Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Pe culoarele Parlamentului (de ieri și de azi)

Vă propun acum un alt articol publicat în presa interbelică. Un subtitlu pe care l-am repetat de mai multe ori îmi vine în minte: Nimic nou sub soarele României. De data asta este un articol care surprinde imagini din culisele Camerei Deputaților – așa cum erau surprinse de un reporter al anului 1932. Aș fi curios să știu cât de diferită e imaginea surprinsă atunci de aceea pe care un reporter de azi o vede pe culoarele Parlamentului. Probabil că cele două imagini s-ar suprapune perfect. Alte chipuri azi, dar aceleași metehne. Poate că găsim azi mai puțină distincție și mai mult mai puțină știință a oratoriei. Dar de ce mă mir? Eminescu ne-a spus aceste lucruri încă prin anul 1883:

„Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.”

O diferență majoră ar putea fi și faptul că azi lupta pentru imagine a politicienilor se dă mai puțin în paginile gazetelor și mai mult pe ecranele televiziunilor de stiri. Nu-mi rămâne acum altceva de făcut decât să transcriu pentru voi articolul „Culoarele camerei – din carnetul unui cronicar parlamentar”, scris de Tudor Teodorescu-Braniște și publicat de săptămânalul “Realitatea Ilustrat㔠în numărul din 11 februarie 1932:


Camera Deputaților - 1932

“(…) Dar oricât de interesante vi se par dv. marile desbateri, așa cum le vedeți în incintă, să știți că nu aceasta este adevărata Cameră. Ceea ce puteți observa dv. din tribuna publică este numai aparența. Realitatea e aiurea. E în culisele Camerei, acolo unde nu aveți dreptul să răsbateți. Fiindcă biletul, pe care l-ați obținut de la un prieten deputat, sau de la un prieten care e prieten cu un deputat, micul cartonaș dreptunghiular - care azi e verde și mâine roz, pentru un control mai ușor - nu vă dă dreptul să pătrunde-ți în culisele Camerei. Jur-împrejurul incintei, un culoar circular. Covor verde ca și în incintă. Verde, după cum spunea un parlamentar odată:
- Atât de verde, încât mă mir cum unora dintre colegii mei nu le vine pofta să pască....
Pe acest culoar, canapele comode în care - dacă faci împrudența să te așezi - te prinde pe dată somnul. Un tânăr subsecretar de stat, observând fenomenul, spunea:
- Sunt aduse, cu siguranță, de la Senat...

Aici se plimbă deputatul liberal cu cel țărănist, braț la braț, după ce - în incintă - s’au acuzat reciproc de hoție, în admirația dv., a celor din tribuna publică. Ceea ce vă spun, nu este o exagerare. Toate marile dueluri oratorice ce sfârșesc cu o limonadă la bufet, cum toate duelurile cu pistolul se termină cu un pahar cu lapte la Flora. „Adversarii nu s’au împăcat pe teren”. Asta înseamnă că s’au împăcat la Flora. Iar în stilul reportagiilor parlamentare, „tumult” și „suspendare de ședinț㔠înseamnă un scurt răgaz acordat celor doi oratori adverși, pentru o promptă împăcare la bufet.

Nici nu vă închipuiți dv. ce mare importanță joacă, în viața politică, bufetul și culoarul parlamentului. Aci, se pun la cale intrigi și lovituri. Aci, ministrul X face o declarație senzațională, pe care urechea indiscretă a gazetarului o prinde din sbor, stylo-ul lui o fixează pe hârtie iar rotativa o va răspândi mâine în toată țara, de la Sighet până la Soroca. Ministrul o va desiminți, firește. Fiindcă declarația era prea sinceră. Fusese făcută între patru ochi. Nu era destinată publicității... Numai că desmințirea vine prea târziu! Declarația și-a produs efectul. Nu fiindcă a fost aflată de cititori. Ci fiindcă a aflat-o cel „vizat", singurul care nu trebuia s’o afle. Și fiindcă veni vorba de aceasta, să vă dau un sfat: singurele știri adevărate, perfect adevărate sunt cele desmințite...


Camera deputaților azi
Alte măști, aceiași scenă... politică

Pe aceste culoare ale Camerei, se obțin, la iuțeală, rezoluții, pe care solicitatorul nu le-ar fi putut cuceri în calmul unei audiențe: miniștrii sunt mai bine dispuși la Cameră, decât în cabinetele lor ministeriale, cu duble uși capitonate. Mai ales dacă deputatul solicitator are abilitatea de-a veni “din întâmplare” cu petiția, în ziua în care ministrul are să-și rostească marele lui discurs și are, deci, nevoie de cât mai călduroase și mai sincere aplauze în incintă.

Situația unui ministru în incintă se fabrică pe culoar. Cu cât mai amabil pe culoar, cu atât mai bine primit în incintă... Și tot aci, în sala pașilor pierduți, în biblioteca unde nimeni nu citește o carte, șefii opoziției pun la cale acordurile de mâine și aplanează certurile de azi. Tot aci este și micul chioșc de țigări, iar in fața lui măsuța pe care se vând ziarele de după amiază. Confort modern: nu trebuie să lipsească nimic. Un deputat, care are în buzunar țigări fine și ziare multe, poate cuceri oricând pe un ministru. În clipa în care ministrul va voi să controleze o
informație în cutare gazetă, deputatul i-o va oferi prompt. Ministrul a fost scutit de cei zece pași până la măsuța cu gazete... Excelența va aprecia îndemânarea și va spune:
- A! X... e un băiat foarte bine pregătit...
Trei lovituri de acestea și X va fi subsecretar de stat. Mai ales dacă are și îndemânarea de-a oferi la timp, o țigară, pe care ministrul zadarnic o caută în tabachera goală!”

\




De ieri și de azi blog    9/9/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian