Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Interviu cu Vlad Musatescu



– “NENOROCIREA-I CĂ PREA M-AM AVUT BINE CU MAI TOTI CRITICII LITERARI DE VAZĂ...”


Dumitru Hurubă: –Stimate maestre Vlad Musatescu, vreau să începem discutia noastră cu o întrebare care mă frământă de mai multă vreme: de ce locuiti la Găgeni ?
Vlad Musatescu: –Pe mine, întrebarea care mă frământă la ora actuală s-a transformat într-un cosmar ce dăinuie de aproape cincisprezece ani. Respectiv, de când mi-a fost demolată, de Ion Teleagă, zis Dincă, ferma mea agro-literară de la Tâncăbesti. Iar de-atunci, noapte de noapte, îmi visez, în alb-negru, livada celor 98 de pomi, via, grădina si casa părintească. Unde mi-am scris aproape toate cărtile, în forma lor finală. Noroc că am găsit un om de mare omenie, si bună credintă, pe Gheorghe Petrache “Petrăchită” (pentru mine), primarul din Păulesti, sat Găgeni, care, laolaltă cu Tăntica, nevastă-sa, ne-a ajutat enorm. Pe mine si pe bulgăroaica de Pencke. sotie autentică si cu vechime în muncă, să ne oplosim în sătucul de sub poalele Cocosăstilor. Iar astăzi am iarăsi, la scară mai redusă, livadă, vie si grădină plus, asta-i de la mine înteles, casă. Unde vin de mă caută aceiasi prieteni scriitori care mă cătau si la Tâncăbesti. Din păcate unii numai în zilele dedicate amintirilor. Căci au emigrat. Spre ceruri. Cum au făcut-o Radu Tudoran, Geo Bogza, Titus Popovici, Francisc Munteanu sau Stelian Gruia si Gheorghe Tomzei. La ora actuală, toti, inclusiv autorul, populează, paginile romanelor mele. Printre care Petrăchită nu-i chiar cel din urmă. De-ar fi mai tânăr l-as înfia. Fiindcă-i brici de destept. Întocmai ca si eventualul tată adoptiv...
–Vroiam să vă întreb câteva lucruri autobiografice, dar sună comunistic si demodat, asa că: spuneti-mi câte ceva despre curriculum vitae-ul dumneavoastră...
–Cânt aud de “curriculum vitae”, mai mă apucă pandaliile. La fel si când mi se pomenste despre telefonie digitală (care merge mai prost decât cea manevrată manual). Datele mele autobiografice, ca si cele auto (adică referitoare la masinile mele, pe care le-am avut ?), se pot găsi în orice roman al meu. Unde, pretutindeni sunt prezent. Ca personaj, ca autor, ca orice doriti. Deci, lăsăm lucrurile să rămână asa cum am stabilit!
–În general, personajele cărtilor dumneavoastră sunt îndrăgite... Aveti cumva o retetă după care le construiti ?
–Personajele cărtilor mele au existat, mai există chiar în realitate, fiindu-mi furnizate de viată, aici contribuind si familia personalitătii subsemnatului.
–Trec de la una la alta: puteti să mi-l desenati în câteva cuvinte pe umoristul Vlad Musatescu ?
–Scriitorul si umoristul la care vă referiti, întocmai ca si neamurile, prietenii si dusmanii săi, nu poate fi “desenat”! Nu intră în nici o dimensiune de hârtie. Chiar stau si mă întreb de-s zdravăn, de vreme ce si-acum mă cuget cum e mai corect spus: “nu poate” sau nu “nu pot” fi desenati... Păi, dacă nici un acord nu-mi mai iese ca lumea, e clar că ceva nu-i în regulă. de-ar fi fost altminteri, as mai fi tinut oare să fiu, neapărat, poet suprarealist si să mă declar romancier umorist ?
–Cum se numeste cartea pe care nu ati scris-o, sau pe care nu ati publicat-o ?
–Scurt si simplu: Apocalipsa douăzeci! Dar care-i visul vietii mele de autor umoristic...
–Ce sanse îi acordati literaturii umoristice românesti în contextul economiei de piată ?
–Câtă vreme parizerul concurează la pret cu o carte, nu poate exista nici o economie de piată. Ci, cel mult, una de talcioc, obor sau târg de fiare vechi...
–Cum se vede dinspre Găgeni fenomenul literar românesc actual ?
–Nu se vede mai defel. Fiindcă nici nu prea există. Cine mai cumpără romane, de vreme ce nici nu are timp să le citească ? Darmite să le mai si cumpere. Iar în privinta aceasta, din urmă,cu ce ?
–Care credeti că este diferenta dintre un scriitor umorist si unul... normal ?
–Nici o diferentă. Decât că sunt amândoi la fel de amărăsteni, tristi si debusolati.
–Cum stati cu mult-pomenita literatură de sertar ?
–Stau! Am fise pentru două volume de Memorii aproximative, note pentru romănelul umoristic Tanti Ralita Daram Istanbul. Însă le las să mai pritocească, pân’ ce vor dispărea pitecantropii din lumea editorială...
–A existat un moment în care v-ati dat seama că sunteti scriitor umorist ?
–Numai unul ? Am stiut si am crezut că sunt umorist, încă din vremea când scriam versuri suprarealiste (aproximativ 1940), gen Balada pasagerului care s-a sinucis în closetul unui hotel din dosul Gării de Nord...
–Există tot felul de tabieturi: unii scriu (scriau) stând în ppicioare, altii îmbrăcati festiv, altii în pijama etc. Dumneavoastră... ?
–Cum să n-am tabieturi ? Înainte vreme porneam s-o bat pe Erika începând de pe la sase dimineata. Precizare: Erika-i masină de scris nu amantă! Acum încep de pe la zece dimineata. Căci mi-a zis cardiologul s-o las mai moale cu eforturile. Alt tabiet, cele patru sau cinci cafele pe zi, mari, negre si tari de să te ridice de pe scaun. Azi, interzise! Tot de cardiolog... Ce, n-are si dânsul tabieturile sale? Cum ar fi, bunăoară, pretentia de a-mi interzice cele patruzeci de tigări pe zi, prietenul meu cel mai bun de-o viată întreagă. Si, decât să trag în mine două cuie de cosciug cât mi-a îngăduit medicul, m-am enervat si nu mai fumez decât... amintiri. Si-am rămas la unicul tabiet pe care mi-l mai pot permite si anume, scrisul. Însă în conditii de austeritate, restructurare si reformă...
–Aveti un scriitor preferat ?
–Nu – îi prefer pe toti!
–Personajele – pozitive sau negative – sunt progeniturile scriitorului. Le iubiti fără discriminare ?
–Nu-mi pot iubi toti copiii! De pildă, în Contratimp, am un personaj care-mi inspiră mereu, chiar si astăzi, palme. De fapt, este vorba despre Reptilică, fost director corupt al unei edituri centrale, fost membru supleant în C.C. al P.C.R., actualmente prezent pe mai toate ecranele televiziunilor nationale si private. Ca fost dizident ?! Reptilică, individul care mai toată viata a trăit într-o privată, unde-a mâncat mereu rahat, mai cere si acum să i se ofere... “certificat de anticomunist”! Mare-i grădina lui Dumnezeu... Iar individul locuieste, si azi, într-o vilă, dintr-un cartier rezidential, de lângă un parc mai mare decât Grădina Icoanei.
–Cum vă împăcati cu confratii scriitori ?
–Mă împac excelent cu scriitorii mei frati, confrati si contrafrati. Numai talent să aibă!
–Aveti o perioadă anume din cele 24 de ore când scrieti, sau o faceti doar când aveti inspiratie ?
–Scriu dimineata, iar post meridian recitesc si corectez. Fiindcă-s condamnat să posed o caligrafie atât de nenorocită si ilizibilă, încât, de vreau să stiu, neapărat, ce-am notat în vreo fisă, sunt nevoit să apelez la o prietenă farmacistă. Care-mi traduce însemnările, de multe ori, în grame sau miligrame, de cianură sau stricnină. Asa că toate cărtile mi le-am scris direct la masina de scris. La una din cele patru “Erici” pe care le păstrez în birou. Din care, cea mai bătrână este fabricată în 1939!...
–Ce părere aveti despre multimea de scriitori dizidenti si despre literatura exilului ?
–Păreri tot atât de multe si împărtite, pe cât de multi si împărtiti sunt dizidentii si exilatii nostri.
–Când ati trăit clar sentimentul că sunteti scriitor si nu mai aveti nici o scăpare spre o altă profesie ?
–La sase ani si ceva, când am fugit în Abisinia, fără să ajung vreodată acolo, am stiut că n-o să mai scap de robia si fobia scrisului. Oricât a-ncercat taică-meu să-mi schimbe opiniile. Bătând la mine ca la făsui!...
–În ce relatii ati fost de-a lungul timpului cu critica literară si, în general, ce părere aveti despre criticii literari si despre rostul lor pe... lume ?
–Excelente! Si am si o părere excelentă despre domniile lor. Indiferent ce si cum scriu despre mine...
–V-ati simtit vreodată exilat din viată drept pedeapsă că nu ati dus la capăt ce v-ati propus la un moment dat ?
–Totdeauna m-am simtit un exilat! Si când am fugit de la Liceul Militar “D.A.Sturdza” – Craiova, si când am fugit de-acasă de nenumărate ori, riscând totul pentru a cunoaste viata, iar aceasta indiferent de faptul c-am izbutit au ba în tentativele mele de evadare.
–Cum au reactionat părintii dumneavoastră când au constatat că fiul lor a apucat-o pe calea fără întoarcere a scrisului ?
–Diferit si pe etape.Trecând de la bătaie si până la rugămintea de a nu mai apela la pseudonime, ocolind numele nostru de familie.
–V-a călăuzit ceva/cineva anume pasii în viată ?
–Dorinta dementială de a trăi marea aventură. Cu “T” si cu “M” mare.
Cu “A” parcă nu sună atât de frumos.
–Ce porunci le-ati lăsa, prin testament, tinerilor scriitori de azi ?
–Să uite tot ce au studiat despre arta scrisului si să procedeze după cum îi povătuieste prorpiul instict artistic. Fără nici o rezervă.
–Cum e viata dumneavoastră la Găgeni ?
–Păi, ce, asta este viată ?
–Spuneti-mi una-alta despre întâlnirile pe care le-ati avut de-a lungul anilor cu personalităti literare...
–Relativ la întâlnirile mele cu marile figuri ale literaturii am scris si publicat, până acum, patru volume de Memorii aproximative. La “Cartea Românească” (1982-1989). Vor mai urma. Însă cu titluri schimbate, de la volum la volum. Primul tom a apărut în foileton la SLAST (Suplimentul literar-artistic al “Scînteii tineretului”, n.DH), sub directia lui Ion Cristoiu. Datorită succesului, Editura a tinut neapărat să-l tipărească sub formă de carte. Atunci am fost nevoit să-i zic “Aventuri aproximative”. Fiindcă “sinistra” se apucase si ea să-si scrie memoriile (în intentie), la al patrulea volum, tov.Dulea sau ceva pe-aproape, de la Consiliul Culturii, m-a chemat si mi-a declarat că noi, românii, nu suntem un popor de aventurieri. Si că să-i dau imediat, pe loc, alt titlu. Si i-am propus Oameni fără bună credintă. Avertizându-l că vor mai fi încă două părti, respectiv Oameni de rea credintă si Oameni fără credintă. A rămas cu gura căscată si m-a întrebat: “Dom’le, tovarăse, matale esti zdravăn la cap ?” L-am lămurit imediat: “N-as prea zice! Mai ales că-s scriitor, basca si umorist pe deasupra...” A dat din cap anuntându-mi: “”Dom’le, la volumul al doilea, ăla cu ăi de rea credintă, vii la mine să mai stăm de vorbă. De-oi mai fi pe-aici, sau, în cel mai rău caz, la C.C.!”
N-a mai fost nici “un rău caz”. Venise revolutia din ’89.
–Presupun că l-ati cunoscut pe Tudor Musatescu destul bine. Cum era el, omul ?
–Bineînteles că l-am cunoscut. Si încă bine. Doar îmi era unchi de-al doilea, fiind văr primar cu tata. Ca om era formidabil. Ca scriitor si mai si!...
–Sunteti în posesia unei retete a succesului ?
–Reteta o am. Si anume, să-i fac pe oameni să râdă. Însă cum nu mai are lumea reteta de a face bani, stând în somaj... si-atunci ce nevoie mai am de succes ?
–Cum se manifestă la scriitorul Vlad Musatescu relatia realism-fictiune ?
–Pentru mine nu există decât ceea ce am primit. Nu-s dotat cu darul fabulatiei sau al plăsmuirii! Ce să fac ? Mai sunt si alti mari scriitori asemeni mie, care au trăit si-au scris despre ce au văzut, decât sugându-si subiecte din deget. Vezi, bunăoară, Fiodor Mihailovici Dostoievski, Emile Zolá, W.S.Maugham. Deosebirea dintre mine si dânsii nu-i decât una singură: Au câstigat bani grei din truda talentului lor, pe când eu câstig praful de pe tobă. De-aceea mi-s si-acum “director de onoare” la publicatia “Jurnalul de Prahova”.
Desi, fie vorba între noi, as fi preferat să fie invers. Să fie W.S.Maugham director de onoare la “Jurnalul de Londra”, iar eu să locuiesc pe Coasta de Azur, să am 92 de ani si să-mi scriu romanele în continuare. Asa cum i s-a întâmplat domniei sale. Fără să deie vreo spagă editorilor, ca să fie tipărit. Mă rog, fiecare cu norocul lui. Unii-s directori, altii milionari.
–Iubiti oamenii, ca posibile personaje ale operei dumneavoastră ?
–Cum să nu ? Ar mai exista ceva din opera mea, hai, că mă dau si mare, pomenind despre “opera” personalitătii subsemnatului, de n-ar fi existat lumea ce mă înconjoară ?
–Din ce mediu vă place sau vă convine să vă alegeti eroii cărtilor ?
–Din orice mediu. Iar în ultima vreme parcă m-ar tenta si viata parlamentară. Care-i mai plină de chestii oculte, decât găsesti în Misterele Londrei.
–Cum (re)simtiti statutul de scriitor umorist ?
–Nici nu-l simt si nici nu-l resimt!... Sunt la fel de prost plătit ca orice mare scriitor român!
–Ce sansă acordati cărtilor scrise/apărute cu ajutorul computerelor ?
–Aceleasi sanse ca si până acum. Nu uitati că Shogun a fost scris direct pe calculator IBM. Si a iesit bine...
–Dintre cărtile pe care le-ati publicat până acum, care v-a pus la cea mai grea încercare talentul si priceperea ?
–Toate!... Plus cele care urmează.
–Cititi cărti de umor pentru a vă... contamina ?
–Prefer să mă autocontaminez...
–Puteti face, rapid, un portret al scriitorului Vlad Musatescu ?
–Vlad Musatescu are foarte mult din Al Conan II, tanti Ralita, Maica-Mare de la Poiana, inclusiv Tata Petre, bunicul meu. Ce mai, avem de-a face cu un individ dintre cei mai complecsi, aiuriti si alandala. Altminteri nu-i om rău!...
–Aveti momente când vă simtiti singur, izolat si părăsit sau ignorat de confrati si nu numai ? Cum suportati acest sentiment ?
–Nu mă simt niciodată singur. Totdeauna sunt eu cu mine! Iar de-as fi eu, fără mine, si-asa mi-ar fi prea mult. Iar de suportat mi-s în stare să suport orice. Chiar si pe mine. Probabil mi se trage de la cele trei demolări succesive. Este posibil ca următoarea si cea definitivă, să fie chiar o usurare... Sunt convins că pricepeti la ce anume mă refer!
–Sincer: pentru dumneavoastră a însemnat ceva anume Revolutia din Decembrie ’89 ?
–Enorm!! De unde mai prindem noi o revolutie transmisă în direct, ba chiar si la televizor ?
–Vă construiti greu personajele ? Ce credeti despre psihologia omului contemporan ?
–Niciodată nu-mi construiesc personajele. Mereu le-am luat din viată, asa cum mi-au fost oferite de întâmplare si noroc. Relativ la psihologia individului contemporan, cred că-i aceeasi de vreo cinspe mii de anisori. Cu mentiunea că unii se ticălosesc pe zi ce trece, iar altii devin din ce în ce mai umani. Mă rog, este si acesta unul din paradoxurile societătii.
–Sunteti un om curajos ?
–Aveti putintică răbdare să-mi apară volumele 7 si 8 din Memorii aproximative, si-o să aflati singur cu cine aveti de-a face!...
–Aveti uneori sentimentul că v-ati născut prea devreme sau prea târziu ?
–Nu că m-am născut prea devreme sau în contratimp, ci c-am trăit vreo câteva vieti, la diferite epoci istorice. Pornind din cuaternar si până în 2057!?!
În orice caz, ceva nu-i în regulă cu problema asta. Ca si cu multe alte probleme. Mai tineti minte ce pâine se mânca acum acum trei sau patru decenii, si avea si gust ?
–Haideti să revenim putin la întâlnirile dumneavoastră cu persoane/personalităti literare sau nu care au contribuit la formarea dumneavoastră ca om si ca scriitor...
–De ce să vorbesc o târă despre personalitătile pe care le-am cunoscut si m-au impresionat, din moment ce am scris despre acestea patru tomuri de “memorii aproximative” ?
Dacă nu mai găsiti prin anticariate sau biblioteci Aventuri aproximative, volumele I, II si III, plus Oameni de bună credintă, iar spre toamna lui ’98, Istorii literare mai putin cunoscute, puneti o pilă pe la editori si cunoscuti, să mi se reediteze suspomenitele tomuri. Căci ar fi păcat să se piardă în uitarea timpului. Mai ales pentru istoria literaturii române a anilor 1938-2000 (minimum).
–Probabil, adică sigur stiti că se tot discută despre “reconsiderări în literatura română”... Cât de mult credeti că foloseste la ceva acest lucru având în vedere că timpul rămâne, totusi, cel care va hotărî soarta în domeniu...
–Mai este timp pentru reconsiderări, de vreme ce nici să citim nu mai există vreme ? Chestia cu reconsiderările va fi decisă de timpul istoric, după cum prea bine ati zis-o.
–Se face abstractie de gradul de rudenie dintre dumneavoastră si Tudor Musatescu, din considerente pur... tehnice, să zic asa, pentru că, altfel, umorul este un dat al neamului (sau al “clanului”, dacă nu vă supărati) Musatescu... Să fie vorba, oare, despre un blestem frumos ?
–Chiar că-i un blestem! C-o fi frumos au ba, asta vor hotărî cititorii.
–Cum vi se pare că v-ati descurcat în viată până acum ?
–Mizerabil! Iar viitorul se anuntă si mai “nasol”. Din punct de vedere literar, se întelege.
–Ce viată poate avea un scriitori umorist la Găgeni ? Îmi puteti spune una-alta despre această localitate ?
–Aici, la Găgeni, mă cunoaste aproape tot satu’, ca pe un cal breaz. Iar oameni locului îs mai toti pusi pe umor, eventual pe gâlceava (de unde, se zice, vine si numele satului, iar nu de la “gagiu”, cum îsi închipuie unii prieteni de-ai mei).
Mai mult de-atât, am scris un roman umoristic, mai anii din urmă, pentru tineret, Expeditia Nisetrul 2, cu eroi dintre vecinii mei de ulită. Cred că vă imaginati că succesul a fost urias. Ca si vânzarea. Deci, ce mai bravură, sunt cunoscut în localitate. Si-i iubesc tare mult pe găgenari. Indiferent de partidul din care fac parte.
–Aveti un personaj creat de dumneavoastră la care tineti foarte mult si un altul care vă e antipatic ?
–Personajul cel mai simpatic mie, din romanele mele, mi-s tot eu. Sub numele de Al Conan II. Dar la fel de antipatic. În functie de fluctuatiile pretului vietii.
–Nu aveti impresia că un soi de suprarealism, exacerbat, îl îndepărtează de carte pe cititorul obisnuit ?
–Nu numai impresia, ci si convingerea cea mai profundă, si anume că un scriitor, mai ales umorist, e bine să “practice” concomitent, mai multe stiluri literare. Astfel va obtine cititori din toate taberele. Ce, eu n-am făcut suprarealism, când am scris poemul trăsnit Balada pasagerului... de care am amintit mai înainte ?
–Cum se numeste cartea scrisă de dumneavoastră, la care tineti cel mai mult ?
–Totdeauna este cartea la care lucrez si care urmează să apară. Iar, mai mult si mai mult, la Apocalipsa douăzeci, dacă o voi termina vreodată... La etatea mea, nu stiu dacă-mi vor ajunge 15-20 ani, pe care încă-i mai am de trăit. Desi, la ora actuală, merg foarte rapid spre 77!...
(Din păcate, foarte putin după acordarea acestui interviu, la 4 martie 1999 Vlad Musatescu s-a stins din viată)
–Credeti că scriitorul român mai are vreun anume rost în societatea de azi ?
–Cum să n-aibă ?... Nu este acum implementat si în politică! Numai asa se va procopsi cu documente umane din cele mai vii si autentice. Fără de care un scriitor nu-si are rostul.
–Aveti insomnii pentru cărtile pe care nu le-ati scris ?
–Bineînteles că am. Mă refer la insomnii. Însă nu din pricina cărtilor pe care n-am apucat să le scriu, ci din cauza disparitiei interesului pentru carte. Sper că temporară. Si îmi mai apar frecvent si o multime de alte insomnii fie datorită unei indigestii, când am băgat în mine ce nu-mi îngăduie ditetica modernă, fie c-am fumat prea mult, fie că m-am lăsat iarăsi de tutun, si alti nenumărati fie...
C-asa îi e dat omului de azi, s-o ducă dintr-o insomnie în alta. Prin1990, orasul era tapetat cu o multime de postere politice de-ale subsemnatului. În calitate de senator candidat, din partea unei grupări a partidelor de centru. N-am fost ales. Nici eu, nici liderii respectivelor formatii. Noroc că am putut să dorm linistit, din ziua când i-am văzut pe la alte partide, în noile lor caracteristici de schimbisti...
În ce mă priveste, m-am întors iute la literatură, regretând amarnic prostiile mele de copil bătrân...
–Cum îsi trăia viata un scriitor tânăr în urmă cu peste cinci decenii ?
–Pe atunci, tinerii scriitori trăiau muncind din greu si cu plăcere, desi rareori erau onorati cu drepturi de autor. Însă trăiau din plin, în draci, stiind că va veni si-o zi, fericită, când se va putea trăi si dinscris. Doar, pe-atunci, îl citeam cu totii pe Makarenko, cu “sistemul liniilor lui de perspectivă”. Acum mai mult se pune problema cum trăieste matur, format si recunoscut, de vreme ce nu-l mai editează nimeni. Ce să-i faci, dacă nu s-a născut cu numele de Sandra Brown...
–Cât v-a costat si cât ati... beneficiat pentru că vă numiti Musatescu ?
–Absolut nimic. Tot asa cum nea Tudorică Musatescu îsi făcea iluzii că suntem neam de Musatini, la fel si-a închipuit lumea că-s urmasul direct, în materie de dramaturgie al titanicului meu unchi.
Ei, bine, teatrul m-a atras totdeauna numai ca spectator, si nicidecum în calitate de producător. Visul meu, de-o viată, era s-ajung un poet de dimensiuni cosmice. N-a fost să fie! Când am fost tentat să devin prozator de psihologie abisală, lectorii au râs în hohote, ajungând la concluzia că sunt un bun umorist. Sau, mai precis, cum spunea neasemuitul Nicolae Paul Mihail, geniul comic de la Sinaia: “Avem întrânsul pe-al doilea mare umorist al tării. Locul întâi rămâne liber pentru a nu se isca probleme!”
Ca beneficiu, de pe urma numelui de Musatescu, este faptul că, de peste un deceniu si ceva, sunt mereu propus presedinte al juriului concursului si festivalului “Tudor Musatescu”, de la Câmpulung-Muscel. Iar mergând în pelerinaj la Mătău, satul de bastină al Musatestilor, am aflat că suntem neamuri, eu si nea Tudorică, de-ale lui Românu Musat. Atestat documentar din 1504, ca fiind cioban la Sercaia – Făgăras.
Asa că, ADIO cu gândul de-a fi, pe undeva, os domnesc. Cel mult m-am împăcat cu ideea că, oricând voi putea osebi un os de miel de un ciolan de potaie vagaboandă.
–Ati avut o mare împlinire sau o mare deceptie ca scriitor ?
–Cum să nu! Mai întâi, ca bucurie, premiul cel mare al Uniunii Scriitorilor, pe 1982 în valoare de 10.000 de lei. Impozitat doar cu 30 %. Iar a doua oară, premiul “Mihail Sadoveanu”, pentru cel mai mare număr de cititori ai cărtii mele, Cei trei năpârstoci, constând dintr-o strachină folclorică, fiind fără valoare declarată. Pentru mine contând însă enorm, reprezentând vasul, ideal, pentru mâncarea mea preferată, dar si profund natională: fasolea bătută, cu ulei, si usturoi, cu ceapă prăjită deasupra, basca boiaua, si-alături, pe-un blid, cârnatii de casă, bine prăjiti, pân’ce devin crocanti. Si acest blid, tot folcloric, căpătat tot de la cei mai numerosi cititori ai cărtii mele Unchiul Andi detectivu’ si nepotii săi ostrogotii.
–Ce credeti că înseamnă pentru o familie convietuirea cu un umorist ?
–De-ar fi fost după mine, eu unul nu m-as fi luat de bărbat. Chiar stau si mă întreb, de multe ori, cum de mă suportă bulgăroaica de Pencke, nevastă-mea, de peste 55 de ani ?
De fapt, nimeni dintre noi doi nu stie, care pe care-l iubeste mai mult, de-atâta amar de vreme.
–În mare parte opera dumneavoastră se adresează tineretului, chiar si o parte însemnată din traducerile pe care le-ati făcut... S-ar zice că le-ati ales – gresesc ?
–De-aia! Fiindcă pretuiesc mereu tineretea la orice oră din zi si din noapte. Indiferent de vârstă...
–Din 1945 si până în 1974, adică timp de trei decenii, n-ati mai publicat nici o carte, cel putin asa rezultă din bibliografia pe care o am la îndemână. Există o explicatie anume, sau ati fost... dizident ?
–Nu dizident, om de presă. Cotat ca unul din marchetorii de frunte ai publicisticii. Între timp, însă, n-am stat de pomană, ci mi-am adunat material documentar pentru următoarele patru decenii. Ceea ce nu-i de ici de colo!
–Ati scris si ati tradus mult si, totusi, numele dumneavoastră este pomenit putin în istoria literaturii române. Îi datorati cuiva anume acest – să-i zicem – complot al tăcerii ?
–Niciodată n-am fost “contemporan” cu vreun critic literar. Decât, rareori, în dictionare. Sau, caz de exceptie, Gabriel Dimisianu consacrându-mi un capitol într-una din cărâile sale memorabile. Nenorocirea-i alta! Că prea m-am avut bine cu mai toti criticii literari de vază.
–Pe la începuturile dumneavoastră literare ati dorit să semănati cu un autor oarecare ? Altfel spus: ati avut un idol ?
–Idolul meu dintotdeauna, Vlad Musatescu.
–V-au interesat si v-au ajutat criticii literari ?
–Enorm!
–Vă simtiti responsabil sau, mai exact spus, vă simtiti implicat foarte mult social ?
–Păi, s-ar putea altfel ? Ar însemna să scriu de pomană, pentru vânătoare de vânt...
–Aveti o seamă de scriitori dragi, si altii care vă sunt indiferenti sau chiar îi detestati ?
–Mi-s dragi talentatii, iar ceilalti, mă rog, doar demni de o vagă simpatie. De-altminteri, niciodată n-as fi în stare să detest un creator de frumos, sau vreun “faur aburit”, cum spunea Mihail Sadoveanu.
–Pe când o nouă carte semnată Vlad Musatescu ?
–În toamnă, la Editura “Aius” din Craiova îmi va apare al cincilea tom din Memorii aproximative, intitulat Istorii literare mai putin cunoscute. Iar la Iasi, la Fundatia “Chemarea” reeditarea (cred că a treia), a romanului De-a bâza (din ciclul de romane umoristice Jocurile detectivului Conan II), de-o da Dumnezeu ca maestrul Traian Cepoiu, poetul si pictorul editor de la Cerasu – Prahova, să facă rost de finanturi, atunci va iesi de sub tipar si Râdeti, vă rog, cinci minute!, o culegere antologică de schite umoristice.
Revenind însă la cele de mai sus, nici mie nu-mi vine să cred că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior... Cine mai scoate, astăzi, trei cărti într-un an ? Ceva nu-i normal aici!...
–Stimate maestre, vă multumesc, dar... mai e o întrebare: ce-ati fi vrut să vă întreb si v-ar fi plăcut să-mi răspundeti ?
–Mi-ar fi plăcut să-mi mai puneti încă 62 de întrebări, fiindcă-mi place să tăifăsuiesc cu breasla.
–Deci, închei aici, dorindu-vă multă sănătate, putere de muncă, multe împliniri si bucurii alături de distinsa doamnă Pencke...
–În finalul niciodată sfârsit, doresc din toată inima cititorilor mei sănătate, liniste si pace, belsug în inimi si în cămări! Motiv pentru care mă iscălesc mai jos,
Al. Conan II.

Deva – Găgeni

N.B.Acest interviu a fost realizat cu putină vreme înainte de trecerea în nefiintă a celui care a fost unul dintre cei mai importanti scriitori umoristi români si îmi apartine în exclusivitate fiind, cred, ultimul interviu acordat de marele scriitor Vlad Musatescu. (D.H.)





A consemnat, cu respect, Dumitru Huruba    7/26/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian