Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Polimetronomul Romano _ American

În 1977 Mihai Brediceanu se întorcea din SUA. Îsi brevetase deja inventia POLIMETRONOMULUI si avea loc la Bucuresti o premieră.
Trebuie spus că Mihai Brediceanu a fost dirijor în State, profesor la Universitatea Syracuse, N.Y. Inventarea dispozitivului îi apartine, dar transpunerea în practică n-ar fi putut avea loc fără aportul americanului P.E. Stabler.
„...Imaginează-ti-vă multimea de pe străzi”, avea să spună în sală Brediceanu; „fiece individ merge cu viteze diferite, dar se înscriu cu totii în acelasi timp. Tempoul divers e cea mai normală formulă ritmică a muzicii. Dacă s-ar aplica în viată tempoul simplu al metronomului lui Maelzel, ar însemna ca multimea să păsească soldăteste, în acelasi ritm...”
Cu toate astea, foarte bucuros de inventia metronomului, Beethoven însusi îi dedica scherzzo-ul din simfonia a opta.
„Sigur, triunghiul acesta cu pendul poate fi reglat la orice tempo, avantajul lui fiind simetria tactării trecerii timpului. Dar să ne imaginăm mai multe metronoame, care bat simultan tempouri din cele mai diferite. Asta a fost ideea mea...Ieea nu e nouă: asocierea mai multor tempi a fost încercată si de ilustrul Gustav Mahler, tot în SUA, sau de germanul Karlheinz Stockhausen, unul din promotorii muzicii electronice. Ei încercau folosirea a trei dirijori; interpretilor le era însă imposibil să fie constanti pe un parcurs de timp, fie si scurt. Or, numai un computer poate genera unităti de timp diferite si poate controla momentele de incidentă (interferentă) ale tempourilor, fapt pe care l-as numi un tempo al tempilor...”
Premiera din 1977 a avut loc la Sala Atelier a Nationalului, îmbrăcată în negru; mai erau prezenti Antoine Golea, muzicolog francez de origine română, P.E.Stabler, constructorul de facto al aparatului, de la Universitatea Syracuse. Instrumentistii erau de la Conservatorul bucurestean, balerinele apartineau unui liceu sportiv.
Nici un dirijor nu tinea bagheta; interpretii primeau prin căsti, pe principiul emisie-receptie, impulsuri acustice de la computer, mici grupuri executând simultan compozitiile . Deci, suprapuneri de doină, bocet, horă, existând si surprinzătoare momente de incidentă, în muzica pe care plastica trupului omenesc o vizualiza.
Precum, în realitate, adesea coincid pasii, gândurile si faptele oamenilor. Existau si unele momente în care ne dădeam seama că experimentul trebuia perfectionat: dirijorul „dă intrarea” aparatului, apoi se retrage; emitătoarele se balansează pe pieptul interpretilor; căstile erau prea mari...S-au interpretat piese de Brediceanu si Howard Boatwright, primii componisti în politempia modernă. (Unde sunt azi aceste piese? Cine a mai compus în această modalitate? Deschiderea unei noi ere a muzicii simfonice a coincis cu... închiderea ei deplină?) Au evoluat recitatori, coruri vorbite (Sprachmusik), trei grupuri de instrumentisti ce se deosebeau prin executia în tempo-uri diferite, dansatori...Presa a îngropat în tăcere evenimentul.
De atunci am aflat întâmplător că o demonstratie cu polimetronomul a avut loc si la Paris, în cadrul unui...Festival de primăvară muzicală. Probabil la initiativa lui A. Golea.
„Procedeu si dispozitiv programat, pentru spectacole muzicale si coregrafice complexe, folosind simultan mai multe tempouri”, iată o definitie dată de inventatori.
”Cred că nu există o deosebire fundamentală între omul de stiintă si omul de artă”, mi-a declarat Mihai Brediceanu.
„Vom realiza niste receptoare mai suple, deoarece totul e să nu încurci căstile, să nu uiti să schimbi canalele (lungimile de undă) atunci când trebuie”.
Nu s-a mai realizat nimic, Mihai Brediceanu a murit recent, în patrie.





Lucian Bureriu    6/24/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian