Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Prof Dr Viorel Roman din Bremen

Dialog cu prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania, pentru cartea „Cuvinte pentru urmași”, editată de Asociatia Română pentru Patrimoniu, București 2005
____________________________________________________________________________________
D-le Roman, v-ati dedicat studiilor românești: 15 ani în timpul războiului rece și 15 ani în vremuri de tranzitie spre Europa. E o performantă, mai ales în Germania de vest.
Unde v-ati format și ati activat în România?
Am făcut liceul la Timișoara, studii de știinte economice la București și am activat la Sfatul Popular al Regiunii Banat, Radiodifuziunea Româna, Universitatea din Timișoara.

După care ati plecat în 1972 în Germania și nu v-ati reîntors.
Sub Ceaușescu, pentru cei cu înclinatii spre știintele sociale, ceva nu era în regulă. PCR avea monopolul adevărului, ceea ce era absurd, iar granitele erau păzite ca și cum toti am fi fost suspecti, inculpati. Rarele excursii în vest erau aprobate greu, în ultimul moment, așa că am ajuns cu BTT-ul întâmplător la Bremen unde tocmai s-a înfiintat Universitatea. Așa am rămas și mi-am continuat aici activitatea.

Ati continuat viata universitară fără probleme?
Spre surprinderea mea, chiar așa a fost. Fiind o universitate nouă, toti eram cam de aceiași vârsta, din așa zisa generatie a lui 1968, m-am adaptat din mers și am beneficiat din plin din libertatea caracteristică universitătilor vestgermane în general și a celei noi, de stânga, din Bremen, în special. Mai mult decât atât, cu noul meu salariu, în comparatie cu cel din tară, de a dreptul astronomic, mi-a permis să călătoresc imediat în toată lumea. Acesta fiind unul din motivele, care m-au determinat să nu mă reîntorc în tară.

Ce functia aveati?
Eram referent la biblioteca universitară și aveam un curs și seminar de teoria marxistă a valori și pretului. Doi ani m-am ocupat intensiv de această problemă, am fost chiar solicitat să-mi dau doctoratul, dar am ajuns la concluzia că nu merita. Existau deja lucrări excelente pe această temă, dar mai ales concluziile noastre, ale mele și a celor cu care colaboram, erau clare: sistemul economic, planificarea din tările socialiste se baza pe un sistem de preturi „nejuste”, cum se spunea în evul mediu și „neeficiente”, cum spunem noi azi, care se va prăbușii mai devreme sau mai târziu.

Prevedeati în anii 70 prăbușirea sistemului socialist?
După studiile noastre „Lagăr”-ul socialist stătea pe picioare de lut, ca în apocalipsa biblică, și trebuia să se reformeze rapid si radical - ceea ce nu era posibil în conditii dictatoriale -, dacă vroia să facă fată eternei globalizări, presiunii occidentale. Dar desigur nu bănuiam că se va prăbușii atât de curând și atât de spectaculos. Agonia imperiilor, după cum se știe, durează mai mult decât o viată de om.

După un astfel de diagnostic, care se pare că a încheiat studiile DV marxiste, problema fiind rezolvată, cu ce v-ati ocupat în continuare?
Universitatea mi-a oferit posibilitatea, la începutul anilor 80, să mă ocup de problemele românilor, ceea ce am acceptat, nu fără sacrificii materiale. Pentru a deveni consilier academic pe viată mi-am dat doctoratul cu primul volum din „România în sfera de interese a marilor puteri: (1) Principatele dunărene de la vasalitatea otomană la periferia occidentului, 1774-1878; au urmat (2) De la periferia occidentului la socialismul oriental, 1878-1944; (3) Problemele unui stat în curs de dezvoltare la marginea Europei, 1944-1991”, editate de Dr. Falk.

Cum a fost receptata lucrarea?
La sfârșitul erei Ceaușescu tematica plutea oarecum în aer. Imediat după aparitie „România în sfera de interese a marilor puteri” a fost aleasă ca sesiune de comunicări la Universitatea din München, a fost foarte comentată, a trezit interes chiar în tară. Dr. Ilie Ceaușescu mi-a scris o scrisoare în care remarca unele merite ale cărtii. Cu sprijinul DAAD-ului am revenit în 1988 la București, pentru a-mi prezenta doctoratul și în limba română unui public interesat.

N-ati avut dificultăti?
Am fost tot timpul și sunt încă un universitar angajat în cercetare, nu în politică. Chiar dacă aceste sfere de activitate umană se intersectează, mai ales în mentalitatea ortodoxo-comunistă, nu mai eram din anii 70 cetătean român, așa că am fost primit bine, mi s-a permis chiar să tin o conferinta în fosta casă a lui Nicolae Titulescu, la ADIRI (Asociatia de drept international și relatii internationale).

