Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


O vertitabila podoaba a Ardealului -


Impresii si pareri personale

Din Blaj linia de cale ferată se desparte, astfel că, una se îndreaptă spre Brasov-Bucuresti, linia principală si cealaltă urcă spre Sovata-Praid. În statiunea balneoclimatică Sovata, situată la 490 metri altitudine, am ajuns ca urmare a unei deplasări în interes de serviciu. Dintre lacurile existente în această statiune, mai important este lacul Ursu, cu o suprafată de 41600 metri pătrati, lac helioterm, atingând 19-20 de grade Celsius la suprafată, 30-40 la 1 metru si 40-60 grade Celsius la 1,5 metri adâncime după care temperatura începe să scadă. Sovata este renumită datorită acestor lacuri si a izvoarelor de apă sărată, folosite în tratarea afectiunilor ginecologice cronice, a insuficientelor glandulare si a reumatismului cronic.

Urcând doar sapte kilometri la Praid am vizitat muzeul din muntele de sare. Expozitia permanentă de pictură si sculptură în sare găzduită de Salina Praid s-a îmbogătit cu noi lucrări. Zece artisti plastici români si maghiari au dăltuit sau au pictat în galeriile aflate la o adâncime de 120 de metri, în cadrul celei de a doua editii a taberei de sculptură si pictură în sare.spatiul subteran neconventional a oferit artistilor plastici un loc ideal pentru un exercitiu de lumină si soare. Sculptorii s-au folosit de instrumente specifice alcătuirii în granit, iar pictorii în uleiuri de spray-uri acrilice. Lucrările realizate în galeriile din Salina Praid vor fi reunite într-un catalog cu scopul popularizării acestui muzeu unic în tară.

În Salina Praid coboară zilnic mii de turisti din întreaga lume. În ultimii cinci ani, aici s-a născut un adevărat oras subteran iluminat unde se află terenuri de joacă, un cinematograf si o capelă. Zăcământul este unul dintre cele mai mari din Europa si este exploatat de pe vremea romanilor.

M-am abătut putin din drum, pentru că nu am vrut să nu vă fac cunoscut acest monument turistic, asta în cazul în care nu ati reusit să vedeti acest muzeu până acum. Trenul îsi comtinuă linistit drumul, pe magistrala 300, spre Capitală. Ne apropiem de orasul Sighisoara, situat pe valea Târnavei Mari. Iubitori de metafore, bătrânii găseau calea cea mai simplă spre miezul adevărului. Asemuind Sighisoara cu strălucitoarea, diafana perlă, numită de popor si mărgăritar, ei spuneau în două cuvinte o lungă si minunată poveste: în miezul Transilvaniei, există un oras, pe care pozitia geografică si oamenii l-au făsut să fie o veritabilă podoabă. Cu turnurile si bastioanele ei, cu străzile înguste, labirintice, însirând case vechi, cu obloane si intrări tainice, asezarea Sighisoarei este un cadru exceptional pentru un film cu atmosferă medievală. A vedea în amurg un asemenea oras, atunci când imaginatia îsi ia libertatea să piardă, pe nesimtite, contactul cu lumea palpabilă, e o aventură a întoarcerilor în timp, cele care continuă să ne farmece exact ca în basmele copilăriei. La urma urmelor, într-un burg ca Sighisoara, turistul nici nu vrea, mai mult ca sigur, să fie altceva decât un copil! Căci exact cum i se întâmplă în toate orasele de acest fel, el trăieste din plin jocul de-a pitorescul: admirând, de pildă „casa cu cerb”, datând din secolul 7 sau „casa venetiană”, edificiu ridicat în secolul 6; urcând cele 175 de trepte de lemn „Scara scolarilor”, o ciudătenie în chip de tunel acoperit ce duce spre Biserica din Deal si spre una dintre scolile bătrâne ale orasului; cercetând mai apoi detaliile bisericii evanghelice, denumită si Biserica Mănăstirii, unde există o orgă de la 1680 si o pretioasă colectie de covoare orientale...

Pentru călătorul venit anume în România spre a urma un itinerar „Draculist”, Sighisoara este obligatoriu loc de popas, nu numai că istoriile medievale, cu vrăjitori si vrăjitoare, cu arderi pe rug si năvăliri devastatoare s-ar fi petrecut aici aievea, ci si fiindcă vizitatorul va putea vedea chiar casa în care a trăit, în anii 1431-1435, Vlad Dracul, domnitor al Tării Românesti, tatăl voievodului Vlad Tepes, acesta din urmă intrat de mult în galeria celebritătilor mondiale, căci a servit model de inspiratie lui Bram Stocker, atunci când a creat eroul romanului „Dracula”. Se va fi născut Vlad Tepes la Sighisoara, cum spune legenda? Se prea poate. Conform povestii, mama sa ar fi fost o frumoasă localnică, iubită de domnitorul căruia i s-ar fi spus Dracul, fiindcă purta pe blazonul nobiliar însemnul Dragonului.

Dacă stai să privesti o clipă pe harta României locul Sighisoarei, îl găsesti cam în mijlocul tării, la îndoitura lantului muntos al Carpatilor. În această zonă, mărginită de o parte si de alta de cursurile a două mari râuri, Muresul si Oltul, se află încă două burguri încântătoare, Sibiu si Medias, dar si două renumite statiuni balneoclimaterice – Sovata si Ocna Sibiului. E un meleag al pitorescului, cu dealuri si livezi, cu valea râului Târnava Mare care, în vremuri străvechi, ocolea o colină unde oamenii au înăltat, la 1191, o cetate. Săpăturile arheologice au stabilit, însă, că locuirea a fost cu mult mai timpurie aici, încă din vremea dacilor apoi a romanilor.

Pe la mijlocul secolului 12, erau adusi în această parte de lume colonisti germani, „sasi” cum li se spune în România. Civilizatia săsească a statornicit la Sighisoara, ca si în alte locuri – nu numai burguri, ci si sate – frumoase traditii de muncă si datini, creând, împreună cu cele ale autohtonilor români, o atmosferă originală, păstrată astăzi nu numai în constructii si obiecte de muzeu, ci si în deprinderi si obiceiuri cotidiene.

Dacă îndeletnicirile medievale sunt povestite de turnurile breslelor de pe Dealul Cetătii – fierari, cositori, giuvaergii, croitori si cizmari, măcelari – secolul 19 introducea în asezarea de pe Târnava Mare industria sticlei, portelanului si faiantei, pentru care orasul este si astăzi renumit. Turnurile sunt însemnul romantic al orasului, iar între ele Turnul cu ceas, a cărui denumire se datorează ceasornicului cu figurine ce simbolizează zilele săptămânii, rămâne o veritabilă emblemă. Ridicat în secolul 14, turnul – înalt de 64 metri si flancat de patru turnulete – a adăpostit, timp de două veacuri, sfatul comunal, aici, găsindu-se si poarta principală de intrare în cetate. Din anul 1899, constructia cuprinde si Muzeul de Istorie al Sighisoarei. Se locuieste si azi pe Dealul Cetătii, unde impresionanta clădire a bisericii gotice, datând din 1350, este o încântare pentru vizitator.

Orasul a trecut prin încercări de tot felul de-a lungul timpului, cunoscând si lupte, si cotropiri, si cutremur, si o mare epidemie de ciumă, si incendii. De fiecare dată, omul si-a arătat forta de a dăinui. Odată cu el clădirile au trăit mai departe, aducând până în era computerelor parfumul unei epoci al cărei romantism ne place oricând să-l reînviem. Trenuri rapide leagă Bucurestiul, capitala României, de Sighisoara, trecând prin Brasov si ajungând la Alba Iulia, Arad, la Cluj Napoca. Pe sosea Brasovul se află la 120 kilometri, orasul Târgu Mures la 40 kilometri, ca si orasul medieval Medias, iar Sibiul, la 102 kilometri unde se poate ajunge din si în capitala tării, prin cursele regulate, cu avionul.

Pe locul actualului oras a existat o asezare dacică; apoi un castru roman care si-a continuat existenta si în timpul migratiunii popoarelor. Prima atestare documentară, sub numele de Castrum, este din anul 1280, se transformă în oras în anul 1367, sub numele de civitas de Seguswar. Cetatea medievală Sighisoara, prima cetate – mentionată la 1280 – a fost ridicată pe un platou superior, servind ca loc de refugiu pentru locuitorii unei asezări de la poalele dealului. În secolul 14 s-au stabilit pe platoul inferior un număr mare de mestesugari care, în 1376, erau organizati în bresle. Prosperitatea economică a mestesugarilor si negustorilor sighisoreni se vădeste si în marile resurse financiare ce se presupun a fi necesare pentru a ridica un puternic sistem defensiv, înăltat în a doua jumătate a secolului 14 si 15, impunând Sighisoara ca una dintre cele mai greu cucerite cetăti ale vremii din Transilvania.

Astfel, la Sighisoara, se păstrează cea mai frumoasă cetate medievală orăsenească din tara noastră. Centura de fortificatii, zidurile de apărare, lungi de aproape 1 ilometru, din jurul dealului cetătii, cu înăltimea de 4 metri si construit initial din piatră, se desfăsura pe ambele platouri ale dealului. Aproximativ la mijlocul înăltimii era un drum de strajă pentru arcasi. Crenelurile aveau o deschidere largă, pentru a permite folosirea arcului si a arbaletei. Odată cu răspândirea armelor de foc, în secolul 15, zidul a fost înăltat cu încă 3-4 metri, crenelurile largi fiind totodată înlocuite cu goluri de tragere, înguste, orientate în jos, fapt ce permitea apărătorilor să tragă asupra asediatorilor. De aceea alături de piatră se foloseste si cărămida. În secolele 16 si 17, zidurile centurii de fortificare au fost din nou întărite. Unele portiuni au fost supraînăltate până la 14-15 metri. De-a lungul zidului, în interior, s-a amenajat un drum de strajă ale cărui contraforturi puternice si console din piatră se văd si astăzi. Pentru a lărgi punctul de observatie si de tragere, de-a lungul centurii de apărare au fost edificate 14 turnuri, menite să întărească sistemul defensiv, în fata unora dintre ele au fost construite bastioane cu platformă deschisă, destinate tragerii de artilerie. Turnurile si portiunile de zid de la un turn la altul au fost întretinute si apărate de membrii breslelor care le-au ridicat si apărat. Centura de fortificatie se păstrează aproape în întregime, împreună cu mai multe turnuri, care au rezistat timpului.

Turnul Tăbăcarilor este unul dintre cele mai vechi, o prismă pătrată de dimensiuni mici având acoperisul într-o singură apă cu înclinarea spre interiorul cetătii. Acestui turn i-a fost alipit în anul 1631 noul Turn al Bărbierilor, distrus mai târziu, ale cărui urme se mai pot vedea pe tencuiala zidurilor învecinate. Una dintre cele mai ciudate constructii, de o mare frumusete arhitectonică, puternică din punct de vedere as înfătisării fiind mereu adaptată la tehnica de luptă a trecerii timpului este Turnul Cositorilor. Pe o bază triunghiulară se ridică un dreptunghi pentagonal, deasupra căruia se lărgeste, sustinut pe console robuste, între care se deschid guri de aruncare – un etaj octogonal prevăzut cu metereze pentru pusti, întreaga constructie fiind încununată de un acoperis hexagonal cu laturi inegale. Toate aceste schimbări de volume, la care se adaugă tencuielile ciuruite de gloante, contribuie la expresia de trecere a timpului si de stranie putere în fata acestuia, pe care bătrânul turn o poartă cu mândrie. Datele istorice în legătură cu această constructie sunt destul de sărace, se stie doar că în anul 1583 i s-au făcut însemnate reparatii. Prin pozitia sa exceptională, cu larga vedere asupra împrejurimilor, acest bastion, între timp umplut cu pământ, este astăzi un admirabil loc de popas pentru călătorul pornt să descifreze istoria trecutului Sighisoarei.

Primul turn mentionat documentar în anul 1511 este Turnul Giuvaergiilor sau Aurarilor. Construit în punctul cel mai înalt al cetătii, în extremitatea de sud-vest a platoului superior, acest turn a fost înconjurat de cele mai multe legende, locul său în istoria defensivă a Sighisoarei fiind cel mai împortant. În anul 1603 turnul e renovat si întărit cu un sat si un val de pământ. În urma unei expozii care a aruncat în aer zidul de legătură dintre Turnul Aurarilor si Turnul Frânghierilor, soarta acestui turn, care detinuse vreme îndelungată o pozitie cheie în sistemul de apărare al cetătii sighisorene, a fost tot mai tragică. În anul 1809 un trăsnet îi distruge acoperisul si etajul superior, iar în 1863 bătrâna zidire e transformată în sală de gimnastică a Scolii din Deal, fiind si printre primele din Transilvania, ca apoi si aceasta să fie transformată în anul 1935 în capelă mortuară.

Ajungem la cea de-a doua poartă de acces a cetătii, prima „poartă din fată” fiind străjuită de Turnul cu Ceas. Datând probabil din secolul 14, Turnul Croitorilor se înfătisează cu o arhitectură de nobilă simplitate, cu un puternic acoperis, dreptunghiular, si este străpuns în fata inferioară de două ganguri boltite în cruce, odinioară prevăzute cu porti în ambele extremităti. Deasupra portilor turnul creste cu încă două etaje prevăzute cu ferestre de tragere. Pe lângă aceste ferestre care se află la fiecare nivel, cel superior are pe laturile lungi câte trei guri de pacaura. Incendiului din aprilie 1676, în urma căruia a ars în sase ore trei sferturi din oras, i-a căzut victimă si Turnul Croitorilor. Din cauza focului a explodat rezerva de pulbere care era depozitată în turn, distrugând nivelele superioare si un mare număr de arme precum si rezervele de grâu. Turnul a fost în întregime reconstruit în anul 1679, când a fost dotat cu armamentul necesar. Cu acest prilej, gangul de nord-vest a fost închis, transformat în depozit de pulbere până în 1935, când a fost restaurat, revenindu-se la forma initială.

Turnul Fierarilor este adosat zidului din incintă, datorită adosării, turnul pare mult mai înalt văzut de la exteriorul cetătii, latura lui răsăriteană fiind cu adevărat impozantă. Sub acoperisul abrupt în patru ape, fatadele celor două nivele sunt prevăzute cu ferestre de tragere, cu goluri de tragere si guri de păcură, creând astăzi un efect decorativ dosebit. De aici ajungem din nou la Poarta din Fată, întrarea principală în superbul paradis al unei lumi pierdute, unde astăzi încă veghează falnic si brav în fata tuturor timpurilor cel mai de seamă turn, Turnul cu Ceas. Cel numit „Turnul Portii”, este cunoscut de la începutul secolului 18 sub denumirea de Turnul cu Ceas. La 1406 turnul a fost dotat cu un orologiu al cărui mecanism era din lemn Orologiul cu cele două cadrane era înzestrat si cu mecanismul pentru arătarea miscării diurne format din figurine din lemn de tei care înfătisează zeii patroni ai zilelor săptămânii: luni-Diana, marti-Marte, miercuri-Mercur, joi-Jupiter, vineri-Venus, sîmbătă-Saturn si duminică-Soare. În nisa deschisă se vedea figurina zilei în curs de desfăsurare; când orologiul anunta prin cele 10 bătăi ale căldărarului începutul unei noi zile, la a sasea bătaie discul se învârtea, zeul zilei următoare apărând pentru următoarele 24 de ore în nisă iar în registrul al doilea un căldărar anunta si locuitorilor din Orasul de Jos scurgerea orelor. Lângă căldărarul din Orasul de Jos se afla figurina reprezentând un om disperat, condamnat la moarte. Cred că ea aminteste, de asemenea, celor care urcă spre cetate „Dreptul de sabie”, Jus Gladii, de a aplica pedeapsa capitală. În 1648 ceasornicarii sighisoreni, în frunte cu Jhonn Kirschel, au înlocuit vechiul mecanism din lemn cu unul din metal. De atunci, limbile ceasului indică si minutele. Sistemul de semnalizare sonoră, care anuntă si astăzi scurgerea orelor, a fost si el perfectionat, bătând sferturile de oră. Lângă cele două cadrane ale orologiului, unul orientat spre Orasul de Jos, iar celălalt spre Cetate, Jhonn Kirschel a montat două grupuri de statuete, sculptate în lemn, actionate de mecanismul ceasului la anumite ore. Lângă cadranul din cetate ele sun dispuse în trei registre. În registrul întîi, două figurine reprezintă Justitia si Dreptatea. Ele, ca si cele patru turnulete care încununează acoperisul din tiglă smăltuită erau însemnul autonomiei judiciare a orasului, care putea aplica pedeapsa capitală, drept care mai este oglindit în stema veche a orasului, în reprezentarea leului cu sabia.

Construit cu sigurantă încă din a doua jumătate a secolului 14, Turnul cu Ceas, un paralelipiped vertical, a dobândit actuala înfătisare a părtii zidite la sfârsitul secolului 16. Acoperisul turnului, clopotele, statuetele si mecanismul ceasului, unic pe atunci în Transilvania, au căzut pradă în timpul groaznicului incendiu din anul 1676. Importanta deosebită a „Portii Principale” a impus refacerea grabnică a părtii arse, ceea ce s-a si petrecut un an mai târziu cu acoperisul turnului. Vestitul „Turn cu Ceas” înalt de 64 de metri a fost refăcut în stil baroc.

Vechiul ansamblu urbanistic, cu străzi înguste si case de locuit de sute de ani, care au peretii divers colorati, dând orasului un aspect pitoresc, se mai păstrează si azi aproape intact în cetate. Printre monumentele importante din Sighisoara, se numără, biserica din Deal, cu arhitectură gotică, decorată cu picturi murale, biserica mănăstirii si cea ortodoxă. O bogată colectie de istorie si artă feudală care ilustrează trecutul orasului se află în muzeul din „Turnul cu Ceas”.

Burgul fundamental distinct fată de vechile nuclee urbane, de castelele sau mănăstirile fortificate a fost organizat în jurul pietei centrale destinată în principal operatiunilor negustoresti. El nu se defineste numai prin aspectul său exterior sau prin felul de viată al populatiei sale, ci într-o mai mare măsură prin statutul locuitorilor, prin dreptul lor care îi diferentia din punct de vedere juridic de societatea supusă unei ordini traditionale. Populatia majoritară era formată din mestesugari specializati, care nu mai lucrau pentru curtea unui senior, ci pentru clienti. Din necesitatea organizării productiei apar si breslele, asociatii care cuprindeau pe toti mesterii patroni de atelier care practicau acelasi mestesug sau unul înrudit dintr-un oras. Breasla stabilea numărul lucrătorilor si al ucenicilor, felul uneltelor, cantitatea si pretul materiei prime, procedeele tehnice, calitatea, pretul si caracteristicile obiectului produs, stabilea salariul calfelor, durata zilei de muncă si obligatiile ucenicilor fată de mesteri. Lor le apartineau turnurile de apărare cunoscute sub denumirile de, turnul: cizmarilor, croitorilor, cojocarilor, măcelarilor, cositorarilor, tăbăcarilor, frânghierilor si fierarilor.

Strădute înguste, pietruite, serpuind pe dealul cetătii mărginite de ziduri înalte, case masive cu ferestre si obloane colorate în aceeasi gamă de ruginiu-gălbui, cu acoperisuri din tiglă din care ochii orasului măsoară neobosit piata. Strădute în trepte sau care îsi schimbă neasteptat firul, ca să ne ducă în locuri nebănuite, care urcă si coboară întruna de sute de ani, caracterizează orasul sau înainte de toate, o stare de spirit. Prea putine vorbe reusesc să sugereze ceea ce Sighisoara poate dezvălui numai cu dovezi la ea acasă. Căci, năvalnic sau domol, eroic sau ostenit, timpul va măsura în continuare această asezare din inima Ardealului numită pentru totdeauna, Sighisoara.

La 5 kilometri de Sighisoara s-a zis că, se va construi parcul de distractii „Dracula”, care va atrage anual un milion de vizitatori, potrivit estimărilor. Oare, chiar asa să fie?! Nu s-a zis bine si s-a si renuntat la idee. S-a vorbit apoi că, mai bine ar fi să se amenajeze parcul la Snagov?! Asta, dacă nu se va alege un alt loc, asa cum de altfel se obisnuieste la noi, pe ultima sută de metri... sau dacă nu se va renunta la această idee.. .Vom trăi si vom vedea... Până una alta fac altii comert pe seama lui Dracula, personajul inventat de scriitorul irlandez. Nu de mult l-am văzut într-un muzeu al figurilor de ceară, la Madrid. Dar, unde nu-l întâlnesti peste granită? Noi nu prea le avem cu Dracula.... De fapt, nu prea le avem noi cu multe din punct de vedere turistic si zău că nu ne-ar strica, mai ales că avem si unde si de ce si pentru cine si ce să arătăm. Poate, îi vine vremea sau îi vine rândul si turismului românesc, acum că tot e împreună cu transportul si constructiile. Doamne ajută!

Adevărate mărturii peste timp...

De la Sighisoara până la Brasov trenul parcurge distanta în mai bine de o oră si jumătate, timp suficient să vă vorbesc despre cetătile săsesti din Transilvania, care sunt de o frumusete aparte. Unele dintre ele au fost construite de sasi, în jurul bisericilor, iar altele, de românii din zonă – pe culmile dealurilor - , ele fiind uneori locul de refugiu din calea atacurilor turcesti sau tătărresti, dar si în timpul răscoalelor sau erau loc de adăpost în timpul epidemiilor de holeră sau a altor boli necrutătoare din acele vremuri.

Nu de mullt am vizitat câteva astfel de cetăti si am descoperit cu plăcere adevărate mărturii peste timp, încărcate de istoria locului. Locuri ce-si au originea în Evul Mediu, unele dintre ele cetăti legendare, care, în pofida trecerii timpului si a depopulării, mai au destule de oferit ochiului celui care le vizitează. Astfel, la intrarea în culoarul Rucăr-Bran, venind dinspre Brasov, se află orasul Râsnov, care a fost atestat documentar la 1331. Unele dintre punctele de atractie sunt vestigiile castrului roman Cumidava, din secolele 1-3 si ruinele Cetătii Râsnovului. Cetatea a fost ridicată în secolele 14-17, pe înăltimile dealului de la marginea orasului, având rol strategic. Pentru a ajunge la poarta cetătii trecuie să străbati Bulevardul Unirii, de unde, urcând treptele construite în serpentine, ajungi în mai bine de 10 minute lângă cetate. În cazul în care cel care îngrijeste cetatea nu se află la poartă, pentru că locuieste într-o cameră din zidul cetătii, nu vă rămâne decât să ocoliti cetatea si o să observati în spatele ei o spărtură în zid, loc prin care puteti să pătrundeti în cetate. De-a lungul timpurilor, Cetatea Râsnov a făcut fată multor asedii. Zidurile ei au adăpostit trupele lui Mihai Viteazu după înfrângerea din 1600, de la Mirăslău. Se spune că apărătorii cetătii au deschis portile o singură dată în anul 1612, pentru a aduce apă, deoarece cetatea nu avea o fântână. În urma acestei întâmplări, a fost săpată o fântână în interiorul cetătii, care, pentru că cetatea se află situată pe culmea unui deal, a avut o adâncime de 143 metri si a fost săpată în stâncă în perioada 1623-1640, de către prizonierii turci. Curtea e foarte mare deoarece aici în vreme de război, erau aduse si animalele localnicilor, iar zidurile de incintă au fost fortificate în câteva rânduri. Fiind construită pentru a rezista asediilor lungi, cetatea avea scoală, capelă, adăposturi pentru oameni si provizii. Desi nu sunt păstrate decât zidurile exterioare si unele fragmente din cele interioare, cetatea are ceva aparte. De aici am admira Depresiunea Bârsei, Muntii Postăvaru si Bucegii.

Situată la nord-est de Brasov, comuna Prejmer este un centru etnografic săsesc reprezentat prin ceramică, port popular si cusături. Această cetate tărănească fortificată este cea mai puternică din Transilvania si a fost ridicată în secolele 15-17, în jurul bisericii evanghelice. Cetatea avea rol de avanpost contra invadatorilor ce veneau prin pasul Buzău. A fost clădită în formă de cerc si are două rânduri de ziduri groase de 3-4 metri, bastioane si porti de fier care se deschid prin ridicare. În interiorul zidului cetătii se găsesc circa 360 de camere, dispuse pe trei nivele, în formă de fagure. În caz de atac, fiecărei familii îi revenea câte o cameră; unele camere erau păstrate pentru depozitarea alimentelor. În 1540, cetătii i-a fost adăugat un tunel lung de 30 de metri, prevăzut cu grilaj. Biserica evanghelică din interiorul cetătii a fost construită în 1250, în stil gotic, si reprezintă un adevărat monument de arhitectură. În interiorul biserici am întâlnit urme de pictură, covoare foarte vechi expuse pe pereti si o orgă din 1803. Cetatea a fost renovată în 1970, păstrându-i-se aspectul original. Astăzi, cetatea se poate vizita contra cost, având program de muzeu, cu exceptia timpului în care se tin slujbele. Ar fi o experientă aparte să participati la aceste slujbe tinute de putinii sasi rămasi în zonă – veti fi cu sigurantă uimiti de frumusetea slujbei, precum si de ordinea care este respectată cu strictete de participanti, în timpul acesteia. Pe noi ne-a uimit. Am văzut cum fetele tinere stau într-un colt, copiii, în altă parte, iar bărbatii si femeile, pe mijloc.

La doar 8 kilometri vest de Prejmer se află comuna Hărman. Prima mentiune documentară a satului datează din anul 1240. Reteaua de astăzi a localitătii se compune din două străzi paralele, iar în locul unde se intersectează, se află cetatea construită în anul 1300 unde intrarea se face printr-o lungă barbacană. Conform obiceiului, biserica evanghelică e înconjurată de ziduri cu metereze puternice si turnuri de apărare construită în stil romanic cu turla în sectiune pătrată. Această biserică a fost refăcută partial în secolul 15 si în 1807 când cetătii i s-a adăugat un masiv turn de apărare pe partea vestică. Pentru a putea vizita cetatea trebuie să-l căutati în sat pe îngrijitor.

Între Brasov si Rupea, se află numeroase sate săsesti, dar cel mai mult ne-au atras atentia satele Măierus si Homorod. Comuna Măierus este renumită pentru cetatea tărănească din secolul 15, care a fost construită în jurul unei biserici ce datează din secolul 14. Biserica a fost refăcută în 1791 si mărită în 1842, fiind un adevărat monument arhitectural. Comuna Homorod este situată lângă Rupea, pe un drum judetean. În apropierea satului se găsesc Băile Homorod, statiune balneară renumită pentru apele sale minerale si nămolul terapeutic, tratamentele de aici fiind recunoscute pentru ameliorarea afectiunilor ginecologice si ale aparatului locomotor.

Biserica evanghelică din sat a fost construită în 1270 si a fost fortificată si ea o dată cu ridicarea cetătii săsesti, între anii 1450-1510. De-a lungul timpului, biserica a fost reparată doar de două ori: în 1623 si 1792. În interiorul lăcasului se află picturi din secolul 14, precum si o orgă din secolul 15. Incinta cetătii este străjuită de ziduri duble. Pentru a putea pătrunde în cetate am fost nevoiti să căutăm în sat persoana care are în grijă biserica ce stă si astăzi în picioare doar datorită sătenilor si putinilor turisti, care mai donează uneori diferite sume de bani.

Seara ne-a prins la Rupea unde am rămas peste noapte la prietenii nostri Corina si Dorin M., care au făcut cel mai bun lucru atunci când s-au hotărât să renunte la Capitală si s-au mutat aici. O masă copioasă si un vin bun, după care am depănat amintiri din copilărie si din studentie. Dorin fiind din Noslac un sat situat peste Mures, foarte aproape de Războieni venea deseori la rudele lui care locuiau pe aceeasi stradă cu noi si apoi, peste ani am fost colegi de grupă la faculatea de Drept.

A doua zi, dimineata, am vizitat orasul Rupea care datează din 1324, considerat si statiune balneară, datorită apelor minerale recomandate în tratarea afectiunilor reumatice. În Piata Republici, se află Muzeul Etnografic, cu sectii dedicate istoriei orasului si cetătii Rupea, precum si exponate din ceramică, mobilier sculptat si pictat, port popular românesc, maghiar si german. Ruinele Cetătii Rupea ne-au întâmpinat de pe dealul impunător aflat în centrul orasului. Ca să ajungem la portile cetătii am urcat un drum îngust format din trepte dispuse de-a lungul zidului de apărare. Cetatea a fost ridicată în secolul 17 si reparată în 1718. Ulterior datei la care a fost construită, i s-au mai adăugat două curti interioare folosite ca adăposturi si trei turnuri de apărare. Desi e construită pe rocă de bazalt, cetatea dispune de o fântână adâncă de 59 de metri. Actualmente cetatea se află în ruine din cauza unui incendiu.

În imediata apropiere a orasului se află dealul Cahalmului, o rezervatie geologică de bazalt. Pe drumul ce duce de la Brasov la Rupea am întâlnit numeroase asezări săsesti în care am admirat opere medievale. Peste tot în aceste sate am fost nevoiti să căutăm persoana care detine cheia cetătii. Dacă doriti să vedeti mai multe dintre aceste minunătii medievale, trebuie să părăsiti drumul E 60 si să intrati pe drumurile lăturalnice. Astfel, o să puteti observa cum în satele unde populatia săsească a plecat au apărut noi locuitori... nomazi. Din păcate, casele înalte, odinioară deosebit de frumoase, mereu „îmbrăcate” în straie de sărbătoare, au acum un aspect greu de recunoscut, iar motivele nu sunt greu de bănuit... În satele unde au mai rămas câtiva locuitori de etnie săsească, bisericile evanghelice si cetătile respective se mai pot vizita, cu toate că starea lor este destul de precară: fisuri, tencuială căzută, umezeală. Alte biserici din zonele părăsite de sasi nu se mai pot vizita, fiind acoperite aproape în întregime de plante agătătoare si de ramurile copacilor, iar bisericile sunt fisurate de sus până jos, de multe ori punându-se întrebarea dacă vor mai rezista o iarnă. Tot aici cetatea ce apăra biserica a început să dispară, cărămizile fiind folosite de săteni pentru diverse constructii.

Dar, cu toate acestea, pe turistii care iubesc locurile încărcate de istorie medievală, zidurile cetătilor săsesti din Transilvania îi vor încânta, cu sigurantă.






Lupu Rodica Elena    5/13/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian