Românii de pretutindeni - Statul roman - incomparabil sau incompatibil ?
O initiativă absolut salutară discutia cu accente polemice din OBSERVATORUL, despre incomparabila noastră Românie de azi (si de „dintotdeauna”?).
Intelectualii nostri de elită încearcă să depisteze cauza răului ce stă la baza descompunerii morale, emanând din tinuturile românesti. Le numesc „tinuturi” pentru a evita cuvântul „teritoriu”, pe care unii istorici încearcă a-l impune în locul „patriei” sau „tării”.
De fapt, nu evenimente mai apropiate de noi merită a fi incriminate, ci Primul Război Mondial, răul-relelor, lovitura de gong care a schimbat cel putin Europa. Declansarea lui tine de competenta, de-acum, a unor istorici ce nu i-au fost contemporani. Efectul lui, dacă ar fi doar literar-artistic, precum amplificarea expresionismului, ca traumă spirituală a părtii perdante, ar însemna doar un câstig al creativitătii...Dar în plan politic si etnic a însemnat edificarea primului stat socialist si crearea, mai mult sau mai putin artificială a unor noi state „national-unitare”. În timp ce lumea veche se retrăgea „in nuce”, Franta, Germania, Anglia, lumea nouă se silea a-si re-crea statalitatea, ocupând spatii vidate de puterea fostelor imperii. Încă e discutabil ce a fost artificiu: unirea sau dezlegarea. Uniunea Sovietică, Iugoslavia, Cehoslovacia, România Mare nu mai sunt. Ceea ce s-a dorit a fi imitarea statelor centralizate unitar, s-a dovedit a fi o imensă incompatibilitate etnică si teritorială. Părtile obligate a trăi împreună de către Pacea de la Paris, ofereau o mare încărcătură explosivă, cum am putea denumi diferentele de cultură, civilizatie si afinităti elective.
Statul român interbelic nu a oferit un exemplu de convietuire firească dintre „natiunile” componente, dar nici dintre români. Beneficiul maxim de care se bucurau conducătorii tării nu era potentialul uman, ci infrastructura, orasele ardelene, construite de statele învinse. Din care, treptat, au fost trimisi în emigrare evreii, germanii. Tin să mentionez că guvernul bucurestean nu a tinut cont de dorinta de „unire cu tara” a populatiei românesti din Sudul Dunării, timoceni, aromâni etc. Treptat s-au pierdut Basarabia, Maramuresul „istoric”, o parte din Banat, din Dobrogea si Bucovina. Numai atât? Deh, o nimica toată, pe lângă Iugoslavia. Asa să fie? Un sâmbure unic, de gândire si simtire românească ar fi putut tine laolaltă cele zece milioane de români din afara frontierelor actuale. O formatiune statală deosebit de interesantă ar fi fost acea Confederatie Danubiană, propusă de bănăteanul A.C. Popovici, acceptată de împăratul Carol. Un fel de State Unite ale Europei Centrale. Guvernele corupte ale noilor state „national-unitare” însă n-au dorit să împartă prada.
România Mare a fost un puzzle de civilizatii si culturi diferite.
Multiculturalismul n-a fost niciodată acceptat de asa-zisii „învingători”; românii se mai distrează si azi, pe stadioane, cu slogane legionare. Riscând pedepse internationale. Asa-zisul internationalism al timisorenilor e o farsă, întrucât colonizarea Banatului în sec.XVIII a sfârsit prin epurarea etnică, în socialism. Este departe de mine ideea de a sugera că tot ceea ce s-a întâmplat este nefiresc. Nu se poate stabili cu precizie un epicentru al răului ce generează alt rău. Este cursul istoriei. Dramatic este faptul că, dacă într-o anume perioadă românii le-au sugerat unor minorităti să emigreze, azi le sugerează acelasi lucru chiar românilor.
Un fapt mai putin consemnat este că foarte multi concetăteni români sunt rezultantă al unor familii mixte. Cum s-ar zice, oameni cu sânge amestecat. S-ar putea ca ei să aibă, în acest fel, vaccin antinationalist si să devină populatia de mâine a teritoriului sau tării, ori cum se va numi România în viitor.
Este absolut necesară compatibilitatea noastră cu omenirea. Numai în acest fel vom pune stavilă complexelor care mai apasă asupra unor regiuni subdezvoltate de la noi..
P.S. Nu am făcut referiri la rolul religiilor avut în diverse perioade. Acesta a fost întotdeauna benefic pentru natiile din România. Răul a venit din partea noastră laică, fără suflet si inimă.
HAPPY END: Viitorul va răsări de unde ne asteptăm mai putin.
Încă din această vară am cunoscut zeci de copii veniti în vacantă din tările lor de adoptiune din Occident. Bunicii lor au abandonat birtul politic de la colt si s-au pus pe învătat limbi străine, pentru a putea să-si crească nepotii.
Am observat că noua populatie juvenilă este mai echilibrată, mai bine hrănită si întolită, mai fără complexe. Acesti copii, vorbind o pitorească românească având accent străin, se vor întoarce (de ce nu?) si România va fi imediat alta. Nu degeaba trudesc părintii lor, adaptându-se mult-hulitului Occident, renuntând la concediile mici în folosul unor salarii mari.
Generatiile noi sunt foarte reusite. Ele vor occidentaliza Orientul nostru latin, vor instaura calmul si bunăstarea, noi criterii ale valorii si o mult-asteptată puritate sufletească. Si un zero-sovinism inutil.
Va fi aceasta adevărata revolutie. Neconfiscată si fără lovituri de stat. Nu vă temeti, nu vor fi uitate nici valorile traditionale; bunica a avut grijă să ducă la Toronto „Capra cu trei iezi” si „Punguta cu doi bani”...
N.R.
Ca si in cazul altor materiale interesante aparute in paginile publicatiei noastre, propunem cititorilor sa exprime si alte puncte de vedere in legatura cu situatia de astazi a Romaniei si cu posibilitatile de restabilire a normalitatii depline si a demnitatii nationale.
Privind unele consideratii de ordin istoric din prima parte a articolului d-lui Lucian Bureriu, apar unele intrebari care presupun si alte raspunsuri si care prilejuiesc, poate, si unele comentarii. De pilda : Exista oare o asemanare intre Uniunea Sovietica, Iugoslavia si Cehoslovacia, pe de o parte – si Romania Mare, pe de alta parte, in ceea ce priveste artificialitatea alcatuirii statale dupa Primul Razboi Mondial ? Statea atunci in putinta guvernantilor Romaniei sa asigure “unirea cu tara” a populatiei romanesti din Sudul Dunarii ? O parte din Banat si Maramuresul “istoric” s-au pierdut treptat, ori, initial, Conferinta de pace de la Paris nu le-a inclus intre granitele Romaniei Mari ? Confederatia Danubiana, propusa de A.C.Popovici, nu cumva ar fi fost, intr-adevar , un puzzle de civilizatii si culturi diferite – si unde ar fi urmat si aiba capitala ? Nu este cumva indreptatita parerea ca, intre cele doua razboaie mondiale, Romania incepuse sa inainteze pe calea prosperitatii, a bunastarii, care ar fi asigurat posibilitatea dezvoltarii democratice in continuare, inlaturandu-se treptat dificultatle de ordin politic, economic, social, cultural si deosebirile dintre provinciile componente, fara dezavantajarea celor cu un grad superior de civilizatie ?
|
Lucian Bureriu 9/15/2005 |
Contact: |
|
|