Cu ce tematică?
M-am situat oarecum pe linia lui Mihail Manoilescu, „dictatura de dezvoltare”. Teza surprindea, mai ales ca veneam din occident. M-am referit la proverbul românesc, când doi se bat, URSS-ul cu SUA, al treilea câștigă, Piata Comună / UE. Atrăgeam atentia că România e mai mult decât oricând „În sfera de interese a marilor puteri” și e obligată să (re)actioneze într-un fel sau altul noilor mișcări tectonice geopolitice. Cu toate că eram într-un un cerc închis, se vedea că ascultătorii, partenerii mei de discutii erau în așteptare, timorati, izolati, dar fată de mine n-aveau nici un motiv să fie dușmănoși. Eu venisem cu o carte germană despre români și cu cele mai bune intentii. Mă bucur că m-am reîntors în conditiile grele de atunci.

In anii 70 ati constatat limitele teoriei și practicii marxiste. În anii 80 „dictatura de dezvoltare” - cred ca DV ati introdus în mass-media din tară această sintagma, care deranjează mai ales societatea civilă - pare ca v-a fascinat, dacă v-a remarcat și fratele lui Ceaușescu.
Intr-adevăr, vedeam sistemul social-politic instalat de ruși după război ca o strategie impusă, dar poate necesar o perioada de timp în tările subdezvoltate din est. Mă refeream mai ales la obligativitatea de-a reintra în rând cu lumea în „Politica economică românească: Strategia unei politici de dezvoltare”, 1988. Regret ca n-am avut posibilitatea să public, să discut teza la universitate, în public sau chiar să-l întilnesc personal pe fratele dictatorului. Am fi avut probabil o unanimitate de păreri în privinta acumulării de capital prin „dictatura de dezvoltare”. Necesitatea revenirii „in lumea” largă, capitalistă, adică la normal, era desigur un tabu ortodoxo-comunist, inacceptabil la acea vreme. Dar și azi mai sunt rezistente de aceiași natură.

Cum ati perceput, trăit Revolutia din 1989?
Am venit pe 16 decembrie cu avionul la Timișoara unde locuia mama și urma să petrecem împreuna Crăciunul. Așa că am trăit toate evenimentele pe viu, atât în Piata Operei din Timișoara, cât și la București, de unde m-am reîntors cu trenul în Germania în ianuarie 1990.
A fost o răsturnare de paradigme, ce a însemnat Revolutia sau evenimentele din 1989 pentru DV?
Pentru mine personal s-au deschis atunci perspective nesperate. Am revenit în tară cu primul program al UE de sprijinire a învătământului superior, apoi ca trimis ONU, dar mai ales aveam posibilitatea să public, să mă adresez liber marelui public. M-am bucurat că marxism-leninismul, dictatura de dezvoltare, care le studiasem ani de zile, au ajuns la lada de gunoi a istoriei. Care erau însă noile paradigme? Spre ce se vor orienta România și Moldova?

Toata lumea vrea în UE, spre Europa.
In principiu, dar a ieșit repede la iveala ca ortodoxo-comuniștii conduși de Ion Iliescu aveau dificultătii în începerea dialogului sincer și deschis cu occidentalii, cu Roma. Comunismul ortodox moldo-valah s-a adaptat – PRM, PCR, FSN, PDSR, PSD - într-un de tranzitie, dar activul de baza ca și incompatibilitatea milenară est-vest a rămas.

Cu ce v-ati ocupat după 1989?
Am continuat discursul „România - o tară în curs de dezvoltare cât se poate de obișnuită”, 1994, ceea ce nu prea e acceptat nici azi. Exista după Revolutie iluzia, ca e suficient sa repeti formule democratice (pro)apusene și totul se rezolva, adică vestul vine cu ajutoare. M-a interesat soarta Transnistriei și Transilvanei, unde s-au dat lupte. Am fost la Chișinau, Cernăuti, pe Nistru, la Târgu Mureș, Cluj, Baia Mare, și am publicat împreună cu dr. Hofbauer: „Bucovina, Basarabia, Moldova: o tară uitată între Europa de vest, Rusia și Turcia”, în germană, rusă și româna; „Transilvania. Românii la încrucișarea intereselor imperiale”, în germană și română. Un succes deosebit a avut comunicarea “Imperiul și Limesul”, 1994, prezentată la Belgrad în vremea embargoului. A fost tradusă în sârbește și larg comentată.

Ce voiati să argumentati, care era noul DV mesaj?
Sârbilor, basarabeanilor și mai ales românilor le argumentam că după prăbușirea Imperiului Moscovit, Imperiul apusean (NATO/USA/UE) nu mai permite barbari, acte de barbarie la noul Limes. Mesajul meu, menirea mea e să demonstrez necesitatea dialogului ortodocșilor cu Roma. Vizita Papei Ioan Paul II la București 1999 i-a repus desigur pe români pe harta Europei, urmează aderarea lor la UE în 2007, dar problema coordonării și cooperării dificile intre creștinii occidentali și cei ortodocși rămâne. Problematica este vastă, eu însumi am publicat mii de pagini, am vorbit la zeci de conferinte, sesiuni de comunicări, Radio si TV, am publicat „România spre Piata Comună“, 1993, “Imperiul, evreii și românii”, 1994, “România în Europa”, 1955, “De la Râm la Roma”, 1999. Titlurile vorbesc de la sine, dar clasa politică, opinia publică nu e conștientă de importanta dialogului și de aceia nici pe departe pregătită de a apuca taurul de coarne.

In fiecare deceniu v-ati ocupat de o altă tematică. Ce a contribuit în mod decisiv în formarea DV culturală, stiintifică?
In primul rând bunica și mama, care au ramas singure după primul și respectiv al doilea razboi mondial, femei independente și întelepte, care fără îndoială au contribuit decisiv la formarea mea. Apoi au fost profesorii de liceu din anii 50, școliti în perioda interbelică. În anii 60 am “devorat” bibliotecile din București, am profitat din plin de scurta liberalizare. În anii 70 m-au absorbit bibliotecile occidentale, la cea din Bremen, un statut privilegiat îmi permitea să obtin orice carte vroiam. În anii 80 m-am ocupat de trilogia pomenita mai sus. Din 89 vin des în tară, așa că particip la discursul public și am prilejul să cunosc personalitatii, care mă ajută să tin cadenta cu ceea ce frământă opinia publică românească. Sunt un adepat al Școlii Ardelene.

Care a fost momentul de rascruce din activitatea DV? Ce dificultăti, ati avut de biruit? Pe ce v-ati bazat în lupta cu greutătiile?
Observ că din 10 în 10 ani sunt momente de răscruce pentru societate și pentru fiecare din noi. Pe lângă intentiile noastre, suntem “sub vremi”, după cronicar, există și un plan divin, la care n-avem acces. De accea să privim greutătiile ca ceva normal, ca Sf. Augustin (354-430): „Lumea-i ca un teasc de ulei; se stoarce necontenit. Daca ești spumă reziduală te scurgi în cloacă; dacă ești ulei rămâi în vasul de ulei. Oricum stoarcerea este inevitabilă. Acum observă reziduurile, observă uleiul. Pretutindeni în lume se stoarce: prin foamete, război, sărăcie, creșterea preturilor, nevoi de tot felul, moarte, tâlhărie, sgârcenie; astea sunt necazurile celor săraci și problemele statelor, noi le trăim (...) Așa că se găsesc amărâti care în fata acestor necazuri murmură și zic `Ce rele sunt aceste timpuri creștine...Ž Asta este spuma reziduală care se scurge din teasc direct în cloacă; ea e neagră pentru că, clevetește; ea nu strălucește. Uleiul strălucește. Așa se regăsește un alt om în același teasc prin frecarea care-l macin㠖 nu a fost frecarea, care l-a făcut atât de alb?”

In final, ce credeti că ati realizat până acum și ce ar trebui continuat?
Dialogul româno-ortodocșilor cu Roma, cu frati lor creștini occidentali, este ceea ce consider ca trebuie continuat cu orice pret. Altfel moldo-valahii vor rămâne la periferie, daca nu și mai rău. Adică o iau iară și iară, de la început: izolare, mizerie, dictatură, revolutie, tranzitie..., ca Sisif. O mie de ani de schismă, de evolutie, nu de rare ori divergentă, nu poate fi nici măcar percepută facil, darmite depășită într-o generatie. După Karl Marx conditiile materiale determină conștiinta, filozofia, religia. De fapt religia, credinta determină conditiile social-economice, care apoi influentează credinta. UE este văzută, nu numai de români, ca o Uniune de interese materiale. Acestea implică însă și o constructie de valori și norme, care nu pot fi decât cele creștine. Dar care? Azi nu se mai pune problema prozelitismului, trecerii ortodocșilor la catolicism, pentru a fi acceptati în Europa, ci se caută o unitate în diversitate. Creștinismul respiră cu doi plămâni, cel oriental, ortodox si cel occidental, latin.
Pentru toată lumea, dar mai ales pentru români, toate drumurile duc la Roma.





observator    7/6/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian