Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ziua Recunostintei


În Statele Unite si Canada, Ziua Recuno]sintei este o sarbatoare îndragita, ultima din an dinaintea Craciunului, ale carei origini se pierd undeva între realitate si legenda.
În istoria Americii (F. Jennings, 1981) povestea ne poarta în urma pâna în 1621, când pelerinii Puritani ajunsi în padurile estice ale Noii Anglii locuite de indienii Wampanoag au fost ajutati de acestia sa supravietuiasca primei ierni pe noul continent. Personajul legendar este Squanto, un indian din tribul Pokanokit Wampanoag, care învatase engleza de la exploratorul englez John Weymouth, calatorind cu acesta în Anglia apoi înapoi în America. Mai târziu a fost prins de un vânzator de sclavi britanic si v@ndut spaniolilor în Insulele Caraibe. A fost r`scump`rat de capitanul Weymouth ]i dup` mai multe aventuri reu]e]te s` ajung` din nou în satul lui, Patuxet, în 1620, împreun` cu un alt indian, Samoset, pe care-l întâlnise în Anglia. Ace]tia îsi g`sesc satul pustiu, to\i locuitorii lui murind de o molim` l`sat` în urm` de vânz`torii de sclavi. Un an mai târziu când au sosit pelerinii englezi nu mic` le-a fost uimirea s` întâlneasc` doi indieni care vorbeau engleza. Vazand situatia dramatica în care se aflau pelerinii, Squanto decide sa stea împreuna cu ei câteva luni aducându-le carne si piele de caprioara, învatându-i sa-ss construiasca corturi, sa planteze porumb si alte plante, sa recunoasca plantele medicinale, sa culeaga si sa pregateasca scoici, sa extraga siropul de artar si alte lucruri necesare supravietuirii prin acele locuri. Toamna urmatoare recoltele lor au fost însemnate si au hotarât sa pregateasca o masa de multumire la care i-au invitat pe Squanto, pe Samoset, pe Massasoit (seful tribului Wampanoag) si familiile acestora, fara sa stie cât de numeroase sunt. În fata a 90 de oaspeti pelerinii au fost cu totul nepregatiti astfel ca, în cele din urma, seful tribului a adus majoritatea mâncarurilor. Era pentru prima oara când indienii au mâncat în jurul unei mese si nu pe blanuri întinse pe pamânt. Sarbatoarea a tinut trei zile si a însemnat nu numai un semn de recunostinta fata de binefacatori ci si unul de prietenie între colonisti si indieni.
Probabil ca cele mai multe povesti se opresc aici, în aceasta atmosfera de armonie si întelegere, numai ca, dupa ce numarul englezilor a crescut, copiii celor ce statusera la masa prieteniei au început sa se razboiasca (confruntare cunoscuta sub numele de Razboiul regelui Filip), presiunea si intoleranta (în primul rând religioasa) din partea englezilor ducând în cele din urma la distrugerea triburilor indiene. Realitatea istoriei «celor buni» difera si de aceasta data de legenda.
În Canada (v. Canadian Heritage), întreaga Confederatie a sarbatorit pentru prima data în acelasi timp Ziua Recunostintei pe 15 aprilie 1872, în cinstea însanatosirii Printului de Wales (cel care va deveni Regele Eduard al VII-lea) dupa o serioasa boala. De atunci încoace prilejurile de celebrare au fost diverse: sfârsitul razboaielor sau al epidemiilor de holera, predominând însa multumirea pentru binecuvântarile si binefacerile lui Dumnezeu pentru roadele toamnei si poporul canadian în general.
Astazi, atât în Canada cât si în America Ziua Recunostintei este o sarbatoare de familie în care oamenii îsi împodobesc casele cu bostani si porumb, planteaza flori de toamna, manânca curcan si placinta cu dovleac si, americanii în special, ies pe strazi în largi parade. E sarbatoarea schimbarii culorilor, e ultima stralucire de frumusete înaintea iernii.
Si totusi, dincolo de formele exterioare perpetuate, sarbatoarea ramâne la întretaierea dintre religios si laic, ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru binefacerile de peste an si ca sarbatoare agricola, a culegerii roadelor pamântului. Este resimtita ca atare chiar si de catre comunitatile contemporane urbane.
Manifestarea este întâlnita din vechi timpuri la foarte multe popoare, festivalurile de toamna din Europa prin care se celebrau recoltele îmbelsugate culese .
În România aveam, pâna în urma cu vreo 15-20 de ani, Ziua Recoltei (în care pâna si sarmanele piete se umpleau cu produse remarcabile, transformând sarbatoarea în prilej de achizitionari de provizii pentru iarna), reflex al mult mai vechilor sarbatori traditionale la strângerea recoltei.

Cum putem noi astazi sa percepem (dincolo de formalismul unei sarbatori de împrumut) aceasta zi si ce-ar putea stârni în constiintele noastre de români si de imigranti?
Cred ca în nici o ipostaza „duhul sarbatorii" în cauza nu ne poate fi foarte strain. Ca imigrant, fiecare dintre noi reface într-o masura mai mare sau mai mica traseul primilor pelerini confruntându-ne cu dificultatile supravietuirii în climatul lumii noi si când primele roade încep sa apara nu se poate sa nu se nasca un gând (macar) de recunostinta pentru sansa oferita de a o lua de la început.
Binefacerea este în fond un dar, nu de fiecare data meritat de cel care îl primeste, asa cum multumirea si recunostinta reprezinta raspunsul la un act de generozitate. Celor din casa li se pare firesc sa primeasca în fiecare zi mâncarea pe masa, fie ca au facut, fie ca nu au facut ceva pentru a o merita, dar strainului (ostenit si flamând) care este primit în casa si ospatat bunatatea gazdei i se pare o binecuvântare de la Dumnezeu si inima îi e plina de recunostinta. Nu vreau sa spun acum ca noua tara îl copleseste pe imigrant cu daruri, ci doar ca îi deschide o usa pentru o noua viata (cu nimic mai prejos decât bucata de pâine primita de calatorul strain).
Mai apoi, noua, ca români, în care staruie sper înca (chiar daca superficial) o mentalitate crestina si agrara, o astfel de sarbatoare, înteleasa în profunzimea ei, n-ar putea decât sa ne umple inimile de bucurie (mult mai greu am putea cred rezona la o sarbatoare de genul Halloween-ului, chiar daca exista unele manifestari oarecum similare si în traditia populara româneasca).
La dimensiuni mult mai putin pretentioase, cred ca Ziua Recunostintei poate deveni cu adevarat si sarbatoarea noastra, sarbatoarea noului Acasa propunând-o (subiectiv) ca pe o sarbatoare desavârsita (cereasca si terestra, dar dincolo de religii, de nationalitate sau rasa) în care pur si simplu te uiti la viata ta si la ce este în ea si-i multumesti lui Dumnezeu pentru toate. Si fiecare stie ca nu e suficienta o zi, ca nu e suficient un: Multumesc, Doamne! sau un Multumesc pentru binefacatori, dar totusi aceasta este ceea ce ramâne în cele din urma, în eternitate - legatura (cu Dumnezeu si cu oamenii) care s-a nascut în urma recunostintei.

Hapyy Thnks Giving !








Observator    10/25/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian