Predică la Sfintii Împărati Constantin si Elena
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Tu esti Dumnezeu Care faci minuni
(Prochimen la praznice)
Iubiti credinciosi,
Cînd a binevoit Preabunul si Preamilostivul Dumnezeu să înceteze pîraiele de sînge, care se vărsau din trupurile apostolilor, ale martirilor si ale mărturisitorilor Săi si să dea deplină libertate Bisericii Sale, răscumpărată cu Sfîntul si Preascumpul Sînge al Fiului Său, atunci si-a ales pentru acest scop, dintre toti împăratii lumii, pe Sfîntul împărat Constantin cel Mare si pe mama sa, Elena. Prin acesti Sfinti împărati a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgînismul si idolatria si a întărit Biserica si credinta crestină pe pămînt.
Sfintii împărati si "întocmai cu Apostolii" Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl său, împăratul Constantin Clor împărătea peste Galia si Insulele britanice. După moartea sa a lăsat urmas la domnie pe fiul său, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maică, Sfînta Elena.
Auzind el că Maxentie, care împărătea în Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe crestini si dărîmînd sfintele biserici, s-a pornit cu război împotriva lui. Desi avea mai putini ostasi ca Maxentie, el îsi punea nădejdea în ajutorul adevăratului Dumnezeu, Căruia adesea se ruga, cu toate că nu era încă botezat. Si iată că în amiaza mare, i se arătă o cruce mare pe cer, cu stele închipuită, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: "Cu acest semn vei birui".
Apoi a poruncit ostasilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri si pe armele lor si asa au pornit la luptă. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfîntul Constantin a biruit pe Maxentie, înecîndu-l în apa Tibrului, lîngă Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie în cetate si încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul mîntuirii 313.
Ca semn de multumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act împărătesc în acelasi an, după sfatul maicii sale, cunoscut pînă astăzi sub numele de "Edictul de la Milan", prin care s-a dat desăvîrsită libertate tuturor crestinilor, lăsînd astfel pe fiecare să creadă cum voieste.
Mare bucurie a cuprins atunci întreaga crestinătate, văzînd pe sfintii episcopi si preoti iesind de prin închisori, văzînd capistile idolesti dărîmîndu-se, iar în locul lor, biserici frumoase înăltîn-du-se. Astfel, uneltele de tortură se aruncau, cuptoarele cele aprinse în care se ardeau crestinii se lăsau în părăsire, animalele sălbatice care ucideau pe crestini în arene se slobozeau, iar crestinii, umplîndu-se de multă bucurie, multumeau lui Dumnezeu cu rugăciuni si lacrimi fierbinti.
Însă domnea în răsărit un împărat tiran, anume Liciniu, care desi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrînd să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe crestini si ameninta să ocupe Roma. Împăratul Constantin a încercat de două ori să-l biruiască prin război, dar n-a putut si era în mare mîhnire. Rugîndu-se mult lui Dumnezeu si însemnîndu-se cu semnul crucii, toti ostasii au pornit din nou la război împotriva lui Liciniu si l-au biruit. Ultimul război l-a avut împăratul Constantin împotriva scitilor, aproape de Dunăre, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind împăratul să-si mute capitala în partea de răsărit a imperiului, si-a ales cetatea Vizantia, zidită de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegînd-o Sfîntul Constantin, a numit-o cu numele său, Constantinopol, si s-a asezat aici cu fericita sa mamă, Elena, în anul 324. Iar ca semn de multumire lui Dumnezeu, a înăltat în mijlocul cetătii un stîlp înalt, avînd deasupra Sfînta Cruce.
Tot în timpul acesta a primit si botezul, în orasul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, cînd a dat poruncă să se boteze si ostasii săi, dimpreună cu senatorii palatului, încît o nespusă bucurie cuprinsese toată lumea. A mai dat poruncă să se înalte în curtea palatului său o măreată biserică, în numele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost dărîmate de păgîni a poruncit să se zidească din nou, dîndu-le tuturor bani si ajutor din destul. De la acest sfînt împărat a rămas traditia ca domnii crestini din toată lumea să zidească biserici si mînăstiri si să le înzestreze cu danii si cu toate cele necesare.
În vremea aceea, însă, Biserica lui Hristos era sfîsiată de învătătura cea rea a ereticului Arie, care spunea că Iisus Hristos este o creatură superioară, iar nu Creator si deofiintă cu Tatăl si cu Duhul Sfînt. Deci, Sfîntul Constantin îndemnat de mama sa Elena si de multi episcopi dreptcredinciosi, a hotărît să adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a hotărî adevărata credintă si a condamna pe ereticul Arie si învătătura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinti Părinti din toate marginile Imperiului de Răsărit si de Apus, în frunte cu Sfîntul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afară. Vor rămîne nemuritoare minunile si cuvintele pline de învătături dogmatice ale marilor ierarhi si sfinti Nicolae, Spiridon si Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost blestemată învătă-tura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfînt Sinod s-au compus primele sapte articole ale Simbolului Credintei si mai multe canoane bisericesti.
În anul următor, Sfînta Elena, dorind foarte mult să afle lemnul Sfintei Cruci si să se închine pe Golgota si la Mormîntul Domnului, a plecat cu multi ostasi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu si, împreună cu Sfîntul Macarie, episcopul Sfintei Cetăti, după multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Căpătînii a înăltat o biserică preafrumoasă, care, cu unele modi-ficări, dăinuieste pînă astăzi.
Deci, luînd o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a întors înapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, în vîrstă de 80 de ani.
Marele împărat Constantin a împărătit 42 de ani, pînă în anul 337, cînd trece la vesnicele lăcasuri si este înmormîntat în Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, zidită de el, lăsînd Imperiul roman în stăpînirea celor trei fii ai săi. Biserica noastră îi prăznuieste pe amîndoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i "întocmai cu Apostolii" lui Hristos. El este al 32-lea împărat roman de la August.
Iubiti credinciosi,
Pînă aici v-am prezentat pe scurt viata si activitatea Sfîntului Constantin cel Mare si a mamei sale, Elena. Acum vom vorbi, mai întîi, de legile ce s-au făcut de acest sfînt si mare împărat în favoarea crestinilor, despre care istoricul bisericesc din acea vreme, Eusebiu de Cezareea, zice: "S-au publicat atunci de împăratul Constantin legi foarte blînde si foarte favorabile pentru crestini. Aceste legi nu exprimau decît evlavie, repausul popoarelor si onoarea Bisericilor. El a chemat pe cei ce fuseseră izgoniti de guvernatorii de provincii, pentru că nu au voit să aducă jertfă idolilor. A restabilit în posesia averilor pe cei ce fuseseră lipsiti de ele si iertă pe cei care, pentru acelasi motiv, fuseseră condamnati să facă servicii la curte. A pus în libertate pe cei ce fuseseră surghiuniti în insule si pe cei ce fuseseră surghiuniti la muncile metalelor sau întrebuintati la alte lucrări publice. A lăsat alegerea celor care, din ură pentru statornicia cu care ei făcuseră profesiune din religia crestină, fuseseră destituiti din dregătorii sau de a lua functiunile ca mai înainte sau de a trăi în repaus" (Istoria Bisericească de Eusebiu - Episcopul Cezareei, Viata Împăratului Constantin, Bucuresti, 1896).
Printr-o altă lege făcută în favoarea martirilor si a Bisericilor, împăratul Constantin a dispus ca rudele celor ce au suferit moartea pentru apărarea credintei, să se bucure de succesiunea lor si, dacă ei nu ar avea mostenitori, Biserica să-i mostenească, iar mostenirile ce le fuseseră confiscate, să fie înapoiate vechilor proprietari, ori de ar fi în natură sau de au fost înstrăinate.
Sfîntul si marele împărat Constantin a dat o lege de gratiere a celor ce au fost exilati pentru mărturisirea dreptei credinte în Dumnezeu. Această lege zice asa: "Acei ce au fost exilati prin sentinte nedrepte a unor judecători, pentru că au refuzat cu îndrăz- neală de a renunta la credintă si la cultul unui Dumnezeu, Căruia ei se consacraseră din toată inima lor, si acei ce au fost pusi în numărul ofiterilor curtii, desi nu fuseseră mai înainte, să aibă libertatea de a se întoarce la casele lor si să rămînă acolo în pace. Acei ce au fost despuiati de bunurile lor si redusi la o extremă mizerie, să fie restabiliti în prima lor stare si să se bucure cu fericire si cu umilite rugăciuni de multumire, de efectele bunătătii lui Dumnezeu".
Altă lege dată de Sfîntul si marele împărat Constantin face rechemarea celor ce au fost prigoniti pentru credinta cea dreaptă în Hristos si au fost trimisi departe de casele si satele lor, prin insule pustii. În această lege îl auzim pe Sfîntul si marele împărat Constantin, zicînd: "Ordon ca cei ce sînt retinuti contra vointei lor în insule, să se bucure de efectul gratierii noastre. Să iasă din aceste triste si grozave pustietăti, unde nu văd decît munti sălbatici si o mare furtunoasă, si să meargă a gusta plăcerile cele nevinovate ce le va procura, în convietuire cu rudele lor în libertate. Acei ce au suferit lipsurile si necazurile ce i-au însotit, să fie încărcati de bunuri si scăpati de frică, făcînd glorie cum fac eu de a fi servitorul lui Dumnezeu. As fi foarte mîhnit ca să se poată zice sau să se poată crede, că cineva a vietuit în frică sub domnia mea. Mă silesc pe cît pot de a reforma abuzurile ce s-au strecurat sub domniile cele dinaintea mea".
Sfîntul împărat Constantin, face rechemarea celor ce fuseseră condamnati la lucrarea metalului sau la alte lucrări publice, pentru mărturisirea credintei în Hristos, zicînd: "Acei ce au fost condamnati la lucrarea metalelor sau la alte lucrări publice, să schimbe această penibilă ocupatie si acest ostenitor lucru, cu o liniste onestă si cu un repaus plăcut, iar dacă sînt unii din cei ce au fost lipsiti de libertate să fie restabiliti în posesiunea onorurilor si a drepturilor ce le apartineau mai înainte".
Prin altă lege, Sfîntul împărat Constantin, restabileste drepturile celor ce au fost scosi din dregătoriile lor din armată, pentru dreapta credintă în Hristos, si zice asa: "Acei care odinioară, posedînd dregătorii în armată, au fost lipsiti de această cinste pentru buna mărturisire a credintei lor, să aibă libertatea sau de a reintra în armată si a-si lua functia lor ce au avut sau de a trăi în liniste. Este foarte drept ca, după ce au arătat curajul lor în mijlocul celor mai teribile munci, să nu depindă decît de alegerea lor, sau de a se bucura de onorurile dregătoriilor lor, sau de a gusta dulceata repausului".
În altă lege, Sfîntul Constantin cel Mare porunceste a se da înapoi averile sfintilor mucenici si mărturisitori ai credintei lui Dumnezeu, si zice asa: "Nu pot ascunde nedreptatea ce au suferit-o acei care, sub diferite pretexte, au fost despuiati de averile lor. Dacă unii, din ură pentru că au sustinut cu îndrăzneală lupte grele pentru apărarea credintei lor, au fost despuiati de averile lor, sau dacă altii, pentru că au mărturisit că erau crestini, au fost constrînsi de a părăsi tara lor, sau în sfîrsit, dacă altii au fost lipsiti de cele ce posedau fără a fi condamnati la moarte, succesiunea lor trebuie să fie luată de rudele lor, legile redînd succesiunile rudelor celor mai de aproape, ei vor fi lesne de recunoscut si apoi nu e nimic mai drept decît a se împărti aceste averi mostenitorilor cărora ar fi apartinut, dacă martirii si mărturisitorii ar fi murit de o moarte naturală".
Altă lege dată de Sfîntul si marele împărat Constantin în favoarea Bisericii, în lipsă de rudenii, zice asa: "Iar, dacă nu se va găsi nici o rudenie care să poată lua mostenirea martirilor sau a mărturisitorilor, sau ale acelora care pentru păstrarea credintei lor, au părăsit tara lor, ea apartine Bisericii. Mortii nu vor fi mîhniti de a o avea de mostenitoare, pe aceia pentru care ei s-au expus la tot felul de primejdii. Cred de datoria mea de a admite că dacă vreunul, din acei care voiesc, a găsit de cuviintă să facă donatie averea sa, intentia mea este ca ea să fie executată".
În altă lege a Sfîntului împărat Constantin cel Mare se hotărăste să se restituie pămînturile si casele cele ce au apartinut martirilor si mărturisitorilor, zicînd: "Fiindcă doresc ca această lege să fie atît de lămurită, încît să nu fie nimeni care să nu înteleagă dispozitia, acei ce sînt detinători ai unei case sau a unui pămînt sau a unei alte mosteniri ce apartinea odinioară martirilor sau mărturisitorilor, să o declare ei însisi si să o restituie îndată. Desi ei au primit mari venituri fără titlu legitim, nu cred ca dreptatea să permită ca ei să nu fie obligati de a le înapoia".
Sfîntul împărat Constantin a dat si alte legi în favoarea Bisericii si a crestinilor, privind restituirea bunurilor confiscate de către principi de la biserici sau restituirea locasurilor de cult si a cimitirelor, restituirea bunurilor care fuseseră înstrăinate sau vîndute si care apartineau bisericilor, precum si alte legi pe care nu le mai putem aminti aici.
Din cele arătate pînă aici ne putem da seama cît de mare prieten si binefăcător al Bisericii lui Hristos si al crestinilor a fost alesul lui Dumnezeu, Sfîntul si marele împărat Constantin, prin care Preabunul Dumnezeu a dat libertate crestinismului în toată lumea. Legile au fost date de el în Italia, la Milan, în anul 313 si sînt cunoscute sub numele de "Edictul de la Milan". De la acest împărat sfînt, libertatea religioasă este garantată în toate tările din lume.
Împăratul Constantin, dîndu-si bine seama de întunericul si tirania care domneau mai înainte de el în Imperiul roman, zicea: "O nelegiuire atît de ciudată si atît de grozavă ca aceasta, dominînd spiritul si inima unui număr de persoane si tot statul fiind lovit de aceasta, ca de o boală molipsitoare ce reducea la o extremă primejdie si care avea nevoie de un medicament foarte puternic si folositor, iată de cine a binevoit Dumnezeu de a se servi! Cînd vorbesc de Dumnezeu, înteleg pe Acela care este adevăratul Dumnezeu si care are o putere vesnică. Poate însă cineva să facă cunoscute binefacerile primite de la Dumnezeu fără a vătăma modestia? Dumnezeu a avut bunătatea de a se servi de mine pentru împlinirea planurilor Sale. El m-a scos printr-un act al întelepciunii Sale si al puterii Sale nesfîrsite, din tărmurile oceanului britanic si din extremitatea tărilor unde soarele apune si mi-a dat putere de a risipi revărsarea de nenorociri ce acoperea fata pămîntului, pentru a atrage pe oameni la păzirea legii si pentru a creste credinta si religia crestină".
Apoi adăugă: "Nu voi fi lipsit niciodată de recunostintă, pentru o binefacere asa de mare, privind ca o favoare deosebită, bunătatea pe care Dumnezeu a avut-o de a mă alege pe mine pentru a mă face robul si împlinitorul poruncilor Sale. M-am dus în Orient, pe care l-am găsit împovărat de nenorociri, a cărui salvare de primejdie avea nevoie de ultimile leacuri. Recunosc că Dumnezeu mi-a dat sufletul, viata, respiratia, si simtămîntul. Stiu foarte bine, că acei ce si-au pus speranta lor în Dumnezeu, nu au nevoie de stima, nici de dragostea oamenilor si că ei posedă onoruri cu atît mai mari, cu cît duc o viată mai scutită de greseli si de păcate".
În alt loc Sfîntul împărat Constantin aduce multumiri lui Dumnezeu, zicînd: "Tie îti multumesc cu umilintă, Dumnezeule si Domnul meu, căci cu cît priveste cineva deosebirea în închinările si în simtămintele oamenilor, cu atît cei ce au descoperit adevărul sînt întăriti în religie. Dacă va fi cineva care să nu voiască a fi vindecat, să nu arunce gresala sa asupra nimănui. Remediul si vindecarea se oferă la toată lumea, numai fiecare se cuvine să ia aminte ca să nu atace o religie a cărei nevinovătie si sfintenie sînt dovedite".
Pe lîngă legile si binefacerile arătate mai sus în favoarea crestinismului, marele împărat Constantin s-a îngrijit mult si de pacea si unitatea în credinta cea dreaptă a tuturor Bisericilor crestine din imperiul său. Iată ce spune într-una din legile sale: "Mi-am propus mai întîi de a uni spiritele tuturor popoarelor, în una si aceeasi credintă în privinta dumnezeirii. Apoi, am dorit să scap universul de jugul sclaviei, sub care gemea. Mă convingeam că as fi atît de fericit pentru a aduce pe oameni să aibă toti pe acelasi Dumnezeu. Această schimbare a religiei ar produce o altă schimbare în conducerea imperiului".
Iată, fratilor, că Sfîntul si marele împărat Constantin, îsi dădea bine seama si recunostea cu toată evlavia că el este alesul lui Dumnezeu, prin care Mîntuitorul a lucrat planurile cele prea-întelepte ale milostivirii Sale fată de religia adevărată, crestină, prin care s-a întărit puterea si libertatea Bisericii lui Hristos pe pămînt.
Iubiti credinciosi,
Mare este sărbătoarea de astăzi, căci astăzi cinstim pe cel dintîi si cel mai mare împărat crestin, pe Sfîntul Constantin si mama sa, Elena, cei "întocmai cu Apostolii". Ei sînt apostolii crestinismului din secolul IV. Prin ei a dobîndit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfintii Apostoli si apărată cu jertfă, cu suferintă si cu sînge de multimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfînt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez si a fost dat anatema Arie cu învătătura si ucenicii lui. Prin Sfintii Constantin si Elena s-au deschis si zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfînta Cruce si s-au zidit numeroase locasuri de închinare la Locurile Sfinte.
Dar Sfîntul Constantin a ajutat mult la răspîndirea crestinismului în Europa, Asia si Africa. La porunca lui au fost trimisi misionari - episcopi si călugări - la gurile Dunării să convertească pe înaintasii nostri daci, dintre care unii nu stiau de Hristos. Se crede că, chiar orasul Constanta din Dobrogea, ar fi fost înnoit de el, unde apoi se înfiintează prima episcopie din tara noastră, Episcopia Tomisului. Trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru acest mare împărat si apărător al crestinătătii. Să ne bucurăm că o parte din tara noastră, gurile Dunării si Dobrogea, făceau parte din Imperiul roman de sub stăpînirea lui.
Se cuvine, deci, să cinstim cu cuvinte de laudă pe Sfintii împărati Constantin si Elena si să înăltăm rugăciuni de multumire lui Dumnezeu pentru tot ce au făcut ei în lume. Iată, că si tara noastră a fost sub influenta lui. Iată, că si pămîntul nostru are multe biserici, unele din primele secole, si că sîntem ortodocsi si cinstitori de Dumnezeu. Avem în tară multe biserici cu hramul Sfintilor Împărati Constantin si Elena. Iar în mai toate familiile noastre sînt crestini si crestine care le poartă numele. Aceasta arată de cîtă cinste se bucură Sfintii Constantin si Elena în tara noastră.
Să nu uităm, însă, ce mare rol a avut Sfînta Elena, la cresterea, formarea si sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos si Biserică, mama este aceea care dă educatie crestină fiilor ei. Sfînta Elena a dat viată, educatie si îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintîi împărat crestin, Sfînt si "întocmai cu Apostolii", tare în credintă, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al crestinilor persecutati pentru Hristos si ctitor al primului imperiu crestin si a nenumărate biserici.
Vă amintesc că am avut si noi, românii, mari domni crestini, care după exemplul lui, au fost apărători de tară, iubitori de pace, păzitori ai dreptei credinte si neîntrecuti ctitori de biserici si mînăstiri. Dintre acestia amintim pe Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Sfînt, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Petru Rares, Vasile Lupu si multi altii.
Ce sînt evlavioasele domnite românce, ca Despina lui Neagoe, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Elena lui Matei Basarab sau Ana lui Alexandru cel Bun, Maria lui Stefan cel Mare, Elena lui Petru Rares si Ruxandra lui Alexandru Lăpusneanu si atîtea altele, dacă nu urmasele Sfintei împărătese Elena? Căci ele, alături de domni, zideau biserici, ctitoreau mînăstiri, făceau danii pretioase pe la sfintele locasuri, care se văd pînă astăzi. Ce este Constantin Brîncoveanu cu cei patru fii ai lui, alături de vrednica sotie, Maria, cu cei încă sapte fii, dacă nu martiri ai lui Hristos si apărători ai credintei Ortodoxe în tara noastră?
Deci, si noi, să urmăm întru toate lui Hristos, Apostolilor, sfintilor si înaintasilor nostri. Să apărăm cu bărbătie dreapta credintă a Bisericii noastre Ortodoxe. Vor apărea multi eretici si urmasi ai lui Arie, care vor încerca să ne strice unitatea credintei si să ne tulbure sufletele. Să nu-i ascultati. Tineti la Biserica lui Hristos, iubiti sfintele slujbe, ascultati de păstori si de mai-marii nostri rînduiti de Dumnezeu. Apoi fiti statornici în faptele bune, blînzi, smeriti, pasnici si iubitori de sfinti, ca niste fii ai lui Dumnezeu si urmasi ai Sfintilor Împărati. Bărbati, urmati Sfîntului Constantin în toate si luati în viată toiagul Sfintei Cruci! Iar femeile să urmeze exemplul Sfintei Elena, devenind mame credincioase, bune educatoare ale copiilor, fiice evlavioase ale Bisericii.
Să rugăm pe Sfintii Împărati Constantin si Elena si prin ei pe marele Împărat Iisus Hristos, să rînduiască pace în lume, domni si conducători întelepti peste popoare, întăritori ai dreptei credinte, păstori vrednici de Evanghelie si mîntuire sufletelor noastre. Amin
|
Arhim. Ilie Cleopa 5/20/2021 |
Contact: |
|
|
