Scrisoare de dor către tara mea
Oricât de greu mi-a fost Țara Mea, din depărtare să-ți scriu Cu sufletul rupt în bucăți și mintea plecata-n adânc pustiu Am scos din inima mea, arsă de dor, să-ți dau de știre, O geana de lumina în care, era ascunsă o tainică amintire. Am pus o pană de foc în peniță și-un gând ce l-am găsit mai târziu Și-am muiat-o în sângele-mi, aproape închegat, pământiu , Să-ți pot scrie o scrisoare de dragoste, înfășurată cu dor, Implorând pasarea de argint măiastră, sa mă ia cu ea în zbor, Pe plaiurile unde, mă iubesc oamenii și mă încânta locurile, Acolo unde, în straie de sărbătoare, ies la hore primăvara, fetele Acolo unde păsărilor, de toate neamurile, tot cerul este al lor, Până dincolo de nemărginitul univers, unde iubirile nu mor. Unde-s doar câmpuri nesfârșite de flori, jucându-se-n raze auri Acolo unde nu se vorbește de moarte, doar de jocuri de copii. Acolo vreau să-mi odihnesc sufletul, la umbra cereștilor lumini Ele îmi vor liniști dorurile, ce le-am purtat departe, printre străini.
Acolo, Țara Mea!...cu roua de pe florile tale, mă voi adăpa Si-mi voi odihni trupul, la lumina stelelor, în grădina mea. Purtătoare a seminției vieții, vom duce visele prin Galaxy Și vom aduce la legi vechi, legi noi, pentru multe seminții.
Vise…vise…dorințe ce vor fi tot mai greu și mai rar împlinite Sub tăceri ascunse, țesute din speranțe, în taina gândite Alunecând pe o panta abrupta, ce-i plina de bolovani și de spini Dar tuȚara Mea, tu poți alunga raul, să mai trăiesc ani de fericire plini.
Hai!... Vino speranță!.. încălzește-mi sufletul cu răsuflarea ta, Pe aici este frig, dar se topește zăpada multă, rece și grea. Întindeți brațele!,,, Ia-mă la tine!...Vremurile mele-s atât de târzii… Printre nori se strecoară de ieri, strălucitoare, raze de soare arginti Oare vine primăvara?...de sub zăpadă au ieșit gingașii ghiocei Primește-i de la mine Țara Mea…primește-mă și pe mine cu ei Sunt florile zăpezii și dragostei, ce-ti dăruiam mereu…Mai ști?... Din care, în dimineți cu soare, coroniță cu razele lui îți va împleti. Acolo în munții mei, voi găsi liniște binefăcătoare și apa de izvor În care îmi voi scalda visele și îmi voi hrăni clipele uscate de dor.
Nu vrei?.. sau nu mai poți?... Acesta sunt eu, minunată Țara Mea!... Din tot ce-am fost, am rămas, un crampei de viață scurtă și grea Hrănit doar cu dorul și cântecul tău, slăvit de cuvântul lui Dumnezeu Înfășurat cu focul iubirii, adus oamenilor, de mitul creației, Prometeu.
Acum… cred ca totul a fost doar un vis, Un vis, cu o prințesă care în noapte mi-a zis Ca niciodată nu mă va părăsi și uita Și mă va duce, pe aripile ei cerești, în Țara Mea… Să-mi alint la lumina zilei, dorurile în taină ascunse Să-mi simt gândurile toate, de fericire pătrunse.
Dar ele stau triste, luptându-se încă, în imaginația mea Sau poate, mi-a bătut noaptea, la geam o stea Iar eu am crezut ca roata timpului s-a întors înapoi. Sau luceafărul ce-si odihnea razele-n geam uneori Obosite de iarna, ce nu mai pleacă, dandu-ne grei fiori
Privesc pierdut spre răsărit, acolo unde-i Țara Mea Unde în nopțile copilăriei m-am îndrăgostit de o stea. Aici viscolul, invita la dans fulgii de nea, frumoși dar străini Mintea mea m-a dus departe, în anii de fericire plini Dar eu sunt tot aici singur, trist și n-am sa mai pot învia Prințese răpite de zmei Plecate la cules de ghiocei. Prin grădinile dinTara Mea. Plâng dorurile din inima mea. Am ucis visele, dragostea și pe ei Minunatii mei ghiocei!…
SLĂVITE FIȚI CUVINTE!...
As fi vrut mereu sa renunț la nostalgia scrisului La obiceiurile desprinse din lumea necuprinsului Dar nimeni nu mi-a putut întoarce roata destinului Să-mi astupe izvorul minții, nesecat al cuvântului.
În fiecare dimineața credeam ca elanul mi s-a oprit Dar orice sfârșit își arată calea unui nou început, Căci umbra mea este luminata de CEL ce ne-a dorit Să-mi ia de pe sufletul osândit, tot ce m-a durut.
Mulțumesc Doamne pentru viața ce mi-ai dat Pentru lungul drum greu în care mai însoțit Am cerut fericire și la cumpăna vieții am aflat De la cuvinte, care în împărăția lor m-au primit.
Le-am cerut răbdare, pentru a avea puterea să rezist, Unui șir lung de neîmpliniri, pe care nu mi le-am dorit Ele mi-au dat curajul, sa lupt cu mine și să insist Să-mi alung temerile din gândul meu prea istovit.
Le-am cerut dragoste și ele deseori m-au copleșit Arătându-mi ce înseamnă un om bun sa fie iubit. Mulțumesc vouă și lui Dumnezeu pentru ce mi-ați dăruit Înțelegând prin voi, ca viața mea încă nu s-a sfârșit.
Mi-ați dat totul, iar visele mele, în focul vostru s-au topit Alungându-mi tristețea care puse stăpânire pe mine Mă simțeam de valurile tulburi ale vieții și soarta strivit. Azi mă închin în fața voastră și va mulțumesc pentru bine.
Slăvite, fiți cuvinte, căci drumul în viața prin voi mi-am rostuit Iar puterea voastră, îmi va arata calea, spre un nou început Căci IATĂ!...vechiul an se apropie cu noi speranțe de sfârșit Iar trăsura timpului, ne va duce spre altul, ce în zori l-am văzut
Slăviți fiți și voi, cei ce așezați, în rânduri și coloane cuvinte Pentru a arăta lumii, valori umane, spre a nu pieri nicicând Și voi ce prin viu grai, rostiți , cuvinte de bune învățăminte Cu înțelepciune, harul cunoașterii, în multe generații sădind.
ȚARA ÎN CARE…
Țara în care… de ani buni, noi cu respect trăim Cu aceeași aleasă demnitate din suflet o iubim Căci EA…ne-a dat pâine buna, lumina și casa. De durerile sufletești și medicale mereu îi pasă.
Ne-a oferit oportunitatea, de a ne face propriul plan Și capital bun ne-a dat, pentru binele nostru an de an Cu care i-am mulțumit omenește, pe ai noștri nepoți Și câte o bucurie le-am mai făcut. mai rar, la toți.
Aceasta e țara, CANADA... cu legi riguros respectate Ce-i face oricărui cetățean, de-i bun sau rău, dreptate. Pe noi, cei veniți din lumea veche, ne-au primit cu răbdare Căci și ei au rădăcinile, mai vechi sau mai noi, fiecare.
Sângele este la fel, normal, în toata ființa omeneasca Vrem nu vrem, doar pe acest pământ poate sa trăiască Dar dacă păsările cerului pot zbura, în orice parte de lume Și fiii pământului, au dreptul sa lase oriunde, pe EL... urme.
Important este ca acolo unde, cu credință, vei lăsa urma ta Din îngemănarea ființei tale, cu cei ce ti-au deschis poarta Sa emane dragoste și respect, căci doar așa prin viața răzbesc Să-și ducă viața în pace și liniște, sub harul Dumnezeiesc.
DOR DE PRIMĂVARA
Acum când totul este înghețat pe afară Când mantia albă acoperă pământul, Eu mă gândesc la sfânta primăvară Să o aducă în valuri din sud vântul. Să curgă în ropot apele turbate, Să iasă grâul verde, de sub glia sură Copii țării, ca în vremi de toți uitate, Desculți să joace hora-n bătătură. Gingașe flori să explodeze în soare, Albinele să-și strângă în zbor nectarul, Să umble fetele în strai de sărbătoare Pe drumul cald să scârțâie încet carul. Fluturi de argint cu aripi de mătase, Să zboare neîncetat peste câmpie, Cu plugul prin ogoarele mănoase, Sărac românul, să nu vrea să mai fie! La gârlă în sat, cu poalele sumese Să-și spele pânze albe gospodina, Să vadă lumea toată, ce își țese Uscânde valuri împânzind grădina. În vârf de deal, să crească hora mare Sub stejarul care, abia a înmugurit. Din sat să vezi cum urcă-n deal ciopoare, De fete și flăcăi, la joc și la iubit. Acolo-n cerc, frământe iar pământul, Cu jocul lor tineresc, primăvăratic, Feciorii căutând, la fetele iubite sărutul, Cu buze mai arzânde, ca bobul de jăratic. Să văd venind din alte țări cocorii Să fie cerul negru de păsări călătoare, Să văd luptându-se cu săbii de foc norii Să văd grădinile pline de flori mirositoare.
Unde ești frumoasă primăvară? Te aștept să vi ca pe-o mireasă la altar În toată dimineața mă uit pe cer afară Dar nu te văd și ochii mei, se tulbură-n zadar. O!...gând sau vis, as vrea sa devi realitate, Căci coardele simțirii de frig ele mă dor Să te inspir natură de foc, pe săturate Și apoi sătul de tine, natură pot să mor!...
Toronto. ON/
|
Achim Bucutea 2/25/2023 |
Contact: |
|
|