Râul
Îmi vreau timpul
Îmi vreau viața!
Există adevărul și există restul
Sunt singur în camera sufletului meu
Și râul, râul aleargă stingher între maluri
Alintă cutia canopică a nisipului
Pietrele se-aleargă geloase pe unde
Apele vântură aerul precum daracul
Din stei în prag, din prag în stei
Scorburi sclipinde sau domoale doline
Pe-un curs integru sau salt eternal
Dipnoii în leneșă plonjare
Alunecă precum limacșii în balele lor
Când repezit, cânt leneș în bulboacă
Diamantele străluce-n stropii diletanți
Maiestos trece râul, demn Ankh!
Falnicul guyabon îmbie nectaridele
Parfum efuzează din orhideea anegra
Oulpiana-și scaldă grăbită obrajii
În firida pieptului din alabastru pur
S-au furișat piersicile sânilor
Și râul trece zglobiu și argintiu
Să se regăsească iar tumultoasa mare
Râul devine un pur metesenger
Oulpiana, aici la margine de râu
Iar te-ai jucat cu iubirea:
Între tandrețe, gelozie și magică împlinire.
Râul străbate bornele timpului somnoros
O, trecere-petrecere în umbră și penumbră,
Eternul sfârșit al poveștii tuturor
Îmi vreau timpul
Îmi vreau viața!
GENTHLIA
Mi-am pierdut o aluniță
Mă ceartă iubitul!
Prea des mă trezesc și fața oglinzii,
De parcă am descins din Rodinia
Eu sunt aceea: în tremur prematur
Ori înotând prin vălătuci de nori?
Gradus ad Parnassum: dulce visare!
Torentul iubirii zbucnește-n aura-mi?
Nu vreau numai dorită, ci pur înțeleasă.
Doresc apropierea, aferențele cu atractori,
Dar dragostea nu-i un simplu joc de noroc?
Regret lacrimile de crisolit ce animă
Ochii peștilor din havuzul abandonat.
Tânjesc după clarobscurul ninsorii
Chivernisite pe piscurile lansate-n ceruri.
Când mă atingi străfulger se-aprinde-n trup;
Îmi mișună dorința printre astrocite și gliale.
Am trecut pragul, stăpânesc oglinda?
Vai, câtă luptă poartă sufletu-mi
Când se desparte vremelnic de trup!
Geaba-mi dezmierd picioarele
Priveliștea lor mă fură parcă din visare.
Mijlocul e tot acolo, prea strâmt
Dar delicat ca netezimea petuniilor.
Pântecu-mi ancorat e-n golful coapselor,
Nerușinat așteaptă sau chitic se-ascunde?
Cercetați prelung, se rușinează sânii
Ce-și caută culcușul în volbura bluzei
Capu-mi, de-atâta privit și legănat,
Își pierde echilibrul de tine mângâiat.
Ce să mai zic de buze, de obrajii
Învăpăiați, supuși sub imperiul ochilor-nstelați.
Frumusețea, gingășia sunt depline sau trucate?
Te-ai jucat cu Firea, tu nestemată?
Sunt o biată fată sau nereida Abarbaree?
Ghicește tu, iubite, și pentru mine-o dată!
Cine-o are să mi-o dee,
Îi sărut gurița!
*
Când mă privești așa
Dispare lumea
.
(Sappho)
NEPHILA CLAVIPES
In memoriam William Shakespeare
La un moment dat anume
Descoperim viața și cu sora ei dragostea.
Din abditum mentis în efluviu
Simțim profund parfumul trupului tău.
Gesturi timide, pipăinde se pliază
Pe ale tale gesturi tandre, juvenile.
Dragonade, dragonade, dragonade
.
Îmbrățișări, ca de lachesis muta
Te-ndeamnă la multiplicate atingeri.
Sărutări în desant derutează
Buzele calde, umede-n devălmășie.
Eu mă simt în siajul lui Osseo,
Tu parcă, iubito, ești tiza reginei Guenievra.
Natura-i mai frumoasă parcă:
Se naște din spuma universală, spiritul.
Strecurăm mângâieri sublime.
Sub supravegherea inimii surescitate.
Constat, dragoste, a ta abilă tactică
Și-a ta strategie dospită în strigătul sângelui.
La început mă tulburi ca nicicând,
Mă îmbrățișezi îndeaproape și temeinic.
Îți simt mătasea grea a fiorului,
În sincron cu cleștii negri ai îndoielii.
Cu stăruință și multă măiestrie
Țeși în jurul meu, și-al tău iubito,
În rețele sofisticate o pânză ce ne copleșește.
Ne-aduci în așa stare, încât
În scurt timp inocentă dulci victime captive.
Epuizați, dar fericiți, ne transformă în cuplu.
Lume-ai mai frumoasă ca o sfântă tămâiere.
O, iubire, iubire, ne cauți și mereu ne găsești.
Ești păianjenul-țesător-în-cerc-aurit.
GLISSANDE
(Jocul de-a toamna)
Motto:
A venit toamna
.
Pune o frunză pe inima mea
(Nichita Stănescu)
Un elefant se legăna
Pe o pânză de păianjen
Zgribulită se lasă frunza
Vibrând pe o rază de soare.
Oare e dorul tău sau picură clipa?
Inima se-mbracă-n ploaie
Sub al ochilor-ți zăbranic.
Îți probezi tainic sărutul,
furișată sub castanul plângător.
Briza genelor, bravează-n genune
acostând pe beteala lacrimilor
Gorunu-și surghiunește uitata frunză
pe-o lamură pierdută-n suspin;
însângerată-i parcă aleea spre iubită.
Luna-i în tremur are febră;
adăpostită-i printre coarnele cerbilor.
Ciute trec în salturi scurte
înspre pajiștile zeului Cornatus.
Prin codrii agonizează spectre de voievozi,
iar vântul bate Morse pe ramuri suferinde.
Lumina-n clotoide trimite norii-n pribegie,
împăienjenind cerul ca un alcov
Toamnă, ți-ai pus gherghine la ureche
ca să fi fărde pereche!
Toamnă, latent interregn între viață și extincție,
pat germinativ pentru veșnice regenerări!
Primăvară vară toamnă iarnă
.
Primăvară vară toamnă iarnă
perpetuum mobile: suflete fă-ți timp!
Ai încurca melancolic rostul anilor
ignorând sistemul zecimal Dewey?!
Sărutând, flămând buze, ochi, gură, umeri,
ai schimbat calendarul ciclic al iubirii!
Gândurile mi-au decolat cu parapanta emoțiilor.
Și
a mai venit un elefant
.
ODYS
Viața toată-i un accident?
Tot ce trăiește trebuie să moară?
Mereu urmează o zi, apoi o noapte;
Prea lauzi ziua până apune soarele!
Spero-sperare; să speri e nobil;
Să speri, se zice, înseamnă să suferi?
Hypnos petrece abitir printre noi;
Simțuri, suflete invadează cu omertum.
Jelania mea e jelania a două suflete,
Vom dori să trăim etern prin urmași
Doar există adevărul și există restul.
Pururea-n van îmi clădesc castelul,
Îl întăresc cu poduri, herse, donjon;
Trebuie neapărat să revin mereu în ciclogeneză
Planuri făcut-am, trasee stabilind,
Calea lui Odysseu o pierdui curând.
Mereu descoperim viața: apărem ca Nimeni,
Adoptăm aleatoriu un nume, o vocație,
O direcție predestinată între semeni
Căutăm perechea, o hrănim cu iubire,
Pavăm calea cu intenții bune.
Enigma persistă: singurul lucru
Important, călăuzitor este sfârșitul?
Uit pentru o clipă paradoxul,
Punctul meu slab este dragostea pentru tine.
Făcutu-s-a tărie cu Tăria Ta !
CONDATUR INTRA MEUM LATUS
Roma, Roma, Roma!
Atinge-mi spiritul marmorean,
Fură-mă din viața mea!
Șapte coline sentimentale
Pudrează cu cinabru și smarald,
Străjuiesc etern străvechiul Tibru.
Tehui, umblând, invoc seninătate,
Mă strădui să aglutinez în mine
Mirajul unui trecut ce mă tot îmbie.
Plină de vrajă, Mona-Moone
Pâlpâie în tremur printre ramuri.
Chiparoșii se numără în fiecare seară,
De nu ies la număr murmură cu jale.
Undele se reped, la vale,
Mângâind cu dojana ierburile-nalte
Și parcă, din aval, zăresc contururi:
Sunt navele din Nemi mereu în flotare.
Caligula le păstorește, protejat de lari
Ce serbări sardanipalice se iscă:
Poruncă a dat să-i fie făurite temple
Plutitoare, încastrate în grădini imense,
În care desfătarea, desfrâul să conteze.
Opulență-n toate, în mobile și vase,
În voaluri, ținute și coafuri zeloase.
Caligula e-n toate, încununat cu lauri,
Hlamida-i bogată alunecă pe trup vânjos;
Veselie mare, licori se revarsă pe barba-i.
Și mândre patriciene, și câte vestale
Răvășesc mintea și simțurile regale.
Generali hârșiți în prea lungi bătălii
Se lăfăie în înzorzonate dahabiye
Roma lor era alta, altă lume,
Cea de desfrâu, orgolii și păcate întreținute
...Se tulbură din nou al meu vis,
Alunecă pe ape; Tibrul este tot acolo,
Astă seară e plin numai de șoapte
Mă-nchin tot mai ades la steaua Xibalba
O clipă am crezut că poate
Sunt singurul muritor din lume.
Roma, Roma, Roma...
Există o Ineinanderschachtelung
Între lumea ta și cea a mea
AUTOBIOGRAFIE RAPIDĂ: RECENSĂMÂNT
De-o vreme...tot mai des
îmi examinez prelung instinctiv,
degetele de la mâini și picioare.
Oare voi duce la bun sfârșit operațiunea?
Vor ieși întotdeauna în mod corect?
Vivisecție sau moft temporar?
(așa, mama nou-născută
cercetează febril propriul prunc)
De fiecare dată mă-ntreb:
Este evident sau m-am încurcat în evaluare?
De ce numai câte cinci la fiecare?
E rost de filozofare?
Las în seama lui Aristotel și Anaximandru!
Deși nu mă știu un ET reptilian,
verific atent lintița pielii mele;
ce arabescuri s-au mai imprimat,
ce pliuri s-au adăugat ca-ntr-o hartă?
Secate sunt deltele minione
din colțurile căzute ale gurii.
Treptat, ochii s-au cuibărit în orbite,
precum peșterile neanderthaliene
în stâncile străvechi ale Gibraltarului.
Și totuși, luminițele din pupile
anunță încă vivacitatea trupului.
M-am pierdut în aritmetica celulelor.
Chipu-mi pare oarecum rătăcit
în dumbrava răvășită a părului
Armele seducției
S-au rătăcit în penumbră; s-a tras cortina!
Păcatul și-a pierdut sensul,
a anulat direcția rozei vânturilor.
Doamne...și câte amintiri
pliate precum filele cărților pentru copii!
Și cu toate acestea, mișună alert versurile
printre circumvoluțiunile memoriei mele:
Câte n-aș mai vrea să vă ofer!
E clar: cerere și ofertă!
Dar nu orice ofertă,
ci una pornită din suflet și minte.
Curcubeul încă străluce
deasupra zilelor mele faste.
Oi ! Oi ! Oi !
Vedeți : viața-i sacră !
(sub sarabanda anilor
ca podoabele repetitive de sărbători).
|
Tanase Grosu 1/22/2021 |
Contact: |
|
|
