Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


LŘVENDAL: o familie nobilă prin sînge si spirit, romanească prin liberă optiune




De multă vreme mă fascinează personalitatea lui George, baron Lřvendal. De cate ori ai vedeam tablourile mi se părea că acestea–mi vorbesc mai mult decat oricare alte picturi. Apoi am anteles de ce se petrecea acest fenomen, pe măsură ce am aflat mai multe despre viata acestui om deosebit, lucruri care mi-au angăduit să-l ancadrez antr-o serie pe care o deschisesm de la un timp, studiind trecutul acestui pămant; an seria pe care am numit-o cu o sintagmă apartinătoare unui alt om de aceeasi familie de spirite: oameni ai energiilor luminate. Am anteles si am scris de multe ori că tot ce s-a petrecut benefic an spatiul natiunii noastre si, de fapt oriunde, s-a datorat acestor oameni care au trăit la un alt ritm de acceleratie decat al celorlalti muritori: ca si cum nici pentru somn nu-si angăduiau să-si ia un repaos, de parcă ar fi avut de andeplinit o normă uriasă pe această lume si doar andeplinirea ei le-ar fi dat dreptul să se retragă ampăcati din ea.Dar cred că si trecutul cernăutean al familiei mele ami trimite efluvii de empatie cu acest tip de personalitate.
Privindu-i palmaresul existentei, rămai uluit. An primul rand de originea sa ciudată, hiperboreeană, cum inspirat a numit-o cineva. O familie nobilă, de origine daneză, anrudită cu o linie aristocratică grecească, trăitoare o vreme an spatiul rusesc la Sankt Petersburg si Odessa, pină la revolutia bolsevică, venită apoi an Basarabia, la Bucuresti si apoi la Cernăuti, unde s-a produs marea revelatie ce avea să-i marcheze existenta, antalnirea cu locurile acelea de rai, cu oamenii aceia care i-au fost cele mai perfecte modele plastice pentru o operă nemuritoare, unică. Aici a lucrat drăceste, pe incredibil de multe planuri, ca scenograf, director artistic al Teatrului National, dar si ca actor, mim, secretar literar, dansator, butafor, adică tot ce se poate face antr-un teatru, realizand zeci de premiere, nu numai ca schite, ci pictand el ansusi decorul, inovand cadrul si montarea scenică, realizand primele piese de teatru cult de păpusi din arealul romanesc. Tot el a obtinut un succes răsunător cu un spectacol pe scena din Timisoara pentru care a primit an dar de la municipalitate o ghiulea de la muzeu, rămasă de la strămosul său Ulrich Frederik Voldemar, conte Lřvendal, participant la eliberarea orasului de turci. El a fost si sportiv de performantă, campion de sah al Bucovinei, a bătut recorduri de ascensiune montană purtand greutăti de 140 kg., inventator al multor utilităti, precum bicicleta cu schiuri escamotabile, a pictat an adancul minelor, dormind un an pe rogojină la Orizontul 800, fiind iubit si admirat de mineri, a participat la expozitii de mare succes, an tară si an străinătate, cu zeci de tablouri - căci picta si cate trei tablouri pe zi - a obtinut premii si cronici răsunătoare, a initiat asociatii de breaslă, a fost membru fondator al Uniunii Artistilor Plastici si Fondului Plastic din Romania, a fost profesor universitar si mentor spiritual al multor artisti de valoare, printre care, de pildă, Sabin Balasa. Spirit profund religios, el a pictat icoane an biserici, dar a pictat manăstiri si biserici an tablourile lui si, mai ales, a pictat oameni, portrete de neegalat ale tăranilor bucovineni al căror maestru de necontestat a rămas pentru totdeauna. Despre opera lui de mii de lucrări, s-au spus si s-au scris vorbe entuziaste, de mare adancime. Iată cateva extrase: “el merge către un realism psihologic de mare portretist... simbolizand sufletul si personalitatea modelului”(Petru Comarnescu), “ Un Sadoveanu al picturii..., el crea an jurul lui o stare specială, o epocă a lui, un antren de artă si spirit,...el face o sinteză mare creind istorie din tărani, el este unul din marii nostri artisti nationali”(Sabin Balasa), ”Niciodată manăstirile n-au inspirat atata măretie si pitoresc, ca an tablourile maestrului pictor” (Camil Petrescu), ”Lřvendal aduce an pictură, dincolo de perfectiunea mestesugului, un adevăr omenesc pe care al poti găsi numai la marii pictori, la marii scriitori, de aceea ...al apropii de Rembrandt...si de Tolstoi si de Balzac E o viată de fulger neantrerupt”. (Lucia Demetrius), “Chipurile lui sunt icoanele an piatră ale neamului nostru” (D.Paciurea), “An capetele de tărani, el egalează pe Durer dar e el si e mare!” (Dragos Proptopopescu), “Portretist fără egal an pictura romanească; portretele lui parcă tasnesc din ramă” (Romulus Vulcănescu), “... o aparitie exceptională. Un fenomen, an felul său, un unicat....Adunarea tărănească este alcătuită din sutele de portrete care antruchipeză cea mai deplină, uneori dramatică, alteori fascinantă, frescă a psihologiei rurale din antreaga noastră plastică romanească.” (Acad. Răzvan Teodorescu) Asadar, o personalitate din cele rarissime an cultura unui popor, atat ca artist, cat si ca manifestare existentială.
Antilnirea cu fiica lui, Lydia, baronesă Lřvendal Papae, avea să-mi producă revelatia că prin ea spiritul acestui om atat de fascinant se prelungeste si dăinuie ancă pe pămant, pe acest pămant romanesc. Desi aflată la o varstă anaintată, opt decenii, o varstă cand alti oameni sunt deja adesea părăsiti de sinele lor, rămanand doar niste biete fiinte vegetale, ea este ancă frumoasă, plină de spirit, de gratie, de dinamism, de duh si de umor, de lumină si dragoste pentru fiecare clipă a vietii, pentru tot ce există minunat pe pămant. Chipul său zambitor si distins, ancadrat de cununa gratioasă a părului de zăpadă, portul ei, cu precădere de nuantă rustică, o fac să pară o aparitie ansufletită, coborată din rama unui tablou semnat de tatăl său, de ce nu, cea mai iubită creatie a sa. Soarta - sau poate spiritul tatălui său mutat la ceruri - s-a angrijit ca ea să nu fie singură, să aibă alături un bărbat nespus de iubitor, mereu andrăgostit de sotia lui căreia ai anchină (volume) de versuri pe care ea le recită cu talent actoricesc desăvărsit si mai ales, cu mare bucurie si cu care se salută an fiecare dimineată, spunandu-si reciproc: “bine ai venit pe lume si azi ca antotdeauna”: Radu Mihai Papae, arhitect, profesor a zeci de generatii de arhitecti romani, autor al unor studii de fundament an arhitectura romanească, poet al unei singure muze, sotia sa, căreia i-a dedicat mai multe volume de poeme, om de spirit, tovarăs de viată – atat de lungă – al unei fiinte desăvarsite.
Ea a făcut de toate an viata ei, arhitectură, balet, muzică, pedagogie, prezentă socială de mare distictie si cate altele ; a vorbit, a scris si a cantat an multe limbi: franceză, germană, rusă, italiană, daneză, ucraineană, bulgară, engleză, norvegiană, polonă si altele, an toate cu accent desăvarsit. Dar mai ales, a păstrat cu sfintenie memoria scumpă a tatălui ei, a ancercat mereu să-i eternizeze opera, să i-o pună an valoare asa cum merită, antr-o galerie natională Lřvendal, asa cum valoarea lor o justifică pe deplin, ceea ce in oricare altă tară s-ar fi antamplat de mult, constituind, după 1990, Fundatia George, baron Lřvendal , anchinată acestui scop.
Ea mi-a povestit despre originile familiei lor in istorii absolut fascinante si aproape de necrezut. Despre regele Frederic al Danemarcei, Norvegiei si Suediei, a cărui primă si nefericită sotie (din cauza unei intrigi de palat), născută la 1620, a fost strămoasa ei, prima baroană Lřvendal, Margarete, purtand de acasă numele de... Papae, (citit Pape an limba nordică)!; despre bunica ei, pictată copil, al cărei tablou cu pălăriută rosie (aflat acum an casa lor) a stat pe perete, deasupra patului tarinei Rusiei, despre străbunica ei, din nobilimea grecească, Sofia Mavromihalis, mare pianistă, care fusese prietenă cu Ceaikovschi, cu care canta la pian la patru maini, despre străbunicul ei, constructorul si primul primar al Odessei, prieten cu nepotul cardinalului Richelieu si guvernator al Ucrainei; despre fratii tatălui său, toti trei talentati multilateral, dar victime martirizate ale cumplitei revolutii bolsevice, fiecare an alt fel, dar la fel de cumplit (unul a fost jupuit pur si simplu, de viu), despre mama sa Ariadna, de origină rusă aleasă, fiintă nobilă si artistă multilaterală, cantăreată dispunand de o apertură de patru octave, poetă, scriitoare, profesoară si mai ales, inspiratoare si sustinătoare a tatălui său, căruia ea ai boteza tablourile si nu o dată ai aducea acasă tărani expresivi, pe care ea i-a descoperit si andrăgit mult, ca să-i servească drept modele. Apoi ne-a spua despre descendenta ei din familia marelui astronom nordic Tycho Brache, cu care se anrudea de două ori si prin tatăl si prin mama lui, ne-a citit un fragment dintr-o publicatie franceză unde autorul articolului se minunează producand informatia că ultima descendentă a marelui astronom e ancă an viată si trăieste an Romania. (Lectura franceză este impecabilă, cu o distinctie ce nu se poate deprinde decat an copilărie). Intervenind uneori cu umor, sotul doamnei spunea că, dacă pană atunci ea se anrudea cu toate familiile nobile de pe pămant, prin anrudirea cu Tycho Brache, ea se anrudeste si cu cele de pe lună, căci cel mai mare crater de acolo poartă numele marelui astronom. Baronesa ne-a citit apoi niste versuri an limba rusă, semnate de un poet iubit de Puskin, Iazakov, tot cu acelasi farmec si accent natural. Cand a sunat telefonul ea a purtat firesc o conversatie cu cineva an limba germană .
Dar mereu si mereu, a venit vorba despre genialul său părinte care an seara aceea a fost parcă acolo, printre noi. Ea ne-a citit din fragmentele sale scrise, povestiri captivante despre tăranii bucovineni, de pildă, despre momentul cand a pictat turnul manăstirii Sf.Ioan din Suceava si un tăran bătran l-a asistat tăcut pană la sfarsit apoi i-a spus, scotandu-si pălăria pană la pămant,: “străinule, ati multumesc că ai milă de trecutul nostru”, sau despre un alt tăran de la Sucevita care i-a spus de ce crede el că-i place să picteze an amurg, căci atunci, “ancep să cante violeturile”; despre un miner care i-a spus : “să fii iubit, că prea esti dăruit de Domnul ca să nu ai multi dusmani!” (nota bene!). Si multe, multe s-au depănat an acea seară an care parcă am făcut o călătorie antr-o lume ireală, cand am putut degusta bucate bucovinene gătite de mana baroanei si a sotului său, ca, de pildă, tortul traditional cu nucă si smantană pe care doar la familia gospodarilor Andronache din Horodnic l-am mai gustat. Toate lucurile spuse si arătate atunci le-as fi adunat an suflet să le păstrez si să le captez pentru viitor ca pe niste comori unice. Nu an ultimul rand, privelistea unică a acelui fundal fabulos, format din tablourile superbe de pe pereti: Mireasa de la Rădăuti, o autentică patriciană romană, Lordul din Boian, un tăran cu adevărat plin de demnitate aristocratică, Dacul, un tăran din Sarmisegetuza, cu chip dăltuit parcă pe columnă, Ctitorul (chipul unui tăran ce si-a donat gospodăria ca să devină scoală an satul său, rămanan apoi sărac) si cate altele de nu–mi puteam desprinde privirea de pe panzele vorbitoare despre care doamna Lydia stie istoriile inspiratoare ale fiecăruia. Dar mai ales, acum cand starea aceea de armonie a fost mult alterată de schimbările inerente varstei, nu pot să nu-mi amintesc cu mare emotie de prietenia bazată pe o afinitate profundă, pe care mi-a arătat-o ea, de regretul de-a nu fi fost de varste apropiate si deci de-a fi parcurs multi ani ai vietii ca două prietene. Dar mă bucur măcar si de această intersectare a existentelor noastre.
Am retinut ansă cu precădere o relatare ce mi s-a părut mai mult decat definitorie pentru acest maestru inegalabil al artei noastre care a fost tatăl ei, George baron Lřvendal. Cică la Cernăuti, pe cand pictorul, pe atunci angajat plenar al teatrului de acolo, iesea pe stradă, era imediat anconjurat de admiratori care-l provocau să povestească si-l ascultau fascinati. Cineva, ars de vesnica invidie natională, i-a replicat că de ce face el atata paradă de romanism, asi mobilează casa romaneste, familia lui se poartă an straie romanesti, pictează doar subiecte romanesti, cand el nu-i, an fond, decat un străin . Răspunsul baronului Lřvendal e de săpat an piatră: “dumneta esti roman prin ocazia nasterii , dar eu sunt roman prin liberă optiune”. Azi cand atatia se dezic si se scutură ca de o neplăcută exemă de calitatea de roman, dorind evident a se fi născut an altă natiune, gestul acestui străin are parcă o infinită reverberatie.
Am plecat cu greu, din casa familiei Lřvendal Papae, cu sentimentul că am călătorit an istorie, antr-o istorie unde stăteau alături si se derulau cu repeziciune figurile regelui Frederik si ale complotistilor de la castelele shakespearene din Danemarca, ale tarinelor, ale lui Ceiakovschi si Tycho Brache, ale nobililor din Sankt Petersburg, smulsi din biblioteca orasului spre a fi jupuiti de calăii lui Stalin, toti prelungindu-se incredibil, an fiinta atat de fascinantă, ca o victorie a spiritului asupra timpului, a celei de-a zecea si ultima baroană Lřvendal, nume rămas mai nobil decat toată nobilimea lumii cu care se anrudeste, prin libera optiune de-a fi roman – din toate alternativele ce-i stăteau an fată - si de-a consfinti pentru eternitate nobletea, cu nimic mai prejos, a tăranului din Bucovina, a celui roman, an genere, pentru care arta acestui om al energiilor luminate va rămane mereu mărturisitoare.


Lucia Olaru Nenati
Post Scriptum
Acum cind acest articol va apare online, textul acesta nu mai este doar o evocare a unei armonii deosebite, ci capătă si rolul de necrolog căci in acest răstimp de la scrierea textului si pană la publicarea lui, seniorul Mihai Papae, printul consort al baronesei Lydia Lovendal si marele profesor al arhitectilor romani a trecut la cele vesnice. Fie-i tărana usoară si amintirea mereu aureolată de lumina pe care a răspandit-o an viata lui. Iar pe draga sufletului său, marea baronesă Lydia Lovendal s-o antărească Dumnezeu an această teribilă durere si s-o ajute să anvete lectia de-a trăi singură pe pămant.
L.O.N






Lucia Olaru Nenati    5/7/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian