Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


revist@ 35 Grupaj din principalele reviste culturale



Minoratul culturii romane


“Voi, romanii, aveti o cultura tare mimetica. Romania este invizibila in lume. In termenii culturii internationale nu ati produs mare literatura.” (Peter Greemaway)



“In contextul istoriei europene, istoria noastra nationala – fie ca ne place, fie ca nu – a fost doar un spectacol secundar.” (Catalin Avramescu)



“Asasinatul de la Taize, in ceea ce ma priveste, a adus multe clarificari. Desi nu am avut niciodata probleme ca sint roman, n-am fost nici revoltat si nici nu mi-a fost rusine, de acum incolo am o problema foarte grava: mi-e frica, mi-e o frica teribila ca sint roman.” (Pavel Susara)





Revista saptaminii: Suplimentul de cultura



Articolul saptaminii: “Voi, romanii, nu ati oferit nimic culturii europene” – interviu cu Peter Greenaway (Suplimentul de cultura)





22

Nr. 808, 30 august – 5 septembrie 2005





Taize – In Memoriam Roger Schutz – Radu Draguloiu



“Reactiile intregii lumi au aratat cit de cunoscuta este Bisercia Reconsilierii din Taize si cit de important a fost fratele Roger pentru crestinismul contemporan. […] Secolul XX a fost ecumenic in sens negativ. Avem un ecumenism de dreapta, in lagarele naziste, si unul de stinga, in Gulagul sovietic. Dar Taize inseamna doar compasiune, sa traiesti in compasiune, sa transformi linistea mucegaita si rigorista a oraselor industriale intr-o tacere implinita, traind congenial cu cel de dinga tine, oricit de diferit ar fi. In fiecare an, mii de pelerini se intilnesc la Taize. Cei mai multi sint tineri. Aici poti intilni, pe linga europeni, tineri din Japonia, America de Nord si de Sud, Pakistan, India, Africa etc. Este un imens schimb de experienta. Si de civilizatie.”



Fara alegeri corecte nu va exista o putere legitima – interviu cu Cristian Parvulescu



“Trebuie impus votul in sectia de domiciliu. Se pot gasi alternative si s-au gasit peste tot: votul prin procura, repectiv imputernicirea unui membru al familiei de a vota in locul celui care este plecat, votul prin corespondenta, votul electronic pe baza unui card, care se poate face si de la distanta, toate acestea sint foarte bune pentru a asigura un control al votului. Nu degeaba in strainatate nu se poate vota la orice sectie de votare. De altfel, toti observatorii straini, inclusiv cei OSCE, sint consternati de faptul ca politicienii romani nu au schimbat de 15 ani aceasta lege. Legea electorala in Romania a fost redactata in 1990 si modificata dupa aceea. Noi nu aevem o lege electorala noua. Procedurile sint cele de atunci. Ei bine, a pleca de pla premisa ca alegatorii nu s-ar descurca, ca ar fi prea putin inteligenti mi se pare inacceptabil. Alegatorii romani sint la fel de inteligenti ca alegatorii din toate celelalte tari din jurul nostru si s-ar descurca foarte bine, daca ar fi informati despre modul in care functioneaza sistemul electoral. Acesta ar fi rolul unei Autoritati Electorale Permanente.”



Neaosismul la scoala – Catalin Avramescu



“Istoria Romaniei e, de regula, inteligibila doar ca un aspect al istoriei universale, mai ales europene. In contextul acesteia din urma, istoria noastra nationala – fie ca ne place, fie ca nu – a fost doar un spectacol secundar. Marile drame istorice s-au jucat, de regula, altundeva. Cum observa odata Petre Tutea: ‘Biblia n-a fost scrisa la Falticeni.’ Primul razboi mondial nu s-a decis la Marasesti, iar ‘marea criza’ nu a inceput la Mizil. Istoria romanilor ne e necesara numai in masura, legitima, in care vrem sa stim ceva esential despre bucatica noastra de lume. Daca vrem sa intelegem ceva despre Istorie in general, trebuie sa ne ridicam la alt nivel.”



“Marile personalitati de la noi, cu unele exceptii episodice, nu au fost fiintele de grota pe care le prescrie programa invatamintului romanesc. Ele au fost educate intr-un spirit european si au conversat cu marile inteligente ale timpului lor. Mai important, lucrarea lor are sens doar pe acest fond al culturii europene si mondiale. Noica, spre exemplu, e inteligibil doar pentru ca au existat un Hegel sau Heidegger. Nu comparatia cu Titu Maiorescu il face pe Eminescu cu adevarat important, ci cu Novalis. George Enescu inseamna ceva nu pe linga Maria Tanase, ci pe linga Bela Bartók si Rahmaninov. De aici e necesar sa incepem sa ii intelegem, ca locuitori ai marelui camin al Artelor si Literelor, nu ca directori mai rasariti de ‘casa de cultura’. Iar aceasta presupune o reforma a programei.”





Dilema veche
Nr. 85, 2-8 septembrie 2005



Tema numarului: Mai avem tabu-uri?





De ce nu merge – Andrei Plesu



“Lucrurile nu merg. Sau daca merg, merg greu. Sau se urzesc cu intirziere. Sau merg aiurea. De ce? De ce sintem atit de problematici, de lenti, de inadecvati?”



“Poate ar trebui sa renuntam la cercetarea unor cauze fundamentale si sa ne pierdem, astfel, in speculatii fine. Poate ca ar trebui s-o luam mai de jos, de la detalii si rivialitati curente. In ce ma priveste, cred, de pilda, sincer, ca lucrurile ar merge mai bine daca cetateanul roman n-ar fi atit de priceput sa transforme orice closet public intr-un soi de borhot sordid. Sau daca ar vorbi cu voce mai scazuta in circiumi si pe strada. Daca ar da casetofonul mai incet, cind se plimba cu el prin padure sau in limuzina. Lucrurile ar merge mai bine daca am injura mai putin, daca n-am mai scuipa pe jos, daca am ceda mai gratios trecerea colegilor de trafic si pietonilor. Ar fi mai bine si daca emisiunile de divertisment de la mai toate televiziunile n-ar semana a bordel sau daca, in general, realizatorii TV n-ar fi gata sa pe post orice dejectie, de dragul rating-ului. Ar fi mai bine, pentru toata lumea, daca politicienii, gazetarii si omul de rind ar vorbi mai corect romaneste. Daca n-am abuza de telefoanele mobile, daca ne-am spala mai des, daca am citi mai mult. Lucrurile ar merge mai bine daca politistii ar inceta sa mai fie militieni, daca profesorii si-ar recapata (si onora) prestigiul, iar elevii si-ar recupera candoarea. Ar fi cu siguranta mai bine daca sfiala ar redeveni o virtute mai pretioasa decit tupeul, daca am rosi de rusine mai des decit ne inrosim de furie. Incet-incet, am putea ajunge si la exigente mai inalte si mai tintite.”



Cu caruta gindirii – Mircea Vasilescu



“Ne-a intrat in singe mindria ca avem ‘o pozitie geostrategica’ importanta, ca sintem la rascrucea marilor imperii, dar si a marilor cai de comunicatie. Faptul ca ne aflam intre Orient si Occident, ‘la confluenta marilor culturi’, ca sintem ‘exact la jumatatea distantei dintre Atlantic si Urali’ si alte asemenea stereotipii au ramas doar in discursurile politicienilor de provincie. Fiorul de a fi ‘buricul geografic al Europei’ nu ne-a indemnat la construtia de autostrazi care sa ne lege de ‘restul trupului’ european. Ne contemplam in continuare ‘pozitia geostrategica’ si sintem gata sa-i dedicam discursuri si poeme, fara sa ne dam seama ca intre timp distantele dintre orasele tarii cresc: trei-patru ore cu masina de la Bucuresti la Brasov inseamna mai mult, la ritmurile si necesitatile vietii de astazi, decit aceleasi trei-patru ore din anii ’60 sau ’80. Cu talentul nostru de a nu vedea drumul dincolo de virfurile pantofilor, am consemnat si tot felul de aberatii pe tema autostrazilor. Traian Basescu, pe vremea cind era ministru al Transporturilor, prin 1997, a spus cu seninatate una dintre cele mai mari prostii: ca traficul redus nu justifica investitiile in autostrazi. Intre timp, traficul a devenit, pe unele portiuni de drumuri, infernal. Iar Traian Basescu. Presedinte.”



Puterea Europei – Sever Voinescu



“Forta transformatoare a Uniunii Europene, spre deosebire de forta exercitata in lume de noul hegemon, Statele Unite ale Americii, este bazata pe o putere subtila si neviolenta, pe o putere a exemplului si, mai ales, pe puterea atractiei – ‘iata cum arata spatiul nostru, daca am pornit pe acest drum, vreti ceva similar, faceti la fel’. Aceasta soft power, cu impact foarte serios, este, de fapt, cel mai mare atu al europenilor in competitia mondiala pentru influenta si resurse. Puterea calma a europenilor nu se poate contrapune puterii dure a Americii si, sincer, nici nu cred ca acesta este scopul constructiei europene. Europa nu face altceva decit sa-si gaseasca o noua identitate in parteneriatul transatlantic. Ce mai putem fi noi, europenii, daca ei, americanii, sint totul? Cu ce putem veni noi fara ca si ei sa aiba? Ei bine, acest gen de ‘putere transformatoare’ este ceea ce Europa aduce lumii, de citiva ani, si va continua sa aduca ae mai departe.”



Ultimul cathar – un roman! – Adrian Cioroianu



“Ereticii de altadata s-au cumintit: Doina Cornea tace suveran la Cluj, Radu Filipescu zimbeste inimitabil pe Calea Victoriei, Dorin Tudoran nu mai stie sa zimbeasca si se rateaza in invective acre, Gabriel Andreescu imbratiseaza cauze atit de diverse, incit nimeni nu poate tine pasul cu el, Mircea Dinescu e si mosier, si burghez, si proletar si are aceeasi boala pe presedinti, Ana Blandiana educa liceeni si liceene… Doar Paul Goma lupta, tot lupta inca: impotriva dilemelor (!) si certitudinilor, impotriva rusilor si americanilor, a evreilor si arabilor, impotriva conservatorilor si liberalilor de oriunde. Publicarea jurnalului sau, spre finele anilor ’90, a facut ecou serios, programul sau de candidatura la presedintie n-a facut ecou deloc, iar Ion Iliescu i-a scris personal o scrisoare in iulie 2002, invitindu-l la reconciliere – numai ca Goma, spre deosebire de regele Mihai alias Radu Duda, n-a marsat.



Si, cum spuneam, Goma-ultimul cathar sta undeva in Franta, gata sa implinte stiloul sau incarcat cu dualism in orice papa de ocazie, comunicind cu tara prin Jurnalul literar si ocupat, in genere, sa-si stringa meticulos vreascurile si butucii propriului sau rug. Pentru ca macar un lucru este cert: acest om are mereu o flacara la indemina.”



Din scrisori


“Prea vedem totul in alb si negru, prea generalizam lucrurile. ‘Parlamentarii sint hoti, toti DORM.’ Iarasi, moda in rindul jurnalistilor este fugarirea deputatilor pe holurile Parlamentului. De obicei li se pun intrebari de cultura generala. Fie ca stiu sau nu stiu raspunsurile, acestea oricum sint trunchate, ca sa dea bine la televizor si sa faca audienta. Da, aceasta vinatoare este necesara din cind in cind, dar trebuie sa existe corectitudine. Or, in Romania, cine are o legitimatie pe care scrie ca e jurnalist, deja isi permite multe presupuneri, mult tupeu si vorbeste, indiferent daca are sau nu are ce spune.” (Emanuela Iorga)





Romania literara

Nr. 34, 31 august – 6 septembrie 2005



“George Enescu a fost un model de echilibru pentru generatia mea” – interviu cu Aurel Stroe



“Enescu compune un fel de muzica, as spune eu, bergsoniana. Timpul, pentru marele filosof francez, era un fel de dilatare continua, asigurind o integrare totala a intregii noastre existente. Acest continuum, aceasta dilatare continua a constiintei si aceasta netezime a ansamblului este remarcabila la Enescu. Enescu este, poate, cel mai caracteristic bergsonian’ – sa-l numim astfel – dintre compozitori si, la el, trebuie vazut cum functioneaza memoria. Cred ca aici se pot face niste investigatii destul de interesante, unde vedem ca Enescu a fost inscris in epoca lui, dar nu la modul stilistic-muzical, sau al modelor pariziene de atunci, ci la nivelul unui fel de a gindi si de a percepe lumea.”



O cotitura istorica – Andrei Marga



“Initiativa prestigioasei Edituri Hasefer din Bucuresti de a publica in romaneste monumentala monografie a lui Hans Kung, Das Judentum (Piper Verlag, Munchen, 1991), este un moment istoric in cultura din Romania. Aceasta monografie este cea mai cuprinzatoare sinteza consacrata de un crestin subiectului mereu crucial pentru cultura lumii civilizate, al iudaismului. In plus, Das Judentum da seama de cotitura ce s-a produs in epoca interbelica in relatia dintre crestinism si iudaism, gratie actiunii unei noi generatii de teologi de virf, crestini si evrei deopotriva, din care face parte autorul insusi. Hans Kung ramine, alaturi de Karl Rahner si Joseph Ratzinger, de Henri de Lubac si Yves Congar, de Wolfhart Pannenberg si Jurgen Moltmann, unul dintre teologii reprezentativi ai crestinismului postbelic. Das Judentum este totodata indiciul elocvent al schimbarii pozitiei religiei in ierarhia formelor spiritului: religia a incetat sa mai fie privita ‘istoric’, drept forma ce se marginalizeaza o data cu evolutia societatii moderne, si este privita a spiritualitatii. […] Monografia Iudaismul constituie o referinta din cele mai autorizate, sub aspectul competentei si al anvergurii morale, in dezbaterea relatiei mereu cruciale pentru cultura lumii civilizate, dintre crestinism si iudaism.”



Din articole


“In mod inexplicabil, ecourile asasinatului de la Taize au fost extrem de palide in mediile romanesti, poate pentru ca ne-am saturat noi insine de excesul de violenta, de potentialul criminal care ne insoteste la fiecare pas, de ipocrizia continua si de minciuna enorma care au camuflat atita vreme, pina au devenit componenta majora a imaginii noastre despre noi insine, un fond de cruzime si de sanbaticie fara egal. Sau, doamne fereste, am trecut cu mai multa discretie peste acest eveniment oribil pentru ca enorma faima a fratelui Roger ne-a impiedicat sa luam explicit apararea Luminitei Solcanu. Oricum, asasinatul de la Taize, in ceea ce ma priveste, a adus multe clarificari. Desi nu am avut niciodata probleme ca sint roman, n-am fost nici revoltat si nici nu mi-a fost rusine, de acum incolo am o problema foarte grava: mi-e frica, mi-e o frica teribila ca sint roman.” (Pavel Susara)





Observator cultural
Nr. 27 (284), 1-7 septembrie 2005





America sau Franta. Urita alegere – Alexandru Hancu



“In iulie, dupa a saptea si ultima victorie, Lance Armstrong si-a luat ramas bun de la Turul Frantei declarind, pe podium: ‘Pentru toti cinicii: regret ca nu puteti crede in miracole. E o mare competitie, in care cistigi tragind din greu.’ Dupa o luna cade ‘bomba’ din L’Equipe’ – nu una, ci sase probe de urina pozitive la EPO. Concluzia: pina cum erau banuieli, de-acum e certitudine. A mintit! Directorul Turului Frantei, Jean-Marie Leblanc, e de acord: ‘Am fost inselati. Lance trebuie sa explice.’ De ce? Nu e clar? Nu. Clar nu este.



“Apararea lui Lance e simpla: ‘Nu m-am dopat niciodata. In probele de urina pe care le-am dat n-a fost EPO. Exclus. Au analizat doar probele B, cele de rezerva. Probele A nu mai exista. Cum pot sa ma apar, in aceste conditii? Testele n-au respectat nici un protocol, absolut nici unul. Au fost facute doar de francezi, n-a asistat nimeni altcineva. Nu stim cum au fost pastrate, cum au fost prelucrate. E cuvintul lor impotriva cuvintului meu. E o inscenare. Secretul victoriilor mele: cea mai buna echipa, cel mai bun manager, cea mai asidua pregatire, cele mai bune tactici.’ Juridic, Armstrong e beton: fara probele A, nimeni nu ii poate lua vreun titlu. Dar nu asta e in joc. Ci reputatia unui sportiv cu performante extraordinare. Cultivat de Bill Clinton, John Kerry, George Bush. Una din cele mai mari vedete ale sportului american si mondial. Un om care simbolizeaza victoria asupra cancerului. Fundatia pe care o conduce a strins pina acum 55 de milioane de dolari, vinzind bratari cu deviza ‘Live Strong’, la un dolar bucata.”



“Acum doi ani, francezii au fost intrebati ce sportivi detesta. Podiumul sondajului: Michael Schumacher, Michael Jordan, Lance Armstrong. […] Deocamdata nu stim cine minte. Stim doar ca avem de ales: intre a condamna un sportiv exceptional sau un ziar exceptional. Prin ei, America sau Franta. Urita alegere.”



Festivalul de jazz Garana 2005. “Miracolul de la Wolfsberg” – Mircea Tiberian



“Exista unii factori subiectivi si obiectivi – ca sa spun asa – care explica in parte succesul acestui festival. Cei subiectivi tin de atasamentul fata de muzica, perseverenta, priceperea si norocul organizatorilor. Ca factori obiectivi as semnala in primul rind gradul foarte ridicat de toleranta stilistica a jazzului contemporan. Dupa o perioada de oarecare autonomie si relativa unitate de stil (sa spunem intre 1920 si 1960), in care s-a identificat cumva cu modernitatea new-yorkeza, jazzul a intrat in turbionul deceniului sapte cu portile deschise spre America Latina, spre muzica culta contemporana, spre asa-numitele muzici alternative, spre rock, spre muzica indiana sau folclorul din diverse colturi ale lumii. Toate aceste deschideri au generat curente ce coexista in jazzul contemporan alaturi de cel traditional de factura afro-americana. S-a ajuns astfel la situatia in care putem numi jazz orice forma de muzica ce include o doza mai mare de improvizatie colectiva. Cu o astfel de oferta poti atrage sectoare de public dintre cele mai diverse. Asa se face ca si la Garana puteai vedea, alaturi de marii impatimiti ai jazzului, excursionisti familisti cu corturi si caiace, rockeri vamaioti, dormind sub cerul liver, oameni de afaceri din Timisoara sau Bucuresti cu masini 4x4, dar cu nostagii de Costinesti sau Sibiu ’88. Iar ceea ce era mai imbucurator – mult middle class si moddle-aged people, categorii de public mai putin prezente in viata noastra artistica de dupa revolutie.”



Supliment: Centrele civice ale comunismului romanesc



Vitrinele national-comunismului – Augustin Ioan



“Concluzii partiale ale oricarei discutii despre centrele civice ale Romaniei comuniste se pot formula, pornind de la absenta unei documentatii complete a acestora. Cu exceptia referintelor mai degraba circumspecte si obligatoriu laudative din cele citeva carti encomiastice din anii optzeci, nu exista studii istorice si, cu atit mai putin, critice ale acestor ample interventii urbane. Cu toate ca sint, in chip evident, vitrina nationalismului arhitectural ceausist, nici macar studiile de dupa 1989 nu le-au vizitat. Faptul ca multi dintre autorii acestor proiecte sint inca in viata, ba chiar in activitate, ar putea sugera ca este inca timp pentru investigarea tuturor ramificatiilor lor, pornind de la comanda politica, trecind prin faza de conceptie, avizare si edificare, pina la stadiul lor actual.”





Adevarul literar si artistic

Nr. 783, 30 august 2005





Cele doua dinastii ale Romaniei – Cristian Badilita



“Carol I nu doar a inaugurat o epoca, nu doar a intemeiat o dinastie, el a asigurat legitimitatea dinastiei sale prin rezultatele unei domnii marete: modernizarea tarii; prima constitutie; independenta de stat; europenizarea etc. […] De la Carol I pina la Mihai I se contureaza o dinastie unitara si benefica Romaniei, alcatuita din regi slefuiti, ambitiosi, pragmatici si credinciosi, cu respect pentru tara pe care o conduc, interesati, fireste, si de bunastarea personala, dar nu in dauna celei nationale. Prin insasi originea si anvergura lor, acesti regi fixeaza Romania in cadrele civilizatiei si mentalitatii europene.”



“Dinastia republicana n-a servit Romaniei in nici o imprejurare. Dinastia republicana, de provenienta sovietica, poarta cu sine germenele asianismului, al etatismului violent, antipatriotic, rupind Romania de civilizatia europeana. […] Dinastia republicana s-a complacut in mitoocanie, improvizatie si parvenitism, maimutarind pina la desfigurare eticheta palatului.”



Jurnal bavarez – Mihail Neamtu



“Primesc de acasa vesti despre impotrivirea majoritatii ierarhilor fata de ideea deschiderii dosarelor preotilor. Ne rusinam de adevar. Curajul profetilor ne stinghereste. Cu exceptia mitropolitului Nicolae al Banatului nu cunosc un ierarh care sa fi admis colaborationismul si sa fi regretat neimplicarea in timpul evenimentelor din decembrie 1989.”



“Cred si eu, impreuna cu Adam Michnik, ca adevarul dosarelor este unul tipic securist. Depling si eu faptul ca slujitorii Bisericii au trebuit sa astepte punerea in vigoare a unei legi de stat pentru a incepe sa faca ‘roade vrednice de pocainta’. Ar fi fost igienic ca asemenea discutii sa prinda contur imediat dupa Revolutie, dupa faimosul ‘apel catre lichele’.”



“Istoria Germaniei moderne detine o rubrica speciala intitulata: ‘Kirchenkampf’ (‘lupta Bisericii’). Deocamdata, ea lipseste din orice Dictionar enciclopedic al Romaniei. Radacinile derutei noastre anistorice sint probabil mai vechi si tin de problema raportului Ortodoxiei valahe cu modernitatea (impactul ocupatiei islamice nu trebuie subestimat). Constat cu tristete in suflet ca orori pe care teologi protestanti preccum Karl Barth si Dietrich Bonnhoffer le-au vazut de foarte aproape, la noi, lideri de opinie precum Nae Ionescu sau Nichifor Crainic n-au stiut sa le sanctioneze. Drept dovada, derapajul politic de dreapta al Ortodoxiei romanesti din perioada interbelica. (O monografie pe acest subiect n-a vazut inca lumina tiparului.)





Ziarul de duminica
Nr. 35 (266), 2 septembrie 2005





Cronica: Bucurestii lui Radu – Dan C. Mihailescu



Radu Anton Roman, Suflet candriu de papugiu. Scrisa dintai, NOI Media Print, 2005



“Radu Anton Roman, amantul absolut al papilelor gustative, atletul epicureismului nostru, omul care, de la PRO TV, ne seduce saptaminal bucatariile cu hipnotismul sau de gastro-capcaun fermecator, este nu doar un savant pescar al Deltei, ale carui carti de bucate (traduse si-n Franta) sint lansate la Muzeul Taranului Roman de insusi Andrei Plesu, ci si un fin connaisseur de Bucuresti vechi.



Unul situat cumsecade, adica la mijloc de aristocratie si mahala, intre high-life si plebea, lumpenul cutaridelor, intre, sa zicem, Bucurestii lui Narcis Dorin Ion si cei preferati lui Adrian Majuru.



Nealterat de reductionism, lipsit de agenda cu secrete demitizante si demolatoare, Radu Anton Roman e pur si simplu ravisat de pitorescul meseriilor pierdute, de firescul ametitor ale amestecurilor de contrarii umano-etno-comportamentale, de umanitatea induiosator de grotesca, pestrita, hedonista, burlesca, poltrona si cotcara a Bucurestilor interbelici.”



Ancheta: Ce se ascunde sub cultura?



Mircea Flonta: “Subcultura este ceea ce se pretinde a fi cultura si nu este. Snobismul intelectual este o astfel de forma. Cel care incearca sa se integreze intr-o forma de cultura, dar nu reuseste sa se achite de aceasta misie. Aici un foarte bun exemplu este Aurel Ardelean, rectorul Universitatii ‘Vasile Goldis’ din Arad, care are 250 de lucrari publicate, din care mai mult de o suta sint carti. Este evident ca nici o somitate intelectuala nu a reusit sa scrie atitea carti intr-o viata, probabil ca el le-a platit, dorind sa epateze.”



Dan Puric: “Se intelege prin subcultura mentalitatea contaminata si dirijata a televiziunilor din Romania, grupa sanguina a realizatorilor de divertisment, pedigree-ul lor cultural, de care nu se pot dezminti, si copilul lor, rezultat din Cintarea Romaniei, care a fost altoit cu procesul de californizare si a iesit un mic monstrulet pe care il justifica directorii programelor de varietati prin nevoia de rating. Le dorim distractie placuta si sa-si creasca copiii cu aceeasi hrana cu care au furajat ei poporul roman.”



Doina Popescu: “Cele mai vizibile [exemple de subcultura] provin din lipsa de respect: Fata de propria persoana – sa fii murdar, sa vorbesti urit sau agramat – stau sa ma gindesc daca obezitatea (nu din motive medicale) nu ar putea fi incadrata in lipsa de exemple. Lipsa de respect fata de ceilalti – sa nu respecti normele cunoscute de comportament. […] Lipsa de respect fata de natura – producem cu orice pret, fara sa ne gindim ca poluarea se va intoarce intr-o zi contra noastra. Lipsa de respect fata de cultura – sa promovezi orice prin mass-media, cu singura conditie: sa faci audienta. Este tot un gen de poluare care se va intoarce impotriva noastra! Lipsa de respect fata de legi – nu cred ca un popor este civilizat doar prin origine. Civilizatia se cladeste si prin respectarea unui sistem de valori unanim.”





Suplimentul de cultura
Nr. 27 august – 2 septembrie 2005





“Voi, romanii, nu ati oferit nimic culturii europene” – interviu cu Peter Greenaway



“Ati vazut vreodata vreun film romanesc?



Da, dar nu imi amintesc vreunul care sa fi fost prea important. Mi s-au parut pastise, proiecte care aveau aerul unor reproduceri, care refaceau trasee batute de alte traditii europene. Voi, romanii, aveti o cultura tare mimetica. Romania este invizibila in lume. In termenii culturii internationale nu ati produs mare literatura. Poate Enescu… Dar el a ramas o figura minora, locala… A activat in Parisul anilor ’30, in special. Nu ati oferit nimic culturii europene. Ma intereseaza Romania tocmai pentru ca sinteti invizibili. Poate Zimbabwe are mai multa identitate decit Romania. Este o putere iesita din era coloniala afectata de tot felul de spaime legate de aceasta problema. Romania nu are nici aceste elemente.



Pina la urma, ce ati gasit interesant in Romania?



In primul rind, m-a interesat faptul ca ati facut parte din Imperiul Roman, dar si faptul ca ati facut parte din Imperiul Otoman. Cei mai multi romani prefera sa se uite in alta parte cind incerc sa vorbesc cu ei despre Imperiul Otoman… Acelasi lucru se intimpla atunci cind intreb oamenii din Grecia despre perioada lor otomana. Nu ati avut nici exilati celebri, nu-i asa? Exilati in sensul in care vorbim despre Soljenitin sau Dante… Dante Aligheri si-a scris Divina Comedie in exil… Nabokov… Salman Rushdie…



Dar Brancusi e o figura majora a artei secolului XX...



Da! E un exemplu. Nu ar fi fost niciodata descoperit daca ar fi ramas aici. In mod normal, as fi de acord cu dumneavoastra, imi palce Brancusi intr-un mod special. Dar trebuie sa recunosc ca, in acelasi timp, cu el erau la Paris si alti artisti care faceau cam acelasi lucru. Hans Arp, de exemplu.



Ati ales Romania fara sa folositi nici una dintre aceste referinte.



Nu, Romania a fost pentru mine un fel de Xanadu contemporan. O pata alba pe harta, un tinut misterios. In 15 ani, Europa va fi uitata. Punctul central al lumii se va intoarce in Est. China, de exemplu, ar putea sa fie noua putere a lumii. California este deja mult mai importanta decit New York-ul. Mai aveti 15 ani ca sa lasati o urma. Este momentul in care se restabileste Europa de Est. Prima putere ar putea sa fie Tarile Baltice. Tarile de acolo dobindesc tot mai multa putere economica. Cred ca sinteti o entitate complet diferita de Comunitatea Europeana si este o prostie sa va raportati la ea. Nu veti iesi de sub umbra puterii sovietice atit timp cit nu materializati o identitate puternica. Manifestati un puternic complex de inferioritate culturala.”



Dosar: Cartile copilariei – Partea a II-a



Cecilia Stefanescu: “Cartile copilariei mele sint cartile tuturor. Fara indoiala, am avut si eu preferinte: in mod ciudat, ma simteam mult mai atrasa de Baronul Munchausen decit de vreun Fat-Frumos si plicticos care alerga dupa cosinzene, eram mai apropiata de sucenia lui Til Buhoglinda, de ciudatul Aladin – care mai semana in plus si cu un Sindbad frumos desenat, cu gura cascata intr-un ‘O’ de mirare – sau de lenesul lui Creanga deecit de desteptaciunea lui Prislea si, probabil cel mai mult dintre toate, mai mult decit pe Alba ca Zapada sau Scufita Rosie, am iubit-o pina la pierzanie pe fetita cu chibrituri a lui Andersen, care moare in frig, singura si neinteleasa, inconjurata de un covor de betigase arse… si acum mai lcrimez cind ma gindesc la ea, care pe atunci eram, de fapt, eu.”



Robert Serban: “Tarimul uitat5 de timp, Legendele Olimpului, povestile superbe ale lui Nazim Kimet, Cei trei muschetari, Cuore, Crima si pedeapsa, o carticica al carei inceput era ‘Au ma doare doctor bun / Sta-n gradina sub un prun’, Gavroche, romanele lui Jules Verne, Ciresarii… Au fost atit de multe si atit de amestecate, sint atit de departe, incit numind citeva ditre ele le-am nedreptatit pe celelalte, a caror lectura m-a tinut si ea cu sufletul la gura.”



Alexandru Matei: “Eram sensibil la utopii, nu degeaba tot pe atunci ma visam presedintele Partidului Copiilor cu sediul pe o plansa doldora de ‘planuri de sistematizare’ (bine-bine, era vorba si despre ego-idealul meu aici, cum bine vor fi remarcat lacanienii). Verne mi-a folosit la injuraturi. ‘Mii de draci’ e singura care-mi vine in minte. Cind s-a tocit, am pus mina pe Spartacus si am inlocuit dracii cu zei, sau, dupa caz, cu insusi Zeus.”










realizat de Alin Cristea    9/11/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian