Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


La 156 de ani de la nasterea Poetului



Când mi-am procurat volumul "Versuri lirice" de Eminescu, titlul acesta m-a contrariat un pic, privindu-l ca pe un evident pleonasm, sau o tautologie. Cum, adica, "versuri lirice", când, de fapt, versurile sunt prin excelenta lirice? Citind, însa, prefata semnata de Alex.Condeescu, directorul Muzeului Literaturii Române, sub egida caruia a aparut acest masiv volum (750 pagini), am aflat ca însusi Eminescu planuise strângerea si publicarea tuturor poeziilor sale, adunate în nelipsita-i lada de manuscrise, sub posibilul titlu "Lumina de luna, versuri lirice"...
Urmând criteriul cronologic al scrierii poeziilor, începând cu 1866 si încheind cu anii mai putin productivi ai poetului coplesit de boala (1884, 1885, 1886, 1887), prezentul volum ofera, pas cu pas, imaginea impresionantului travaliu liric al celui care, prin înzestrarea naturala si aplecarea permanenta asupra foii de scris si a manuscriselor sale, avea sa se impuna ca o stea de prima marime în orizonturile literaturii noastre.
Scrisul si spiritul lui Eminescu au evoluat constant odata cu anii, fiecare noua vârsta oferindu-ne noi dovezi de maturizare artistica, de la poeziile debutului pâna la capodoperele de mare anvergura, cum sunt cele 5 Scrisori si "Luceafarul". Junele semnatar al unor stihuri de început publicate în revista "Familia" patrunde frumos si firesc în lumea poeziei, nu lipsit de unele capcane ale imitarii unor predecesori, dar mereu laborios si dornic de limpezire, de aflare a timbrului propriu, inconfundabil. Si astfel, iata-l pe tânarul de numai 18 ani ajungând la prima treapta a constiintei sale creatoare în poezia "Numai poetul", care avea sa prevesteasca faimoasa "Criticilor mei" de mai târziu: "Lumea toata-i trecatoare./ Oamenii se trec si mor/ Ca si miile de unde,/ Ce un suflet le patrunde,/ Treierând necontenit/ Sânul marii infinit.// Numai poetul,/ Ca pasari ce zboara/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemarginirea timpului:/ In ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde pasari ca el/ Se-ntrec în cântari". În anul urmator, 1869, poetul scria cunoscuta sa diatriba "Junii corupti", stigmatizând "cu fierul ars în foc" pe cei ce se situau la antipodul înaltelor idealuri eminesciene, în fapt, asa cum ni se evidentiaza în alta poezie, "A muntilor Carpatici sublime idealuri" ("Întunericul si poetul").
La vârsta de 20-21 de ani, dupa cum ne releva poeziile din perioada 1870-1871, Eminescu se afirma ca un poet orgolios, mai reflexiv, mai interiorizat, marcat de un puternic simt al datoriei sale lirice si civice. Acum au fost scrise ori încredintate tiparului poezii de reala maiestrie si rasunet ca "Venere si Madona", "Epigonii", "La moartea lui Neamtu", "Andrei Muresanu" etc. Graitoare pentru ardentul sentiment patriotic al poetului este "Dati-mi arpa de arama", mai putin cunoscuta publicului cititor, din care reproducem : "Voi sa cânt în poezie/ De-acei timpi urâti, pagâni/ Când stramosii cei batrâni/ Se luptau cu barbatie// Si-i dau nume La români!/ La români! Popor cu fala/ Cap de geniu, piept de foc/ Cu judetiul de proroc/ Dar cu inima regala/ Si cu flamuri de noroc.// Câti maghiari cu cap de câne,/ Câti tatari cu ochii mici,/ Câte limburi de peltici/ S-au zdrobit de stânci batrâne/ Ce vegheaza înc-aici.// Câte ginti cu limba slava/ Au venit si-au revenit/ Dar cu toti s-au nimicit,/ O câmpie de otava/ Sub al coasei fier negrit.// Dati-mi arpa în rugina/ Sa mai cânt zguduitor/ De-al românilor popor/ Si de-al tarei cei române/ Si de-al secolilor dor"...
Anul 1872 se dovedeste, sub raportul poeziilor datate si publicate în acest interval, cel mai zbuciumat, mai furtunos si mai divers din punct de vedere tematic, când au prins contur mari proiecte lirice ca : "Egipetul (inclusa apoi si în "Memento mori"), "Cugetarile sarmanului Dionis", "Când crivatul cu iarna", "Demonism", "Miradoniz", "Eco", "Odin si poetul", "În vremi demult trecute", "Taceti! Cearta amuteasca" etc. Cam la aceeasi vârsta a elanurilor creatoare sustinute, Eminescu, desi înca tânar, începe sa-si puna întrebarile esentiale asupra vietii, ajungând la concluzia suprematiei divinitatii asupra destinului uman, cu referire directa la "nascutul în taverna" al întemeierii crestinismului, ca în "Dumnezeu si om": "În taverna?-n umilinta s-a nascut dar adevarul?/ Si în fase de-înjosire e-nfasat eternul rege?/ Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege/ Rasari o stea de pace , luminând lumea si cerul..." În "Îmbatrânit e sufletul din mine...", poetul este strabatut de primele fioruri ale desprinderii de tinerete si ale trecerii într-o faza noua, de cumpaniri de gând si pas, catre alte aspiratii de viata si creatie. Cu sincera si rascolitoare durere, el noteaza: "Îmbatrânit e sufletul din mine/ Ca un bordei pustiu în iarna grea./ Unde te-ai dus, pe cari cai straine/ O, tinereta, tineretea mea!" Acum se deschide larg calea deplinei maturitati a Poetului, care l-a condus treptat la realizarea unor majore si exemplare creatii, ca "Împarat si proletar", "Fat Frumos din tei", "Antropomorfism", autosemnata Minunescu, "Calin - file de poveste", "Strigoii", "Ai nostri tineri", "Icoana si privaz", "Singuratate", "Atât de dulce...", "O, ramâi", "Rugaciunea unui dac", "Revedere", "O, mama...", "Dintre sute de catarge", "Doina", deja pomenitele "Scrisori" si "Luceafarul", "Glossa", "Pe lânga plopii fara sot", "Oda (în metru antic)", "Mai am un singur dor", "Criticilor mei" etc. Toate acestea tin astazi de patrimoniul literar clasic, de inestimabila noastra zestre poetica, alaturi de multele, tulburatoarele si semnificativele inedite, asupra carora spatiul acestei rubrici, fatalmente limitat, nu-mi permite sa starui mai mult.
Împreuna cu întreg ansamblul operei eminesciene, ele fac din Eminescu un genial poet national, un poet "nepereche", dupa aprecerea lui George Calinescu sau, asa cum l-a caracterizat filosoful C.Noica, "omul deplin al culturii române"...






Ion Segarceanu    1/14/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian