Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


In cautarea portii cerului

După Cădere, urmare a neascultării si deci a despărtirii de Dumnezeu, omul a intrat sub stăpânirea naturii sale inferioare.
Din înalta demnitate de rege al creației, el a ajuns, sedus de promisiunile mincinoase ale diavolului, în situatia înjositoare de rob al lumii văzute. Din acel moment, până la venirea Mântuitorului, tărâna a precumpănit asupra duhului, si astfel, din nemuritor cum era, omul a devenit făptură muritoare. Istoria, asadar, debutează cu trădarea lui Dumnezeu de către om, consecintă a ascultării sfatului celui viclean de a încerca să devină dumnezeu fără Dumnezeu (iluzia autonomiei față de Cel Preaînalt o nutrea în sine și necuratul, începând de la căderea sa din rangul de Înger de lumină). Urmarea se cunoaște: izgonirea din Paradis a primei perechi de oameni, durerile nașterii la femeie, spinii, pălămida, blestemul pământului și sudoarea procurării hranei pentru Adam.
“Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu” (Fac. 4.26). Într-adevăr, înainte de Cădere n-aveau de ce să-L cheme, dat fiind că El era tot timpul cu ei, în strânsă si nemijlocită legătură. Dar, cu toate că s-au înstrăinat de Dumnezeu – căzând sub fărădelegea “dumnezeului acestei lumi” a păcatului si a morții – si cu toate că si-au bătut joc de “chipul și asemănarea” divină din ei, oamenii nu L-au uitat, totuși, pe Cel ce i-a adus la ființă și au început a chema numele Lui. Nou dobânditele instincte, necesare conservării si perpetuării într-o lume ce le-a devenit ostilă, n-au reușit să înăbușe în ei amintirea Celui ce este și a amețitoarei demnități a începuturilor. Dovadă că tot omul simte în adâncul său o lipsă, o neîmplinire ce nu poate fi ostoită de nimic din lumea aceasta și, prin urmare, o nostalgie sfâșietoare după o stare pierdută, ce-l punea cândva într-o relație intimă și permanentă cu Creatorul său.
Această stare pierdută, după care suspină întreaga făptură, nu va fi regăsită cu adevărat, în toată plenitudinea ei, decât în Biserica creștină, adică în “Biserica lui Dumnezeu, pe care a câstigat-o cu însuși sângele Său” (F.A. 20.28) și pe care “porțile iadului nu o vor birui”, după cum spunea însuși Întemeietorul și Conducătorul ei, Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul lumii.
Biserica - chiar în dimensiunea ei viziblă - este singura realitate ce nu aparține în întregime acestei lumi. Când se află sub cupola ei, omul începe parcă să freamăte la presimțirea originii și finalității lui supra-pământesti.
Doar în interiorul Bisericii trăim certitudinea că adevărata noastră casă este Cerul – bineînțeles, în înțelesul duhovnicesc al cuvântului, deci în cel deplin – că avem un Tată Atotputernic și iubitor, care, deși i-am întors în atâtea rânduri spatele, ne-a trimis pe Fiul Său Cel vesnic, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca, întru El si prin Duhul Sfânt, să ne mântuim de sub puterea necesității si a vremelniciei.
Biserica este înainte de toate o realitate mistică, consacrată de Dumnezeu izbăvirii omului prin revelarea libertății lui autentice, Arca Noului Legământ în care vom străbate, nu fără primejdii desigur, marea cea moartă a încercuirilor acestui veac. Funcția ei este eminamente anti-entropică, vivifiantă în sensul cel mai înalt al cuvântului. În lipsa ei mi-ar fi imposibil să concep o ieșire din cosmarul relativității tuturor lucrurilor, ea fiind singura bresă în zidul spațio-temporalității prin care ne putem întrezări adevărata obârsie si destinație. „Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Fac. 28.17)







Daniel Hoblea    7/5/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian