Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


" Dora-Dor. Le chemin entre deux portes” de Antonia Iliescu ( fragmente )

Dora-Dor. Drumul dintre două porti – Kogaďon Editions 2006

Rugăciunea

„Opera în negru... Nu prea stiu bine ce înseamnă si totusi ea mă ocupă de când aveam 4 ani. Pe atunci mă numeam Dora si cel mai bun prieten al meu era Zosimo de Panopolis. Mai târziu, l-am întâlnit din întâmplare, în timp ce căutam un cuvânt în dictionar, la litera Z.
Era după moartea tatei. Mă întorsesem din România cu sufletul greu de neputintă si deznădejde. Tata plângea în mine si eu îl plângeam pe el. Fusesem departe, la mii de kilometri când el si-a dat duhul. Ce o fi avut el să-mi spună, ca ultim cuvânt, înainte de a pleca? Care o fi fost ultimul lui gând, înainte de marele drum? Buzele lui înclestate, crispate si vinete desenau unda surâsului amar al omului care moare neâmpăcat.
Imaginea cea din urmă pe care mi-o lăsase era una înduiosătoare. Din muntele de om care fusese, nu rămăseseră decât niste oase îmbrăcate. Il puseseră în costumul lui bleumarin, pe care îl purta de zeci de ani, numai la sărbători; doar pantofii erau noi, îi recunoscusem; nu apucase să se mândrească : ”ia uitati ce mi-a trimis fiică-mea din Belgia!” Stătea acolo cuminte si înghesuit în sicriul mult prea strâmt pentru umerii lui lati. L-au scos cu greu pe usa meschină a blocului. L-au dus la cimitir într-o camionetă albă si ruginită pe alocuri; o frunză verde, rătăcită într-un colt al camionetei, spunea că între două înmormântări, soferul căra varză în piată cu acelasi „dric”.
In acea dimineată, eram sub un imens clopot de azur si urechile îmi răsunau încă de vocile heruvimilor. Trei dintre ei, îmbrăcati în frac, se plângeau că tocmai le plecase unul dintre tenori. Atunci a apărut tata, foarte grăbit, aproape alergând. Au fost bucurosi să îl primească. Un cor pe patru voci, care se facuseră miliarde de voci, a început să cânte Ave Maria de Schubert. Mă trezisem demult din vis dar corul umplea încă mica mea încăpere de muzica celestă. Era prima oară în viată când asistam la un concert al „muzicii sferelor”. Si tata îmi făcea cu ochiul.
Intrasem în birou ca să mă arunc în cărti ca în bratele unui prieten vechi. Tata m-a întâmpinat cu un zâmbet trist, din portret. I-am aprins o lumânare albă si m-am rugat să treacă usor spre dincolo. M-am întors către mica bibliotecă cu cărti puse în dezordine. Imi era dor de Blaga, fiindcă el credea că mortii îsi vor duce mai departe în noi viata netrăită. Si eu mă întrebam ce ar dori tata să facă în acea dimineată. Dar n-am găsit cartea pe care o căutam. Am dat însă cu ochii de dictionar. Căutam cuvântul „zen” si l-am găsit pe Zosimo. Când am vrut să pun dictionarul la loc, pe etajeră, ochii mi-au căzut pe o carte, al cărui titlu m-a interpelat fulgerător. Asa l-am cunoscut pe Jung. Il căutam pe Blaga cu „Luntrea lui Caron” si am pus mâna pe cartea lui Jung „Ma vie – Souvenirs, ręves et pensées”. Cartea era acolo de ani de zile, dar nu m-a interesat. Nu o văzusem pur si simplu, fiindcă nu mă chemase. Trebuia să vină clipa ei.
In timp ce răsfoiam cartea, mi-am aruncat privirea spre tata. Lumânarea arsese pe jumătate si ceara topită stătea gata să cadă pe birou. Apropiindu-mă, am văzut că ceara sculptase în carnea lumânării o scenă de rugăciune. Tata era îngenunchiat la picioarele Madonei, cu capul plecat si cu mâinile împreunate. Era chiar el, rugându-se în mijlocul flăcărilor, cu spinarea umilă si zămbetul resemnat. Fecioara îl asculta cu bunăvointă, aplecată usor spre el, parcă voind să-i asculte mai bine rugămintea. Această emotionantă scenă din cer coborâse în acel centimentru de lumânare, doar pentru mine.
In lumina gălbuie, tata si Fecioara începeau să se topească, încetisor, sub ochii mei. Am suflat repede în lumânare, ca să imortalizez acea rugăciune. Tin acum în palmă acea mică statuetă sculptată de o mână nevăzută; îi admir detaliile si mă cutremur. Am continuat să răsfoiesc cartea lui Jung.
Acea stranie „sincronicitate” mi-a lămurit ce era cu Zosimo, de ce îmi apăruse din nou, după atâtia ani, si de ce a pus el stăpânire pe sufletul meu, încă de când eram copil. Fără acest trio de geniu – Blaga, Zosimo, Jung – n-as fi înteles niciodată mersul complicat al vietii mele.

Sase miliarde si jumătate de balonase cu suflet

Asadar Zosimo mă initiase în tainele alchimiei sufletului. Tot el îmi spusese într-o zi că trebuia mai întâi să cazi, pentru a te putea ridica mai apoi. Si mi-a mai spus că pentru a ajunge „să mă vizitez din interior”era de neevitat trecerea mea prin negrele umbre din „centrul pământului”, fiindcă doar astfel puteam să cunosc tot răul ascuns adânc în mine. Iar toate acestea erau necesare pentru a putea „rectifica”. Astfel am ajuns să fac o multime de greseli...
Mi-a mai spus că trăisem deja mii de vieti, al căror număr exact nu am putut să-l retin.
- Nu am nici măcar o amintire din toate aceste vieti. Tot ce stiu este că am avut o singură viată anterioară, cea de dinaintea plecării mele definitive din tară. Cele două vieti sunt legate printr-un culoar care leagă si cele două lumi, estul si vestul, prin două porti. Sau mai curând ar fi vorba de o singură poartă cu două fete: ea este albă când o deschid, albă de sperante si de promisiuni, dar este neagră când privesc înapoi, după ce am închis-o în urma mea. Dacă mai sunt si alte vieti, nu stiu... El mi-a răspuns:
- Sufletul nu poate renaste decât după o spălare de „creier”. De aceea nu păstrăm nici o amintire. Nu suntem decât niste unelte ale Marelui Alchimist. Chiar în acest moment când vorbim, sase miliarde si jumătate de balonase umplute cu suflete stau spânzurate în cleme de tot atâtea stative, în micul laborator pe care El l-a ales ca să-si realizeze experientele: Terra. Si fiecare balonas are propria lui poveste, este o experientă unică. El pune aceleasi ingrediente în toate balonasele, dar schimbă proportiile; uneori mai pune si nitel catalizator - este privilegiul geniilor. Astfel, noi suntem toti foarte asemănători si totodată foarte diferiti. Si nu îti spun mai mult despre celelalte experiente ale Marelui Alchimist. Fiindcă trebuie să stii că în Marele Univers există sute de milioane de „Terre”, unde El experimentează alte forme de viată în alte miliarde de balonase. Singura diferentă sunt ingredientele, substanta trecătoare.
Un mic exemplu. Carnea voastră este făcută din 20 de tipuri de amino acizi esentiali – să le zicem „fire de nisip”. Asta ar fi substanta de bază. Fără făină nu poti face pâine. Ii mai adaugi apă – cam trei sferturi,- săruri minerale, vitamine si chiar grăsimi. Asta e carnea voastră. In ceea ce priveste alte fiinte din Univers, carnea lor este făcută din 80 de feluri de fire de nisip, sau mai mult, ori poate mai putin. Si mă opresc aici. Tu întelegi ce vreau să spun, n-am să-ti explic acum structura proteinelor, cum sunt ele construite si după ce tip de retetă; cum se leagă aceste fire de nisip, unele de altele si de câte ori se repetă cele 20 de tipuri de grăunte în aceste macromolecule organice, pe care voi le numiti proteine. Cine are reteta de fabricare a pâinii?
- ADN-ul! Ce întrebare, Zosimo! Sper că n-ai de gând să-mi povestesti acum despre importanta acidului dezoxiribonucleic – ADN-ul sef – si a acidului ribonucleic - ARN-ul, maistrul?
- Of, cu tine nu se mai poate vobi nimic! Voiam doar să-ti amintesc cât de importanti sunt acei „muncitori” din celula vie: ARN-ul mesager si ARN-ul de transport; cine ar căra cărămizile si cine le-ar pune acolo unde trebuie si când trebuie?
- Tu vrei să mă-nveti pe mine, ceea ce eu te-am învătat de-a lungul atâtor ani, Zosimo? (El se făcu că nu m-aude si continuă):
- Iti amintesti că arhitectul este ADN-ul si că el este specific fiecărei fiinte terestre sau neterestre. O, cât este de mic! Atât de mic că poate să încapă într-o celulă, în fiecare celulă vie. Dar cât este de mare! El este cel care construieste casa de carne a fiecărui suflet, indiferent că e o musculită, un cal, un om sau tot ce miscă pe Terra sau pe alte planete. Lui i s-a încredintat planul. El decide cum si când trebuie să construiască sau să repare casa voastră de carne. In realitate ea este o casă de nisip si e în acelasi timp captor si transformator de energie solară. Voi transformati această energie în constiintă. El vrea să facă acest aparat din ce în ce mai performant. De aceea are nevoie de toate aceste experiente.
Terra voastră se află într-un mic buzunar al acestui Mare Laborator experimental, care este Universul. Si îti mai spun încă: toate datele acestor experiente sunt introduse într-o imensă bază de date, iar El, Marele Informatician, stă în picioare din vecii vecilor si interpretează, rectifică si ameliorează retetele.
In ceea ce priveste Universul vostru, - fiindcă trebuie să stii că sunt cel putin două, după câte stiu, care trec unul într-altul ca nisipul într-o clepsidră. Sau ar putea fi unul singur, care, atunci când explodează, nu mai încape în primul compartimesnt si atunci începe să curgă prin micul orificiu. Este ceea ce ti s-a întâmplat si tie, tii minte? „Sunt o clepsidră vie, în care prezentul se scurge printr-un orificiu minuscul, numărându-şi clipele în fire de nisip ce se adună în celălalt compartiment, acolo unde se zămisleşte din preznt, trecutul. In clepsidră timp viitor nu există. Timpul este tras afară din el, prin cădere liberă şi tors în amintiri. Sus era prezentul, jos este trecutul. Când compartimentul de sus se goleşte, când faptele devin amintiri, se umple celălalt compartiment. Dar camera prezentului se poate umple din nou printr-o simplă răsturnare a clepsidrei.” Am putea fi asadar amintirile lui Dumnezeu, mai urâte ori mai frumoase. El se joacă cu clepsidra si nisipul curge la infinit... Ce ziceam?
- Vorbeai de Universul nostru.
- Ah, da. In ceea ce priveste Universul vostru, el este rezultatul unui lucru obositor, care a început acum 13,7 miliarde de ani. De atunci, materia si viata nu încetează să se transforme în mâinile Lui. Si totul trece prin măruntirea prealabilă a materiei si a spiritului, fiindcă purificarea nu se poate face decât pe mici esantioane. Tot ce pot să-ti spun, ca să mă poti întelege – si aici am să mă servesc de propria ta metaforă – este că devenirea voastră este drumul lung lung dintre două porti: poarta neagră, cea a balonului care contine materia impură si poarta albă, cea a balonului care va culege distilatul. După o primă distilare, substanta pură este din nou amestecată si distilată; este ceea ce se cheamă „cohobare”, adică acea operatie prin care „spiritele se evaporă”. Toate astea nu prea au sens, nu-i asa? – spuse Zosimo. Să distili si apoi să amesteci totul! Pare ridicol si inutil. Totusi nu-i nici una nici alta. Căci trebuie să cunosti un mic detaliu. Mai întâi se va analiza amestecul, pentru a deduce proportia părtilor în amestec; apoi se separă părtile, se purifică fiecare component, după metodele pe care le cunosti deja. Urmează refacerea amestecului – atentie! – pornind de la componentele pure si respectând proportiile initiale. Si iar începi... Si acum imaginează-ti că în locul tău este El si că substanta este substanta umană.
Această substantă umană va suferi un număr aproape infinit de cohobări, unde spiritul se transformă în carne si carnea în spirit. Omul îl va anihila pe Tartaros si îl va elimina. Dar mai întâi omul trebuie să trieze, să analizeze si să separe binele de rău, după constiinta lui. El se va scălda în vitriol si apoi se va arunca în athanor. Mai întâi o picătură, apoi alta si alta, până când omul va pierde toată materia sa impură. El se joacă amestecând, separând si iar amestecând. Se joacă ca un copil într-un bazin cu apă, umple un pahar si apoi îl varsă într-o sticlă. Si iar si iar, până când sticla se umple. Si când, în sfârsit, sticla s-a umplut, El varsă totul din nou în bazin si reîncepe. Unde este mama Lui ca să-l cheme la ordine? El nu are nici mamă, nici tată. Isi este suficient.
- Nu te cred. Dar tu, Zosimo? Ce-i cu tine? (El continuă fără să-i pese de întrebarea mea):
- Marele Alchimist s-a autodistrus.
- Ce spui?! Cred că tu confunzi Creatorul cu opera Lui.
- Poate că da, poate că nu... Dar să presupunem că El s-a autodistrus. Din gresală sau din întelepciune, n-as putea să-ti spun; este secretul Lui. Din neantul punctiform, „unul divin”, umflat ca o bulă luată cu asalt de imensa presiune care s-a creat în interiorul ei, îti spun, din acest neant redus la un punct s-a format toată suita degenerescentei cosmice. Stii bine la ce mă refer. La faimosul Big Bang, când lumina a scăpat din materie. De atunci, fiecare călătoreste singură prin spatiul cosmic. Materia de exemplu... Pentru moment, Universul vostru continuă să exploreze spatii infinite, se dilată si se contractă încă si încă, în timp ce galaxiile fug unele de altele, ca si oamenii... Dar este de presupus că într-o bună zi totul va reveni în punctul original. Ii veti reda toată lumina pe care El a pus-o în voi la nastere. Vorbesc de nasterea Universului, care este si nasterea voastră. Se va uni mai întâi piatră cu piatră, galaxie cu galaxie si materia se va aduna la un loc cu lumina si vor reface punctul, UNUL divin. Anumite galaxii foarte îndepărtate, care se află la sute de miliarde de ani-lumină de Terra voastră, au si început să fuzioneze. E un semn bun. Este începutul Big Crunch-ului, după care Dumnezeu se va odihni. Apoi totul va reîncepe.
- Si tot asa la infinit?
- Da... Dumnezeu se joacă cu o armonică pe care o dilată si o contractă la infinit. Sau poate că El respiră în timp ce cântă „muzica sferelor”. Acum întelegi de ce în întregul Univers nu există decât un singur fel de materie. Sfântul François d’Assise stia ceva, când zicea că soarele, luna, pietrele si bolovanii sunt „fratii si surorile mele”. Această materie este constituită din acelasi tip de atomi, diferiti desigur. Dar totul a pornit dintr-un singur element chimic, un gaz: hidrogenul.
- Fantastic, Zosimo! Hidrogenul este primul element chimic din tabloul lui Mendeleev. Si are numărul atomic UNU. Elementul următor, heliul, tot un gaz, are numărul atomic DOI.
- UNU s-a făcut DOI. Si acest lucru se mai întâmplă încă în soarele vostru dar si în alte stele din univers. Soarele este un mare reactor nuclear. El este format din 92 % hidrogen, 7,8 % hliu et 0,1% alte metale, ca sodiu, calciu, magnésiu, fier, mangan si altele, cum ar fi sulful si mercurul. Temperatura din interiorul lui este de 15 000 000 °C. Iti imaginezi că la această temperatură colosală se formează practic toate elementele chimice posibile, prin reactii nucleare. Voi cunoasteti doar 60...
- Oh, Zosimo! Asta era pe vremea lui Mendeleev! Astazi există 109 elemente chimice bine definite.
- Bun... In reactor se formează însă mult mai multe elemente grele, chiar mai multe decât cunoasteti voi. Dar soarele iubeste curătenia. Astfel, toată materia grea este expulzată din această sferă uriasă si incandescentă. El nu suportă decât cele două gaze usoare: unu si doi. Tot ce depăseste doiul este aruncat din cuib. Asa s-a format sistemul vostru solar. Tot asa se formează încă praful cosmic. Atâta timp cât în el mai este hidrogen, soarele va străluci, va da căldură si va da viată.
- Si cât timp va mai fi hidrogen?
- Soarele vostru este la jumătatea vietii lui. A trăit deja 4,6 miliarde de ani terestri si mai are încă pe atât. Apoi se va stinge. De ce ti-am amintit toate acestea?
- Ai dreptate, Zosimo. Toti suntem făcuti din aceeasi materie.
- Atunci de ce oare n-ati putea avea si o singură constiintă? Atunci Dumnezeu de va odigni. Câti ani ai tu?
- Zosimo, nu-i elegant să întrebi o femeie ce vârstă are!
- Iti spun eu câti ani ai: 13,7 miliarde de ani! Este vârsta atomilor pe care-i porti în tine. Asa am apărut si noi, după un lung sir de metamorfoze; sulful si mercurul au fost principalii soldati în timpul acestor bătălii.

A treia prismă

- De ce a fost nevoie de toate aceste ”bătălii”?
- Pentru a ajunge la unirea soarelui si a lunii; am învins tot atâtea putrefactii, topiri, distilări, sublimări si cohobări si toate acestea, pentru a ajunge mereu la început, adică la prima celulă, la zero terestru sau la celula-ou, din care vor tâsni miliarde de celule vii. Eu nu mai sunt din lumea voastră, dar pot să vă văd si să vă ghidez. Eu trăiesc într-a noua dimensiune a branei si nu sunt obligat să renasc. Dar voi... trebie să vă nasteti si să muriti iar si iar... „A muri” este un fel de a vedea operele voastre de renastere.
L-am întrebat pe Zosimo: „Si asa va fi până-n veacul vecilor?” Si el mi-a răspuns: „Asa va fi până când substanta din atanorul tău va fi trecut în lumină pură, adică în unul divin sau viata eternă sau constiinta universală, spune-i cum vrei. Voi trebuie să Ii înapoiati toată lumina pe care a pus-o în voi, multiplicată prin coeficientul uman, propriu fiecăruia. Acest coeficient poate fi pozitiv sau negativ. Dacă este pozitiv e bine; lumina se va înmulti; dar dacă este negativ... Doar Marele Alchimist stie câte vieti ar fi necesare pentru a trece de la o operă la alta, de la negru la rosu si de la rosu la alb si apoi de la alb la lumină si de aici la constiinta universală.
- Mă îndoiesc că ar mai fi existat si alte vieti în afară de aceasta. Imi e tare greu să cred că as fi putut sau că as mai putea striga „eu” într-o altă fiintă. Nu am încredere în ghicitori si astrologi care pretind să-mi afle trecutul sau viitorul în zat de cafea, bule de cristal, tarot sau liniile din palmă. Zosimo mi-a răspuns:
- Ai dreptate; doar tu trebuie să te cunosti, ca să poti apoi remedia greselile. Tu trebuie să parcurgi singură drumul cunoasterii de sine, tu cu firul vietii tale în mână, încercând să nu te pierzi prin labirint. Odată ajunsă la capătul drumului, al drumului tău, Ariadna va trage cu răutate firul, lăsându-te singur în moarte, ca si în viată. Si este asa pentru toti oamenii, fără exceptie. Fiecare trebuie să-si ia în primire responsabilitătile, pentru a împlini misiunea pentru care avenit pe Terra.
- Care este misiunea mea în această viată? Mi-a răspuns astfel:
- Constiinta este bolnavă; trebuie să devii un vindecător al constiintei; tu trebuie să-i găsesti leacul.
M-am simtit deodată furioasă si neputincioasă. Am recunoscut , în el într-o fulgerare de secundă, îngerul rău, cel care rămăsese de veghe si care mă demontase piesă cu piesă de-a lungul vietii. I-am strigat:
- Si doar ucigându-mi îngerul pot să vindec constiinta? Tu l-ai ucis! Te urăsc, Zosimo!Am îndurat această viată sfărâmată, umilitoare si penibilă, numai si numai din cauza ta! Ti-am urmat orbeste sfaturile, m-am lăsat scuipată în fată; de fiecare dată când apăram o cauză dreaptă, câstiga cauza nedreaptă; iar tu mă priveai cu nepăsare, rânjind în coltul tău. Am avut multă încredere în tine si tu m-ai împins în greseală. De ce? Doar ca să-mi arăti ce dezastru poate fi viata unui om care si-a ucis îngerul? Tu m-ai împins să o fac! Esti un sadic si un nebun care se plictiseste în universul lui si care se amestecă în vietile copiilor, doar ca să se amuze si ca să aibe cu ce să-si umple „viata”; esti un biet nebun, Zosimo, asta esti!
- In sfârsit, cred că a sosit clipa adevărului. .. N-ai nimic să-ti reprosezi, fiindcă n-ai ucis nici un înger. L-ai cunoscut pe Animus... Ii mege bine, nu-i asa? Trebuie să stii că tu însăti esti un înger, prin nasterea ta. Tu apartii ordinului „Antonienilor”, armata Sfântului Anton. De aceea te cheamă AnTonia. Mama ta stie mai mult; poate că ti-a spus câte ceva. Am jucat acest joc ca te fortez să gusti încă de când erai copil, lutul si nefericirea lumii, ca să intri de bunăvoie în măruntaiele pământului. Ai văzut singură că acolo nu era foarte confortabil; dacă eu nu te-as fi împins, tu nu te-ai fi aruncat în baia de vitriol. Tu spui „viată sfărâmată, umilitoare si penibilă”, dar nu este deloc asa. Tu m-ai ajutat enorm! In toti acesti ani când ai „tocit” stiintele, eu eram alături de tine. Toată informatia pe care am avut-o gratie strădaniei si curiozitătii tale, eu ti-o voi înapoia, chiar acum; ea va fi îmbogătită cu propria mea stiintă si putere de interpretare a fenemenelor ceresti, care tie îti sunt accesibile doar intuitiv. Tu ai fost floarea, iar eu albina care ti-a cules nectarul. Nectarul l-am transformat în miere si mierea hrăneste lumile în lantul lor infinit, adică arhetipul nostru.
Dar poate că te întrebi de ce au fost necesare toate aceste socuri din viata ta.... Ei bine, a fost asa pentru ca tu să devii un înger mai bun, mai putin orgolios si mai răbdător, cu un suflet pur cum e cristalul. Tu trebuia să te distrugi, să te măruntesti si să devii ca sarea fină.
Era înscris în legea ta, dar si în legea Lui. El ne-a servit ca exemplu, făcându-se mic ca sarea fină, fiindcă ce sunt planetele si stelele decât sare cristalizată, mai mult sau mai putin grunjoasă? Tu trebuie să stii că El s-a făcut atât de mic, până să încapă în cromozomi. Si cromosomii contin ADN-ul si ADN-ul are planul. Fiecare casă de nisip are propriul ei arhitect, este unică, îti mai amintesti... Dar ce este cromozomul? Am să-ti explic acum.
Cuvântul vine din limba lui Aristotel; „khrôma” înseamna culoare si „soma” înseamna corp. Cromozomii ar fi lumina corpului nostru. Ei sunt într-un anumit fel mica lumină din Marea Lumină. Si acum ascultă atent. Bula care a explodat cu miliarde de ani în urmă a dat nastere branelor; una dintre ele, cea unde trăiti si voi, acest univers cu 26 de dimensiuni, dintre care voi nu cunoasteti decât patru... Stii despre ce vorbesc, nu?
- Sigur! Este vorba despre cele trei dimensiuni ale spatiului nostru plus dimensiunea temporală. Dar nu stiam că mai sunt încă 22 de dimensiuni în plus! Care sunt ele?
- Inutil să ti le spun. Tot n-ai putea întelege, fiindcă nu există nici o măsurătoare fizică care să le pună în evidentă. Una dintre aceste dimensiuni ar fi credinta si alta ar fi intuitia si am să mă opresc aici. Asadar, voi trăiti într-un univers cu 26 de dimensiuni. Este un fel de cearsaf care unduieste în suflarea vântului cosmic, se rulează si devine o mică coardă care vibrează. Din cele 26 de dimensiuni nu mai rămâne aparent decât una singură: lungimea acestui mic bastonas elastic. Brana voastră, această cordită, se contorsionează, se strânge ca firul de păr sub fierul de frizat, se pliază si se tot împachetează, până devine o minusculă spirală aproape punctiformă. Iată cromozomul! Este unul din firele imensei pânze de păianjen tesută cu fir de aur. Sau, dacă vrei, este o linie de câmp a web-ului universal, coborâtă în materie.
Tu ai observat deja aspectul cromozomilor, nu-i asa? Ei sunt atât de mici că se pot vedea doar la microscopul electronic. Cu toate acestea ei detin toată informatia universală, tot universul este continut în acesti câtiva microni. Un nimic de substantă concentrează toată informatia divină si universală. Universul mare si universul mic nu fac decât Unul. Dacă El a putut face asta, noi trebuie să îi urmăm exemplul si să ne facem mici, respectând legile vietii. Tu nu vei ucide si nu te vei ucide; te vei transforma.
Asadar, tu trebuia să ajungi aici, să te măruntesti, pentru ca apoi să te lucreze focul si vitriolul. Să te atingă până la ultima fibră de suflet. Dar repet: totul se va face respectând legile vietii, fiindcă nu poti să rectifici decât pe materia vie si pe spiritul viu. Ceea ce rămâne din tine este o piatră; si îti spun că piatra ta este un diamant de 10000 de carate. Iată lucrul nostru pe care l-am făcut împreună, de-a lungul anilor tăi. Nu e mult, dar nici nu e putin. Este acest mic diamant care contează. Chiar atunci când e mic, el are puteri enorme! Dumnezeu este dragoste si lumină. El nu trăieste decât cu dragoste si lumină adică cu constiintă pură. Constiinta voastră e bolnavă...
- Ce-ar trebui să fac cu această „constiintă bolnavă?”
- Trebuie mai întâi să o filtrezi prin cristale de suflete pure. Pentru această operatie, este nevoie de două „aparate”, să le zicem prisme de cristal: prima va descompune lumina în cele sapte culori ale curcubeului, a doua va recompune lumina albă din aceste culori. Tu trebuie să te asezi între ele si, practicând spargiria, să purifici culorile curcubeului. Dar tu nu vei fi singură. Mai sunt si altii ca tine care fac parte din misiune. Tu nu esti decât un atom sau un ion într-un lant de atomi sau de ioni care, împreună, vor construi ceea ce se chamă a treia prismă, făcută din suflete de diamant. Cum va servi această cascadă de diamante Marea Constiintă a Universului, e greu de explicat. Totusi am să încerc si sper ca tu să întelegi...
Creierul vostru este construit după acelasi principiu ca acela al Marelui Creier. „Corpul” Marelui Alchimist, ca si corpul vostru, functionează cu ajutorul mai multor sisteme „nervoase”: la voi nu sunt decât două, un sistem de tip electric si un sistem de tip chimic si amândouă îsi au sediul în creier. La El, creierul este mult mai complicat si am să mă opresc aici. Sistemul vostru electric este format din neuroni, în timp ce sistemul Lui electric este format din galaxii. Informatia circulă cu o viteză enormă de la neuron la neuron si din galaxie în galaxie, cu o viteză chiar mai mare decât viteza luminii, c, pe care voi o cunoasteti.Această informatie circulă în cele două sensuri: de la El către voi si de la voi către El. Pentru a-I putea capta mesajele, vă trebuia mai întâi un sistem adaptat, un fel de transformator care să reducă viteza informatiei. Acel rol îl îndeplineste sistemul chimic. La voi, oamenii, el este format din mici celule în formă de stea, numite astrocite, care sunt cu sutele de milioane în creierul vostru. Aceste stelute formează un fel de lipici răspândit printre neuroni. Fără acest lipici, informatia electrică s-ar pierde înainte de a fi transmisă la nivelul neuronilor si de acolo, la diferitele părti ale corpului. Informatia, odată captată de către astrocite, este transmisă printr-o cascadă de ioni de calciu, la ceilalti neuroni din retea. Viteza de transmisie este de 100 000 de ori mai mică în sistemul astrocitar decât în cel neuronal. Mă urmăresti? Sunt încă la tine în creier. Dacă ionii de calciu nu sunt în cantitate suficientă, informatia se pierde; atunci organismul e bolnav, din cauză că creierul se rarefiază.
In Marele Creier lucrurile sunt asemănătoare; între galaxii există o materie foarte densă, dar invizibilă ochilor vostri, prin intermediul căreia toată informatia universală circulă între Marele Creier si orice fiintă din Univers. Dar pentru ca ea să poată călători, această informatie trebuie să devină constiintă, fiindcă El nu poate întelege decât limbajul electromagnetic, adică limbajul luminii si al constiintei. Trebuie deci să se treacă de la materie la lumină si de la lumină la constiintă. In ceea ce priveste transformarea materiei în lumină, Einstein a dat si o formulă: E = mc2, care arată că la o viteză egală cu cea a luminii, c, materia mică, fin pulverizată, acel m, se transformă în energie, E si invers, energia se transformă în materie.
- Dar m din formula lui Einstein poate fi si zero absolut sau punctul divin, care n-a mai încăput în el si a explodat. Când acel m foarte mare si în acelasi timp foarte mic s-a făcut praf si pulbere, a umplut Universul. Mă refer la Big Bang.
- Cu ce s-a umplut Universul la început? – mă întrebă Zosimo?
- Cred că era materie. Dar si energie, lumina... Dar si constiintă, de ce nu... Hm...Greu de spus...
Zosimo a reluat:
- Să presupunem că la început a fost doar materie moartă si vie, la un loc, si ambele erau lipsite de constiintă. Constiinta ar fi apărut ca o consecintă a complexificării materiei, asa cum se întâmplă cu generatiile de calculatoare, care sunt din ce în ce mai sofisticate. La început erau mamutii care ocupau o încăpere întreagă. Era deci mai multă materie decât inteligentă. Azi un ordinator poate încăpea într-un degetar. Pe măsură ce omul s-a dezvoltat ca aparat, inteligenta lui a sporit.
- Dar omul nu s-a miscorat - i-am spus eu.
- S-a miscorat, cum de nu? Ia adu-ti aminte cum erau titanii... Dar omul viitorului stii doar, nu va fi decât „un creier pe două brate”. Tii minte ce-ti spunea Konrad si Hans. Toată materia va trece în constiintă. Dar pentru trecerea materiei la constiintă, fiecare are formla lui proprie. Trebuie să o inventeze singur. Este un proces dificil această metamorfoză. Calcinări, distilări, cohobări... Oameni simpli ca tine stau de veghe la buna transmisie a acestor picături de constiintă. Tu esti întrucâtva un ion de calciu sau un mic diamant, în această cascadă sau colier de constiintă.
- E foarte grea misiunea mea; nu stiu dacă o să fiu capabilă... Cu ce-ar trebui să-ncep?
- Vezi? Dacă te-ai gândit să-mi pui întrebarea asta „Cu ce-ar trebui să-ncep?”, înseamnă că esti gata de lucru! Vei începe prin a trece pragul Portii Negre nr. 1






Observator    6/27/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian