Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Un document exceptional - testamentul politic si spiritual al Papei Ioan Paul al II-lea



Editura Flammarion asează pe masa cititorilor un volum eveniment. Se intitulează Mémoire et identité si îl are ca autor pe cel care va rămâne în memoria credinciosilor catolici, si nu numai, ca unul dintre cei mai mari lideri ai Bisericii surori celei Ortodoxe: Papa Ioan Paul al doilea. O banderolă învăluie cartea si lămureste, odată în plus, valoarea de referintă a textului: „le testament politique et spirituel du Pape”.
Desi iesit din tipar în luna februarie a.c., volumul a stârnit deja dezbateri. Doar un exemplu, dintre cele mai consistente. Édouard Husson, universitar francez la Paris IV si, printre altele, directorul Foudation Res Publica, „ceartă”, de pe pozitiile mireanului catolic si cu testamentul Papei Ioan Paul al doilea în mână, episcopii catolici din Comisia Episcopatelor Comisiei Europene care, într-un document evaluativ – fără valoare teologică sau dogmatică, desigur -, au validat si sustinut textul Constitutiei europene supus ratificării natiunilor bătrânului continent. Si universitarul parizian critică documentul encomiastic elaborat de episcopi pentru mai multe lucruri: ignorarea vinovată a episodului Buttilogne, un soi de colaborationism iluzoriu cu elitele Bruxell-ului pentru a salva, totusi, Biserica, sacrificarea intereselor nationale si a identitătilor nationale pe altarul unui viitor incert si birocratic. Tinta cea mai importantă este însă relatia dintre Biserici si natiuni, pe care documentul episcopilor o ignoră cu frivolitate doctrinară si inconstientă istorică: pe ce se bazează episcopii - spune acesta - si cu ce drept ignoră sistematic ceea ce marele Papă afirmă si sustine cu delicatete-i si fermitatea binecunoscute despre identitatea natională, patriotism sau Europa natiunilor? Să mai spunem, în treacăt, că textul lui Édouard Husson apare într-o (altă) lucrare eveniment tipărită în Franta anul acesta înainte de referendum, respectiv Le livre blanc de l’Europe des Nations. Européens et libéraux, ils votent NON. Titlul spune tot, dar mai trebuie adăugat că textul care deschide volumul este un dialog cu presedintele Republicii Cehe, Václav Klaus, despre proiectul de constitutie, si intitulat, iarăsi lămuritor, „Un danger pour la démocratie et la liberté en Europe”. În rest, universitari, experti sau deputati europeni se pronuntă subtil si cordial în numele tezei deja invocate.
Si ajungem acum la una dintre mizele cărtii-testament, ceea care ne interesează aici. Căci o parte consistentă a testamentului Papei este dedicat Europei si natiunilor ei. Două sectiuni, din cele cinci, se cheamă sugestiv „Quand je pense ’patrie’...” si „Quand je pense ’Europe’...”. Dincolo si alături de el, Papa Ioan Paul al doilea teologhiseste despre prezenta Răului în istorie, comunism si fascism, libertate si responsabilitate, riscurile si oportunitătile democratiei, dimensiunea verticală a istoriei Europei.
Ce spune Papa Ioan Paul al doilea – ale cărui rădăcini poloneze sunt vizibile, implicit sau explicit, în fiecare pagină - despre „patriotism” si „identitate natională”, mai ales, a stârnit si va stârni reactii iritate la cei care considerau subiectul închis odată cu procesele de europenizare sau globalizare derulate vertiginos. În plus, argumentul pro domo – căci despre asta e vorba – este livrat, nici mai mult nici mai putin, de către liderul celei mai universale dintre Bisericile crestine, adică cea catolică!
Din capul locului trebui precizat că demersul Papei Ioan Paul al doilea nu este nici spontan nici conjunctural. Punctului lui de plecare este o memorabilă conferintă pe tema rolului culturii în viata natiunilor sustinută de acesta la UNESCO în 1980, în al doilea an de pontificat. O veritabilă teologie a natiunii poate fi descifrată, de aceea, în textele Părintelui – gândul la Părintele Stăniloaie este inevitabil -, axată pe ideea că „învătăturile lui Hristos contin, în ele însele, cele mai profunde elemente ale unei viziuni teologice asupra patriei sau a culturii”. Nici mai mult nici mai putin! Formula „patriei”, spune Papa, este legată de „conceptul si realitatea tatălui (pater)”. Într-un anumit sens, patria este „patrimoniu pe care l-am primit drept mostenire, prin părintii nostri”. De la teritoriu la valori spirituale, totul este inclus în această „mostenire”. Iar Evanghelia a avut aici un rol imprescriptibil: „a conferit o nouă semnificatie termenului de patrie”. Dacă initial „patria” reprezintă ceea ce am mostenit de la părintii nostri „pe pământ”, Mântuitorul a reorientat sensul si semnificatia „Patriei terestre” spre „Patria eternă”. „Iesit-am de la Tatăl si am venit în lume; iarăsi las lumea si Mă duc la Tatăl” (Ioan 16, 28), citează Papa din cea de-a patra Evanghelie, si spune că „plecarea lui Iisus către tatăl inaugurează o nouă Patrie în istoria tuturor patriilor si tuturor oamenilor”. Plecarea lui Iisus „deschide conceptul de patrie spre o dimensiune eshatologică si eternă, dar nu suprimă continutul său temporal”. După cum indică si experienta poloneză, continuă Papa, „gândul la patria celestă favorizează promtitudine în a servi Patria terestră”, căci sacrificiile în numele ei devin astfel mai usor de suportant si îndurat.
Dacă ne vom întreba „ce loc ocupă patriotismul în Decalog, răspunsul poate fi dat fără ezitare: se include în cadrul celui de-al patrulea comandament, care ne obligă să ne onorăm părintii”. „Noi trebuie să ne respectăm părintii, pentru că ei reprezintă pentru noi Dumnezeul Creator. Dându-ne viată, participă la misterul creatiei si merită pentru asta un respect care să îl anunte pe cel dedicat Creatorului”. Si asa trebuie înteles si patriotismul: „el presupune această atitudine interioară, faptul că patria este pentru fiecare, într-un mod specific, o mamă. Patrimoniul spiritual care ne este transmis de patria noastră parvine prin părinti, si generează în noi sentimente corespunzătoare pietătii”.
Patria este deci o realitate fundamentală, pe care teologul fin si subtil o înzestrează cu valente spirituale deseori uitate. Ne putem chiar întreba, continuă, „dacă dezvoltarea vietii sociale a umanităti a atins obiectivele ei finale”. Secolul XX a fost marcat de tentative si tentatii „supranationale” sau „cosmopolite”. E cazul să credem că micile natiuni trebuie să se lase absorbite de structuri politice mai mari si tot mai mari? Sunt întrebări legitime. Totusi, precizează Papa, „doctrina socială catolică vorbeste despre societăti naturale, pentru a indica legătura particulară, specială, a familiei sau a natiunii cu natura umană, care are o dimensiune socială”. Că drumul fundamental al oricărei societăti tece prin familie e în afara îndoielii, dar, continuă marele polonez, „se pare că o observatie analoagă se aplică si natiunilor. Identitatea culturală si istorică a societătilor este apărată si perpetuată prin ceea ce este inclus în conceptul de natiune.
Un risc trebuie însă evitat: „ca functia de neînlocit a natiunii să degenereze în nationalism”. Cum ne putem elibera de un asemenea pericol? Solutia e patriotismul: „caracteristica nationalismului este că nu recunoaste si nu caută decât binele propriei natiuni, fără a tine seama de drepturile altora. În opozitie, patriotismul, în măsura dragostei pentru patria proprie, recunoaste tuturor altor natiuni drepturi egale celor revendicate pentru propria patrie si constituie, în final, calea spre o dragoste socială ordonată”.
Clarificările conturează firesc la o teologie a natiunii, care îsi are sursa în Evanghelie, mai ales în Vechiul Testament – cazul „Israelului” este paradigmatic. Dar misterul nasterii Mântuitorului, fundamental pentru Biserică, apartine si el teologiei natiunii. De la acel moment, „poporul lui Dumnezeu” nu mai are determinare etnică; este poporul celor născuti în Hristos. Cum frumos spune documentul Lumem gentium, „poporul unic al lui Dumnezeu este prezent în toate natiunile pământului, deoarece el împrumută cetătenii tuturor natiunilor, cetătenii uni regat al cărui caracter principal nu este terestru, ci celest”. Istoria tuturor natiunilor intră astfel în „istoria mântuirii”. Biserica este Noul Israel, iar fiecare natiune are un drept egal în cetate. Chiar dacă oamenii, si nu natiunile, se înfătisează la judecata Domnului, „în judecata pronuntată asupra persoanelor, într-un anumit fel, si natiunile sunt judecate”. Vocatia eshatologică a omului se realizează (si) prin sensul istoric al natiunii. În treacăt fie spus, referintele la acest punt la Polonia sunt bogate, iar ceea ce afirmă despre patria natală – „odată cu crestinarea a început să existe o natiune poloneză”, pare să fie corect si pentru alte cazuri.
Faptul că astăzi problematica identitară nu mai are aceeasi semnificatie sau acelasi interes în Occident nu înseamnă că miza natională a dispărut: „tările Europei Occidentale se găsesc astăzi într-un stadiu pe care l-am putea califica drept post-identitar”. După cel de-al Doilea Război Mondial, tendinta spre unificarea Europei prevalează, dar este o unificare fără ca identitătile nationale să fie afectate. Occidentalii se integrează fără angoasa pierderii identitătii. Cu vorbele marelui prelat: „natiunile Europei Occidentale nu se gândesc că riscă să-si piardă identitatea natională. Francezii nu vor înceta să fie francezi intrând în Uniune; este acelasi lucru pentru italieni, spanioli etc. Polonezii nu mai au nici ei această temere, desi istoria identitătii lor nationale a fost mult mai complexă”. În acest sens, si nu în altul, vorbim despre faza „post-natională”.
Nu e întâmplător că imediat după capitolul dedicat natiunii si patriotismului vine cel dedicat Europei. Căci asa vede Europa marele Papă: un teritoriu simfonic al identitătilor nationale ancorat în Evanghelie. „De ce, atunci când vorbim despre Europa începem prin a vorbi despre Evanghelie? Răspunsul e simplu: pentru că evanghelizarea a făcut Europa, care a dat nastere civilizatiei si culturii popoarelor ei.”. Difuziunea credintei crestine pe continent a favorizat formarea diverselor popoare europene, care au avut însă un nucleu comun: cel al valorilor evanghelice comune, semn al rădăcinii pe care o împărtăsesc toate. Evanghelizarea a creat asadar Europa si a permis nasterea culturilor autohtone si nationale. Diverse? Desigur, iar „schisma de la 1054” a fost cel mai dur episod în traseul acesta al diversificării. O diversitate în unitate, însă, căci Biserica, „organism spiritual, are nevoie de ambele traditii – de ambii plămâni - pentru a respira la din plin bogătia extraordinară a Revelatiei”. În concluzie: „patria europeană” nu este, sau nu trebuie să fie, una care să uite de Evanghelie, pe de-o parte, si de identitătile nationale, pe de alta.
Asa arată, repede derulate, reperele mari ale testamentului Papei Ioan Paul al doilea în ceea ce priveste Europa, crestinismul, si identitatea natională. În ambianta actuală, ne putem astepta ca vorbele unui dintre cei mai semnificativi papi ai Biserici Catolice să conteze. Mai ales că marele polonez este un personaj public mult mai popular si influent uneori decât Biserica pe care a păstorit-o cu gratie si inteligentă. Textul va irita – o face deja! – si va boicota multe puncte de vedere declarate prea repede sacrosante în „europenitatea” lor.
Tot la începutul anului s-a reeditat si ultima lucrare a Cardinalului Ratzinger, actualul Papă Benedict al XII-lea. Titlul ei, cum altfel: L’Europe, ses fondements, aujourd’hui et demain.
Dezbaterea este în toi. Crestinătate ortodoxă, care asteaptă, silentioasă, să-si sporească numărul si prestigiul în Uniunea Europeană, trebuie să-si facă auzită vocea.





-Dan Dungaciu    9/23/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian