Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


In prag de Ziua de Craciun

SĂRBĂTORI FERICITE!
cu pace, liniște și sănătate,
iar poezia mea vă fie leac la toate.


ÎN PRAG DE ZIUA DE CRĂCIUN

Se cerne lin pe-ntinsa lume argint de stele din ceresc,
Încep colinzi să se audă pe plaiul meu cel strămoșesc,
E semn că vine iar Crăciunul ca să ne-aducă el aminte
De Iertătorul ce venit-a, în vremea cea, de dinainte.

Cum s-a născut în pribegie, departe de al Său cămin,
Cum ieslea fostu-i-a cel leagă într-un sălaș din Viflaim
Cum steaua luminat-a calea la Magii care-au așteptat,
Să-l vadă și să spună lumii, că s-a născut, Nou Împărat.

De-aceea fiți cu bucurie și așteptați Crăciunu-n pace,
Iertați-vă dușmanii voștri, orice ar zice și-orce vor face,
Fiți milostivi cu lumea toată și-i dăruiți pe nevoiași,
Să simtă și ei că la Domnul, voi sunteți pentru ei, chezași.

Și-n sfânta ziuă de Ajun să-mi așteptați colindători,
Pruncuții ceia doar de-o șchioapă, ce-n glasuri au privighetori,
Ce-or colinda pe sub ferestre, a voastre inimi să-nfioare,
Vă urce sufletul în ceruri, în preamărită desfătare.

Și-n gând cu ei spuneți colinda, cerând la Domnul de iertare,
Că păcătoși și voi îmi sunteți, că Lui nu dat-ați ascultare,
Și chiar de greu vă e, promiteți, că vă schimbați, și-ți fi mai buni
În anul ce de-acuma vine, și nu-ți cădea-n, deșertăciuni.
*
Vă ningă dar cu praf de stele Crăciunul Sfânt, care o să vină,
Și-o lacrimă de-aveți sub gene, cea bucurie-o fi deplină,
Știind că Domnul din cerescuri cu drag pe voi vă ocrotește,
Că îi urmați a Lui îndemnuri, ce viața v-o, învrednicește.

Mircea Dorin Istrate







CRĂCIUNUL

Se coboară peste lume
Zvon de mare sărbătoare,
Toți rostesc un singur nume,
Ce-l al Maicii Născătoare,

Ce-a născut, nu în palate,
Ci-ntr-un grajd sărăcăcios,
Pruncul sfânt fără păcate
Ce-i al nost’ Iisus Hristos.

Domnul l-a trimis în lume
La cel timp ce l-am aflat,
Toate relele s-adune
Să ne spele de păcat.

Așteptăm cu drag Crăciunul
Și colindul cele sfânt,
Să ne bucure căminul,
Pace fie pe pământ.


TAINA CRĂCIUNULUI

Taina Crăciunului,
Colindele sfinte,
Pună-ne-n minte
Farmecul lerului.

Nașterea Domnului
Cale-mplinită ,
Facă-nsfințită
Clipa prezentului.

Zăpezile crului
Cernute cuminte,
Facă spășite
Rugile omului

Lacrima sufletului
Facă-i mărite,
Lungi, nesfârșite
Laude Domnului.









SĂ DUCEȚI VESTEA ÎNCĂ MAI DEPARTE

-Tu, călătorule aflat în Viflaim
Când l-a născut Maria pe Hrisos,
Ne spune cum a fost, ca noi să știm
A ni-l iubi de-acuma, mai vârtos.

-A fost precum ne-a zis Botezătorul,
Că din Fecioară prunc mi se va naște,
Și că va fi Iisus, Mântuitorul,
Venit să ierte lumea de păcate.

Când s-a născut, prin locuri vechi, străine,
O stea a strălucit adânc în noapte,
Trei magi pornit-au Lui să i se-nchine
Știind că El ne-o mântui păcate.

Și cerul s-a umplut de veselie,
S-a bucurat și Tatăl din ceresc,
Că s-a-mplinit porunca, și-o să vie
Alesul cel din neamul omenesc.

La toți le spuneți dară, să se știe,
Că s-a născut acel fără de moarte,
Ce a venit pe lume să ne fie
Îndrumător la minunate fapte.

Ne-o învăța să fim numai iubire
Și iertători cu toți și cu de toate,
În pace să trăim și-n fericire,
Să vrednicim în mărețite fapte.

Acuma duceți vestea-n larg de lume
Să afle toți că-n seara de Crăciun,
S-a săvârșit aicea o minune:
Ne-a dat Cerescul fiul Lui cel bun.

Că el va fi a lumii așteptare,
Venit să scape omul de păcate,
Învățătorul nostru cel mai mare
Deschizător de raiuri mult visate.

Mircea Dorin Istrate


AJUNUL DE CRĂCIUN

Ca mâine-i ziua de Crăciun,
Zi Sfântă, Mare, Luminată,
Iar noi, cu sufletul mai bun ,
În seara asta de ajun
O vrem a fi, înfiorată.

Pe uliți, sub ninsori rebele
Mi s-au pornit colindători,
Copii ca ingerei de miere,
Împodobiți cu praf de stele,
De pace ei aducători.

Pe sub ferestre luminate
Ne spun colinda ce-a străbună,
Cuvinte sfinte, așteptate,
În toate cele-adevărate,
Despre Iisus și Maica Bună.

Colindul lor, din voci smerite,
E leac vindecător la toate
Ce-au fost de Domnul sorocite,
Și-apoi, întocmai împlinite
Ca noi să știm a le socoate.

Bătrânii cei cu suflet mare
Îmi lăcrimează pe ascuns,
Știind că-n vremi, mai fiecare
Au fost ca băiețandri care
Acum colindul și l-au spus.
*
Apoi, cu ceata strânsă toată
Și straițe pline de bucate,
Copiii dau la sat o roată
Oprindu-se din poartă-n poartă,
Ne facă clipele-mbunate.

Mircea Dorin Istrate








SEARA DE CRĂCIUN

La capete de uliți, un clinchet se aude,
E poate clopoțelul de vânturi alimtat,
Dar nu, că prin troiene, nici măcar știu pe unde
Vre-o câțiva copilandri se pun pe colindat.

Micuții, sub ferestre de-acuma luminate,
Cu glas ușor, subțire, aproape îngeresc,
Ne dau plăcuta veste, că-n vremi ce nu-s uitate
Maria îmi născuse pruncuț dumnezeiesc.

În Viflaim, în iesle și nu în mari palate
Făcutu-i-au pătuțul a-i fi de lăgănat,
Iar din afund de lume, pe căi străluminate
Venit-au magi cu daruri, să-i facă lăudat.

Așa zice colindul, că El a fost să fie
A toate Iertătorul păcatelor lumești,
Ca toți care-mi sunt vrednici, să poată pe vecie
S-ajungă-n cele raiuri din lumile cerești.

Că El, pe Sfânta Cruce a înfruntat și moartea
Ca-n slavă să se urce la Tatăl cel Ceresc,
Spunându-ne că-n voie și-a îndurat și soartea
Să simtă păcătoșii că rău-i în lumesc.

De-aceea, ei, micuții, tot vin s-aduc-aminte
Colindul cel de miere în vremea de Crăciun,
Să ne spălăm păcate și în smerit, cuminte,
Să vrem a fi în toate cu sufletul mai bun.
*
E-o seară liniștită, cuprinsă-ntr-o ninsoare
Ce-mi cade peste lume și-ncet mi-o troienește,
Din casele mărunte, pe hornuri, în fuioare
Un fum îmi urcă-n ceruri, întocmai ca-n poveste.

Mircea Dorin Istrate











NOI UMBLĂM SĂ COLINDĂM

-Îi slobod a vă colinda, pe voi boierilor cinstiți?
Tot întrebam din poartă-n poartă, noi prichindei de două șchioape,
-Apoi poftiți, ziceau găzdoii, ca să vedem dacă îmi știți
Să colindați colinzi frumoase, din vremi bătrâne și uitate.

Noi, începeam cu-n ,,Viflaim” și mai apoi cu ,,Trei păstori”
Și ne sileam să-i mulțumim pe cei creștini de lângă noi,
Și nu știu cum, da-n a lor gene, văzutu-am de atâtea ori
Cum boabe mici de lăcrimare adesea le curgeau șiroi.

Ei ne dădeau atunci de toate, colaci și bani și nuci și mere
Și mângâindu-ne pe creștet, eram de dânșii lăudați,
Apoi plecam pe mai departe să colindăm, precum se cere
La neamuri dulci, ori mai departe, știind că suntem așteptați.
*
Așa era atunci, odată, în vremea ceea de demult,
Când colindam de-a roata satul îmbucurați și-n mare fală,
Nici nu știam de-i frig ori zloată, de drumu-i lung sau de-i prea mult,
Ci doar că ținem cum se cere, de-apururi sfânta rânduială.

În noi era nădejdea lumii, speranța celora bătrâni
Că fi-va cine să colinde îm sfânta zi de sărbătoare,
Că încă nu-i pustie țara, ca satul cela fără câini,
Că încă suntem buni creștini și-om ține neamul ăsta mare.

*
E seara sfântă de ajun și-aud pe uliți clopoței,
Îmi sunt copiii-n a mea poartă ce mi se cer la colindat,
Le-oi da de toate, cum se cere, pruncuților, că-s mărunței,
Dar duc cu ei nădejdea lumii și de-asta sunt, de lăudat.

Mircea Dorin Istrate



NOAPTE SFÂNTĂ

S-aud colinde în Ardeal
În clinchet lung de clopoței ,
Aprinsă-i candela în deal
În suflet, la românii mei .

Și lin se cerne cea colindă
Ca neaua albă și curată
În suflet, unde stă s-aprindă
O amintire ce-i uitată,

Când mic, pe ulița cea mare
Cu cete de copii voioase,
Cântam în tinde ca-n altare
S-aducem Raiu-n cele case .

Noi, îngeri albi, cu gust de miere
Duceam în glas curat, senină,
Cea lacrimă de reînviere
Cu pace caldă și-n lumină .
*
Cu straițe grele de bucate,
Când luna iasă sus pe creste,
Ne risipeam pe innoptate
Spre ninse case, ca-n poveste.

Și-n urma noastră în Ardeal
În sul de nea la cer se suie ,
Ca fum ușor, din deal în deal,
Miros de mere și tămâie .

ÎNGERAȘII

La ceas de seară sub ferestre,
Ciorchini de mici colindători,
Îmi dau de veste, că sub astre
Hristos mi s-a născut în zori.

Cu glas curat de heruvini
Îmi spun povestea ceea sfântă,
Cernut li-i sufletul divin
În neaua albă ne-ncepută.

Colinde știu de la bătrâni
Și-așa cum sunt le vor lăsară,
Să ungă suflet de români
În astă sfântă, lungă seară.

Apoi micuții prichindei
S-or pierde-n zări de nea curată,
Lasând miros de colăcei
Pe noaptea sfântă, nepătată.

Mircea Dorin Istrate



TRIST CRĂCIUN

E seara de ajun și satul prinde viață,
Pe uliți troienite, colindele se-nalță
Din glasuri cristaline, din suflete curate,
S-aducă tainic veste, din timpuri depărtate.

Sunt singur cu bunica și amândoi mâhniți
Privim spre ușa casei cu ochii pironiți,
Să auzim bătaia ce-o așteptăm din vară,
Și-n pragul ei de-acuma, părinții mei s-apară.

Plecați din cea nevoie, cu munca la vecini,
Înstrăinați prin lume își duc cununi cu spini,
Că dorul cel de casă, e greaua lor pedeapsă
Ce-i macină întruna, mi-i seacă, și nu-i lasă.

Muncitul ban pe-acolo e aur sângerat,
Și prea ades de-acuma-i în lacrimi înecat,
Iar bruma de avere ce-o strâng cu grea sudoare
Plătită-i înmiită, cu jertfă care doare.

Și ei ar vrea acasă în astă zi să-mi fie,
S-asculte cea colindă ce sufletul o știe,
Să guste din bucate de buna pregătite
Și inima le salte în clipe fericite.

O trece și-anul ăsta tot cu bunica-n doi
Cerând la Preamăritul ne scoată din nevoi,
Și-aducă-mi-i acasă pe bunii mei părinți,
Să nu mai stăm pe ușă cu ochii pironiți.

Mircea Dorin Istrate



VISÂNDU-L PE MOȘ CRĂCIUN

Jăraticul din sobă mai pâlpâie-ncodată
Și-n zbateri i se stinge puterea când și-o gată,
Apoi, în caldul spuzei adună gânduri toate
Să-mbrace irealul visărilor din noapte.

Noi, cufundați de-acuma în somnul cel fugar,
In pat cu paiul moale, topiți ca-ntr-un cuibar,
Visăm cel vis în aur cu vrednici Feți Frumoși,
Ilene Cosânzene, balauri furioși.

Un fir de fum subțire pe coșul casei suie,
Din cele‚’nalte ceruri, pe-o albă cărăruie
Eu văd cu ochii minții o sanie-nstelată,
Venind spre casa noastră, oprindu-se în poartă.

Un Moș cu barbă albă, adus puțin din spate,
Din sanie coboară și pârtie-și desface,
Apoi la geamul casei, c-un clopoțel îmi sună
Și daruri nesperate acol’ ar vrea să-mi pună.

Din poarta casei noastre se duce înecat
În valuri de zăpadă spre margine de sat,
Să facă bucurie pe lunga lui cărare
Copiilor ca mine, ce-așteaptă-n nerăbdare.
***
Din vraja de visare abia de mă deștept
Și spre fereastă-n grabă mă duc de-acuma drept,
Cătând să văd de-aevea-i această întâmplare
Sau poate doar crezut-am, în dulcea mea visare.

Afară vântu-și urlă puterea să-și arate,
Troiene vălurite întinde peste toate,
Și ca un hoț de noapte încearcă să-mi îngroape
Pădurea cu câmpia și înghețate ape.
*
Visare fost-a totul, dar nu e timp pierdut,
Veni-va Moș Crăciunul ca-n anul cel trecut,
Nu uită niciodată copiii ce-s cuminți
Și-ascultă-ntotdeauna, pe bunii lor părinți.
**
C-o lacrimă-ntristată mă-ntorc ’napoi în pat
În noaptea nemplinită să uit de ce-am visat,
Dar poate mâine noapte, de fi-va lună plină,
La poarta casei noastre, moșneagul o să vină.

Mircea Dorin Istrate




TE-AȘTEPT CU DRAG ÎN MINE,
MOȘ CRĂCIUNE

Îmi amintesc de vremile trecute
Când îi scriam scrisori lui Moș Crăciun,
Când îi spuneam de mine toate vrute
Că mi-s cuminte, harnic, cel mai bun.

Și când ceream, la fel ca altădată,
Să îmi aducă iar ce mi-am dorit,
O portocală mare, parfumată,
Bomboane dulci sub bradu-mpodobit.

La schimb îi dam răsplată, eu, smeritul,
La Moșul cel cu vocea, cam schimbată
Ce semăna la vorbă cu bunicul,
O poezie bine învățată.

Priveam cu jind la sacul cu de toate
Ce-avea în el o carte cu povești,
Cadourile mele mult visate
Și câte toate pungi, să te-ndulcești.

Îi mulțumeam apoi, cu fâstâceală
Luându-mi cea comoara mult dorită,
Înfericit copil c-o portocală,
Îmbucurată clipă, nemințită.
*
Cât fi-va Moșu-n gându-mi și-n simțire
Mereu voi fi copilul pofticios,
C-o lacrimă ce-o pun pe amintire
Întorc la mine pruncul cel sfios.

Să mă mai bucur iară de-o bomboană,
De bradul cu beteală-mpodobit,
De Moșul coborând dintr-o icoană
Ce-atunci clipita vieții, mi-a vrăjit.
**
Mai simt și-acum mirosul de pădure
Ce-nfiora odaia de la drum,
Când bradul meu, ucis de o secure
Ne însfințea în seara de Crăciun.

Mircea Dorin Istrate



APROAPE DE SFÂRȘIT

Ați mai văzut în iernuri troienite
Trecând prin sate sănii rând pe rând,
Pe drumul țării lunecând grăbite
Cu doi căluți cu zurgălăi la gât.

Ați mai văzut zăpezi pân’ la ferestre
Ce-ntroenit-au ușa la poiată,
Și stele tremurând pe bolți celeste
În nopți cu ger ce parcă nu se gată.

Și câmpul ca o mare vălurită
Și ca năluci copacii în pădure,
Și cerul tot cu zarea priponită
Înveșmântată-n umbre grele, sure.

Ați mai văzut femei îmbrobodite
Ce fost-au la vecini în șezătoare,
Moșnegi la gura sobei pe gândite
Visându-se în vară stând la soare.

Și-ați mai văzut copii pe Dealul Crucii
Ciopor urcând cu săniile-n spate,
Și babele scuipând în sân, că pruncii
Sunt dracii goi, și-așa nu se mai poate.

Că se-mbulzesc pe drum în râs, de-avalma
Că țipă ca o gloată de turbați,
Că de nimic pe lume nu țin seama,
Și chiar de-i spurci, ei tot nu-s supărați.
***
N-ați mai văzut, că pustiit e satul
De tineri în putere și copii,
E prea bătrân de-acuma el, săracul
Ca să-l mai țină veacul între vii.

Pădurea, Coasta, Dealul Crucii, toate
Aicea-s încă purtători de nume,
Doar satul meu de-acuma nu mai poate
Să țină-n spate colțul ăst’ de lume.

S-o duce-ncet spre margini de uitare,
Mi s-a goli de toate câte-au fost,
Pomelnic lung va fi o vreme-n care
Doar țintirimul mai avea-va rost.

Mircea Dorin Istrtae


DIN VREMEA DE DEMULT

Pe gârbovitul sat, se cern ninsori,
Albind curatul lumii păcătoase,
Iar marginile zării printre nori
Se văluresc în dealuri maiestoase.
*
E ziua de ajun, pe uliți strâmte
Ciopoare de copii colindători,
Înalță către ceruri cânturi sfinte
Cum au făcut în vreme moșii lor.

Acum și ei, în frigul de afară
Cu fulgi de neauă încă înstelați,
Vor colinda pân’ la-nceput de seară
La case de români, că-s așteptați.

Și-or spune cum ni s-a născut Măritul,
În Viflaim, sub stea ocrotitorare,
Cum s-a-nchinat la Dânsul răsăritul
Și Magii cum făcutu-i-au urare.

Cum a venit pe lume să ne-nvețe
Ca să scăpăm de multele păcate,
Și că ne-o da pân’ va murii povețe
Ca să gustăm din raiul cu de toate.
*
Așa ne colindam atuncea neamul,
Vecinii noștri înșirați la drum,
Primeam colaci și mere cu toptanul
Și vre-un bănuț ne da un om ceva mai bun.

Și-apoi bătrânii ne urau de bine
Spunându-ne să fim mai credincioși
Și să păstrăm așa cum se cuvine
Ce-a datină de oameni cuvioși.

Mircea Dorin Istrate



COLINDUL SFÂNT

Cu steluțe în mânuțe
Și în glas privighetori,
Pe cărările strâmtuțe
Vin pruncuți, colindători.

Înșirați pe la ferestre,
Cum făcut-au și-n trecut,
Ei ne dau plăcuta veste
Că Maria a născut

Prunc ce fi-va Răbdătorul
Să ne mântuie păcate
Și pe toate Iertătorul
Facă-mi-le iar, uitate.

Cel colind fără de seamă
Însfințește locu-n care,
Domnul vine-n astă seară
Rând pe rând, la fiecare.

Gazda încă-mi mulțumește
Cu-n bănuț la toți pe rând
Și-apoi cârdul se topește
Alte case colindând
***
Azi, pruncuții cei de-o șchioapă
Îmi mai trec prin vis ușor,
Și c-o lacrimă pe-o pleoapă
Le plătesc, colindul lor.

Pusu-i-am în neuitare
Într-o țandără de gând,
Sufletu-mi să-l înfioare
Când aud colindul sfânt.


ÎNCEPUT DE IARNĂ

Peste ape amorțite, iarna-și face pod de gheață
Și pe vale cerne cețuri de cu seară până-n zori,
Iar costișa vălurită unde-a fost cândva verdeață
O-mbrumează-n cuiburi albe, strălucind scânteietor.

Câte-odată, din înalturi, nori lățiți spre soare-apune
Îmi pornesc ninsori de basme ce albesc înnegurarea
Și din ceruri coborâte peste lume mi se pune
Plapună de nea ce-ngroapă, în visare, înserarea.

Cariul leneș roade timpuri în a grinzii măruntaie,
Focu-n vatră toropește adunând dumnezeire,
Undeva, în veche turlă, orologiu-ntr-o bătaie
Număra-va cât trecut-a din a nopții păsuire.

Peste toate gându-mi tainic cuibărit în priveghere
Înălțase-va în vise, izvorâte de-al meu gând,
Ce-n dulceți o să-nfioare ascunzișuri din unghere
Unde sufletu-mi în voie, adormi-va în curând.

Mircea Dorin Istrate


LA GURA SOBEI

Pe marginile zării coboară înserarea,
Zăpezile de iarnă mi-au troienit cărarea,
Și-n caldul casei umbra prelinsă prin unghere
Lumini topește-n sine, făcându-le de miere.

Molatică dogoare se-mprăștie din foc,
Cuibarul de jăratec cu limbi săltate-n loc
În jocuri tremurate pereții mi-i umbresc,
Să-nfioreze clipa adânc, Dumnezeiesc.

Îmi stă în cumpănire mirajul de real,
Se zbat acol fantasme pe-un iluzoriu val,
Se-nalță în tărie, se-mprăștie în spume
Ca foc de iad sălbatic, de parc-ar fi genune.

Când focul mi se stinge, jăratecul mocnește,
Incet apoi în noapte în somn mi se topește,
În urma sa rămâne mirosul de pădure
Trecut prin focul sobei, ajuns acum taciune.

***
La fel e viața noastră , cea tânără-i văpaie
Făcând săltate umbre din ceea vâlvătaie,
Apoi , spre coada vieții, jăratec și tăciune,
Și-un fir de fum subțire, ’nainte de-a apune.

Mircea Dorin Istrate



SĂ FIM ACASĂ DE CRĂCIUN

Cu toți am vrea să fim acasă în Sfânta ziuă de Crăciun,
Să ne petrecem laolaltă cu-ai noști’ părinți, smeriți și buni,
Să ascultăm colinde sfânte de la copiii ce-or să vină
Pe sub ferestre luminate, ca ingereii de lumină.

Și de va ninge peste lume cu neauă albă și curată
Vom fi ca-n raiul din poveste ce-aici a fost cândva, odată
Și-atunci, în taină, din cel suflet, cerși-vom cerului iertare,
Iar boaba lacrimii din pleoapă, ne-o fi la toate alinare.

C-așa e datina cea veche rămasă de la moși-strămoși,
Să-mbucurăm al nostru suflet, că suntem încă norocoși
De darul cel trimis de Domnul din-părăția Lui de sus,
Că-n ziua asta Luminată, pe lume a venit Issus.

Așa că fie sărbătoare, că Domnul n-a uitat de noi
Când și-a trimis pe însăși Fiul, să fie-alături, printre voi,
Aminte să ne-aducă iară, că de-om fi răi și păcătoși,
N-om veșnicii nicicând în Raiul, cu oameni buni și credincioși.
*
Așa ne spun străvechi colinde, să ne-amintească an de an
Să ne-nvechim în fapte bune, să nu trăim viața-n van,
Așa că-n ziua de Crăciu, de-ți fi cu-ai voștri împreună,
Vă faceți clipa vieții voastre, curată toată, mare, bună.

Nu dați cea seară de Crăciun cu-nfiorări dumnezeiești,
Nu dați colinda noastră sfântă cântat-n seară sub ferești
De ingereii de lumină, cu suflet mare, românesc,
Pe tot pământul cu-a lui toate, pe bogății ce-s în lumesc.

Mircea Dorin Istrate


REAMINTEȘTE-NE PĂRINTE

Reamintește-ne părinte de Sfânta ziuă de Crăciun,
Vorbește-ne cu-nfiorare și fă-ne sufletul mai bun,
Aminte să ne-aduci de ziua în care s-a născut Hristos,
Trimisul Domnului din ceruri, El, Iertătorul omenos.

Și de Maria, Maica Sfântă, aleasa să-l aducă-n lume
Pe El, Învățătorul lumii, sortit păcatul să-l adune,
Ca să ne de-a răgaz de-o viață să ne schimbăm, mai buni să fim,
De vrem ca să schimbăm cea lume și pacea ei să o păzim.

De astea toate noi simți-vom, poate că-ncet ne-om îmbuna,
Și-n jurul Lui, într-u credință, cu toți-n an ne-om aduna,
Abia atunci poate vedea-vom, cât multe toate am pierdut,
Când îndulcitu-ne-a păcatul, că mult prea mult pe el l-am vrut.

În Liturghia ta părinte, pune cuvânt de-nvățătură
Să îl urmăm de-acum nainte, ne fie-n veci de-alintătură,
Ne schimbe viața și gândire, ne-apropie de-al Său ceresc,
Ne smulgă din păcatul tinei, ne-nalțe spre dumnezeiesc.

Că păcătoși de-acuma suntem, de mult prea multă vreme-ncoace
Și numai tu și El, Măritul, de astă vrajă ne-o desface,
Așa că-n spusa ta din suflet, să pui smerit și-nfiorare,
S-ajungă dară-n al nost’ suflet și-n inimă, la fiecare.

Mircea Dorin Istrate


MOȘ CRĂCIUNE

Moș Crăciune cum mai semeni
Negreșit cu-al meu bunic,
Parc-ați fi în toate gemeni
Nu-i uitat din voi nimic.

Gârbovit și alb în plete,
Ochelari doar atâtica,
În picioare cu șosete
Croșetate de... bunica.

Ai o vorbă dragă mie
Înșirată ca pe ață
Și Grivei care te știe
Ca pe-un prieten bun de-o viață.
*
Dragă Moșule Crăciune
Ce-ai venit la noi în casă,
Cum de-i știi pe toți pe nume
Care stau în jur la masă ?

Și-apoi dacă tu la anul
Nu-i putea cumva să vii,
Lasă-mi-l pe moșu Nanu
Să-mi aducă jucării.

Mircea Dorin Istrate


&&&





,,Vă fie ăst Crăciun cu sănătate
Și gânduri într-u toate luminate”

mircea dorin istrate





Mircea Dorin Istrate    12/19/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian