Lotrul sau gâlceava ochilor cu lumea. Incidența amintirilor
Intenția de a face o cronică literară despre cartea de versuri Lacrimă sub candela aprinsă a fost de scurtă dutată, timp în care am trecut prin Cuvânt-înainte, Notă asupra ediției, Cuvinte de întâmpinare și am ajuns la prima secvență Lotrul sau gâlceava ochilor cu lumea, precedată, ca motto, de o doină:Bată-te vântu răchită, / Să te văd iar împupită / Și pe mândra primenită; / Să-mi pun cureaua la flintă / Și s-o spăl de-i ruginită, / Ca s-apuc cărarea strâmtă / Să mă duc prin codru verde, / Unde urma mi se pierde / Și potera nu mă vede.(1) Știu că am trăit un fenomen ciudat: ori trecutul a deveniț prezent, ori eu am coborât în trecut prin puterea amintirii.
Fiind directorul Casei Raionale de Cultură din Bozovici, pentru a mă înviora, Vior Cealma, rapsod popular, venea cu această cântare de suflet. Nu cunoștea adevăratul motiv pentru care îmi plăcea să-l ascult. In versurile doinei de haiducie se fixase statornic sentimentul iubirii. Eu știam varianta bunicului dinspre mamă. De la ea am reținut versurile: Fire-ai morții de răchită, / De te-aș mai vedea-mpupită, / Să te pun curea la flintă /Și s-apuc pădurea-adâncă, / Să mă duc prin codru verde, / Unde urma mi se pierde / Și potera nu mă vede, mai apropiate de varianta transcrisă în monografia localității Pătaș din Țara Almăjului (2): Bată-te vântul răchită / Să te văd iar împupită, / Să-mi pun curaua la flintă / Și s-o spăl de-i ruginită, / Să mă duc prin codrul verde / Unde urma mi se piede / Și potera nu mă vede
Se spunea că în Munții Almăjului, lotrii ar fi ascuns comorile lor, îngropate cu blestem. Bunicul meu cunoștea vechile drumuri, cărările haiducilor dinspre Țara Almăjuîui, spre Craina, spre Mehadia și Valea Cernei, spre Clisura Dunării, de la Ogașul Călvii (Lăpușnicel) până dincolo de Cheile Rudăriei (azi localitatea Eftimie Murgu). Mirajul comorilor atrăgea spiritul de aventură. De nenumărate ori, bunicul a însoțit pe acești visători. Întâmplările trăite de ei erau repovestite de mama mea. Ele mi-au fascinat copilăria.
Instrumental, melodia (Balada Gosnei) se păstrează în Arhiva Națională de Folclor, de unde, după cinci ani de la moartea violonistului și dirijorului Ion Luca Bănățeanu, în 1968, a trecut pe discul Electrecord, cu nr. de cod 1175, care cuprinde vestitele cântece Doina lui Bârcă; Ardeleana de la Gladna; Patru boi cu lanțu-n coarne; De doi al rudărenilor; Balada Gosnei; Gherghină, Gherghină; Doiul lui Târziu; Doina din Ardeal și Horea bea la făgădău. Celebrul violonist s-a născut la Bozovici, în Valea Almăjului, și a murit la București în a șaptea zi a lunii mai din 1963. A ajuns în București, fiind chemat de pianistul Virgil Bageac și de primul-ministru de atunci, dr. Petru Groza, pentru a cânta în grădinile Aron și Zisu. La recomandarea compozitorului Tiberiu Brediceanu și a folcloristului Tiberiu Alexandru, Harry Brauner, directorul Institutului de Folklor, a încredințat lui Ion Luca Bănățeanu sarcina de a format Orchestra de muzică populară a instituului, în anul 1949. În același an (1 decembrie) înființează.Orchestra populară a Radiodifuziunii Române (Orchestra populară a Comitetului de Radio). După un conflict cu activistul de partid din instituție, suferă o pareză pe partea stângă, dar își revine din accidentul vascular. Din păcate, nu mai poate cânta la vioară, însă va dirija în continuare orchestra până la pensionare.
Organele locale de partid nu au permis participarea elevilor de la Școala Medie din Bozovici (azi Liceul Eftimie Murgu) la serviciul de înmormântare. Motivul se potrivea cu timpul: Ion Luca Bănățeanu fusese simpatizant legionar. O întrebare fără răspuns de la cineva a determinat într-un fel maturizarea noastră, a elevilor. Cum a ajuns bozoviceanul dirijor tocmai la Orchestra de muzică populară Radio, având un trecut politic suspect? Auzind că profesorul Liviu Smeu (istoricul Văii Almăjului prin lucrările Contribuții la istoria Almăjului și Almăjul grăniceresc) ) va evoca personaliatea artistului, am îndrăznit să-l întreb cum să procedez pentru a fi la înmormântare. Răspunsul a fost o simplă întrebare: N-ai chiulit niciodată?Nu am fost singurul chiulangiu. Acum mi-e clar: a fost ziua răzvrătirii noastre.
Almăjenii au văzut în luptătorii din rezistența anticomunistă din Munții Almăjului niște lotri. Ultimul lotru din Valea Almăjului a fost Ioța (Iosif) Mondoc. Întâmplările trăite de consăteanul poetului constituie sursa inspirației din poemele ciclului Lotrul sau gâlceava ochilor cu lumea.
Vorbind despre un mare prozator român, Eugen Simion scria căîi place să fie scriitor. Referindu-mă la Iosi Băcilă, cred că îi place să fie poetprin orgoliul de fiu al locului. Titlul e plin de sugestie, în același timp de încifrare, inițiere în tradiție și limbă.. De aici multivalența expresiei. Nu trăiește nostalgia spațiului natal, s-a fixat în el, de unde îl trece în versurile sale. Întâmplările lotrului devin autorevelatorii. Poetul și-a propus un ideal artistic pe care nu l-a ascuns, l-a afișat cu mândrie de invidiat. Nu o face din instinct, e conștient de situație, își asumă responsabilitatea față de el, recunoscându-și afinitățile.
În curgerea materială a titlului, cel puțin două cuvinte asigură forma de intensitate a emoției lirice, reacția individuală determinată de întâmplări preluate ca experiență proprie. Natura imaginației poetice (fără ea nu există creația) decupează din spațiul Almăjului elemente caracteristice. Și, sub semnul lingvistic, plasează sensuri fascinante. Ceea ce pentru mine funcționează ca amintiri livrești, componente ale tradiției ca singura garanție pe care o avem că vom dăinui ca popor în istorie (Al. Nemoianu). Din acest spirit al tradiției a ieșit un de necomparat vers popular în Țara Almăjului Io mă duc, drumul ugește (rămâne)..., notat de E. Petrovici în Folklor din Valea Almăjului (3). Poezia dă legitimitate cuvintelor.
Sentimental, cuvântul lotru ar fi ca o pasiune. Ca multe altele din perspectiva etimologiei.
Definițiile lexicografice ale cuvântului lotru (hoț, tâlhar, bandit, cf. DEX, DER, MDA, DRAM) nu exprimă înțelegerea almăjenilor, de fapt a bănățenilor din zona de munte. Este sinonim cu haiduc, termen explicat de M. Vinireanu:om în afara legii, care se ocupă cu jaful ca protest împotriva exploatării și dominației străine din sec. XVII-XVIII. Se presupune că ar proveni din sl. lotrŭ (Miklosich, Cihac, Tiktin, cf DER. Părerea lui Șăineanu (acesta, surprinzător, crede că în poloneză provine din germanul Lotter om leneș) este reluată în DEX care notează cf. pol. lotr. MDA optează pentru etimologie necunoscută, adăugând cf. pol. lotr. E chiar de mirare că intransigența romaniștilor nu s-a manifestat hotărâtor, deoarece există în limba latină termenul latro mercenar, tâlhar. În latină, pentru hoț, existau cuvintele ereptor, fur,-is, raptor. Limba română pastrează, învechit și arhaizant, termenul fur (într-un basm, furii merelor de aur)., cu derivatul furișa, în familia lexicală a fura (în latină furor, furari), care poate fi moștenit sau nu din latină, deoarece există și în greacă (cf. DELR-Vinireanu).
Denumirea Lotru ( cu derivatele, asemenea elementelor lexicale comune, Lotrișoara, Lotrișor, Lotrița) intră în seria hidronimelor de origine autohtonă:din Oltenia: Motru, Jiu, Gilort, Olt. După M. Vinireanu forma veche slavă provine din străromână. Și presupune forma nominală *lot-r din PIE *lāu- a duce, a captura, a jefui cf. IEW, 655)
Râul Lotru este un afluent al Oltului în aval de Brezoi. El drenează Depresiunea Loviștei. Există și Munții Lotrului în partea centrală a Carpaților Meridionali, între văile Sebeș-Sadu și Latorița, și masivul Parâng-Șureanu. Denumirea poate fi legată de sensuliute, rapidal cuvântului. Dicționarele înregistrează și alte valori adjectivale și adverbiale (iute în mișcări, sprinten DEX; glumeț, bun de gură, meșter la vorbă DRAM, ștrengar DLRM, ). Chiar dacă termenul ar avea doar sensul iute, repede(4), ar fi un argument suficient pentru a elimina posibilitatea originiii slave a cuvântului. Radicalul slav se întâlnește în hidronimele Bistrița, Bistra. Cuvântul exista în limba română înainte de manifestarea fenomenului haiduciei. Astfel în Diploma Ioaniților, regele maghiar Bela al IV-lea, pentru a contracara un alt atac tătar, atribuie cavalerilor ioaniți Țara Severinului, cnezatele lui Ioan și Farcaș până la Olt, Țara Lytira, fără Țara lui Lyrtioy (5). E fără nici o îndoială că persoana care a redactat documentul regal în latină a transcris denumirile oltenești la dictare. O dovedește faptul că a tradus numele Lupu cu Farcaș, termen onomastic care nu se poate explica altfel.
Un alt cuvânt vechi românesc este gâlceavă, având sensurile ceartă, sfadă; discuție aprinsă, neînțelegere. În dicționarul său etimologic, M. Vinireanu notează
Rom. gîlceavă trebuie pus în legătură cu rom. gălăgie (<*gălgie). Suf.-avă în română este de origine tracică, deși există și în limbile slave (...). Forma gâlceavă ca atare nici nu există în limbile slave, ci doar radicalul respectiv care este IE, deci de origine traco-dacă.
Cuvântul nu poate fi fără istorie. Lexemul gâlceavă face parte din seria cuvintelor aparent șocante în poezia lui Iosif Băcilă.
Poetul pune propriile neliniști în viata lotrului. Totul este un pretext pentru a-și ascunde neliniștile. Sugerează o condiție recognoscibilă. Astfel poezia devine expresia raportului individ-istorie prin simbolurile ochi și lume. Existența este o inepuizabilă fascinație. Cruzimea vieții trăite de lotrul din Almăj determină o meditație gravă. Poetul înțelege narațiunea memoriei colective. Fiecare poem este o parte a unei convorbiri închipuite cu ființele care exprimă lumea într-un anume timp și loc, într-un proces de generalizare hermeneutică, fără a trăda tradiția, cu recuperarea cuvintelor. Funcția estetică a creației este, în esență, vindecare de uitare.
SIGLE:
DELR = Dicționarul etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (M. Vinireanu);
DER = Ciorănescu, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, Ediție îngrijită și traducere din limba spaniolăde Tudora Șandru Mehedinți și MagdalenaPopescu-Marin, București, Ed. Saeculum I. O., 2001.
DEX = *** Dicționarul explicativ al limbii române, Buc., Ed. Univers Enciclopedic, 1996.
DLRM = *** Dicțonarul limbii române moderne, Buc., Ed.Academiei, 1958
DRAM = Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (Dorin Ștef).
IE = indo-european, PIE = pre-indo-european.
MDA = *** Micul dicționar academic, volumele I-IV, Buc., Ed. Univers Enciclopedic, 2001-2003.
1. Iosif Băcilă, Lacrimă sub candela aprin să, Timișoara, Ed. Cosmopolitan-Art, Timișoara, 2022.
2. V. Popoviciu, Monografia comunei Pătaș, Sol, grai, credință și obiceiuri locale, Ediție îngrijită de Ileana Crașovan, Waldpress, Timișoara, p. 38.
3. Emil Petrovici, Folklor din Valea Almăjului, în Anuarul Arhivei de Folklor, Imprimeria Cartea Românească, București, 1935, p. 25-157, retipărire de către Societatea culturală Țara Almăjului din Timișoara, cu Notă asupra ediției de prozatorul Ion Marin Almăjan, Timișoara, Ed.Waldpress, 2004. p. 57
4. V. Frățilă, Toponimie și dialectologie, Ed. Mega, 2011, p. 33.
5. A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Năvălirile barbare 270-1290, vol. II, ediția a II-a, București, Ed. Librăriei Școalelor C. Sfetea,1914, p. 276.
Despre Țara Lytira (a Lotrului), vezi și Patriciu Drăgălina, Istoria Banatului Severin, Partea I, Istoria Banatului Severin până la căderea Turnu Severinului în mâinile turcilor la anul 1524, Tipografia Diecezană, Caransebeș, 1899, p. 27
Constantin Teodorescu - Kitchener
|
Constantin Teodorescu 7/21/2022 |
Contact: |
|
|
