Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pe teme de psihologie- senzatii si sensibilitate



Trecand la prezentarea proceselor psihice, vom incepe cu procesele psihice senzoriale sau inferioare. Aceasta nu inainte de a preciza ca fiecare proces, fiecare fenomen psihic este legat de un proces fiziologic, asa-numita baza fiziologica, ramanand clara pentru studiul psihicului uman, legatura anatomie-fiziologie-psihologie.
Senzatiile sunt procesele psihice cele mai simple prin care omul primeste informatii din realitatea inconjuratoare sau despre propriul sau organism. Sunt procesele prin care se reflecta la nivelul creierului insusirile concrete, simple ale obiectelor si fenomenelor, insusiri izolate, luate separat, numai in prezent, adica in momentul actiunii lor asupra organelor noastre de simt. Pentru a exista senzatii, trebuie sa existe stimuli (excitanti), obiecte si fenomene din exterior sau organe, segmente din interiorul organismului, constituite in surse fizice de energie care sa activeze organele de simt. Actiunea stimulilor este stimularea sau excitatia. Aceasta se transmite datorita unui analizator compus, anatomic vorbind, dintr-un receptor, format, la randul lui, din celule nervoase specializate, la nivelul fiecarui organ de simt (ochi, ureche, nas, limba etc.), din fibre nervoase (nervi senzitivi) si din zona corticala specializata in decodificarea impulsurilor care devin elemente psihice. Fiziologic, vorbim despre culegerea informatiei de la stimul, transmiterea ei prin nervii senzitivi (pe calea aferenta) si actiunea cortexului – de decodificare si de formare, astfel, a senzatiei. Ajunsi aici, putem urmari si o cale inversa a influxului – de la cortex, pe calea eferenta, catre receptor, pentru autoreglarea analizatorului in vederea receptarii cat mai bune a actiunii stimulului. Este fenomenul de conexiune inversa sau feed-back-ul. Termenul se refera si la viata curenta : spre exemplu, comunicam ceva, relatam ceva care presupune o anume argumentatie expusa pe larg si, in acelasi timp, urmarim efectele spuselor noastre asupra auditoriului. Uneori, excitatia nu ajunge la zona corticala a analizatorului respectiv, dar stimulii pot ramane reflexogeni, fara a angaja direct o senzatie, dar putand sa influenteze comportamentul prin raspunsurile reflexe primare. Acest fapt l-a determinat pe Pieron sa sustin` existenta unei specificitati presenzoriale in caile sensibilitatii, astfel incat senzatia are doua stadii – stadiul presenzorial de excitatie sau de reflex, caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator si stadiul senzatiei propriuzise ca reflectare a unor insusiri ale obiectelor. Mai trebuie precizat un fapt. Fiind in contact cu un obiect sau un fenomen real, omul primeste informatii despre insusiri diferite ale aceluiasi obiect sau fenomen, informatii care pe cortex se leaga, se sintetizeaza, astfel incat deosebirea senzatiilor se va face anevoios si, de regula, nu vom mai avea senzatii, ci perceptii, procese psihice la care ne vom referi separat. Perceptiile apar tot in prezenta obiectelor si fenomenelor si prin actiunea acestora asupra organelor noastre de simt, ca si senzatiile, numai ca ele nu mai reflecta insusiri simple, izolate, ci informatii cu sens, cu inteles asupra obiectelor si fenomenelor, asupra intregului – in ansamblul insusirilor sale. Daca, spre exemplu, ne aflam afara in timpul noptii, in intuneric perfect si, la un moment dat, ne apare undeva, mai departe, o raza palida de lumina, avem o senzatie vizuala atat timp cat nu ne dam seama nici de unde apare acea raza de lumina, nici de forma ei exacta, nici de provenienta ei. In momentul in care privim mai atent, ori lumina respectiva se apropie de noi si ne dam seama ca este vorba despre un reflector sau despre farurile unei masini in mers, nu mai avem o senzatie, ci o perceptie.
Deosebim la senzatii anumite caracteristici cum sunt natura sau calitatea excitantului, intensitatea (depinzand de marimea si puterea excitantului), durata, tonalitatea afectiva (implicarea proceselor afective – emotii, dispozitii, sentimente etc.)
Senzatiile se clasifica in senzatii externe, ai caror stimuli se afla in lumea inconjuratoare si care sunt denumite dupa organele de simt respective – si senzatii interne, cele care receptioneaza semnale despre pozitia si miscarile corpului propriu sau despre starea organelor interne, fiind denumite dupa specificul functiei lor.
Senzatiile vizuale sunt senzatii externe produse de undele electromagnetice cuprinse intre 390 – 800 milimicroni (a se vedea culorile spectrului solar). Dincolo de aceste lungimi de unda, se situeaza radiatiile infrarosii si ultraviolete cu aplicatii in medicina. Receptorii vizuali sunt ochii, la nivelul carora (retinei) se afla celule specializate – cele cu con pentru distingerea culorilor si cele cu bastonas pentru adaptarea lumina-intuneric. Tinand seama de culori, senzatiile vizuale se caracterizeaza prin ton cromatic (diferentierea culorilor), luminozitate (apropierea fata de alb sau fata de negru), saturatie. Culorile au rol de semnalizare a obiectelor sau situatiilor, precum si o influenta importanta asupra psihicului uman, asa cum se poate vedea si [n serialul “Magia culorilor” care apare in publicatia noastra.
Undele sonore cuprinse intre 16 – 20.000 de vibratii pe secunda (hertzi) produc senza\iile auditive. In afara acestor frecvente, se situeaza ultrasunetele, cu aplicatii – si ele – in medicina si nu numai. Receptorii se afla in urechea interna. La aceste senzatii deosebim caracteristici ale sunetelor, asa cum este inaltimea sunetului care depinde de frecventa vibratiilor, ori cum este intensitatea sunetului care se masoara in decibeli, omul suportand “tarii” intre 0 – 120 db, iar limita sunetului fiind 80 db (la mai multi decibeli intervin zgomotele). O alta caracteristica este timbrul sunetului care depinde de forma undei sonore. Multe lucruri se pot spune si in legatura cu senzatiile auditive – influenta binefacatoare asupra psihicului a sunetelor muzicale sau a sunetelor placute din natura, influenta nociva a zgomotelor, stressul, poluarea sonora etc.
Senzatiile olfactive sunt produse de stimuli de factura chimica, sunt denumite dupa mirosurile simtite, au receptorii la nivelul mucoasei nazale, au rol in apararea fata de substantele nocive si sunt insotite de stari afective potrivit naturii mirosului.
Senzatiile gustative sunt produse de papilele gustative de la nivelul limbii, diferentiaza gusturile (gusturile principale – dulce, acru, sarat si amar), calitatile chimice ale alimentelor, bauturilor, medicamentelor etc. si, ca si senzatiile olfactive, apara omul fata de substantele nocive si contribuie la instalarea sau mentinerea diferitelor stari afective.
Senzatiile cutanate, avand receptorii la nivelul pielii, sunt senzatii de contact si presiune ai caror stimuli sunt suprafetele (lucioase, netede, aspre etc.), forma si marimea obiectelor – precum si senzatii termice care informeaza asupra temperaturii din atmosfera sau asupra temperaturii obiectelor, in comparatie cu temperatura corpului propriu. Dupa sustinerile unor psihologi, senzatiile cutanate (externe), impreuna cu senzatiile chinestezice (interne) formeaza simtul tactil (al pipaitului). Aceasta fiindca simtul tactil nu presupune numai contact si presiune ori diferenta de temperatura, ci si miscari ale mainilor in cursul contactului cu stimulii.
Asadar, amintind senzatiile chinestezice, am numit o prima categorie de senzatii interne, receptorii respectivi situandu-se la nivelul muschilor si tendoanelor. Aceste senzatii “dau de stire” asupra efortului ce se depune in miscare privind sensul, intensitatea, durata, regleaz` miscarile si au legatura cu actul de vointa.
Senzatiile de echilibru, avand receptorii situati in urecea interna (altii decat cei ai senzatiilor auditive), au rol in mentinerea si redresarea pozitiei verticale a corpului stand in picioare sau mergand si informeaza asupra schimbarilor de pozitie a corpului in rotire si in indoire, a capului fata de corp.
Senzatiile organice informeaza asupra functionarii organelor interne, la nivelul carora au receptorii, asupra deficitului de apa, oxigen, substante nutritive, asupra eventualelor stari de disconfort, avand rol in mentinerea sanatatii.
Senzatiile de durere sunt legate de tulburarile functionale sau de existenta unor leziuni ale tesuturilor. Durerile pot fi de tipuri diferite (crampe, febra musculara, inflamatii etc.), de intensitate si durata, de asemenea, diferite. Senzatiile organice si senza\iile de durere sunt mai usor sesizabile – ca senzatii – in comparatie cu celelalte senzatii care se disting mai greu de perceptii.
O relatare despre senzatii ar fi incompleta daca nu ne-am opri, chiar si succint, asupra sensibilitatii, adica a capacitatii organismului uman de a avea senzatii. Trebuie sa deosebim aceasta semnificatie a termenului “sensibilitate” fata de cealalta semnificatie care se refera la finetea si profunzimea proceselor “de simtire”, asadar a proceselor afective, desi cele doua feluri ale sensibilitatii nu sunt totalmente fara legatura intre ele.
Sensibilitatea despre care discutam la senzatii este sensibilitate absoluta si sensibilitate diferentiala. Sensibilitatea absoluta este capacitatea organismului uman de a avea senzatii
la stimulari cat mai slabe sau de a mai avea senzatii la intensitatile maxime ale stimulilor. Aceasta sensibilitate este legata de pragul absolut prin care se intelege intensitatea minim` a unui stimul (stimulari) in stare sa produca o senzatie (pragul absolut minim) sau cea mai mare intensitate a unei stimulari in stare sa mai produca o senzatie.(pragul absolut maxim). Dincolo de pragul absolut maxim, se produce durere (zgomote asurzitoare, lumina orbitoare etc.)
Sensibilitatea diferentiala este capacitatea organismului uman de a avea diferente de senzatii la diferente cat mai mici intre stimulari. Pragul diferential, care se leaga de aceasta sensibilitate, este cantitatea (intensitatea) minim` care, adaugata stimularii initiale, poate determina o noua senzatie. Acest fapt a fost afirmat mai intai de psihologul E.H. Weber, iar fizicianul si psihologul G.Fechner, la 1860, a constatat ca, in timp ce stimulul creste in progresie geometrica, sensibilitatea creste in progresie aritmetica, el stabilind si formula matematica I = k logE in care I este intensitatea senzatiei, k este o constanta determinabila pentru diferite simturi si indivizi, iar E este excitatia (stimularea).
Astfel, se cunoa]te legea Weber – Fechner cu privire la pragul diferential. De remarcat ca pragurile absolut si diferential nu se prezinta la toti oamenii la acelasi nivel, existand diferente individuale.
In cazul sensibilitatii, se mai manifesta fenomenul adaptarii, in sensul ca un stimul slab, care actioneaza un timp indelungat, conduce la cresterea sensibilitatii, iar un stimul puternic, actionand la fel, conduce la scaderea sensibilitatii. Un alt fenomen este contrastul senzorial. Acesta se refera la evidentierea a doi stimuli cu caracteristici opuse. Contrastul poate fi succesiv (stimulii apar pe rand, de pilda doua sunete de inaltimi diferite) sau simultan – ca in cazul unor culori care apar impreuna. Astfel de contraste se folosesc in domeniul transporturilor, in diferite semnalizari etc.
Unii psihologi prezinta fenomenele legate de sensibilitate, incepand cu pragurile absolut si diferential si continuand cu adaptarea si contrastul senzorial, ca legi, putandu-se adauga la acestea interactiunea stimulilor (o senzatie aparuta in urma actiunii unui analizator poate sa influenteze senzatiile produse prin actiunea altor analizatori), sau semnificatia stimularii (daca semnificatia este deosebita, chiar daca intensitatea respectiva este mica, se poate ajunge la cresterea sensibilitatii fata de acea stimulare).
Senzatiile au importanta, pe de o parte, ca atare, asa cum am vazut, iar pe de alta parte, ele contribuie la intelegerea macanismelor si a rolului celorlalte procese psihice in integrarea si activitatea omului in mediul natural si social.





Prof Silvestru Moraru    12/17/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian