Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Alexandru Mandy ( august, 1914 - octombrie, 2005 )

In octombrie , a incetat din viata in Romania cunoscutul compozitor de muzica usoara Alexandru Mandy, in varsta de 91 de ani.
Inca din adolescenta si-a format o solida pregatire de cultura generala, absolvind Liceul “Fratii Buzesti” din Craiova, astazi Colegiu National.
S-a intors sa-si revada scoala care l-a format ori de cate ori a avut ocazia. A compus si un imn al liceului respectiv.
A absolvit, dupa aceea,Facultatea de Farmacie si a fost farmacist, dar chemarea sa de suflet a fost pentru muzica.
Inzestrat cu o bunatate si sensibilitate deosebita, slagarele si cantecele sale transmit o mare incarcatura emotionala, ele vor ramane de a pururi in arhiva de valoare a muzici romanesti.

Dumnezeu sa-l odihneasca.
Observator

Dl Sergio Penhas – Roll din Toronto fiul compozitorului, caruia ii transmitem condoleante sincere, ne-a incredintat publicarea unui articol incheiat cu o emotionanta ultima scrisoare adresata tatalui sau.

A L E X A N D R U M A N D Y

La noua august , 1914 , in mijlocul unei veri foarte calduroase si a unei lumi extrem de inversunata si feroce , in pitorescul si linistitul oras de pe malurile Oltului , Craiova , s-a nascut prea bunul si iubitul meu tata , Alexandru Mandy .
Dupa spusele duioasei mele bunici , a iesit ca vintul , de parca se grabea deja sa se puna pe treaba . Ei bine , nu a trebuit sa astepte prea mult deoarece maica Thereza , de la gradinita catolica pe care o frecventa ,l-a insarcinat pe micutul evreu de patru ani Armand Penchas - numele real al lui tata - , sa cinte ‘O Tannenbaum’ la sarbatoarea Craciunului . Bineinteles ca toata Craiova a trebuit sa fie prezenta la acest eveniment . Cu tot succesul monumental , micutul Mandy -caci astfel il chemau acasa si pe ulita - a descoperit cam pe la sapte ani ca fotbalul e marea lui pasiune . Normal ca o pasiune atrage si alte pasiuni si iata ca la numai doisprezece ani devine campionul de natatie la categoria juniori.
In aceiasi perioada incepuse si zdranganitul la pianul sorei sale , Sarah dar asa cum spunea chiar el despre sine -‘tambalagiu de Dolj’-. Insa cea mai frumoasa perioada a adolescentei abia venea - Liceul Fratii Buzesti - despre care nu inceta sa povesteasca iar amintirile si peripetiile acestor timpuri ne-au fost povestite mie si prietenilor mei de nenumarate ori .Aveau parfumul povestirilor lui Creanga doar ca intr-un climat citadin . Acest renumit si laudat liceu i-a consolidat nu numai o baza temeinica a cunostintelor sale dar si prieteniile ce au dainuit pina in zilele noastre. Totodata incepuse si activitatea de creatie in colaborare cu bunul si talentatul lui coleg si prieten , Alexandru Assan cu care mai tirziu , in 1939 , va compune si scrie revista muzicala in doua acte’Pour vous Madame’. Insa succesele artistice din timpul liceului nu l-au impresionat citusi de putin pe tatal sau , un mare iubitor de muzica dealtfel , care in urma unui ‘sfat al familiei’, a decis viitorul proaspatului titular de bacalaureat .’Farmacist vei fi’ si , farmacist a fost . Se pare ca acest sfat i-ar fi salvat viata ulterior.
Ani negri si durerosi aveau sa vina curind si sa spulbere seninul zilelor , facind locul cerului plumburiu . O stea galbena avea sa-l insoteasca departe de meleagurile linistite ale Oltului . Concentrat la munca fortata in Transnistria , nu avea sa revada locurile natale decit la sfirsitul razboiului si asta multumita faptului ca era farmacist . Acesta a fost momentul crucial in care a realizat cit de pretioasa este viata si cit de mult trebuie ocrotita si cintata ,din tot sufletul si din toata inima . Cel de Sus i-A Dat harul , intelepciunea si pana . Impreuna cu acelasi Alexandru Assan , pune in scena o noua revista muzicala ‘Lumina 1946’ menita sa aline si sa inveseleasca timpurile post-belice iar un an mai tirziu , ‘Lumina 47 ‘unde avea sa-si cinte marea dragoste si iubire a restului vietii sale , Erica . Rodul dragostei lor vine pe lume in vara lui ‘49 , dindu-i noi sperante
in pofida lipsurilor si nevoilor timpului . Apoi , timp de doi ani a fost director de studii la Institutul de Teatru ‘I.L.Caragiale ‘ dupa care in 1955 , revine la profesia de farmacist .Dar iata ca muza nu-l parasise si luindu-si inima in dinti , se prezinta la maestrul IonVasilescu care-l lauda si il imboldeste la scris cintece.
In 1956 , scrie ‘Noapte alba ‘ dar versurile originale nefiind aprobate , apeleaza la regretatul Eugen Mirea iar Gigi Marga il interpreteaza . Urmeaza o perioada de aproape zece ani in care , la porunca ‘cuiva de la C.C.’ este interzis . Nimic nu l-a oprit din scris . Cum venea de la combinat -Combinatul Fondului Plastic unde era seful sectiei de culori de pictura - , minca si apoi se aseza la pian si nu se ridica de pe scaun pina noaptea tirziu .Dupa ora unu noaptea , se retragea in bucatarie ca sa nu ne deranjeze si scria versuri . A doua zi le punea haine , adica muzica . Fiecare cintec era testat in fata familiei si a nenumaratilor prieteni . Totusi , testul final eram eu . Daca-l fredonam imediat insemna ca-i ‘slagar’ ,cu toate ca acest cuvint il deranja profund .Imi spunea ca slagarele sint muzica de auzit iar ceeace el scrie este muzica de ascultat . Nenumarate seri le petrecea cu prieteni , el la pian si ei in jurul lui cintind cit ii tineau plaminii . O tineau asa pin’la dimineata si isi ungeau coardele vocale c’un paharel de turt . Incepusem sa zdranganesc si eu la pian iar tata-mi spunea ca se vede ca-s ‘tambalagiu de capitala’. Cam prin ‘65 ori ‘66 , Ne uitam toti trei la televizor cind ,un tinar ,aratos si plin de elan interpreta o sansoneta la televizor .La sfirsitul cintecului mama s-a sculat de pe fotoliu , a facut televizorul mai incet si i-a spus lui tata ‘ Stii ,baiatul asta ar putea sa-ti cinte cintecele ‘ . Tata , pocnindu-se cu palmele peste genunchi a exclamat ‘ Formidabil , si eu m-am gindit la acelasi lucru ‘ Asa s-a facut ca Sergiu Cioiu a interpretat in vara lui ‘66 Cintecul vintului si Glasul Tau la Festivalul de la Mamaia . Si le-a cintat asa cum isi imagina Mandy ca trebuiesc cintate . Glasul tau a fost scris in noaptea in care marea doamna a cintecului romanesc , Maria Tanase , a trecut in nefiinta . Tata era innecat de durere . Toata noaptea a stat in bucatarie. La patru dimineata ne-a sculat din somn si ne-a citit versurile .Toti trei eram cu lacrimi in ochi .
Foarte curind dupa succesul de la Mamaia ‘66 are prilejul fericit sa o cunoasca pe Mihaela Mihai , interpreta careia i-a incredintat o mare parte din cintecele sale.Mihaela , studenta la Conservatorul de Muzica, lua notele muzicale si versurile cintecului, dupa care revenea sa ni-l cinte. Pianul era in camera ce dadea la strada . N-am sa uit ziua in care a venit sa repete cintecul Iti multumesc si cum la sfirsitul lui , vecinii de vis-a- vis au inceput sa aplaude cu frenezie .Acelasi fenomen s-a repetat cu cintecul Tudore . Insa ziua in care am inceput s-o iubesc pe Mihaela cu adevarat a fost cind am auzit-o cintind unul din cintecele mele preferate din copilarie Cintec pentru bradul meu si pe care si astazi il ascult cu aceiasi emotie si lacrimi in ochi .
Tata era ‘fixat’ pe Sergiu si Mihaela . Ii iubea si ii respecta ca pe copiii lui .
Nu o data mi-a spus ca fara interpreti , cintecele ar fi fost doar un document cu versuri si note pe portativ . In aceasta perioada de plin avint , cintecele-i tisneau necontenit din inima si suflet .Daca le-ai fi pus cap la cap , ai fi putut citi autobiografia vietii sale. Cintecele-i ieseau totusi cu foarte multa truda si nopti nedormite . Asa s-au nascut Venise vremea ,De ce, Facerea lumii , Romanta romantei , Si totusi , Merci Becaud , Lasa-ma aici , Primul loc de pe pamint , Pestisorul argintiu interpretate impecabil de Sergiu Cioiu .
Pe cind era student in anul intii la Farmacie a avut prilejul sa-l cunoasca pe Profesorul Vasile Paleolog care la luat la Tirgu Jiu sa vada cele trei magistrale sculpturi ale acestui pamint Poarta Sarutului , Masa Tacerii si Coloana Infinitului - .Intilnirea cu capodoprele lui Constantin Brincusi a avut un impact profund asupra vietii lui si i-a creat o pasiune care nu a avut odihna pina ce nu a fost transpusa in cintecele ce purtau aceleasi nume , cintate de asemenea cu aceiasi inalta maiestrie de Cioiu. Nu pot sa nu impartasesc umila mea parere si sa conclud ca acest triptic constituie marea realizare a creatiei lui Alexandru Mandy .
Ceeace a scris pentru Mihaela era doar pentru ea .‘Nimeni n-o poate egala , nimeni nu are focul , sabaticia sau duiosia ei’ spunea Mandy . Si intr-adevar , cintece ca Nu stingeti stelele , Pamintul , Sorcova , Greu se mai fac oamenii oameni , Acum , Tudore , Cintec pentru bradul meu , Sub un petic de cer , Iti multumesc , n-ar fi atins tinuturile cele mai inalte ale cerului fara daruirea si talentul Mihaelei Mihai
Si totusi multi alti interpreti i-au purtat mesajele cu deosebita miestrie si talent.
Succesul cintecului N-ati vazut o fata se datoreaza in mare parte lui Cornel Constantiniu sau Cind vei veni iar linga mine, regretatului Aurelian Andreescu, E bine si Batrinii cintate superb de Anda Calugareanu , Corina Chiriac , Liana Lungu , si multi altii.
De m-ar pune cineva totusi sa aleg din toate cintecele numai unul , mi-ar fi foarte greu , dar totusi acela v-a fi Decalog , pentru ca acest cintec il reprezinta cel mai bine pe Mandy ; acesta a fost el si acesta i-a fost crezul si sint fericit si impresionat de felul in care l-a scos Mihaela in lume.
Ultima strofa a cintecului Venise Vremea , Mandy spune
N-as pleca din lume / Nici o data anume / Insa ca rasaritul / Vine si-asfintitul /
N-ai nici timp de gindire / Si esti o amintie / Dintr-o zi de vacanta / Fara importanta / Si de-un strigat curat / Peste lume-aruncat /
Venise , daca nu gresesc / Venise....venise...
Ne fiind deplasabil , am rugat-o pe Simona Constantin , fiinta ce i-a inseninat ultimul an al vietii , sa-i citeasca o scrisoare din parte-mi , inainte ce ultima haina , pamintul , sa il fi invelit

Da Mandita ,calauza mea , prietenul meu , tatal meu iubit , stiu ce vrei sa-mi spui : 'venise vremea' .. sa te odihnesti .Nu am sa te tin prea mult pentru ca stiu ca esti asteptat .
Eu am aprins luminarea si o voi tine aprinsa pina cind vei ajunge la lumina vesnica si voi citi Kadish pina cind Bunul D-zeu te Va Lua in bratele Lui si-ti Va tihni odihna. Apoi ...am sa ma retrag un pic si ma voi duce 'sus la moara timpului,pe marginea Jiului' unde ma voi aseza la 'masa tacerii' sa-ti aud mai cu lesne 'glasul tau' si sa las 'vintul' sa-mi mingiie si aline durerea. Voi privi 'stilpul de piatra si de fier'' ce-mi va purta gindurile pin-la stele si chiar peste ele , sa-ti mai spun inca o data cit de mult si pentru ce 'iti multumesc': Iti multumesc pentru inima ta buna si calda , pentru primii pasi facuti , pentru primele cuvinte rostite de tine si de mama la sosirea mea pe acest pamint ' bun venit copil iubit' si ultimile rostite la plecarea mea in lume' drum bun si drept fiu iubit' si la nunta mea ' Eri cu-un copil eram bogat / Si ne puteam mindri / Azi, milionari adevarati / De cind avem doi copii '. Iti multumesc pentru imensa si uneori chiar coplesitoarea dragoste si grija ce mi-o purtai mie , mamei mele .nevestei mele si a tuturor oamenilor ce te inconjurau. Toti te iubeam iar eu te si simteam . Iti simteam prezenta si-ti urmam sfatul cu sfintenie in fiecare fapta sau lucru ce-l faceam. Te asigur , scumpul meu tata , ca voi pastra cintecul sufletului tau ca pe cea mai scumpa comoara , iar in fiecare seara dupa ce voi fi rostit 'Shema Yisrael' si 'Kadish' voi deschide cartea visurilor tale , voi adormi cu ele , voi visa si in vis iti voi continua povestea. Nici nu stii taticule cite mai am sa-ti mai spun.
Eu si iubita mea Yosepha iti uram drum bun si luminos , tata iubit
Amen
Sergio Penhas-Roll

N.R.
Publicam, mai jos si scrisoarea compozitorului Alexandru Mandy din 8 august 2003 adresata autorilor lucrarii in 4 volume “Contributii la cunoasterea istoriei Colegiului National “Fratii Buzesti”, domnii Adrian Butoi (colaborator al publicatiei noastre) si Nicusor Stanciu. S.M.



Dragii mei Adrian Butoi si Nicusor Stanciu,

Iertati-mi scrisul tremurat si stangaci, dar n-am gasit nici un binevoitor sa ma ajute spre a-i dicta. si ochii m-au parasit aproape total.
1.Va felicit din toata inima pentru munca uria]a pe care o depuneti pentru Colegiul National “Fratii Buzesti” Craiova – privind tetralogia documentara a istoriei scolii noastre. Am rasfoit cele 3volume primite ; mi s-a citit din ele si multimea documentelor din ziare si reviste da maretie liceului nostru. Cel de-al patrulea volum va fi si mai mare si mai dens. I-am vazut si auzit continutul. Va doresc biruinta in editarea lui.
2. De ar fi sa multumesc pentru drumul meu in viata :
As multumi lui Dumnezeu pentru ca mi-a deschis Poarta Cantecului ;
Profesorilor care au slujit cu pasiune acest lacas de lumina pentru ca mi-au netezit drumul meu in viata. Mi-as permite o mentiune speciala pentru Ion Ionesu – Argetoaia (Nea Iancu) Director, Profesorilor : Dumitru Teodorescu (Miti), Miltiade Ioanid, Mihai Radescu si toti ceilalti, asigurandu-i ca tot ce au semanat a incoltit si crescut.
3.La pliantul (Biografie) pe care vi-l trimit, mai pot adauga un numar de diplome primite:
– Premiul de Excelenta oferit de Asociatia Nationala a interpretilor si ansamblurilor artistice din Romania.
– Premiul de Excelenta oferit de Consiliul Judetean Constanta (Teatrul de Vara Mamaia).
– Premiul de Excelenta oferit de Ministerul Culturii si Cultelor din Romania.
4. Nu pot sa scriu mai mult si mai bine pentru ca nu ma mai ajuta ochii si mana.
Succes celui de-al patrulea volum.
Va rog sa ma scuzati, dragii mei prieteni.
Cu dragoste
Al vostru, Al. Mandy








Observator    11/27/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian