Defectiuni în civilizatie
Că lucrurile în ziua de azi nu merg prea bine o stie toată lumea. Ce nu se stie e că ele merg chiar rău. Orasul în care trăim, care părea cu doar cîtiva ani în urmă un Eldorado, se schimbă ca Dr. Jekyl în Mr. Hyde, adică văzînd cu ochii, într-un cîmp de bătaie între grupuri de tineri de nationalităti diferite. Cei ce au trebuit să ia în seamă si să si analizeze situatia, folosesc termenul de „tribalism” cînd vorbesc despre ceea ce se întîmplă. Ca să fiu mai bine înteles: nu aduc în discutie o încăierare stupidă între o gască de pe strada asta cu alta de pe cea vecină, nici una de la scoala asta cu una din parc, ci lupte înversunate cu victime si cu pagube mari, între tineri ce apartin unor nationalităti diferite. Care sînt astea nu e chiar de primă importantă. De cea mai mare importantă este că linistea unui oras pasnic si primitor e spartă acum de împuscături care încep să semene din ce în ce mai mult cu cele din Chicago de acum 75 de ani. O încăierare mai mare sau mai mică din cauza unei frumoase , din cauza alcoolului sau a unor orgolii rănite sînt inevitabile chiar si într-un sat. Fenomenul tribalismului din Toronto, despre care vorbeste si presa si radioul este de-a dreptul alarmant. Tineri de nationalitate X se pregătesc, se înarmează ca să-i căsăpească pe cei de nationalitate Y.
De unde să fi apărut intoleranta asta? Este firesc ca în spatele ei să dospească nu doar un singur motiv.
Primul cred că este o lipsă cronică de educatie în familiile din care provin „luptătorii”. Familiile respective, ca majoritatea celor din Toronto, sînt familii de emigranti veniti din Europa, din Indochina, din Groenlanda sau de unde si-a întărcat dracul copiii. Cele mai multe dintre ele sînt de bună credintă, dar rămîn si altele care odată ajunse aici, urcate pe divan, nu cred că ar mai trebui să facă ceva. Mai ales dacă a găsi un loc de muncă nu e de ici de colo pentru nimeni în ziua de azi. Nefăcînd nimic nu-si pot cumpăra BMW si asa ajung în faza frustării, în faza revoltei. De aici pînă la a găsi „vinovatul” nu mai e decît un pas. Intr-un mediu cam ca ăsta cresc copiii care ies pe stradă să-si facă rost de dreptatea ce le-a fost furată familiilor lor.
Al doilea motiv, poate la fel de incitant ca si întîiul, este de ordin religios. Este paradoxal că tineretul, căruia scoala încearcă se-i desclesteze mintea, să-i limpezească judecata, se lasă sedus de mîndria religioasă a grupului din care face parte. Din acest punct de vedere vinovătia apartine celor ce mînuiesc treburile în religia respectivă. Ei sînt cei ce induc trufia propriei dogme si dispretul fată de cea a altora. Cealaltă fată a aceleiasi medalii este că omul exagerat de religios, bigotul, în clipele sau zilele lui mai rele, atunci cînd dă de o belea, crede că pedeapsa cerească s-a coborît asupra sa si îsi pierde speranta. Remarca asta am întîlnit-o si la un comentator, doctor în medicină, care discuta cazul sinistratilor din Pakistanul de Nord, după cutremur. Fără sperantă, neobisnuit să judece evenimentele, supus dogmei, individul este predispus la orice, inclusiv la violentă. Dogma, cum am mai spus-o si altădată, se mulează cel mai confortabil pe prostie. Iar prostia e acea întocmire a mintii după care omul în fata unei alternative bune si a uneia rele, se decide cu satisfactie pentru cea rea.
Alternativa rea e aceea de a demonstra cu pumnul, cu parul sau cu glontul că religia ta e mai tare si mai mare decît a celuilalt sau că esti gata să mori în numele ei. Din nefericire istoria a înregistrat poate chiar milioane de asemenea manifestări pe toate meridianele si paralele pe care omul si-a pus piciorul.
Nu există nici o justificare ca ele să se reediteze nicăieri si cu atît mai putin într-o tară atît de primitoare si de tolerantă cum e tara noastră de adoptiune.
Prea tolerantă? Sub aspectul ăsta, da.
Pentru că, asa cum spuneam mai sus, dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan.
|
Viorel Neacsu 11/8/2005 |
Contact: |
|
|
