OCTAVIAN GOGA
Prevad o confruntare!
Nu se “poarta” spiritul national, stam cam prost cu ortodoxismul, religiozitatea asa in general, patriotismul e o notiune usor ambigua,
iar nationalismul…. ce sa mai vorbim.. …..compromis total de istoria
recenta… si, atunci de ce Goga?
De aia!
Vulgar dar complet, rotund as zice, punct pe i dincolo de care comentariile ar trebui sa fie inutile .
Ne tot mangaiem (poate oblojim?) cu ideea ca suntem canadieni, cumva, dar mai ales romani, privim inapoi cu nostalgia instrainatului incapabil sa se adapteze, realmente sa se adapteze noii lumi, ramanem senini la problemele immediate pentru ca cele reale sunt “over seas” , criticam, “strambam din nas”, ne lamentam, injuram si, de fapt, ramanem suspendati intr-un spatiu artificial creeat in care mirosurile tari, balcano-carpatico- dunarene devin pretextul acceptarii fortate, ca ce altceva stim, mai bine sa facem decat sa acceptam?
Destin, nu?
Sunt, de fapt, un pic furioasa, imi vine mie, asa, cate o furie inutila – parca ce, e prima data?- cand mintea mi se trezeste analitic si cand gustul amar al observatiei ma arunca in universul emotional in care ne-am obisnuit sa ne retragem din cand in cand.
Goga e unul din acestea!
S-a nascut pe 1 aprilie 1891, este poetul “patimirii noastre”, a trait framantat de problemele vremii, s-a integrat bataliei de afirmare nationala a romanului ardelean si nu numai, a fost prim ministru si….in
ultima instranta , ESTE OCTAVIAN GOGA:
“La noi sunt codri verzi de brad
Si campuri de matasa
La noi atatia fluturi sunt
Si-atata jale-n casa,
Privighetori din alte tari
Vin doina sa ne-asculte;
La noi sunt cantece si flori
Si lacrimi multe, multe…” (“Noi”)
Permanenta poeziei, a poeziei, asa in general si, individual atunci cand tonalitatile metaforei descarca emotional, fulgera , ar fi parca mai correct, instalandu-se definitiv asa cum numai cativa au stiut s-o faca-: GOGA si, gata!
“Ratacitor cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios stapane,
In fata stralucirii tale.
In drum mi se desfac prapastii,
Si-n negura se-mbraca zarea,
Eu in genunchi spre tine caut:
Parinte, oranduie-mi cararea! (“Rugaciune”)
Da, dar e nationalist, religios, messianic, limitat, deci, de o gandire incorsetata, blocata ideologic!
Nu-I asa?
Traim in epoca corectitudinii politice (cam de cand ne stim , parca )si atunci, asa cum Eminescu se contopeste cu pozitia xenofoba a rasismului, Goga devine ecoul dubios al religiozitatii exagerate si mai ales a nationalismului din care ori ce element patriotic dispare.
Serios?
“Si sa-mi canti un cantec Lae
Cum se canta –n sat la noi
Cand se tanguioe ciobanul
Dupa turma lui de oi…..”
Povesti-va atunci struna
Inaltimilor albastre
Vremea lunga cata jale
Scris-a-n sufletele noastre….” ( “La groapa lui Lae”)
Goga simte primordial, apropierea de tarana neamului are semnificatiile profunde ale contaminarii spirituale, intelectul ii serveste mijlocul de transport si atat, pe romaneste, Goga stie sa se aseze in tarana ulitei si sa se lase stivuit , permanentizat de ritmurile ramanismului.
Exegetii contemporani se poticnesc , probabil, in modernitatea “depasita” a poeziei interbelice, saltul de la Emineascu la Nikita Stanescu de exdemplu- ca tot ne invartim in jurul acestuia chestionand sau aduland- implicand cautari complexe pe cat de diverse pe atat de discutabile.
Altfel nu prea inteleg “tacerea”
“S-a fost pornit un vant molatic
Sa miste papura din balta,
Intr-un oftat prelung si salnic
Gemea tulpina ei inalta.
Calatorea de-atata vreme
Bolnavul vant, mergea departe,
Si semana atata jale
De-a lungul miristilor moarte” (“Cosasul”)
In rest, sunt vorbe!
|
Maria Cecilia Nicu/ North York , 4/3/2006 |
Contact: |
|
|
