o trasatura a personalitatii). Oricum, vointa ii confera personalitatii o pozitie ferma, rezistenta si forta actionala in raporturile cu lunea, cu societatea. Stiindu-se ca vointa este expresia constiintei de sine, ea este si expresia intregii personalitati a individului, expresia invatarii, a inteligentei, a educatiei cu toate laturile ei.





Prof. Silvestru MORARU     7/14/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian