La Braila cu Vidiu
Sa nu ne mai batem gura an zadar antr-un perpetuu lamentum ca asa cum a fost proiectat si construit Hotelul Traian din, hai sa numim, vechiul centru al orasului iese din scara celorlalte cladiri ramase an picioare pana astazi, ca strica fata Brailei. Acest hotel demonstreaza iarasi grandoarea, obraznicia si intentia perioadei comuniste a Romanieicare avea la baza ideea stergerii de pe fata pamantului a vechiului si instalarea noului. Care nou dragi tovarasi si Nas Floreo, unul tampit, iesit de pe planseta unor nepriceputi, conceput de un carpaci si analfabeta lui? Este urat si prost construit, pe drept cuvant este numit astazi Siloz; siloz-siloz da’ are el stalpi ca coloana fara sfarsit? Are! Cu greutatea, pe pamantul nisipos si cotlonit de turci ampinge an toate partile de contribuie substantial la distrugerea cladirilor din jur? Contribue! O sa cada el odata, zice un actual filozof brailean. Si ocolesc si eu in drumul meu spre Centrul Cultural Nicapetre pe strada Belvedere nr.1, chiar an spatele Hotelului Traian, punct de orientare, ce...!!!? HT nu CCN.
De doi ani am bucuria si privilegiul sa locuiesc an CCN cand ma aflu la Braila oaspete al Muzeului, de drag sau, desigur, cu treburi. Sunt multe de facut, dorinta mare, Ionel Candeaun prometeic, cei de la carma orasului niste ignoranti an ale artei, bani putini. Chiar asa fiind, sunt pe lucru mai ales antr-un proiect cu Piata Poligon, tot an spatele Silozului Traian, gard an gard cu CCNicapetre, ce se vrea locul gazda a patru busturi, modelate deja de Nicapetre: Nae Ionescu, Anton Dumitriu, Vasile Bancila, Petre Andrei. Una din preocupari pentru toamna asta cat ma aflu la Braila este sa ajung la o concluzie onorabila si originala pentru soclurile acestor busturi; simt ca trebuie sparta traditia de a protapi bustul pe o prisma banala si oarba, vezi bustul lui Nae de D. Pasima, deja ridicat aici dupa evenimentele din 89.
Nu dai bine coltul silozului ca te ia an primire o haita de caini, da haita nu gluma, navaleste an strada prin sparturile din gardul de din dos, care gard e mai decorat si arata mai artistic decat cladirea ansasi. Apropo de decoratii; pe peretele dinspre Vadul Traian se afla un mozaic din placi de ceramica smaltuita semnat Pavel Codita, lipit aici prin anii saizeci si cinci, prosteste compus, morcelit colorat, ca de fapt toata pictura acestui angamfat si galagios artist, cu o tematica dificil de ghicit: flora si fauna aquvatica. {ntorc dinadins privirea de la mazgaleala lui Pavel Tortita si sunt atent sa nu supar prea tare haita, care de fapt nu este periculoasa, cainele care latra nu musca, vorba ovreiului din poezia lui Toparceanu, asa o fi da haita stie proverbul? Sunt un numar impresionant de maidanisti-boschetari, ce stau tologiti care pe unde mai ales printre tumbalaiele restaurantului asteptand ospatarii sa deverseze resturile ramase de la debarasarea meselor dupa servirea an restaurant. Trai bun pe banii babachii! Sunt grasi si se anteleg bine antre ei, dar cu greu cred, dupa niste principii pe care noi oamenii nu le putem pricepe sunt admisi si alti pomanagii-locatari astfel haita este an crestere. Sunt de toate culorile, de toate marimile, de toate corciturile. Doua catele vorbesc: ce dracu fa accepti curtea potaii aleia, n-are nici macar un nume, nu vezi ce ciufulit este, are blana de nici o culoare, cand alearga dupa masini cu altii nici nu i se aude latratul, tot mereu este an urma haitei, cracanat... Nu fi proasta fa, suntem an vara si vara-i fierbinte pe la noi, nici nu poti sti tu ce nas rece are potaia! Chestia cu cainii din Braila cat si cu cei din antreaga tara este enervanta, ca sa folosesc un termen bland. Sunt prea numerosi, vagabonzi, cara tot felul de boli cu ei, umbla absolut peste tot, nu este loc unde sa nu patrunda, unde sa nu lase urmele lor firesti, ca doar dupa mirosuri se recunosc si ne recunosc. }i se anmultesc domnule deavalma, ca indienii si chinezii la un loc. Mai ales an sezonul de toamna nu dai coltul unei strazi, nu poti trece printr-un parc, pe langa un loc viran fara sa antalnesti o nunta de caini. Ieri dimineata Nae, cu privirea lui de bronz, supraveghea ancrucisarea unor maidanisti la radacina soclului lui. }i auzi ce zice domnul doctor H. C.: cateaua tine doar patruzeci si doua de zile, precis, din momentul catelirii si cel al fatatului dupa care repede iarasi intra an calduri. Culmea: lumea ai protejeaza, ai chiar hraneste, sau ai lasa an plata domnului. Sunt si ei fiinte lasate de Dumnezeu, cum sa-i omori?!
Dau sa intru pe usa casei Embericos si gata-gata sa calc pe o mica aratare... de unde ai aparut si tu cotarla? Un catel tremura pe presul din fata usii. {l ridic an brate si ma uit atent la el, frumooos din caleafara, se pare ca mamica sa nu s-a gresit cu fitecine, a ales si ea unul de rangul ei. Sa tot aibe cateva saptamani. Careva, vreo cucoana miloasa trecand dimineata spre serviciul ei pe Belvedere an jos, l-a depus la usa CCNicapetre an speranta ca aici este muzeu si un caine de rasa ar sta bine printre sclupturile alea venite din Canada. M-am andragostit subit de el. Ma emigrantule, cum sa te apar, cum sa te cresc? {n timp ce-i vorbeam s-a ascuns sub bratul meu si a adormit ca la sanul mamei. Sa te topesti de dragul lui, nu alta! N-am avut putere sa-l apar, doamna Hristian, sarguincioasa angrijitoare, Maria Stoica, sefa de sectie cu preocuparile artistice ale muzeului, directorul Ionel Candea ansusi au lucrat contra dorintei mele si dupa cateva zile de suspinuri si nefericire: protejatul dumneavoastra maestre a disparut!
Deschid poarta din fier forjat, ramasa si astazi asa ca pe timpul cand a fost frumos fasonata pe nicovala, 1912, scartae, scrasneste, se freaca de paviment, trebuie sa o ridici cumva, sa o ampingi, altfel stai an strada pana te aude Budurnelu, portaru de noapte. De pe presul din fata usii o zbugheste departe an colo un maidanist. S-a aciuat pe la noi de o vreme, sta mai mult an spatele cladirii la poalele unei pietre de-a dumneavoastra, se pare ca a suferit mult pana a ajuns aici... femeea de servici va dus cafeaua sus la computer... Servici usor Nelule! Dupa masa de pranz ai pregatesc antr-un borcan de iaurt ceva de mancare, al fluer printre pietre, se scoala si se departeaza precaut, ai arat mancarea, al andemn sa se apropie, nu vine, priveste doar, haide vino, ti-am adus din portia mea! Ar andrazni dar... nu, pastreaza distanta, pun borcanul jos, ma retrag, se apropie, ia borcanul an dinti si se departeaza vreo doi metri mai ancolo si mananca, mananca tot. Ma urmareste cu privirea, pastreaza ochii asupra mea... ma intriga. Da, priveste ca Ovidiu din bronzul lui Medrea de pe Chiselef! In cateva zile ancet-ancet ne-am apropiat si asa am petrecut pana a trebuit sa iau avionul spre Toronto. L-am botezat Vidiu. Acum si-a mutat locul, sta ca un leu egiptean de piatra la poarta faraonului.
Happy holidays Vidiu!
|
Nicapetre 3/11/2006 |
Contact: |
|
|
