Poeme primavaratice
REPORTAJ LIRIC
-tuturor cititorilor-
De câteva zile s-a topit zăpada
Si-a iesit din scenă ca o balerină.
Parcă-n greutate mi-a crescut mesada,
Deci am arestat-o, iar, la naftalină.
Cu-n poem în suflet plec la promenadă.
Printre bulevarde lumea curge val.
Fetele frumoase flutură pe stradă
Prefatând, din vreme, cadrul estival.
...St. Laurent, o bancă, un băiat si-o fată.
Briza scrie arii, fără portativ.
Câte-o doamnă încă încotosmănată,
Tremură la soare, strict retroactiv.
Ce mai tura-vura, primăvara vine.
Nu-mi încearcă vârsta licăr de regret.
Muzele, de-o vreme, se cam tin de mine
Bănuind, probabil, cum c-as fi poet.
Cu asentimentul de la fiecare,
Cred că primăvara-i mărtisor sublim
Ce ne toarnă-n suflet limpezimi de soare
Si ne-nvată vesnic cum să-ntinerim !
FATA DIN FIORI
-Doamnei Tatiana P.-
fata mea cea pruncă dintr-o floare,
iar te-nfrunti cu zâmbetul spre Soare
si arunci sperante spre feciorii
primăverii, când se-ntorc cocorii...
stai o clipă, nu deschide clipa,
domnul Tău ti-a răstignit aripa
si acum te zbati ca o nălucă
printre flori ce nu se mai usucă.
la ce bun sunt bunele-mi cuvinte ?
primăvara tu cânti printre sfinte
Doamna mea cu zâmbetul spre Soare
primăvara Ta ades mă doare...
SCRISOARE
-Dianei mele-
Diana, simt că naste mama.
O doare un destin în sfântu-i pântec.
Asa e : nu poti trece vama
Neplăzmuind o primăvară-n cântec.
Diana, trupul mamei Ti se doare;
Cu ce e maica încă vinovată ?
Ar fi putut, sub umbrele de Soare,
Să mă renască ieri - sau niciodată.
Diana, schivnicia mamei mele
E ca o rugă într-un cimitir;
Femeia mea, din pulberea de stele
O să culegi cărbuni - si nu mă mir
Ănsă mă mira mira de mirare:
De ce sunt obligat să mă nasc eu ?
Nu era loc prin primăvară, oare,
Să vi se nască alter derbedeu ?
Diana, iartă-mi astfel indecenta
C-am pângărit o clipă de moment
Când în senat turba locotenenta
C-o să mă nasc - un brav locotenent.
Mămuca mea fugea din Zodii Peste,
Zvâcnea să mă azvârle ăn Berbec;
Nu bănuia că astfel se-mplineste
Preapuiul să se-nhame la edec.
...ce zodii priponite-n fără Soare
Prin care zimbrii lumii încă pasc.
Diana mea, pe tine pun prinsoare
Că o oblig pe MAMA - să mă nasc !
SERENADA
-prietenului meu Alex. C.-
Citesc în aer primăveri de dor
Iar florile-mi zâmbesc din depărtare
Tăind în aripi timpul călător
Si tilele ce fug din calendare.
Copilăria-mi strigă îndărăt.
Doar seceta-mi se zbate înainte
Si tâmpla germinează sub omăt
Zvârlindu-si puii-n aerul fierbinte.
Mă-npinge viata ca pe-un sclav supus:
E cenzorul tăcerilor din zgură
Si mă înjură că de ce n-am dus
Un manuscris mai vechi - la editură.
Cer cheia de la domnul temnicer
Si evadez o clipă din destine;
Vreau să-mi cârpesc cu petece de cer
Cămasa ruginită - de pe mine.
Iar de-ntâlnesc o floare, pe poteci,
Ascunsă-ntr-o romantă de tristete,
Copil bătrân, te rog să nu mai pleci
Cum mi s-a dus întâia tinerete...
Si nu ghici în taină prin oglinzi;
Asul trisează-n ori ce chintă spartă
Si dacă vrei destinul să-ti surprinzi
Priveste-te din partea străcealaltă.
Acolo - în eclipse de cuvânt,
Se-ncing la zaruri tartorii puterii
Iar îngerii coboară pe pământ
Vânzînd la negru drogul primăverii.
...prefer surghiunul meu imaginar.
Prea scumpe-s libertătile de-afară.
Mai bine-i trubadur într-un cosmar
Scriind poeme despre primăvară.
Tu, Doamna mea ce esti si nici n-ai fost
Să îngenunchi la portile lui Parce
Cersind destinul unui mare rost
Ce a plecat - si nu se mai întoarce...
POEM CARMEN
-poetei Carmen C.-
pe-afară plouă , plânge Dumnezeu.
eram pe Terra numai Tu si... eu.
doar niste îngeri din letopisete
dîdeau retete despre tinerete.
zâmbea o primăvară-n cer Divin.
noi alergam spre vesnicul Amin
si nu stiam că vremea te privea
sub ochiul Tău - ascuns sub feregea
si-atunci luai destinul dur de coarne
ce încerca destinul să-Ti răstoarne
timpul rănit cu pajisti de tăceri;
erai mai tristă - Carmen - decât ieri
si renăsteai prin fiece cuvânt
spre cei ce-au fost si mîone nu mai sunt,
cu pasul Tău de aer - prea Divin
răstălmăceai stamine de Amin.
închide fila asta spre cealaltă:
nu mai sădi rapsozi spre-o altă soartă,
acolo-s doar himere, pute-a acru
si nu există -Carmen - timpul sacru.
dacă te plimbi cu sufletul în glas,
dacă n-ai timp,Domnită, de pripas,
dacă te respiră-n talpa Ta Pământul,
dacă Te duci strădincolo, cu gândul
să stii că trupul tău o să răsară
pâna-n străstrăcealaltă primăvară,
când o să râzi prin aer cu copiii:
acolo-i Carmen poarta vesnicii.
dar lasă, Doamnă - pasul tău de ciută,
tu nu-ntelegi că Ego te sărută ?
hai...culcăte-n cuibare de tăceri
si-ai să-ntelegi că mâine a fost ieri...
MENESTREL
-Doamnei Aura F.-
ghioceii vin cu primăvara
si cu znopi de flori peste pământ
îmbrăcând cu salbe toată tara
si-al iubirii mare legământ.
nici-o floare nu se ofileste
dacă o stropim cu stropi de dor;
numai viata, cine o iubeste,
creste-n vârstă flori de viitor.
îti culegi o floare prin femeie
care se-mplineste prin bărbat;
din a tineretilor scânteie
înfloreste visu-adevărat.
viata toată-i ca o primăvară
dacă nu uităm să ne iubim.
prin grădin vârste, cât o tară,
florile de dor să le sădim.
dacă lângă tâmple ni se-asterne
câte-un ghiocel de timp albit,
nu fiti tristi, grădinile eterne
cu nepoti si prunci le-am răsădit.
vino dar, iubirea mea de-o viată
să ciocnim paharul unei vieti.
doar în doi, prin arsită si ceată
vom broda pe vârste frumuseti.
vârsta noastră, cât o vesnicie,
n-o va ninge iarna nicăieri
dacă-n doi, cu flori de ominie,
vom sădi prin viată primăveri...
POEM ALEAN
-Alinei de la Cluj-
alină-mi Alino aleanul
ce-n inimă-si face culcus
când primăvara cântă în doruri
romante plângând sub arcus.
alină-mi Alino aleanul
de frate, de sânge, de dor,
de lacrimi, de glasul pe care
l-as vrea să-ti răsune-n pridvor.
alină-mi Alino aleanul
ca-n noaptea cu facerea ta
când tu ai adus primăvara
pe lume -în veci- nu uita...
alină-mi Alino aleanul
când florile-mi ning peste trup
cu tot ce-a urzit primăvara
si file-n calende se rup.
alină-mi Alino aleanul
acum, când departe te stiu
că-ti cântă-n priviri primăvara
si eu nu am somn...si-i târziu
priveste spre steaua sperantei
când dorul ne arde, vicleanul
si-adu-mi primăvara la poartă:
alină-mi Alino aleanul!...
CE BRAD - SEVER
-marelui actor SEPTIMIU SEVER-
era o vreme când plângeau stejarii.
era o vreme când ploua cu timp.
era o vreme când dădeau barbarii
cu târnăcoape-n marele Olimp.
Septimiu Sever vine de departe.
el dintre primăveri ni s-a născut,
ca o legendă într-o sfântă carte
ce n-are început - si nici trecut.
cântau gorunii singuri, printre stele
si Tara mea, cu lacrima-n boccea,
se chinuia, prin dalbe menestrele
si ca o muică plânsă - ne plângea.
veniti cu mine, bunii mei români !
veniti cu mine, haideti să răzbim,
veniti, avem vigoare în plămâni,
veniti ! - prin primăveri să înflorim.
ce limpede poruncă-i e cuvântul,
ca primăvara ce-i răsună-n glas.
cu el e Tara-nmirezmând pământul
în care doar credinta ne-a rămas.
din trilurile calde, preaTurdene
noi ne-am făcut un imn de libertate
cusut cu deste vii de cosânzene
care ne-au dat un print, ce ne e frate.
nu-s neguri să ne bată prin aiurea.
l-avem pe Sever - prea sever cu noi;
el ne aduce primăvara, dorul
prin care iemigrantii curg suvoi.
si plângem cu o clipă, cu cealaltă
El ne trezeste - nu faceti popas !
si ne trezeste-n viata ce ne ceartă :
copiii mei - umblati cu lupta-n glas !
...asa se face că prin tânguire
noi n-avem somn si rătăciti visăm
un imn de-a pururi, despre-o primăvară
în care cutezăm să cutezăm.
Septimiu Sever curge din cetate
ca printul unor mari cugetători
si-atunci simtim că-n inimi ni se zbate
un zeu carpatic - nins de sărbători.
poemul meu e scris cu neodihnă,
la lumânarea dintre străstrăbuni
ce n-au avut pe brazdă pic de tihnă
sub abumbrirea sfintilor goruni.
Septimiu Sever, m-ai rămâi pe-afară,
mai dă-ne vlagă să ne nu murim
când vii cu primăvara peste Tară
si prosti - ne iemigrăm în velerim...
|
de George FILIP/Montreal 3/26/2006 |
Contact: |
|
|
