Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivã 2017
Articole Arhivã 2016
Articole Arhivã 2015
Articole Arhivã 2014
Articole Arhivã 2013
Articole Arhivã 2012
Articole Arhivã 2011
Articole Arhivã 2010
Articole Arhivã 2009
Articole Arhivã 2008
Articole Arhivã 2007
Articole Arhivã 2006
Articole Arhivã 2005
Articole Arhivã 2004
Articole Arhivã 2003
Articole Arhivã 2002


Amintiri care dor - Poveste de Craciun



Avusesem nu de mult 20 de ani.Ar fi trebuit sā fiu la facultate, dar nu mai eram. Soarta decisese pentru mine sā fiu unul dintre detinutii politici care trebuiau sā-si aducā aportul la construirea socialismului, prin sāparea Canalului, care urma sā scurteze drumul Dunārii cātre Marea Neagrā. Operā māreatā si exemplu pentru restul omenirii, ce nu fusese incā angajat pe aceastā cale.

De cāteva luni descārcam vagoane de pāmānt. Era istovitor. Am aflat mai tārziu cā putea sā fie si mai rāu. Mā opresc deci la aceastā perioadā fericitā si las lumina amintirii sā cadā numai pe ea. Mai précis, pe partea care poate interesa. Restul e, cred, neinteresant.

O lopatā bunā trebuie sā fie de otel, pentru a nu se indoi si a-si pastra tāisul. Nu-i insā suficient. Mai trebuie sā aibā o coadā fārā noduri, bine slefuitā, putin arcuitā si cu oarecare elasticitate. Detinutul, constructor al socialismului, care posedā o asemenea lopatā, este deja plasat in categoria detinutilor fericiti. Eu nu am avut parte de la bun inceput de asemenea fericire. Ceilalti, nici atāt. Probabil cā fabricarea unor lopeti bune presupune o inaltā tehnicā pe care noul regim nu se preocupase incā sā si-o insusascā, avānd in vedere obiectivele sale faraonice, evident mai importante. Pentru moment, era vai de māinile noastre, ca si de rest. Lopetile erau din fier mort si cu cozi strāmbe si noduroase. Cu ele trebuiau descārcate vagoanele, intr’un ritm drācesc. In timpul repausului si in special noaptea, degetele noastre se intepeneau in pozitie de ghiarā. Cānd doream sā le intindem, ne destepta o durere bruscā si sāgetātoare, care ne puncta odihna. Mācar de-as avea o lopatā bunā !

Pe depozitul acela enorm de pāmānt, strābātut de ramificatii de cale feratā, era o mica baracā, unde se tineau sculele si deci si lopetile noastre. In ea si pe lāngā ea se afera un bātrān evreu. El trebuia sā le distribuie dimineata, sā le recupereze, sā le adāposteascā seara si sā punā sau sā inlocuiascā cozi, peste zi. Mic, gārbovit si in jur de 70 de ani, avea un aer si o comportare de soricel grābit. Nici eu nu eram cine stie ce matahalā, dar bātrānul era intr’adevār o mānā de om. Asta nu-l impiedica sā se achite constiincios de atributiile sale.

Fiindcā mi-era simpatic, am inceput a-i da binete.

-Bunā dimineata Domnule lopātar!

-Bunā dimineata, tinere.

S’a uitat la inceput putin bānuitor la mine crezānd cā-mi bat joc de el. Seara, am procedat la fel. N’a mai suspectat bātaia de joc. Am continuat,deci, in fiecare zi cu salutul meu curtenitor si el cu rāspunsul lui. Era evident cā si eu ii eram simpatic, poate si datoritā comportamentului meu atipic. In scurtul rāstimp de dimineatā, si dupā amiazā, la plecare, cāt mai puteam noi sā schimbām cāteva vorbe, am aflat cā fācea parte din categoria Ģ auristilor ģ. Posedase nenorocitul o neānsemnatā cantitate de monezi vechi de aur. Mare crimā pentru regim. Bineānteles cā fusese jefuit si i se dāduse in schimb o condamnare pe care nu putea s’o termine decāt in mormānt. Din cauza vārstei si a fizicului putintel, fusese pus sā se ocupe de magazia de scule a santierului. Scule de descārcare si de lucrāri de cale feratā. Nu era pāzit peste zi. Adminisratia stia cā este prea bātrān si neputincios ca sā incerce Ģ aventura ģ. Si unde era sā se ducā ?

Trebuia deci sā pārāseascā lagārul in zori si sā vinā cātiva kilometri pe jos pānā la santier, inaintea brigāzilor de detinuti. Se intorcea noaptea, dupā ce toate brigāzile depuseserā sculele. Socialismul fācea deci conomie de pazā, iar el economie de somn.. .Era mai bine insā decāt sā-l fi pus la descārcare, roabe, sau sāpare si incārcare de noapte. Stia si el foarte bine cā, intr’un fel, se bucura de un privilegiu.

El a aflat cā eram student, cā privilegiul meu era numai de doi ani de lagār. Nu stiam pe vremea aceea cā mi se prevāzuserā si niste ani de domiciliu fortat. Pe scurt, pe lāngā el, eream un tinerel din toate punctele de vedere.

Palmele mā fāceau sā sufār ingrozitor. Lāsaserā in urmā foamea si senzatia generalā de oase rupte. Intr’o dimineatā, mi-a venit ideea sā profit de iuteala mea de picior, ceilalti nu se grābeau, si sā-l salut pe bātrānul lopātar, fārā asistentā. I-am arātat palmele si l-am intrebat dacā nu are o lopatā ca lumea. S’a uitat cu milā vāditā la ele. Mi-a fācut semn cu māna sā am putinā rābdare, s’a indreptat repede cātre coltul mai intunecat al barācii. S’a intors la fel de repede si mi-a pus in mānā lopata mult visatā.

-Ia-o, dar sā ai grjā sā ajungi primul la mine, si seara si dimineata, dacā vrei s’o ai mereu. E singura si-i din alte vremuri.

I-am multumit si m’am conformat. Dumnezeu sā-l binecuvānteze! Datoritā lopetii bātrānului am suferit mai putin si am fācut mai repede decāt altii niste groase bātāturi protectoare pe palme, asa de protectoare cā nu mi-au dispārut decāt dupā multi ani de la eliberare.

Eram, pre-mi-se, in primele zile ale lui decembrie. Nu ploase, nu ninsese incā. Diminetile si serile erau reci. In timpul zilei se mai incālzea dar, ca de obicei, vāntul dobrogean ne biciuia cu tārāna lui, la care se adāuga si cea vānturatā in timpul descārcārii. Tārānā in ochi, in urechi, in nas, in dinti, peste tot.

Probabil cā soarta legase deja intāmplārile una de alta, caci dacā nu s’ar fi nāscut intre mine si bātrān o simpatie si o oarecare complicitate, n’as fi avut lopata. Dacā n’as fi avut-o ; n’aveam nici un interes sā fiu primul. Nefiind primul, bātrānul n’ar fi avut ocazia sā-mi dezvāluie secretul lui. Deci n’aveam nimic de vāzut. Dacā nu vedeam eu, nu vedeau nici ceilalti. Bātrānului i-ar fi fost fricā sā-si trādeze secretul si ar fi fost mai bine pentru toti.

Pe scurt, intr’o zi, la plecare, eram iarāsi primul cu lopata. Ceilalti rāmāseserā mult in urmā. Erau de toate vārstele, terenul era accidentat, ei vlāguiti de muncā si n’aveau interesul lopetii. Era incā luminā. Bātrānul astepta la vreo zece metri in fata barācii cu scule.

-Bunā seara Domnule lopātar.

-Buna seara, tinere.

-Aceeasi grijā , vā rog, pentru lopata mea,zic eu, intinzāndu-i-o.

O ia, se intoarce sā plece cu ea, apoi se rāsuceste cu un deget pe buze, spre a-mi cere tācere. Imi zice in soaptā :

- Vino sa-ti arāt ceva.

Se indreaptā grābit,ca de obicei, cātre baracā, intrā si duce lopata in coltul ei. Il urmez curios. Revine spre usā si-mi aratā cu degetul cātre bancheta pe care sedea ca sā punā cozile la scule. Era zeghea lui vārgatā de puscārias, care invāluia ceva. Atunci am realizat cā era numai intr’un tricou jerpelit si era departe de a fi cald. S’a apropiat si a descoperit cu grije o parte din continut. Am rāmas inmārmurit in fata aparitiei neasteptate.Era un bāietel de vro trei ani. Dormea linistit si era asa de frumos cum n’am mai vāzut altul. Nu-mi venea sā cred cā-i aevea si nu visez. Cum a ajuns micutul in baraca cu scule ? Cānd mi-a revenit graiul, l-am intrebat pe bātrān in soaptā :

-L-au adus cumva ingerii?

-Intr’un fel, da. Cred cā vine de la barācile pe care le-ai vāzut la inceputul depozitului de pāmānt. Este probabil al unei perechi de angajati civili ai Canalului. Mā viziteazā de o bucatā bunā de vreme, aproape in fiecare dupā amiazā. Si-mi tine de urāt. Este istet, vorbeste foarte bine si nu stiu ce sā’i povestesc si s’āi arāt ca sā rāmānā cāt mai mult cu mine. Mi l-a trimis Dumnezeu ! Pentru mine este copilul sfānt. Astāzi am vrut sā-l trmit, ca de obicei, acasā. M’a ascultat intotdeuna. Am vāzut cā’i este somn.L-am invelit in zeghe si-a adormit. Mi-a fost milā sā’l trezesc. Nu prea stiu ce sā fac. Mi-e fricā c’au sā’l trezeascā cu gālāgia ceilalti cānd ajung si au sā’l vadā.

-Soldatii din cordoane nu l-au vāzut ?

-Nu cred. Asa mititel cum este trece neobservat. Mai intāi printre mārācini si apoi printre dāmburile de pāmānt. Este o adevāratā minune cā a memorat drumul fācut prima datā si nu s’a rātācit. E tare istet ! Cum fiecare brigadā vine si pleacā cu cordonul ei de pazā, nu-i intereseazā baraca mea. Nu este in perimetrul de lucru si nu e sub responsabilitatea lor.

A inceput sā se audā sporovāiala celorlalti.

-Sā’l arātām si lor.

-Esti nebun ? Cine stie ce ne mai gāsesc. Era numai pentru matale.

-Ar fi culmea sā ne mai punā ceva in spinare pentru faptul cā am vāzut un copil dormind, zic eu. E de-a dreptul ridicol. Nu mai pot sā ne bage in puscārie pentru asta. Suntem deja. Ar fi pācat sā nu-l vadā si ceilalti dormind, si tot or sā’l vadā cānd l-or trezi cu gālāgia.

-Poate cā ai dreptate. Apoi cu un aer subit satisfācut, adaugā :

-Bine, fie ce-ofi !...

Ies in intāmpinarea celorlalti. Brigadierul era ceva mai departe si sta de vorbā cu seful cordonului. Fac un Ģ pst ģ a tācere si le spun in soaptā sā-si lase lopetile afarā si sā intre in baracā, pe rānd, pentru cā au ceva de vāzut, care meritā. Au simtit ei ceva neobisnuit si au tācut. Eu am rāmas lipit de cadrul usii. Bātrānul se pierduse in umbra barācii fārā ferestre.

Este greu de descris expresia ce o cāpāta fiecare de indatā ce apuca sā zāreascā copilul dormind. Nu ajungeau ei sā se desmeticeascā. Erau trasi afarā de cei ce nu vāzuserā. In felul acesta, repede, toatā brigada se gāsea grāmadā la usa barācii, cu un aer aiurit. Parcā fiecare primise o loviturā in cap. Mai auzeai cā te unul in soaptā : Dumnezeule, cā frumos mai este ! Brigadierul, vāzāndu-i pe toti stānd grāmadā, cu aerul acela greu de descris, a inceput sā strige :

-Ce tot vā c… acolo,bā ? Aliniati-vā pentru numār. Vreti sā fim ultimii ?

Simtind apoi cā ceva se petrecuse, se apropie in fugā, imbrānceste pe cei ce rāmāseserā in dreptul usii si intrā. Rāmāne si el incremenit. Il vād inghitind in sec. Iese apoi fārā sā zicā nimic. Caporalul, seful cordonului, strigā si el :

Ce-i acolo, bā ? Cā doar n’o fi Papa de la Roma ! Se uitā prudent sā vadā dacā ostasii din cordon se gāsesc fiecare la locul lui. Vine fugind si intrā sā vadā. Rāmāne si el cu ochii holbati si exclamā :

-Doamne ; n’as fi crezut !

-Dom’ sef, zic eu cu voce joasā, sā’l vadā si ostasii. Sā nu-si inchipuie cumva mai stiu eu ce.

El, incā aiurit, dā din cap si zice :

-Da, sā’l vadā si ei.

Si l-au vāzut si ei. Dar nu ca noi, ci disciplinat si organizat. Pe rānd. Efectul n’a fost insā diferit.

Intre timp, caporalul si-a venit in fire.

-Haideti, aliniati-vā repede pentru numār. Vom fi ultimii care se intorc in colonie.

Pentru cei care nu au aflat incā : mrxism-leninismul are printre alte multe calitāti si pudoarea. El nu are lagāre de concentrare. El are Ģ colonii de reeducare ģ.

I-am fācut discret cu māna semn de bun rāmas bātrānului. El mi-a rāspuns la fel, cu un zāmbet complice si satisfācut. Nu stiam nici eu nici el cā era pentru ultima oarā.

Noi ne-am executat alinierea. El s’a indepārtat cātre bāietel, care incepuse sā se trzeascā. Brigadierul si caporalul uitaserā vorbitul in soaptā.

A fost intoarcerea de la lucru cea mai tācutā din cāte am trāit in lagār. Nici fotograful de la Craiova n’a mai cāntat :

Ģ Eu am pus saua pe cal

Si-am plecat inspre Ardeal ģ.

Nici badea Nut, de pe lānga Caransebes, n’a mai doinit :

Ģ Sārācia’n cur mā’mpunge

Eu tot fug si ea m’ajunge ģ.

Ostasii si caporalul n’au mai strgat nici ei : Tine aproape, bāāā !

Incepuse sā se inopteze. Se auzea din cānd in cānd cāte o tuse. Apoi tācere. De ce oare ? Nu vāzusem altceva decāt un copil care dormea.

Dupā gamela de searā, brigadierul s’a intors ceva mai tārziu de la raportul de la Ģ poartā ģ. Adicā de la birourile ce se gāseau la intrarea in lagār. Ne-a comandat sā tācem pentru a asculta un anunt important. A zis apoi cu voce monotonā :

-Māine nu iesim la lucru. Puteti sā vā spālati rufele, sā vā odihniti, dar mai bine ar fi sā dormiti. Pauzā. Ce i-a apucat ? Vin americanii ? A continuat apoi :

-De māine searā brigada noastrā trece la incārcare de noapte. Apoi s’a intors si a dispārut.

Adio copil sfānt ! Adio bātrān ! Adio lopatā !

Mai tārziu, cānd am inteles logica si mecanismele regimului ce ni se fācuse cadou, am putut sā’mi explic ce se intāmplase. Brigadierul ca si caporalul cordonului, si-au dat raportul zilnic. Fiecare s’a grābit sā redea cum a putut mai bine povestea cu copilul, de teamā ca celālalt sā nu’l punā in postura de infidel si nevigilent. Securistii din administratie puteau afla si de la turnātorii brigāzii. Asa cā s’au pus la adāpost, prudent. Mai tārziu, mult mai tārziu am inteles cā regimul concentrationar poate avea fricā chiar de un copil. Mai ales de unul ce ar putea sā’i zminteascā pe Ģ banditii ģ ce eram. Asa cā a fost mai bine sā vadā ei, banditii, copil sfānt la incārcare de noapte !

Este un colind care-mi aduce mereu aminte de povestea aceasta. El incepe cu versurile :

Ģ Ce-ati vāzut pāstori

Sculati pānā’n zori ? ģ

Si ei si noi am vāzut copilul sfānt. Cu mici deosebiri. Ei erau liberi. Noi, nu. Ei l-au vāzut in iesle, noi l-am vāzut invelit in hainā de puscārias.

Civilizatia evoluase intre timp.










Adrian Oprescu/ Paris    12/13/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian