Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Un model al omului - emblemă: Constantin Ciopraga 90



Viata culturală românească a timpului nostru, în consonantă cu valurile zbuciumate ale celei sociale si politice, au oferit mereu imaginea unor necurmate prefaceri, răsturnări, chiar dinamitări ale elementelor de stabilitate. Totusi au existat oameni care au continuat să actioneze, egali cu sine si în directia marilor valori, construind mereu, laborios si tenace, parcă fideli unui program asumat la venirea lor pe lume, chiar în aceste vremuri frământate. Sunt marii Profesori formatori de constiintă ai contemporaneitătii, cum a fost la Bucuresti doamna Zoe Dumitrescu Busulenga, de care de putină vreme ne-am despărtit, cum sunt Dumitru Micu ori Romul Munteanu, nu de mult sărbătorit cu sobră festivitate la Muzeul Literaturii Române, ca să prelevez doar exemplele cele mai venerabile si definitorii. Prin efectul formator si iradiant al activitătii îndelungate, această stirpe de oameni a avut cumva un rol axial în câmpul cultural românesc.
Acest rol l-a jucat în Iasi, dar, de fapt, în toată zona Moldovei, privită astfel ca un fel de domeniu nobiliar, Profesorul Constantin Ciopraga, cel ce a împlinit de curînd vîrsta de 90 de ani. De la înăltimea acestei borne temporale scrutarea reliefului său existential oferă un peisaj impresionant, dar si cu mare valoare de exemplaritate. Ca sub imboldul unui plan de devenire asumat dintru început, Constantin Ciopraga a actionat concertat pe mai multe paliere, înaintând calm, dar tenace pe fiecare. Prelevând reperele categoriale ale acestui plan, identificăm un domeniu al activitătii didactice, longeviv si constant, altul de auctoriat cu numeroase si valoroase titluri, apoi participarea la viata culturală în orice for sau manifestare putea oferi tentatia implicării, apartenenta de forul academic national, activitatea de istoric literar, hermeneut si critic de întâmpinare s.a.
Activitatea sa didactică a fost în mod indisolubil legată de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi (desi a fost o vreme si lector de limba română la Paris, rector al Institutului Pedagogic din Suceava s.a.) unde a fost asistent din 1962, parcurgând pe rând toate stadiile ierarhice firesti până la a deveni si a rămâne, parcă o întreagă eră, Profesorul, resimtit ca magister a zeci de generatii de studenti filologi pe care i-a format în spiritul responsabilitătii si seriozitătii fată de misiunea propagatoare de spirit care este aceea de profesor de română. Asa că se poate spune că toti profesorii de română din aria Moldovei, dar si din multe alte zone de unde proveneau studentii au diseminat în activitatea lor ceva din spiritul grav, sobru si responsabil, propagat de magisterul Ciopraga. Îmi amintesc doar, ca fostă studentă a domniei sale, că actul de predare nu era caracterizat prin efuziuni ori pusee retorice din cele ce făceau apanajul altor magistri celebri de-a lungul istoriei noastre literare si academice. El a fost mereu un spirit sobru si laborios, plin de seriozitate care, fără a fi posac ori opresiv, instituia o stachetă de nivel ridicat pe care stiam că trebuie s-o trecem, nu cu usurintă, dar cu sentimentul unei trepte de consacrare. De fapt, prezenta domniei sale în acest proces didactic formator constituie, alături de încă alte nume de profesori de clasă, un motiv important pentru care calitatea de a fi absolvent al filologiei iesene era resimtită ca o instantă consacrantă. Si, ceea ce e poate la fel de important, desi am parcurs acest stagiu universitar în plină epocă de comunism care, privită de către cei de azi, ar putea părea monstruos deformatoare, îmi dau seama că studiul în această universitate era doar intens, valoros si solid formator si nu-mi amintesc nimic, nici o nuantă care să fi deformat la modul politizant actul de predare - în mod sigur, nu la cursurile magisterului Ciopraga - ori să ne fi solicitat constient operarea unor compromisuri ideologice. Materia predată era prelucrată doar în spirit axiologic si ceea ce ni se cerea era doar o cât mai solidă aprofundare si documentare bibliografică asupra acesteia. De fapt si cursul său tipărit stă si azi mărturie asupra acestui fapt. Deci desi stim acum că nici universitatea aceasta nu a scăpat de imixtiunile politicului si ale altor consecinte ale timpului, cum am aflat din atâtea demascări postrevolutionare ori, de pildă, din cărtile prozatoarei Magda Ursache, profesorul Ciopraga si altii câtiva asemenea lui, au stiut mereu să se tină si să ne tină departe de tot ce nu era fundamental si peren, de orice nuantă de conflictualitate, de inconfort ideologic deformator, păstrând atentia focalizată în mod constant doar asupra elementelor majore, de stabilitate, durată si valoare. Cred că nu e putin si lucrul a stat la baza formatiei solide a atâtor filologi de calitate si de seriozitate, a profesorilor iesiti de pe băncile acestei institutii academice si care au format, la rândul lor, zeci de elevi în spiritul pretuirii culturii ca element axiologic de top în ierarhia existentială. Azi citindu-i mărturisirile (din cartea Cuvinte pentru urmasi, Modele si exemple pentru Omul Român, 2005, realizată de Asociatia Română pentru Patrimoniu), întelegem, nu fără uimire, ca aceasta atitudine i-a fost programatică: ”Dincolo de îndeletnicirile curente mi-am impus o cadentă, un ritm existential plenar, dătător de pace interioară: nimic nu creste pe stări convulsive”.
Ca autor el are la activ numeroase titluri apartinând mai ales istoriei literare, dar si eseisticii hermeneutice de profunzime, din care citez doar câteva, desi nu se poate spune că unele din cele 20 de cărti ale sale sunt mai importante decât altele: monografiile despre Calistrat Hogas, Sadoveanu, Topîrceanu sau Hortensia Papadat Bengescu, marea lucrare de sinteză Literatura română între 1900 si 1918, Personalitatea literaturii române, Portrete si reflectii literare, Între Ulise si Don Quijote s.a, cărti care au rostul, în ansamblul lor, de a lumina specificitatea unor personalităti, perioade literare sau teme dominante din literatura română. Aceste cărti au reusit să-si afle dintru început făgasul lor de unicitate; oricine cată să aprofundeze vreuna dintre personalitătile literare monografiate de el nu poate face abstractie de studiile sale. Cine se apleacă asupra începutului de secol XX are în marea lui panoramă, ca si în cartea lui D.Micu, Început de secol. 1900-1916, reperele esentiale pentru întelegerea acelui timp frământat al prefacerilor de paradigmă culturală si literară.
Cât despre cartea Personalitatea literaturii române, considerată chiar de autor „cartea mea cea mai importantă”, virtutile sale sunt subliniate de el însusi mai bine decât de oricine altcineva (în cartea de Mărturisirea de credintă literară, 2006, realizată de acelasi for ), ea fiind „o panoramă, o hartă a reliefurilor definitorii”, căci „m-a posedat întotdeauna proiectarea fenomenului creativ românesc într-o durată a noastră”.
Recitită de curând, în proximitatea preocupărilor reevaluatoare ale mitului quijotesc, prilejuite de quadricentenarul Cervantes, de pildă, cartea Între Ulise si Don Quijote se configurează a fi una de altitudine europeană a meditatiei, prin formulările elevate si fin nuantate, prin ideatia flexibilă si clară, prin stilul elegant si de perfectă urbanitate intelectuală. Se impune parcă de la sine apropierea acestei cărti de aceea a lui Jose Ortega y Gasset, Meditatii despre Don Quijote în care figura cavalerului de la Mancha este, ca si în cartea profesorului iesean, prilej de extrapolare a consideratiilor asupra lui Don Quijote la zone mai largi ale romanescului, ale literarului, în genere si, în final, o scrutare avizată dar si pertinentă a constantelor culturii europene operată dinspre cele două extremităti geografice ale acesteia, cu instrumentele oferite ca punct de pornire de către Cavalerul Tristei Figuri, mereu prolific întru noi interpretări. De altfel, si despre constientizarea acestui echilateralităti citim în aceeasi Mărturisire: „Oriunde am fost, în Europa, în America, în numeroase alte locuri, la alte asezăminte stiintifice, m-am simtit pe picior de egalitate cu partenerii de discutii.”
Dar indiferent de stadiul profesional al activitătii sale, C. Ciopraga si-a manifestat a la long si dexteritatea de-a opera analiza literară a cărtilor scrise de contemporani, fie ca jurnalist si cândva chiar director al revistei Cronica, fie în chip de colaborator statornic la diferite publicatii literare si culturale în care se manifestă si azi, la această vârstă patriarhală, proaspăt si neobosit ca odinioară, mereu „în priză” si parcă mereu mai perspicace si mai ingenios, dar la fel de serios si responsabil, în demersul său hermeneutic de surprindere a trăsăturilor specifice, particulare, originale, definitorii fiecărui autor, formulate în putine, dar pertinente si memorabile cuvinte, non multum sed multa, mereu surprinzătoare, proaspete, tăiate ca pentru a fi asezate pe frontispiciul operei acelui autor si purtând acel parfum inconfundabil al „punerii în operă a adevărului”, statuat odinioară de Heidegger drept conditie a valorii acestui domeniu . Iată si privirea interioară ce vizualizează motivatia unei atari întreprinderi: „privesc spre creatorii din toate timpurile; îi admir si văd în ei însemne ale divinitătii. Indiferent de domeniul lor, mă încântă acei oameni care încă din timpul vietii deveniseră monumente. M-au sedus acele modele care proclamau austeritatea, altii stăpâni pe instrumente, vizând universul, mi-au însotit încrederea în omul-emblemă.”
Asadar dacă ar fi să degajăm o posibilă marcă distinctivă pentru profilul acestei personalităti ce-a parcurs cu spiritul său aproape traseul unui secol, cred că aceasta ar putea fi o îmbinare rară aflată sub semnul unui echilibru olimpian, de cantitate impresionantă (în durată, operă, număr de titluri, fapte, realizări, performante s.a. ) cu calitatea fină, ”profesionistă”, a „executiei”, neostentativă, decentă, sobră, distinsă, precum eleganta rafinată a vestimentatiei englezesti de altă dată, ori a unei persoane de gust care nu afisează piese tipătoare si socante, adaptate excesiv modei momentului, ci o asamblare rafinată si discretă de piese din stofă de bună calitate si croială, a căror apreciere este destinată mai mult “pour le connaiseurs” , dar care, prin repetare si continuitate, sfârseste prin a se impune tuturor, spre a fi observată si a se constitui ca normă axiologică de raportare si, mai ales, de respectare.
„Mi-am jalonat eforturile spirituale pe ideea de echilibru”, mărturiseste însusi Profesorul, „reactionând egal la bucurie ori la nefericire, întelegând să opun Marii Treceri primatul faptei dăinuitoare.”
Din punct de vedere ontologic, omul-emblemă care a reusit să devină Constantin Ciopraga, încununat auroral, meritoriu si deplin meritat cu titlul de academiacian, reprezintă un adevărat model al omului realizat prin perpetua exersare constientă a propriilor calităti si vointe, dar care nu-si schimbă deprinderile si conduita, rămânând mereu egal cu sine, intrat în rândul celor deveniti încă din viată monumente, cu ochii atintiti vesnic către esente, către ceea ce este permanent si valoros, către constante, respingând variabilul efemer, dar, mai ales, păstrându-si demnitatea în orice împrejurare. „A deveni mai om ( „humanior”) prin intermediul filosofiei, al literelor si artelor, a fost o idee-boltă; toate eforturile le canalizam programatic spre acest tel” ( Mărturisirea…) Este deci un model de destin împlinit care propagă discret, dar grăitor, cu un efect de tonic si energizant optimism, lectia extinderii longevitătii fizice gratie celei spirituale, adică altfel spus, o emblemă a victoriei spiritului asupra limitelor omenescului.
La multi si luminosi ani, Domnule Profesor!










Lucia Olaru Nenati    6/20/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian