Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pe teme de psihologie ( IX ) Procesele afective


Fie ca procesele afective se constituie intr-o categorie aparte de procese psihice, fie ca – asa cum apar mai nou – sunt incluse in categoria proceselor reglatorii (alaturi de vointa, motivatie si atentie), ele au aceeasi importanta precum procesele cognitive ori cele volitionale ; sunt, totodata, in legatura cu acestea si apartin – sine qua non – psihicului uman. Sunt considerate procese reglatorii prin aceea ca ele, procesele afective, alcatuiesc fondul si latura energetica a vietii psihice, determinand sau influentand puternic atitudinile omului, comportamentul sau. Afectivitatea indeplineste, asadar, un rol important in declansarea si sustinerea energetica a activitatii adaptative deoarece – si cu aceasta o definim – ea consta in ansamblul proceselor psihice care reflecta, sub forma de trairi specifice, raportul dintre persoana umana ca subiect si realitatea inconjuratoare ca obiect, deci raportul de concordanta sau discordanta dintre dinamica evenimentelor interne (stari de necesitate, motive) si dinamica evenimentelor externe (stimuli, situatii obiective).
Fiziologic, trairile (starile) afective se exteriorizeaza (schimbarea culorii fetei, stabilitatea si coordonarea miscarilor, schimbari ale vocii etc.), deoarece sistemul nervos somatic (central) se afla in legatura cu cel vegetativ, existand o interactiune sincronica, trairea subiectiva avand la baza mecanisme neurosomatice. Interesant este ca exista o activitate emotionala nespecifica, la subiectul adult, ce raspunde unor stimuli din afara nedefiniti, dar pregateste activitatea perceptiv-cognitiva specifica. Stimulii sunt treptat diferentiati si identificati, iar reactia emotionala primara, nespecifica, va fi inlocuita cu trairea emotionala specifica, potrivit stimulului. Reactia primara ramane sa apartina reflexului neconditionat de orientare, iar trairea specifica se asociaza actului cognitiv veritabil. {n ultimele doua secole, psihologii au dezbatut problema primordialitatii dintre comportamentele vegetative si motorii, pe de o parte – si cele psihice, subiective, pe de alta parte. Astfel, s-a sustinut fie ca trairile subiective determina modificarile corporale, ceea ce eu consider ca este – in buna masura – adevarat, fie ca modificarile corporale determina trairile subiective. Oricum, exista unitate intre cele doua niveluri de comportamente. {n mod obisnuit, procesele afective pornesc de la cunoastere, in afara de dispozitiile afective a caror cauza este disconfortul organic.
Trebuie precizat aici ca exista diferente individuale intre subiecti privind modul de reactie emotionala la aceleasi cauze, fapt care ne indreptateste sa afirmam ca afectivitatea depinde si de motivatie, de semnificatia pe care o au pentru fiecare om faptele, evenimentele din realitatea obiectiva si din propriul organism. Este posibil ca, uneori, procesele afective sa apara si sa se dezvolte pornind de la amintiri sau de la imaginatie. Desfasurarile emotionale apar, oricum, la impactul dintre cerintele subiectului si ceea ce ofera viata, realitatea in legatura cu acestea. De aici, polarizarea : satisfactie, placere, entuziasm, euforie daca cerintele, motivele sunt satisfacute – sau nemultumire, dezaprobare, necaz, mahnire in cazul nesatisfacerii cerintelor. Asa stau lucrurile privite in general, schematic. {n realitate, starile emotionale sunt complexe, adesea concordanta dintre cerinte si datele realitatii este partiala, nu raspunde integral-pozitiv motivelor, dar orice asemenea confruntare se inscrie in experienta de viata a subiectului si contribuie la cunoastere. Totodata, in dinamica lor, emotiile sustin activitatea omului, dar o si pregatesc, o anticipeaza. Autoreglajul emotional trebuie sa fie adecvat vietii, activitatii ; de la resemnare la optimism si perseverenta (iata si legatura cu vointa) trebuie sa fie calea de urmat pentru a se implini adaptarea, realizarea deplina. Altfel, se ajunge la inadaptare, la stari emotionale negative si chiar la depresie.
Pentru o cat mai buna intelegere a ceea ce urmeaza, este nimerit sa trecem, mai intai, in revista clasificarea proceselor afective. Deosebim, astfel, procesele afective primare – tonul afectiv al proceselor cognitive si afectele. Acestea din urma sunt caracterizate printr-o slaba organizare, au caracter spontan, se apropie mai mult de instinctiv, decat de manifestarile controlate constient, se exteriorizeza de obicei zgomotos si sunt insotite si de alte manifestari expresive (enervarea, mania, exuberanta extrema fata de o veste buna, poate neasteptata). Emotiile simple (curente), ca si emotiile superioare, procese afective complexe, au o durata variabila, o orientare precisa – catre o persoana, un obiect sau o situatie, se desfasoara calm sau zgomotos si sunt insotite, mai mult sau mai putin, de o expresivitate specifica. Dispozitiile afective au cauze adesea neconstientizate de catre subiecti, difuze ; apar in legatura cu viata cotidiana, pornind, desigur, de la unele neimpliniri, de la unele tergiversari sau nepotriviri intre planurile subiectilor si realizarile cotidiene. Sentimentele sunt trairi stabile, de lunga durata, dar care pot slabi in timp, intense, precis orientate. Se cunosc cateva categorii de sentimente superioare : sentimente intelectuale (spiritul de investigatie si placerea deosebita a studiului, a cunoasterii, a cercetarii, curiozitatea), sentimente morale (sentimentul datoriei, patriotismul, onestitatea, recunostinta, dragostea, veneratia), sentimente sociale (spiritul civic, probitatea, demnitatea), sentimente estetice (incantarea, inaltarea spirituala la contactul cu operele de arta). Anticipam, spunand ca o buna parte a sentimentelor, indeosebi cele morale si cele sociale, impreuna cu unele trasaturi de vointa, se constituie si in trasaturi de caracter – cea mai importanta insusire, dobandita in cursul vietii, a personalitatii umane. Pasiunile “coloreaza” intreaga viata a omului, avand orientare precisa, intensitate si stabilitate foarte mare. Orientarea poate fi catre persoane, catre obiecte, catre domenii de activitate. Exista, insa, si sentimente si pasiuni (dupa intensitate si persistenta) negative (vicii sau patimi, unele oarbe – gelozia, invidia, ura).
Deosebim la procesele afective cateva trasaturi (proprietati) comune, in primul rand polaritatea – de care am amintit deja mai sus si pentru a carei ilustrare putem forma perechi de elemente contrare ca : satisfactie – nemultumire, entuziasm – mahnire, bucurie – tristete, tonus pozitiv – descurajare, stari stenice (incurajatoare, mobilizatoare in activitate) – stari astenice (demobilizatoare) etc. Exista si situatii in care unele stari stenice, ca euforia prelungita in urma sucesului, de exemplu, duc la automultumire si stopeaza progresul continuu. Intensitatea este o alta trasatura a procesrelor afective ce pune in evidenta diferentierea oamenilor in sensul ca unii se emotioneaza usor, reactioneaza afectiv destul de accentuat chiar la fapte marunte din realitate, in timp ce altii raman impasibili sau reactioneaza slab la evenimente majore. Durata depinde de felul procesului afectiv, de subiect, de situatia in care se produce impactul intre cerintele subiectului si raspunsul realitatii. Pasiunea dureaza o viata, sentimentul poate dura, de asemenea, o viata sau ani de zile, emotia – 1-2 zile sau cateva ore, emotia simpla si afectul – cateva clipe. Daca tinem seama ca unele procese afective pot evolua, se pot diminua sau dezvolta, precum si de faptul ca acelasi proces, de acelasi sens (pozitiv) poate conduce la efecte diferite, putem include intre trasaturile proceselor afective convertibilitatea si ambivalenta.Trecerea de la o faza la alta in cadrul aceleiasi trairi, precum si trecerea de o stare afectiva la alta se face intr-un timp masurabil, scotand in evidenta mobilitatea proceselor afective care nu trebuie confundata cu fluctuatiile intamplatoare avand drept cauze neseriozitatea, slabiciunea, imaturitatea sau starea patologica a subiectilor. Despre expresivitate, am amintit, de asemenea, mai sus. Revenim doar pentru a preciza ca semnele vizibile ale expresivitatii sunt mimica (expresia fetei, a buzelor, a ochilor), pantomimica (pozitia, stabilitatea, tinuta, reactiile corpului, miscarile mainilor, gesturile, mersul), modificarile de natura vegetativa (inrosire, paloare, tremurat), modificarile vocii (voce ridicata, tremuranda, balbaiala). Imitatia are un rol in deprinderea expresiilor afective, pe langa modificarile ce apar involuntar. Se invata expresiile afective specific umane (surasul, folosirea privirii, modularea vocii, gesticulatia) – in unele situatii studiate si folosite conventional, de pilda de catre actori pentru desavarsirea interpretarii rolurilor.
Ocupandu-ne de procesele afective, nu putem ignora nici functiile acestora. Principala functie a afectivitatii, in raport cu intreaga viata psihica, este aceea de sustinere si potentare energetica. Prin afectivitate, omul devine capabil sa vibreze, sa se transpuna si sa traiasca in plan intern raporturile sale cu lumea. O alta functie este cea de comunicare in exterior a trairilor unei persoane. {nlesnirea adaptarii la diferite situatii este, de asemenea, o functie a afectivitatii, ca si influentarea conduitei altora (trezirea de reactii similare si la alte persoane, ori obtinerea compasiunii, a sprijinului moral si nu numai, in urma exteriorizarii unor trairi, unor “pasuri”). Sintetizand, putem spune ca procesele afective au atat o functie reflectorie, cat si una adaptativ-reglatorie.
Se cunosc si tulburari ale proceselor afective ca fobia – frica nejustificata si care nu poate fi explicata fata de un obiect sau o situatie. Forme ale fobiei sunt : claustrofobia (teama de spatii inchise), agarofobia (teama de spatii vaste), acropofobia (teama de spatii inalte) etc. Anxietatea inseamna neliniste, ingrijorare, teama – fara cauze provocatoare. Euforia este buna dispozitie exagerata ; uneori este motivata (dar nici atunci nu trebuie sa fie prelungita fiindca duce la delasare) ; alteori apare ca o veselie nemotivata. Frustrarea – lipsa a ceva, stare a celui care se simte lipsit de un drept, de un lucru dorit, a celui inselat in asteptarile sale ; cauzele sunt, de regula, reale.
Procesele afective se desfasoara concomitent, asa cum am vazut, in plan organic, psihic si comportamental, constituind armonizarea sau conflictul omului cu lumea si cu sine.

Prof.Silvestru Moraru/ Toronto




Prof. Silvestru Moraru    6/12/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian