Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sublinieri - SCULPTORUL




Dificil!
Arta e un teritoriu parsiv: n-ai idee ce va-sa-zica, incremenesti cuprins de spaimele necunoscutului, ai idee, pasesti prudent, cu piosenie chiar, calcatura profana s-ar putea sa tulbure consideratiile emotionale si fara ele sau, confuze fiind, s-ar putea sa treci "pe langa" .
Nimic mai trist.
Da, dar suna prea simplist.
Sigur ca suna prea simplist, relatia individ-cultura si, prin extensie, individ-arta implica un milion de intrebari ramase fara raspuns, complexe sau nu raspunsurile eventuale penduleaza permanent intre confuzie si intelegere, claritatea interpretarii ramanand doar o iluzie, asa cum dialogand cu arta ne apropiem sau nu de aceasta iluzie.
Camus zicea ca "arta este mijlocul de a bucura cel mai mare numar de oameni" ( traducere aproximativa a textului frantuzesc) si in afara faptului ca ma auto surprind citandu-l , dat fiind aerul proletcultist al afirmatiei lui, apreciez intentia, altruismul interpretarii si atunci imi permit sa rectific: arta ar TREBUI sa bucure cela mai mare numar de oameni.
Nu intram, insa, in iluzie cu usurinta si atunci ramanem la porti : le deschidem, ne-a "pus Dumnezeu mana in cap" si bucuriile artei intarzie albirea timpurie, ramanem in afara lor..........e, se poate trai si asa!


Speculatiile aproximative de care ma folosesc acum sunt, de fapt, un supterfugiu, ele imi permit ocolirea subiectului pe care mi l-am propus, mai corect spus intarzie confruntarea directa cu el, pentru ca trebuie sa marturisesc, mi-am asumat o responsabilitate care ma depaseste. Din start.
Zicea o cunostinta de a mea acum vreo 20 de ani, intr-o vizita : "o sa va prezint un prieten mai putin obisnuit, zice ca e sculptor, probabil este!"
"Probabil este!" si NICAPETRE intra pe usa si noi, barbatul meu si cu mine, ramanem cu gura cascata . Surprizele majore se instaleaza pe creier ca la ele acasa, nu mai pleaca: Nicapetre in Toronto, Nicapetre in Canada, Nicapetre "afara" ?!
Si romanii? Ce dracu fac romanii lasand sa le scape printre degete? Ce destin caraghios dicteaza ritmurile acestui neam- din care, sigur, ne tragem-care imbratiseaza pierderile senin, fara efort emotiv, calm, indiferent chiar?
Destinul culturii este decis de conjunctura istorica, presupun ca stim asta si atunci conditia omului de cultura si, din nou extrapolez, conditia omului de arta este dictata de "capul patrat" al istoriei.
Da, dar aristul, ca si ganditorul, ca si cel care se zbate sa "lase o dara"in tarana istorica, N-ARE TIMP. Esenta concreta, imediata a timpului uman franeaza desfasurarile majore si batalia artistului cu ea intrece capacitaea de intelegere imediata.
Procesul intelegerii, zice Cioran, "este expresia unei profunde nedumeriri careia nu-i poate gasi o rezolvare"
Perfect!
Si in fond "intelegerea" e mai putin importanta decat "nedumerirea', caracteristica artei fiind aceasta continua intrebare: de ce ?
"De ce"-ul la Nicapetre e dimensionat de relatia Univers-Individ, raportul sculptor-creatie contempland permanentul dialog intre imediat si absolut , intre ordinar


si exceptie, intre umilinta si aroganta, framantata existanta a omului constituind numai punctul de plecare al incursiunii coplesitoare catre ceea ce numim conventional "Absolut" dar care este , de fapt apropierea de esenta, pe care tot conventional o numim "Dumnezeire"
Figurativ s-au nu- evit cuvantul abstract cu intentie pentru ca abstractizarea artei e o aberatie, filonul emotional care o genereaza trece dincolo de limitele abstractului (asa cum mi-l traduc eu) cumva rigid, limitat de "neintelegere" sau de chinul intrebarilor inutile- revin insa, figurativ, zic sau nu Nicapetre include chestionarul inerent : unde vrea sa ne duca, ce taram necunoscut deschide pentru noi, care-i sunt intentiile si, mai ales, cata putere ascund sau dezvaluie toate aceste pietre sau lemne reinterpretate, desghiocate, descojite de inutilul pe care numai artistul il intuieste?
Greu!
Eminescu sta la Campul Romanesc cu aceeasi magestica detasare ca si la Copou, singura deosebire fiind extrordinarul flux emotional pe care numai Nicapetre l-a implicat in textura marmorei, Tripticul tresare din iarburile Brailei chestionand valorile umanului si noi incercam "topirea" spirituala a pietrei care curge, Umbrele rascolesc trecutul pe care il intuim evocat ca speranta, Altarele Pagane cern aroganta omului si-l fac sa-si intoarca fata, fara putinta de scapare, catre Dumnezeire, Invocatiile devin altare ele insele, fie inchinate puterilor supreme, fie omului, dintr-o data nu chiar asa marunt, fie artei pur si simplu.
Sigur, Nicapetre o fi pur, dar nu si simplu.
Si oricum el e SCULPTORUL!







Maria Cecilia Nicu,    8/22/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian