O lume de vorbă - Rugă pentru dimineți
Minus cincizeci și opt de grade Celsius, plus zece mii de kilometri altitudine, spre o mie de kilometri pe oră. Cam așa zbori, ca o pasăre pierdută, vreme de șapte-opt ceasuri. Doar că nu dai din aripi, ești doar în cușca imitatoare de zburătoare.
Pleci azi, ajungi mâine, smulgi o pană din goana timpului. Da’ ți-o ia înapoi, hapsânul, pe drumul de întoarcere.
Ehei, dragii moșului (sau ai babei/trans/gen/neutru etc.), dacă nu te fură somnul ăstimp, ai când și la ce gândi.
Din ecranul monitorului curg informațiile zborului: timp rămas până la destinație, ora locală, ceasul de pe celălalt continent, harta a ceea ce se află mult dedesubtul burții de Airbus A321LR.
O parte din ocean se luminează, pe cealaltă felie se întinde umbră groasă ca untura. Pământul îți (a)pare jos ca fața de masă pe care mama îți va întinde bucatele pregătite de tata. Mai e puțin până la secundele revederii - vor fi, ca de fiecare dată, dense, faguri de miere amăruie.
De pe acum bucuria te taie-n anticipări. Brațele fericite din prima zi fac deja lanț de carne dureroasă cu cele ale despărțirii.
Îți amintești vorbele Manuelei, doamna care te-a dus cu mașina acasă, scutindu-te de naveta serii. Prea departe am plecat, nici nu știm exact de ce. Ia te uită-n jos, câtă apă ai lăsat să inunde spațiul dintre tine și sufletul tău … Apoi îți vin în urechile minții vorbele Narcisei - măcar din când în când să mergi să bei apă de unde te-ai născut.
Și urarea Tatianei: adu-ne bucuria din sufletul tău!
Și asta faci. Mergi să duci/aduci bucurie, să te adapi, să fii blândă mioară cât încă mai ai stâna ta. Înapoi la:
♥️mâinile dragi
♥️ochii plânși care te-așteaptă mereu în prag ♥️scrutează-n asfințit zările ♥️numără cu dragoste și răbdare diminețile care mai rămân.
Hai, tânguie-te, de parcă nu tu ai pus piciorul drept înaintea celui stâng, și tot așa, în mii de pași (nenumărați de iWatch). Pe cât de departe ai plecat, direct proporțional ai de plătit. În monedă grea, din plumb. Cu rate de dor pe care nu le vei achita nici la pensie. De bună voie și nesilit de nimeni. Lasă lacrimile de crocodil și trăiește-ți transhumanța second hand, întoarsă pe dos, cusută-n carne cu fir gros.
Timpul te strânge de gât. Încerci să nu te sufoci, tragi aer din seninul albastru, îți umpli cavitatea disperării cu dragoste. Cu mama. Cu tata. Cu ce ești de când te știi. Retrăiești. Cauți. Amușinezi întâiul tău rai pe pământ. Tragi cu sete din apa locului natal, te-mbeți cu parfumul teiului, dacă nimerești în mai. Faci buchete din pătrunjelul pământului, lănțișoare din covrigii calzi și mic dejun din gogoși. Nu o madlenă, ci matrioști de amintiri țâșnesc una din alta la colțul blocului, în piață, parcul din cartier, camera ta de copil. Corcodușii-ți înfloresc cercei la urechi, anticipează cireșele, îți ning primăvara. Și tu mergi cu pași moi prin orice anotimp, retrăiești joaca de demult.
E bine, ești ocupat să trăiești chiar așa, presat de trecerea zilelor. În ciuda ticăitului din colecția mamei de ceasuri. N-ai vreme acum de lacrimi, vin ele curând, nu te teme. Vor ploua cât să-ți umple oceanul, să-ți îmbătrânească ochii și să-ți spele sufletul.
Sosiri și plecări în gară, aeroport sau altfel de stații. Garnituri întregi de bagaje și niciun călător în afară de tine. Zboruri spre cer și-napoi, cercuri concentrice care-i ating fierbinte pe cei mai dragi dintre cei dragi. Și-ți întorc bulgărele de jar înapoi în suflet, într-o călătorie bumerang.
Da, bucură-te că încă mai ai stână. Întoarce vesel mămăliga cu lingura din lemn, sărută mâinile mamei și fruntea tatei, fă-le bucuria revederii cât de des te lasă viața, socotelile sau norocul.
Ei sunt cei care numără cu dragoste și răbdare câte dimineți mai rămân.
|
Amorena Minculescu 3/11/2023 |
Contact: |
|
|
