Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Prin sita vremii - SARBATOAREA SFINTELOR PASTI



Sarbatorile sunt intotdeauna prilejuri pentru calatorii printre amintiri, deschizand ferestre spre tablourile dragi ale copilariei alaturi de parinti si frati, amintiri ce aduc culoare si caldura fara de care sufletul nostru ar deveni un vrej uscat. Acum vad cu ochii sufletului satul meu natal Tiganesti din judetul Teleorman in preajma sarbatorilor de Pasti. In curtea casei, cand curatenia de primavara era terminata, mirosul de var proaspat dat pe peretii casei in interior, dar si in exterior, pe pomi si pe garduri, se amesteca cu mirosul de pamant reavan si de iarba proaspata, cu mirosul de floare de cais in care zbarnaiau albinele. Ghemotoace galbene de pui abia iesiti din ou se invarteau in jurul mamei lor infoiate. Cate o pisica sta tolanita pe un petec de pamant insorit in timp ce Grivei roadea un os, iar Azor alearga dupa un pui de gasaca venit sub nasul lui. Cantecul cucului parca-ti taia rasuflarea.
Marea sarbatoare isi facea simtita prezenta cu o saptamana inainte cand “Vin Floriile cu soare/ Si soarele cu Florii”. Oamenii veneau acasa de la biserica aducand salcii pe care le puneu la pragul de sus al usii si la icoane ca sa fereasca de rele familia si casa. Incepand de la ora doua dupa amiaza, incepea hora satului. Aceasta era ziua cand iesea la “lume” adica la hora, noua generatie de fete candidate la maritis, numite “boboace”. Lumea iesea la poarta scotocind cu privirea fiecare trecator. Nimic nu scapa din vedere, mai ales din partea mamelor de baieti. “Banda de mozica” a lui Buligan strabatea satul cantand ca o chemare la hora satului.
In Saptamana Mare urmau serile cu denii. Dangatul clopotelor care chema lumea la biserica imi picura si acum in urechi. Vopsitul oualelor avea farmecul lui aparte. Treaba copiilor era sa le unga cu putina grasime dupa ce au fost vopsite, ca sa le dea luciu. Parca ma vad in fata unei ladite de oua gata vopsite si stradania mea de a le face sa luceasca in bataia blanda a razeor soarelui de primavara. Apoi alte stradanii de a le face cu floricele. Luam cateva foi de patrunjel si le lipeam de ou, il legam cu un ciorap de matase, il scufundam in vopseaua rosie ca sangele si il puneam la fiert. Alte oua erau pictate cu ceara sau cu diferite culori.
Cand intram in Postul Pastelui, invatasem la scoala Prohodul si abia asteptam Vinerea Mare ca sa cantam la biserica. Vineri dupa amiaza, gatiti cu haine noi, cu flori in mana, mergeam sa sarutam crucea pusa in mijlocul bisericii, ne duceam de trei ori pe sub masa si mergeam la spovedanie. Pentru spovedanie pastram oarecare teama pentru ca era o readucere la ordin si o tragere la raspanundere si in noi se dadea o lupta intre neastampar si intelepciune – cumintenie, cum o numeau parintii - care tinea la noi ca la Ion Creanga “de joi, pana mai apoi”. Stiam ca nu dupa multa vreme “naiba” ne impingea pe cealalta parte a jocului care ni se parea mult mai adevarata si mai frumoasa. Urma impartasania pe care o primeam cu smerenie si oarecare teama stiind ca nu marturisisem toate “pacatele”. Seara cantam prohodul si patrunsi de importanta momentului, ocoleam si noi biserica de trei ori cu lumanari aprinse cantand: “Mergi la cer si te aseaza/ Langa Tatal Creator,/ Tu ce lasi in lume pace,/ Iisuse salvator”. Ecoul cantarilor de atunci il pastrez si acum in urechi si in suflet. Ah! Ce dor imi este de acele zile ale copilariei petrecute la Tiganesti! Stavilele timpului si ale departarilor nu ne pot opri sa zburam pe aripile sufletului spre anii cei mai frumosi ai vietii noastre.
Noaptea Invierii era un prilej pentru inaltatoare trairi sufletesti. Clopotele, ah! clopotele, cum ne infiorau cu dangatul lor raspandit in largul zarilor in linistea noptii! Cu buna-cuviinta si respect, cu credinta in suflet, imbracati in haine noi, oamenii se adunau la biserica la miezul noptii. Barbatii erau primeniti si ferchezuiti si ei, isi puneau palariile pe cap si plecau la biserica cu pas apasat si important. La biserica isi luau palariile in mana, se inchinau si intrau cuvios asezandu-se in partea dreapta, fara sa se amestice cu femeile asezate in partea stanga. Plutea peste tot un aer de smerenie si bucurie retinuta in toata atmosfera, pentru minunea Invierii. Femeile duceau in cosuri frumos impodobite cu stergare oua rosii, cozonac, vin, o bucata de friptura de miel, ori de pui sau curcan, paine coapta in test, lumanari, flori, caci la Pasti toata lumea avea de toate. Unii oameni mai smeriti stateau in biserica toata noaptea la priveghi, pazeau “Pastele” adica anafura, sa nu fie furata de varcolaci. La miezul noptii asteptam cu multa emotie sa il auzim pe popa Ilie sau pe popa Jan batand in Portile Imparatesti spunand: ”Deschideti portile” si apoi chemarea: “Veniti de luati lumina!” urmat de cantecul Invierii “Hristos a inviat din morti…” care izbucnea din toate piepturile si ne emotiona profund inscriindu-se pentru totdeauna in adancul sufletului nostru ca un moment de inaltatoare si deosebita frumusete. Satul rasuna de cantecul slobozit parca din adancul sufletului. Luminile palpaind umpleau curtea bisericii incepand de la preot. In drumul spre casa mergeam cu mare atentie sa nu se stinga lumanarea, ca sa ne mearga bine tot anul. Incepand din aceasta noapte si pana la Inaltare, oamenii se salutau numai ”Hristos a inviat!”, “Adevarat a inviat!”. Acasa, ciocneam oua rosii. In semn de respect, cine era mai mic ca varsta, astepta ca sa-i fie ciocnit oul de catre cel mai mare.
Dimineata femeile mergeau la cimitir. Puneau lumanari si flori la morminte, mai smulgeau cate o buruiana, tamaiau, mai vorbeau cu vecinele si apoi, isi aduceau aminte si de cei dusi si incepeau bocetele si jalea de rasuna in tot cimitirul de se auzea pana in sat, caci raposatii trebuiau jeliti bine. Si la cimitir, ca si in toate evenimentele vietii si ale mortii, taranii nostri din Tiganesti traiau de-adevaratelea, cu toata fiinta lor, cu adanca patima, ca intr-un roman fantastic in care faptele de viata se impletesc cu cele ale mortii intr-un tot unitar. Dupa ce imparteau ce au adus in cosuri, pe la ora 9-10 se introrceau acasa si mergeau pe la vecine cu strachina cu “de-mpartit” si cu cana in care puneau vin si o lumanarea aprinsa, ca sa fie primit de “sufletul mortilor”. La amiaza faceau masa mare cu rubedeniile, caci marile sarbatori adunau intotdeauna oamenii la biserica, in jurul mesei sau la hora. Dupa amiaza se mai odihneau, se primeneau, cei tineri plecau la hora, iar ceilalti ieseau la poarta ca sa ciocneasca oua rosii cu vecinii sau sa schimbe pareri cu cunoscutii care treceau pe drum si sa vada lumea trecand “la lume”, adica la marginea satului pentru hora.
Traditia cerea ca de aceste sarbatori sa aiba toata lumea haine noi. Aceasta traditie mai este vie si acum, chiar daca nu in aceeasi masura ca atunci sau cu bucuria gustata ca in acele vremuri. Oamenii cautau sa fie in concordanta cu natura care se reimprospata in fiecare primavara, caci dintotdeauna taranii au simtit ca sunt parte integranta a ei. Toate si tot ce te inconjoara iti transmit bucuria de a trai si de a te reinnoi si pe dinauntru si pe din afara.
Intre noi, copiii, ciocneam oua rosii cu intelegerea ca cel care a avut norocul sa-i sparga oul adversarului, isi insusea oul lui. Cum-necum, dar copiii mai mari, se cam alegeau cu oualele celor mai mici si se mai isca si cate o incaierare intre baieti. Dar oualele rosii, mai aveau si un alt farmec. Cu ele ne puteam plati datul in tiribomba, ori in lanturi, ori calusei, depinde ce noroc aveam ca sa soseasca in sat pentru aceste sarbatori. Unele erau asa de rudimentare incat erau puse in miscare de bratele oamenilor, dar pentru noi ele tot erau o mare atractie, motiv pentru care ne indemna “necuratul” sa sterpelim oua de acasa. Spre bucuria noastra, erau primite si ouale sparte.
Ce vis frumos ar fi daca am nimeri intr-o tiribomba a timpului care prin invartirea ei sa ne duca inapoi macar pentru o clipa in lumea copilariei noastre ! Cate oua rosii n-as pregati pentru aceasta tiribomba si cat de infrigurata as astepta-o!








Elena Buica/Pickering    4/8/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian