Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Romanul „Orice este posibil”, semnat de C.F.Diniță

După publicarea a două romane, În căutarea celui pierdut (2018) și În mâna destinului (2021), precum și a unui volum de versuri, În tonuri de culoare (2021), tânărul scriitor teleormănean, roșiorean la origine, Cristian Florin Diniță, aduce în această vară fierbinte o adiere de plăcută răcoare în sufletul cititorului avizat, odată cu apariția noului său roman, Orice este posibil (ePublishers, București, 2022).
De-a lungul celor aproape 250 de pagini ale volumului împărțit în 19 capitole, fiecare capitol purtând un titlu sugestiv, autorul C. F. Diniță ne introduce în atmosfera unei familii de intelectuali din zilele noastre, vorbind, în mare, despre parcursul existențial al acesteia, cu frământări, necazuri, împliniri, bucurii..., trăiri inerente vieții. Interesul prozatorului se concentrează în mod deosebit asupra personajului principal, Justin, urmărindu-i atent evoluția, de la vârsta de patru ani până la desprinderea de adolescență.
Literatura română și cea universală vorbesc adesea despre un „parcurs inițiatic” al multor personaje. Cu alte cuvinte, eroul epic pornește într-o călătorie, urmărind un anumit obiectiv. Fie că și-l atinge, fie că nu, personajul respectiv va înfrunta situații nemaiîntâlnite până acum și se va alege cu o experiență de viață extraordinară, care va sta la baza devenirii sale ca persoană matură. Adevărata „călătoria inițiatic㔠a lui Justin ( care se va produce, probabil, într-un volum viitor) este anticipată, în acest roman, de una „interioară”, aceea de descoperire a sinelui, ajutat de o forță a binelui reprezentată de psihologul Paul.
Motivul literar maestru- discipol este cultivat cu succes de scriitorul C. F. Diniță și în cărțile sale anterioare. De pildă, în romanul, În căutarea celui pierdut, dialogul revelator se încheagă între două personaje total străine la început: tânărul inginer, Cristian Comănescu și bătrânul profesor universitar, Comănescu. Unul dintre multiplele beneficii ale acestui dialog este acela că protagoniștii se vor regăsi, la final, ca fiu și respectiv tată, după ce viața i-a despărțit mai bine de trei decenii.
În noul roman, Orice este posibil, dialogul maestru- discipol se poartă între bătrânul psiholog, Paul, și novicele Justin, aflat pe cărarea de început a vieții.
*
La vârsta de patru ani, Justin, copilul familiei Felicia și Simion M., trăiește o traumă provocată de accidentul de circulație, ale cărui victime sunt părinții săi. Spitalizați, aceștia nu ajung câteva săptămâni acasă, iar minorul trăiește momente de disperare care o îngrijorează pe bunica Patricia, și ea cu moralul la pământ. Bătrâna se hotărăște să mergă la un psiholog, spre a fi ajutată să treacă peste momentele grele apărute între ea și nepoțel, iar, la sugestia psihologului îl aduce cu dânsa și pe Justin.
Starea de sănătate a celor doi soți se ameliorează, aceștia își revin treptat, permițând întrevederea cu fiul și bunica, prin vizitele acestora de pe urmă la spital. Relația copilului cu psihologul se va permanentiza, Justin descoperind în persoana psihologului pe mentorul de care orice tânăr are nevoie.
Anii trec, întâlnirile celor doi le oferă acestora prilejul de a purta discuții pe teme diferite. Întrebările tânărului își vor găsi răspunsurile potrivite la vârstnicul psiholog. Dialogul lor este interesant, captivant, diversitatea tematică relevând cultura vastă și aprofundată a scriitorului C. F. Diniță, cu solide cunoștințe de psihologie, filosofie, medicină, științele educației...
Unele recomandări ale maestrului, adresate lui Justin, au caracter universal-valabil. Ele mi-au rămas în minte și am ținut să le consemnez: „ Nu arăta niciodată ce poți cu adevărat, pentru că asta se poate întoarce împotriva ta! Nu faima trebuie să îți aducă bucurie; bucuria trebuie să vină din ajutorul pe care îl oferi celorlalți și trebuie să faci din asta un scop!”; „Modestia este acoperirea perfectă, iar cugetarea reprezintă baza existenței și succesul evoluției”.
Justin dovedește că posedă, încă de la o vârstă fragedă, abilități speciale, calități aproape de paranormal: doar printr-o atingere cu mâinile, reușește să îndepărteze durerea de cap a bunicii; să aline durerea și să vindece rana de la mâna unei colege accidentate. Este capabil să pătrundă cu ușurință în mintea celuilalt și să îl facă pe acesta să reacționeze după voința impusă.
Cunoscându-i aceste capacități, psihologul îl avertizează să nu le afișeze, pentru a nu trezi invidia: „Oamenii sunt foarte invidioși, asta fiind o dovadă de inferioritate, iar abilitățile tale pot atrage astfel de indivizi și, în final, te vor duce la izolare”.
Timpul se scurge repede, iar Justin ajunge să cunoască primele emoții ale iubirii, să trăiască extazul primei nopți de dragoste alături de o colegă de liceu, Mădălina, o fată ambițioasă care dorește să ajungă o jurnalistă de renume.
Nu lipsesc din conținutul cărții conflictele adolescentine, care conduc la situații de panică, la scene de violență fizică, fiind necesară intervenția forțelor de poliție, pentru aplanarea disputelor.
Cartea Orice este posibil are un final deschis. Sunt readuse în pagină personaje din romanul În mâna destinului: Mădălina (posibil să fie viitoarea Mădălina Pamfilie, redutabila jurnalistă de investigație...), Tiberiu Popanovici (omul de bine și mentorul...).
În arhitectura epică a acestui nou roman, vom găsi abordări psihologice, citate din „Cartea înțelepciunii” a lui Dalai Lama și din lucrarea „Gândește și vei fi bogat!”scrisă de Napoleon Hill, trimiteri la înțelepciunea budistă...
Cristian Florin Diniță are capacitatea de a realiza portrete viguroase, chiar și din numai câteva detalii. Justin este un personaj bine conceput. El trece biruitor peste multele momente mai puțin faste ale existenței, păstrându-și strălucirea privirii, calmul, inima neîntinată de ură.
Cu o acțiune liniară, în romanul său, urmărindu-se un singur fir narativ, autorul creează o realitate paralelă a cărei valoare este pusă în lumină de realitatea originală, împrumutându-i celei dinainte atributele celei de a doua..
Finalul deschis, despre care vorbeam mai sus, mă duce cu gândul că Orice este posibil poate fi un prim volum al unei proiectate trilogii, pe care o așteptăm cu interes.

Domnița Neaga





Domnița Neaga    8/9/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian