„Datorie de mulțumire” pentru cei „vrednici de neuitare ” care au făcut ca Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu să existe...
„Viața mea a fost un șir de miracole”, spunea Brâncuși. Putem afirma că și înfăptuirea Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu a fost un miracol.
Singura creație de for public a sculptorului, inaugurată în 1938 la Târgu-Jiu , a pus orașul pe harta artei mondiale.
Primul război mondial, pe care-l numim „războiul de întregire”, a dus la împlinirea idealului de veacuri al neamului nostru – Marea Unire. Eroismul ostașilor care s-au jertfit pentru patrie i-a făcut pe urmași să dorească să le nemurească amintirea. S-au ridicat peste tot troițe, monumente comemorative, mai mici sau mai mari. Orașul Târgu-Jiu se mândrea cu implicarea populației în apărarea urbei la bătălia de la Podul Jiului din 14 octombrie 1916. O placă memorială pusă la pod în octombrie 1920 amintea tuturor că „Aci bătrânii, femeile, cercetașii și copiii Gorjului au oprit năvala vrăjmașe apărându-și cu vitejie căminurile.”
Liga Națională a Femeilor Române din Gorj, condusă de Arethia Tătărescu, i-a încredințat sculptoriței Milița Petrașcu realizarea monumentului eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu. Frumosul sarcofag s-a inaugurat la 8 septembrie 1935.
Invitată să ridice și monumentul în cinstea tuturor eroilor gorjeni căzuți în război, Milița refuză cu smerenie oferta, precizând că mult mai potrivit este mentorul său, sculptorul Constantin Brâncuși.
În 1934, Arethia Tătărescu îl contactează pe Brâncuși la Paris, dar, conform mărturiei din 1999 a Sandei Negropontes, artistul este reticent la început. Putem presupune că-și amintea de eșecul proiectului pentru Spiru Haret, refuzat în 1914 de ministrul Morțun, sau de tergiversarea monumentului eroilor din Peștișani, din cauza neînțelegerii dintre comitete din 1921. În octombrie 1928 nu se implicase în concursul pentru „un măreț monument care să simbolizeze împlinirea idealului nostru național Unirea Tuturor Românilor și contribuția la acest act istoric a marelui rege Ferdinand I ”, întrucât indicațiile precise ale concursului limitau drastic libertatea de acțiune. Este demn de relevat că în corespondența legată de proiectele pentru Haralambie Lecca (1928) sau Caragiale (1931) sculptorul pretindea „deplină libertate în ceea ce privește concepția lucrării și timp de ajuns”, precum și informații despre „planul despre lărgimea locului și ce este clădit împrejur”. Corespondența lui Brâncuși cu Arethia Tătărescu a ars în 1950 și nu poate fi studiată. Discuțiile purtate de aceasta cu sculptorul la Paris în cursul anului 1934 l-au convins pesemne că libertatea sa de acțiune va fi totală, că-și va putea alege liber amplasamentul și că va beneficia de sprijin material. Arethia, ea însăși pasionată de artă și îndrăgostită de frumos, l-a înțeles cel mai bine pe Brâncuși.
Să ne amintim că în timpul primei conflagrații mondiale Brâncuși se afla în Franța, intrată în luptă încă din august 1914. România își păstrase neutralitatea până în august 1916.
La 4 octombrie 1916 Brâncuși îi scrie lui Walter Pach că nu va merge la război întrucât consiliul de revizie nu l-a găsit apt, dar că este foarte bucuros că țara sa a intrat în luptă. Departe de patrie, de care este alături cu sufletul, sculptorul începe să cioplească în lemn coloane fără sfârșit. Va afla abia în 1919 că și-a pierdut mama și că sora sa este văduvă de război. Coloanele fără sfârșit vor apărea în continuare din mâna artistului. În 1933, la Galeria Brummer va expune trei astfel de lucrări, intitulate „ Proiect de coloane care, mărite, vor sprijini bolta cerului”.
La sfârșitul lui decembrie 1934 și la 7 ianuarie 1935 Brâncuși este vizitat de tânărul inginer Ștefan Georgescu-Gorjan, fiul unui vechi prieten din tinerețea sa craioveană. Ștefan este fascinat de coloanele de lemn din atelier și-i oferă artistului soluția pentru o coloană monumentală din metal, pe care sculptorul „spera s-o poată ridica în țară” : „Să se încastreze în beton baza unui stâlp solid de oțel, pe care să se tragă, suprapunându-se, ca niște mărgele uriașe goale în interior, „elementele” spațiale identice ale coloanei.” Satisfăcut de soluție,sculptorul îi propune tânărului să-l secondeze în proiectul la care fusese invitat de Arethia, propunere acceptată cu entuziasm de inginer.
La 11 februarie 1935, Brâncuși îi scrie Miliței Petrașcu : „nu vă pot spune cât de fericit aș fi să pot face ceva la noi în țară. Vă mulțumesc și deasemenea doamnei Tătărescu pentru privilegiul ce vrea să-mi dea. În prezent, toate lucrurile începute de atâta vreme sunt spre sfârșit și eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă - așa că propunerea nu putea să cadă mai bine.”
Realizarea proiectului va avea nevoie de „timp de ajuns”. Consultările artistului cu inginerul Gorjan s-au purtat în decembrie 1936, în mai 1937 și în august-noiembrie 1937. Materializarea Coloanei s-a înfăptuit la Atelierele Centrale Petroșani, unde Gorjan era inginer-șef și adjunct al directorului. Se bucura de încrederea conducerii Societății Anonime Române pentru exploatarea Minelor de Cărbuni Petroșani și în special a directorului general Ion Bujoiu. Cunoștea foarte bine forța de muncă din zonă și capacitatea tehnică a Atelierelor.
Trebuie accentuat faptul că propunerea Arethiei a fost sprijinită de soțul ei, Gheorghe
Tătărescu, premier al României în perioada 5 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1938. Guvernarea Tătărescu s-a caracterizat prin politica de încurajare a industriei naționale și printr-o înflorire economică fără precedent, care a permis finanțarea unor proiecte de mare anvergură.
Gheorghe Tătărescu a avut legături cu Valea Jiului încă din 1916, când, tânăr locotenent de rezervă „a călcat pentru întâiași dată pământul acestei văi ca ostaș al Regelui Ferdinand”, ca să elibereze Ardealul. În 1922 a fost printre fondatorii „Gazetei Jiului”. A ajutat mult zona ca subsecretar de stat la Ministerul de Interne în Guvernele Brătianu ( octombrie 1923 – martie 1926 sau iunie-noiembrie 1927) sau ca Ministrul Industriei și Comerțului în guvernele Duca și Angelescu (14 noiembrie 1933 – 3 ianuarie 1934).
La 15 aprilie 1926 Tătărescu a fost numit consilier juridic al Societății „Lupeni”. A colaborat îndeaproape cu Societatea Petroșani, în special cu directorul general Bujoiu. Ca excelent tehnician, inginerul Bujoiu a fost numit Ministrul Industriei și Comerțului în cabinetul Tătărescu în perioada 17 noiembrie-28 decembrie 1937.
A fost o șansă realizarea Coloanei în Atelierele Centrale ale Societății Petroșani, instituție de nivel european, cu profesioniști de elită și caracter multietnic. Muncitorii, tehnicienii și inginerii au lucrat în regie. Conducerea Societății a suportat cheltuielile de construcție în Atelierele Centrale și o bună parte din cheltuielile de montaj, fondurile alocate ridicându-se la aproximativ 2.500.000 lei.
Pentru monumentele închinate eroilor, Liga Națională a Femeilor Române din Gorj a contribuit cu sume reprezentând „rezultatele exclusive ale muncii de ani de zile”, totalizând 2.436.275 lei. S-au cheltuit 340.615 lei pentru Coloană. 683.198 lei pentru Poartă, 666.462 lei pentru Biserica Eroilor, 746.000 lei pentru exproprieri pentru deschiderea Căii Eroilor.
Autoritățile centrale au acordat o serie de subvenții orașului Târgu-Jiu, după clasarea sa ca localitate de interes turistic în mai 1936. Ministerul Lucrărilor Publice a alocat în septembrie 1937 cinci milioane pentru sistematizarea străzii care va deveni Calea Eroilor. S-au subvenționat și lucrări aferente parcurilor. Primăria a finanțat costurile lucrărilor de piatră altele decât Poarta, comandate la Deva.
***
Brâncuși s-a deplasat la București în iunie 1937. A discutat cu oficialitățile care urmau să finanțeze lucrarea, a mers la Poiana la familia Tătărescu și apoi a explorat Târgu-Jiul pentru a alege amplasamentul Coloanei. La sfârșitul lui iulie i-a arătat locul și inginerului Gorjan, venit special de la Petroșani.
În august 1937 a locuit la Petroșani în locuința inginerului și au stabilit împreună dimensiunile monumentului, ținând seama de posibilitățile financiare, de cerințele tehnicii și de viziunea artistică a sculptorului. Artistul a cioplit o fațetă a modelului de lemn al unui modul și a plecat apoi la Paris la 2 septembrie. Inginerul Gorjan a rămas cu întreaga răspundere a lucrării despre care l-a ținut la curent pe sculptor prin scrisori. Brâncuși s-a reîntors la Târgu-Jiu la 27 octombrie și a supervizat începutul operațiilor de montare a Coloanei. Între 10 și 14 noiembrie îl găsim la București, pleacă apoi la Paris și la 18 decembrie se îmbarcă spre India.
Metalizarea cu alamă Coloanei, care era gata montată din noiembrie, s-a realizat în iunie-iulie 1938 de firma „Metalizarea”, sub supravegherea artistului revenit în țară. La inaugurarea din 27 octombrie nu a participat decât Arethia Tătărescu.
***
Se cunosc numele tuturor celor ce au contribuit la materializarea Coloanei, mulțumită preocupării inginerului Gorjan, asistat de inginerul Eugen Haier.
Autorul concepției tehnice a Coloanei și coordonatorul întregii echipe a fost inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan.
Inginerul Nicolae Hasnaș de la Secția Siderurgică a avut cea mai importantă contribuție la proiectarea Coloanei. Au colaborat la desenele de execuție ale miezului de rezistență proiectantul Gavrilă Șomlo și tehnicianul Maschek.
Modelul brut al unui modul a fost confecționat de excepționalul meșter tâmplar de modele Carol Flisek. La tâmplărie au mai lucrat Oancea și Gurka.
La Turnătoria de fontă au lucrat doi excelenți specialiști – maistrul Szabo Emeric și ajutorul de maistru Gheorghe Anastasiu, asistați de Marin Buturoagă, David Leah, Gheorghe Pop, Groza, Teodor Brici, Petru Onu, Schlesinger și ucenicul Niculae Căprar.
Secția de construcții metalice, condusă de experimentatul și neîntrecutul meșter Ion Romoșan, ajutat de maestrul Ion Aldea, cuprindea muncitorii lăcătuși și de montaj Vasile Pop, Francisc Mihulca, Iosif Aurnaier, Francisc Gundel, Iosif Kecseti, Iosif Jigmond.
Principala contribuție la construcția și montarea Coloanei au avut-o șefii de echipă Francisc Hering, meșter lăcătuș de frunte, și Victor Borodi, excelent meșter sudor, primul sudor din Valea Jiului.
De fundație s-a ocupat gratuit Întreprinderea de construcții Wildmann din Brașov, inginer-șef Glöckner. De la Ateliere au venit maistrul Victor Perini și șeful de echipă Augustin Perini, precum și muncitorii Demeter Iosif, Mihai Smodilă, Kiss Miklos, Elekes Alexandru, Ion Florea, Tudor Iancu, Szakacs Francisc, Ioan Perdi.
La cofraje și schelărie au lucrat șeful de echipă Chebel Anton și Beltecki Iosif.
Topograf a fost Keckel care a verificat execuția montajului, iar controlor de calitate al montajului a fost Nicolae Silvestru.
Șofer a fost Alexandru Bredan.
Au existat prestații gratuite de transport din partea antreprenorilor Schäfer și Schächter.
Toate aceste nume sunt vrednice de neuitare.
Informațiile despre felul cum s-a construit Poarta sunt din păcate extrem de puține. Se știe că a existat o machetă, schițe și notații cu dimensiunile. Din corespondența cu doamna Tătărescu se păstrează doar ciornele unor scrisori ale sculptorului. Desenele de pe Poartă au fost cioplite în 1938 de Ion Alexandrescu sub supravegherea directă a artistului.
Informațiile despre Masă și Scaune sunt insuficiente. Există documente de arhivă referitoare la comenzile către firma „Pietroasa” din Deva.
Artistul nu a dat explicații despre simbolismul Ansamblului, nu l-a numit așa și a păstrat secretul pentru sine.
Cercetarea are de lucru pentru a completa datele.
***
Să ne plecăm în fața Sculptorului, a Arethiei și a lui Gheorghe Tătărescu, a Femeilor Române din Gorj, a Miliței Petrașcu și a lui Ion Bujoiu.
Să nu uităm însă gândurile frumoase exprimate de poetul Gheorghe Tomozei despre inginerul Gorjan care „a zburat cu o riglă de calcul în 1937”, dar și despre cei care „au executat strania comandă fără cusur, muncind drăcește și îngerește”, „amestecându-și confratern sudoarea, români, unguri, sași, evrei, slovaci (ori polonezi, ori cehi, ori austrieci)”, căci „pe truda lor, pe calculele, nervii și inspirarea lor s-a zidit monumentul sădit într-un câmp din măruntul oraș oltean de geniul Marelui Meșter.” .
|
Sorana Georgescu - Gorjan 12/7/2020 |
Contact: |
|
|
