Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Irina Negulescu , un artist plastic din San Diego

Irina Negulescu a rămas în San Diego, o locație paradisiacă cu o peisagistică superbă care, pentru pictori, reprezintă un adevărat “artist delight”. Născută pe buza Mării Negre, la Constanța, pictorița “a dat” Marea Neagră pe Oceanul Pacific. Dragostea pentru apă a făcut-o să aterizeze pe țărmul Oceanului Pacific, unde locuiește și în prezent. Astfel, Marea Neagră a fost “upgradat㔠și ridicată la rangul de Ocean.

Irina Negulescu este un artist plastic și un muralist talentat, un „full artist”, cum spun americanii, și, ca o curiozitate (sau nu), multe dintre creațiile sale au ca temă de fundal apa.Probabil acest element este tatuat în ADN-ul ei – de vină fiind, poate, influența Mării Negre – deoarece în multe dintre picturile sale care au ca tematică femeia, apa este un element omniprezent pe fundal.

Am avut plăcerea să o cunosc pe Irina și în doar câteva cuvinte pot să spun că este o femeie modestă și frumoasă, cu un aer și o ținută adolescentină, “posesoare” a unui spirit independent, de învingător.

Personalitatea ei optimistă, veselă și vibrantă aduce bună dispoziție celor din jur, fiind purtătoarea unui zâmbet fermecător, fără de care nu iese din casă, și care, la intervale neregulate, se transformă într-un râs contagios care “infecteaz㔠și farmecă audiența.

Caracterul său frumos și sincer dublat de un talent artistic deosebit fac din Irina un combo de succes.

Pasiunea pentru desen și pictură a început din fragedă copilărie, de la vârsta de cinci ani – mărturie stau mobila și pereții din apartamentul familiei sale care erau pe post de “șevalet” în momentele când inspirația și creativitatea Irinei încerca să se materializeze, exprimându-se și în plan fizic.

Talentul său a fost șlefuit timp de 3 ani la Școala Populară de Artă din Constanța, iar apoi a fost aprofundat în SUA, unde și-a continuat studiile. Irina a sosit în SUA în anul 1989, după care a urmat între anii 1992 – 1995, San Diego Messa College unde a absolvit și obținut diplomă în Fine Arts and Design. Însă, nu s-a oprit aici, și a continuat între anii 1996 – 1999 cursurile Universității din San Diego. Aparițiile tv, radio și radio-internet întregesc imaginea pictorului de succes care își trăiește visul american, un vis pe care îl trăiește cu ochii deschiși într-o zonă de paradis a Americii – orașul San Diego.

______________________________________________________________

Spune-mi te rog, cum ai plecat, când ai ajuns și care a fost primul tău popas în State?

Irina Negulescu: În anul 1987, soțul meu, care era inginer pe vapor, a decis să rămână în Spania și să nu se mai întoarcă în România. De acolo, el a plecat în SUA și s-a stabilit în New York. Eu eram însărcinată când el a decis să rămână în State și după doi ani și ceva de luptă cu birocrația comunistă din România am reușit să primesc viza de State și să emigrez împreună cu fiul meu, care atunci avea numai un an și opt luni. Înainte de a pleca însă, comuniștii m-au obligat să renunț la casă, și numai după aceea mi-au dat pașaportul de America. Se întâmpla în anul 1989, cu doar câteva luni înainte de căderea lui Ceaușescu.v Ca o paranteză, aș dori să spun că fiul meu are acum 23 de ani și sunt tare mândră de el. Iubește mult America și este foarte patriot. Își iubește țara de adopție și de aceea a decis să se înroleze în US NAVY – (Marina Militar㠖 n.a.). Acum este în Seattle, unde este staționat la unitatea sa navală.

Așadar, ai intrat în America prin New York. Cum ți s-a părut orașul și oamenii ?Ai suferit un șoc cultural?

Sincer, la început a fost greu, eram și cu un copil mic după mine. Imediat mi-am găsit un job într-un office; lucram “ data entry“ (evidența pe computer, n.a). Făceam naveta zilnic, 60 km dus, 60 de km întors. A fost un șoc, totuși, impactul cu America.

Îmi amintesc faptul că eu tot întrebam dacă așa este toată America. Oamenii erau repeziți, totul era “fast pace”(în ritm rapid – n.a.) și nimeni nu avea timp de tine. Eu tot întrebam:”Așa este America? Care este cel mai frumos loc în America?”. Și răspunsul pe care îl primeam era:” Nu este așa peste tot. Cel mai bine este să ajungi în California. Acolo e o “altă Americă”. În San Diego este foarte frumos, dacă reușești să ajungi acolo.. .Așa că după un an de New York, ne-am făcut bocceluța și am plecat într-o “alta Americă“. (râde).

Cum te-ai simțit în San Diego, oraș aflat la două ore de condus de Los Angeles și la o oră de condus către granița cu Mexic? Dar lumea, în comparație cu cei din New York?

Oamenii sunt mai“ laid back“ (relaxați – n.a) în comparație cu cei din New York, care sunt mai agitați, mai tot timpul sunt pe fugă și foarte focusați pe carieră. Oamenii din San Diego sunt mai prietenoși, socializează mai mult decât cei din New York.

Încă din avion, când survolam orașul înainte de aterizare, am avut așa un feeling și mi-am zis în gând: ”Eu aici voi rămâne”. Și, iată, că și acum, mai bine de 20 de ani de când am ajuns în San Diego, sunt tot aici.

M-am adaptat foarte repede și foarte bine. Am început imediat să pictez și să am expoziții în galeriile din San Diego, iar mai târziu să organizez evenimente unde lumea venea să îmi vadă și să îmi cumpere tablourile. Clima din San Diego este foarte primitoare, cu veri nu foarte calde și cu ierni foarte blânde. Aveam o mare satisfacție când veneau și români, care văzând numele meu, Negulescu, mă întreabau dacă sunt româncă. Așa mi-am făcut și mulți prieteni români cu care mă mai întâlnesc la diferite evenimente culturale, concerte sau expoziții de pictură.

De unde ai moștenit pasiunea pentru pictură și la ce vârstă s-a manifestat prima dată?

De la mama mea. A fost un autodidact în ale picturii și a fost un pictor profesionist care făcea bani din această artă. Eu o urmăream cum desena picturi murale pe pereți, cum făcea proiecte școlare sau cum picta pereții unor locuințe private. Ea însăși nu mi-a pus pensula în mână, ci eu, pur și simplu, singură am învățat – pentru că îmi plăcea foarte mult. Eram copil, aveam 4 sau 5 ani și deseneam pe coperțile fiecărui caiet sau carte, ori pe pereții apartamentului când mă strecuram după șifoniere – unde încăpeam cu ușurință, pentru că eram foarte slab㠖 și coloram pereții (râde). Nu mi-a scăpat niciun perete din spatele șifonierelor sau de sub paturi. Încercam să fiu discretă și să nu le vadă mama. Desenam flori, prinți, prințese, sirene, pești sau castele.

Mi-am dat seama că sunt talentată în școala primară când primeam note foarte bune și colegii se rugau de mine să le fac și desenele lor ca să ia și ei o notă bună. (râde)

Care este tematica picturii tale? Ce anume pictezi și de ce pictezi?

Fac pictură murală, lucrez pe comenzi. Pot picta direct pe perete, dar și pe pânza care se lipește pe perete. În tablourile pe care le pictez abundă, ca tematică, apa și oceanul. Ador oceanul și în multe dintre tablourile mele apa apare ca fundal. Pictez atât copii jucându-se pe malul oceanului, cât și femei înotând sub apă.

Pictez pentru că iubesc culorile și reflecțiile acestora; probabil faptul că am crescut în Constanța – unde “ cădea“ marea peste mine – a contribuit la dragostea mea față de mare, față de apă în general. Sunt fericită lângă apă, parcă aș fi un pește (râde). Îmi place mult să înot și să fac scufundări și îmi place să fac poze subacvatice pe care le folosesc în picturile mele. Culorile extraordinare care se găsesc pe sub apă mă inspiră, sunt unice și am facut o pasiune în a picta femei subacvatice, folosind ca modele pe sora mea, prietenii mei și chiar pe mine însămi.

Care sunt prețurile unui tablou, în general? La cât poate să ajungă investiția pentru cel mai scump tablou?

Depinde de mărime. De regulă, un tablou de 60/60 cm, în jurul a 1000 de dolari. Cel mai scump a fost un tablou de 210/210 cm, care a costat 10.000 de dolari. Însă muralele sunt mult mai mari, și pot ajunge și la cinci metri pe trei metri. Acestea pot costa mult mai mult.

Cum ai fost primită de americani? Ai fost bine primită în școală de către colegi și de către profesori?

Totul a fost minunat de la bun început, eu eram foarte entuziasmată când am ajuns în New York. Profesorii și elevii m-au tratat cu respect și m-am acomodat foarte bine în școală. Bineînțeles, la început a fost mai dificil, deoarece nu stăpâneam limba engleză așa de bine. Eu credeam că nivelul meu era unul bun până când a trebuit să am o conversație telefonică și realitatea mi-a dovedit că, încă, mai aveam mult de învățat. Însă, nu mi-a trebuit prea mult și m-am adaptat relativ repede cu șocul cultural și cu limba engleză. Oamenii din jurul meu au fost foarte ospitalieri și generoși.

Totuși, este o diferență între viața și oamenii din New York în comparație cu viața și lumea din San Diego. În timp ce în New York totul se derulează în viteză și oamenii parcă nu au răbdare și timp să își facă prieteni, fiind foarte focusați pe job și pe cariere, în San Diego lumea este „laid back“( relaxat㠖 n.a.) și au mai mult timp să stea cu prietenii și să socializeze.

În San Diego șocul cultural a fost minim. M-am simțit, de la bun început, ca acasă la Constanța, pentru că este un oraș portuar aflat pe țărmul Oceanului Pacific. Însă, motivul determinant care m-a făcut să decid să ajung și să rămân în San Diego a fost vremea superbă. Aici iarna temperaturile nu coboară sub 15 grade Celsius. Sunt de mai bine de 20 de ani aici și iubesc aceste locuri ca la început.



______________________________________________________________

Premiile Irinei Negulescu

1993 – Marele premiu: “Got to have Art” show, Emerald Shapery.

1993 – Premiul special: The Fashion Symposium and in Illustration, Los Angeles, CA.

1994, 1995, 1996 -locul întâi: Clairemont Annual Juried Show.

1993, 1994, 1995 – Locul întâi: The student Art Walk Show.

1995 – Locul întâi: The San Diego Symphony Tower California Student Art Competition.

_____________________________________________________________

Ce îți place și ce nu îți place în America?

În America îmi place cam tot. Sunt o mulțime de locuri frumoase de vizitat, numai să ai timp să le vizitezi pe toate. Mie îmi plac oamenii; lumea este respectuoasă și foarte politicoasă, în general. Femeile sunt tratate cu respect. Mă simt în siguranță aici unde locuiesc.

De asemenea, îmi place că aici este într-adevăr „the land of oportunity“ ( țara tuturor posibilităților – n.a.); dacă ai talent, ești bun în ceea ce știi să faci și depui efortul necesar, atunci poți să reușești să duci o viață decentă, fără griji. Așa cum am mai spus, în San Diego ador clima. În New York nu îmi plăcea pentru că era mult mai frig.

Ce nu îmi place? Nu îmi place traficul. Și încă ceva; nu îmi plac dulciurile și deserturile de aici pentru că sunt fără gust. Îmi este un dor nebun de prăjiturile românești. Îmi lipsesc plăcintele și cozonacii românești (râde).

Ce faci în timpul liber? Unde îți petreci concediile? Care este orașul tău preferat în SUA?

Îmi place mult să dansez și să acult muzică. De fapt eu dansez și când pictez (râde). Sunt un “socialite”, merg la evenimente culturale, la concerte.

De asemenea, îmi place să călătoresc și să vizitez locuri noi. Cum vând un tablou, îmi iau bilet de avion și plec undeva. Nu știu să strâng bani (râde). Ultimele concedii le-am petrecut în Franța. Ultima oară am stat acolo o lună de zile și de acolo am plecat să văd Italia.

Recent am fost în Costa Rica, după ce am vândut un tablou, mi-am cumpărat bilet de avion și am plecat acolo.

Anul trecut am vizitat Puerto Rico. Peste o lună plec în New York, de unde plec pentru câteva săptămâni în Romania. De acolo voi pleca pentru 10 zile în Grecia. Aici, în State, cel mai mult mi-a plăcut San Francisco, un oraș cosmopolitan, foarte liberal cu o climă puțin mai rece, dar un oraș fascinant.

Ce sfaturi oferi celor care acum se gândesc să emigreze în SUA? Unde te pot găsi cei care sunt interesați de picturile și expozițiile tale?

Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi. Și după cum am spus America este mare, nu este peste tot la fel. Dar, dacă ar fi să dau un sfat, le-aș spune celor care vor să vină în State, mai întâi, să vină și să viziteze sau să stea o perioadă în care să își facă măcar o idee și să vadă dacă le plac locurile, oamenii și stilul de viață. Dacă da, atunci trebuie să fie buni la ceea ce știu să facă. Competiția este acerbă, dar cu pasiune, dăruire și multă muncă, vor reuși. Și să nu facă compromisuri.

Trebuie să fie perseverenți și să învețe din eșecuri. Nu toate ușile se deschid ușor. Multe uși se vor închide, dar trebuie să nu cedeze. Trebuie să continue, să insiste, să se bată și să nu renunțe niciodată, sau, cum zic americanii: Never, but never give up! Cam asta ar fi în opinia mea un sfat prietenesc pentru cei care vor să facă pasul peste ocean în cautarea El Doradoului american. Referitor la întrebarea unde se pot găsi picturile mele, le pot spune iubitorilor de pictură că mă pot găsi pe site-ul meu: http://www.negulescu.com/. Aici ei pot vedea creațiile mele și pot afla informații despre evenimentele și galeriile unde expun.

Viorel Vintila
http://viorel-vintila




Viorel Vintila    2/20/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian