Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Rime rare (în poezia lui Dumitru Ichim)

Despre versificație s-a scris impresionant de mult (1). Strălucirea limbajului liric e în acord deplin cu elementele de prozodie, versificația fiind altceva decât artele poetice (concepții estetice sau mijloace tehnice).
Subiectivismul, în creația artistică, este inerent. Altfel nu s-ar putea vorbi despre individualitate creatoare. Întrebuințarea rimei rare nu e un scop în sine, e o constantă, măiestrie, dacă avem în vedere versul alb, versul liber, unde normele prozodice se aplică sau nu se practică după voința autorului. Seducția plăcerii rimei de la Eminescu la, să zicem, Ș. Foarță, n-are cum ocoli poeții. Trecând prin întreaga experiență a liricii noastre, de la clasicism la neomodernism, poezia și-a găsit expresia constantă a originalității. În acest proces, poetul Dumitru Ichim ocupă un loc de invidiat, desi nu se bucură de o mai de seamă atenție, fiind „ultimul mare poet román în viață care se înscrie în cea mai riguroasă și mai solemnaă tradiție a poeziei moderne universale”(2).
În loc de titluri, poemele poartă numere, în continuarea sonetelor lui Vasile Voiculescu ajunse la cifra 245, într-o serie unică în literatura universală, serie ce cuprinde ultimile sonete închipuite ale lui Shakespeare într-o traducere imaginară. De fapt psalmii lui Dumitru Ichim au luat forma unei poezii cu formă fixă, sonetul, stuctură alcătuită din 14 versuri, două catrene și două terține. În literatura noastră și în lirica italiană, versul are 11 silabe și ritm iambic (endecasilab iambic), ținând seama de picioarele metrice, mai precis de accent. Poezia franceză a fixat măsura de 12 silabe (ritm alexandrin) , cea engleză la 10 silabe.
Sonetele poetului englez păstrează numărul versurilor, pe care însă le organizează în trei catrene cu rime alternative, diferite în fiecare catren, urmate de un distih, schemă metrică preluată, asemenea lui Vasile Voiculescu, de poetul român din Kitchener , care renunță, în mare parte, la măsura sonetului clasic (3). În această privință, explicația se găsește în afirmațiile: „...structura metrică a versului este interpretată mecanic, pe baza unor scheme”ideale”, prestabilite o dată pentru totdeauna și aplicate nediferențiat. Omițându-se mobilitatea ritmurilor și larga rețea de substituiri posibile, versurile sunt, de cele mai multe ori, violentate și constrânse să se încadreze în „metronomia” acestor scheme rigide”(4). În sonetele autorului volumului „Tu știi că te iubesc” se recurge și la rimă îmbrățișată. Când curgerea versului cere, poetul îmbină cele două tipuri de rimă în același sonet.
Definirea personalității artistice atrage atenția și prin probele de versificație.determinate de harul divin al instinctului creator, așa cum îmi amintește începutul primului cântec din Arta poetică de Boileau (5): „C’est en vain qu’au Parnasse un téméraire auteur /Pense de l’art des vers atteindre la hauteur:/S’il ne sent point du ciel l’influence secrète, /Si son astre en naissant ne l’a formé poète...”
Din realittea limbii vin cuvintele poetice în rimă. „Punând în relief cuvintele, rima face posibilă o nouă funcțiune a acestora, care e de-a închide gândul, de a-i da ritm și respirație”(6).
Rima este un concept care depășește simpla potrivire, consonanța terminațiilor versurilor (de la acuratețe la imprecizie), a cuvintelor prin însușirea funcționalității estetice. Rareori exactă, rima declanșează perceperea armoniei limbajului în emoția estetică: „De ce îmi ceri rubinul, sclipind din rime rare? / În orișice aripă e-o frunză migratoare”(CCLXIII, 28) (7).
Taxonomic, prin utilizarea termenilor, se pot deosebi mai multe situații în care valorile morfologice se combină în calitatea și cantitatea consonanțelor.
Orchestrația strofei se poate baza pe substantiv (comun și propriu):
„Iubim până la vorbă, în rest rămâne piatra,
Din marmora de-alături, lăsăm ce vezi – o stană!
Romanța de sub dafin, din insula Sumatra,
Rămâne-o strălucire pe coapsa de castană”( CCXCIII, 59).
Sentimentul sacralității, dublat de spiritul creator, se distinge deplin în rimă:
Nici lacrimii, nici mării n-ai cum să-i ceri arcana,
Că e-n aceeași sare, gust geamăn al tăriei,
Nu inima, genunchiul e cel ce-arată rana,
Ca înțeleptul șarpe, mormântu-i gol Mariei”( CCL, 15).
Aceeași stare se descoperă și în suprapunerea sonoră din versurile:
„Cu încă-o piatră scumpă sporește-n psalm coroana:
Mai ai cumva din vinul ce l-am sorbit în Cana? (CCLIL, p.17)
„Piatra scumpă”nu este doar vinul, simbolul nunții eterne a iubirii, ci și rima în distihul de model shakespearean, amintindu-se forma sonetului pe care o ia psalmul:
„Din codrii-aduc stihira, vis de luceafăr, pură,
Mireasma-n sfânt de cetini înalță căpriorii.
Sărută-mă-n sonetul ce duhul morții-l fură,
Dând inimii iar tronul și cerului cocorii ( CCLII, 17).
Stihira, cântarea iubirii, se aude în fiecare dimineață din viața poetului care „nu încetează să se mire de iubita sa nici dincolo de moarte”( 8). După conținut, stihira poetului e a tainei iubirii profane și a iubirii divine din construcția mântuirii umanițății. Cel puțin așa s-ar putea tălmăci criptograma lirică reprezentată de termenul căpriorii. Cum cele mai vechi stihiri provin din secolul al V-lea, de la Anatolie Imnograful, se poate presupune că este un vechi împrumut din greacă (adj. στιχηρόυ), păstrat apoi, mult mai târziu, prin slavona bisericească, devenită limba bisericii noastre și a cancelariei domnești. Cultura creației este construcție în limba universală a bucuriei lirice.
În relații logice și simbolice, substantivul propriu formează suportul verbului dragostei în actul creației simbolizat de făurarul limbii literare italiene :
„Cum te iubesc, vrăjmașo, cu sfânta-mi nebunie!
Cu-atât mai mult mi-ești dragă ca-n sâmbur de tristeți
Slobozi din cer prin suflet azur de Voroneț,
Dar faci din ochi lui Dante, Infernul să ți-l scrie”(CCLXXXIV, 50).
Realizarea rimei produce „substituire ritmică”, mă previne magistrul meu: „Fonetica sintactică a limbii române, care, cum se știe, are o atât de mare însemnătate în rostirea curată a versurilor”(9).
Combinația din rimă are strălucire dată și de renumele călugărului filozof din Regatul Siciliei, autorul celebrei Summa theologiae. Cuvântul „îndruga” capătă noblețe prin sugerarea vieții de rugăciune:
„ Dar Tu erai Iubirea, cum Te-ndruga d’ Aquino.
Îngăduind ca marea sub tălpi să Te sărute,
N-ai smuls din mine fiara, ci când strigași: Hai, vino!
Simții prin măruntaie cun dinții și-i ascute” ( CCLI, 16).
Pentru a sublinia unicitatea, reluăm versurile, amintind caracterul omogen sau eterogen al rimei:
„Iubim până la vorbă, în rest rămâne piatra,
Din marmora de-alături, lăsăm ce vezi – o stană!
Romanța de sub dafin, din insula Sumatra,
Rămâne-o strălucire pe coapsa de castană”(CCXCIII, 69).
Rima poartă semnificative urme livrești:
„Inimă pustie, luna-n frunze ce-i?
Felinar de moarte-n creangă de gutui?
Drumurilor toate vinul i-l băui,
Toarnă-mi din mesteacăm, frate-al meu Serghei, (...)

Nu cumva din școală să ne-aduci vreun Proust;
N-am plâns niciodată pentr-un timp pierdut,
Înc-o viață-aș vinde numai pe-un sărut,
N-a fost pom al lumii, roada să nu-i gust” (CCLXIV, 29).
Dacă în primele versuri citate, rima echivocă joacă pe mai multe cuvinte, în celelalte, combinația din rimă se produce pe „fond contrastant”(M. Dragomirescu prin rostirea cuvântului francez.
Nu puteu lipsi din sistemul rimei nici personajele biblice:
„- Sunt crescător de stele, din lut le știu aroma...
De n-aș fi Eu, Iubirea, tu cui i-ai mai fi Toma?” (CCLXXV, 51), printr-o „redresare ritmic㔠(10).
Poetul aduce în rime chiar toponime de rezonanță biblică, sugerând dorința de a învinge uitarea și timpul prin creație, de a salva de rugină comoara amintirilor:
„Repar ce strică vremea, gând rău și slab în mreajă,
Clepsidrei nesătule – rugini din sperla cheii!
Puteam numai cu perle să-ți scutur ceru-n plajă,
Da’așa, cu mâna goală pe malul Galileii! CCLL 16).
A privi în vecinătatea amintirilor ori în esența lor printr-un caracter neconvențional este o arheologie sacră a sentimentelor: „Și Te iubesc cu teama chiar morții nestrăină, / Cum Te-a zidit albina în fagur de lumin㔠(Ibidem). Iubirea e atotputernică, chiar moartea iubește când ia viața pentru a opri suferința.
Accentul contextual cade pe substantivul propriu din rimă, marcând funcția semantică a cuvinteler în consonanța lor la încheierea versului. Deplasarea ponderii semnificației pe rimă atrage atenția lectorului, chiar mai mult, concordanța fonetică funcționează ca fixativul pentru un desen.
O unitate ritmică în sintaxa poetică își potențează gradul de complexitate prin rimă:
„Cu înc-o piatră scumpă sporește-n psalm coroana:
Mai ai cumva din vinul ce l-am sorbit în Cana? (CCLII, 17).
Poetul reia substantivul propriu Cana în sonetul centrat pe imaginea vieții ca o călătorie grea:
„Fără de milă ghimpii m-au rupt, mă sfâșiară.
De-atât hățiș de sihle cărării dă-i poiana!
Din geană roua serii întoace-i-o-n tiară,
Redându-mi sfânta fire a psalmului din Cana” (CCLXVII,.32).
„Iubirea ca o pradă”, iubirea și gelozia, magia pe care o degajă viața în pecetea indiscutabilă a asocierilor neașteptate, îi dau poetului posibilitatea exprimării cuceririi ființei prin sentimente, a cetății sufletești pe care o numește Ierihon, livadă înflorită emoțional. În vechime, tăria zidurilor Ierihonului a căzut sub putereea sunetului:
„Cerneala cea mai scumpă o are scorpionul,
Tristeți arar spre toarceri, din slova beată, rostul.
Fără berbeci de luptă, moloz mi-e Ierihonul,
Doar rănii mai scocioară-n cenușă anagnostul”(CCLIII. 18).
„Vrem, nu vrem” (vorbele poetului Iosif Băcilă), recunoaștem sau nu, toți am fost și vom fi sclavul iubirii asemenea poetului, o stare fascinantă de care doar ființele noastre se bucură sau trăiesc suferința până la capăt.
E momentul să ieșim din „intimitatea subiectivă”(T. Vianu) a poetului pentru a evalua și alte structuri ale rimei.


1. Amintesc doar lucrările folosite în activitatea didactică: Vl. Streinu, Versificația modernă, Buc., Editura pentru Literatură.1966; Eugeniu Speranția, Inițiere în poetică, Ed. Albatros, 1972; Liviu Rusu, Estetica poeziei lirice, ediția a III-a, Buc., Editura pentru Literatură, 1969; Mihai Bordeianu, Versificația românească, Iași, Ed. Junimea, 1974; I. Funeriu, Versificația romanească. Perspectivă lingvistică, Timișoara, Ed. Facla, 1980;; Mihai Dinu, Ritm și rimă în versificația românească, Buc., Cartea Românească, 1986; Dicționar de terminologie literară (coordonator Emil Boldan), Buc., Ed. Științifică, 1970; Divționar de terminologie poetică (Gh. Ghiță, C. Fierăscu, Ed. Ion Creangă, 1974; Dicționar de termeni literari (coordonator Al. Săndulescu, Buc., Ed. Academiei, 1976; Irina Petraș, Teoria literaturii. Curente literare, figuri de stil, genuri și specii literarte, metrică și prozodie, Bcurești, Ed. Didactică și Pedagogică, 1996
2. Savatie Baștovoi, prefața volumului Dumitru Ichim, Tu știi că te iubesc, Ed. Cathisma, București, 2016, p. 8.
3. Vezi M. Eminescu, sonetul Veneția.
4. G. I..Tohăneanu, Dincolo de cuvânt. Studii de stilistică și versificație, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, p. 225
5. Boileau Despréaux, Nouvelle édition collationée sur les meilleurs textes avec un choix de notes sur tous les commentateurs (...) par M.Julien Travers, Paris, Charles Delagrave et Cie Libraires- Ėditeurs, 1868, p. 183.
6. C. Noica, Paranteză despre rimă sau ispitele cuvântului, în Creație și frumos în rostirea românească, București, Ed. Eminescu, 1973, p. 32
7. Dumitru Ichim, Tu știi că te iubesc 150 de sonete prefațate și ilustrate de Savatie Baștovoi, București, Ed. Cathisma, 2016, CCLXIII, p. 28. Vom nota, în continuare, numărul sonetului și pagina.
8. Savatie Bașovoi, idem, p, 6
9. G. I. Tohăneanu: Pe aceeași ulicioară..., în „Limbă și literatură, vol. IV, 1979, p. 379 .
!0. I. Funeriu, Versificația românească Perspectivă lingvistică, Timișoara, Ed. Facla,1980 , p. 36


Constantin Teodorescu, New Dundee





Constantin Teodorescu    1/29/2023


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian