Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


ZECE MAI - Ziua Independentei , Ziua Regalitati Romane

ZECE MAI - Ziua Regalitatii Române -

Etimologic, cuvântul «sarbatoare» provine din «dies servatoria», semnificând zilele în care romanii invocau zeii pentru a-i feri de rele si nenorociri. Odata cu introducerea crestinismului în Imperiul roman încep sa fie invocati nu zeii «conservatori» sau aparatori, ca pâna atunci, ci unicul «Deus conservator», adica Dumnezeul cel Adevarat (Vasile Pârvan).
În acceptiunea curenta, sarbatoarea are sensul de aniversare, comemorare, fie religioasa - momentele cele mai importante ale vietii Mântuitorului Iisus Hristos si ale istoriei Bisericii crestine - fie nationala, adica datele importante din istoria fiecarui popor.
Noi, Românii, - vom cinsti de-a pururi - pe linie nationala - date ca 24 Ianuarie, 27 Martie, 10 Mai, 28 Noiembrie sau 1 Decembrie -. Dintre toate acestea ZECE MAI -ziua întemeierii Dinastiei, Independentei si Regalitatii române - reprezinta cea mai completa, semnificativa si autentica sarbatoare nationala pe care românii de pretutindeni au datoria morala s'o cinsteasca întotdeauna.
La 10 Mai 1866, Principele Carol I de Hohenzollern-Singmaringen a fost proclamat domnitor al Românilor.
Înca din anul 1802, programele politice ale partidei nationale cerusera un domn strain, cerere cuprinsa si în propunerile Divanurilor ad-hoc din 1857 catre Marile Puteri si anume «Domn strain, dintr'o dinastie domnitoare europeana, ai carui urmasi sa fie botezati si crescuti în religia tarii» (adica Ortodoxa, n.n.), si aprobata de Conventia de la Paris din anul 1858.
Dupa abdicarea fortata a domnitorului Alexandru Ioan Cuza la 11 Februarie 1866, au existat doua motive principale în favoarea aducerii unui domn strain. Mai întâi, preocuparile de a consolida tânarul stat român, de a-i pregati întregirea cu toate provinciile românesti aflate atunci sub stapânire straina, apoi, lunga perioada de tranzitie de la separatismul Principatelor la osmoza lor definitiva (Stelian Neagoe). Prin alegerea unui domn strain, Românii sperau sa puna capat definitiv luptelor interne pentru putere, sa europeenizeze tara - adânc marcata de influenta turceasca - si sa asigure un sprijin diplomatic stabil pe plan extern.
În cautarea printului domnitor, Coroana a fost oferita initial contelui Philippe de Flandra - care a refuzat - apoi Principelui Carol de Hohenzollern-Singmaringen - care a acceptat - ultima candidatura fiind sprijinita de Napolean al III-lea si de Bismark.
Plebiscitul national din 2-8 Aprilie 1866 a consfintit alegerea Printului Carol I ca Domnitor al României, cu 685 000 voturi pentru si numai 224 contra. Dupa o calatorie plina de peripetii, Principele Carol a sosit pe teritoriul României, la Tr.-Severin, la 8 Mai 1866, fiind nevoit sa-si ascunda identitatea cât timp a traversat teritoriul austriac. Era însotit de I.C. Bratianu. Avea numai 27 de ani.
La 10 Mai 1866, Principele Carol I a depus juramântul ca domn constitutional al României, în fata Parlamentului, prezidat atunci de Manolache Costache Epureanu, spunând : «Jur de a fi credincios legilor Tarii, de a pazi religiunea României, precum si integritatea teritoriului ei si de a domni ca Domn constitutional». Juramântul l-a depus pe Sfânta Evanghelie, în fata Mitropolitului de atunci al Tarii, Nifon. Si Printul Carol si-a tinut juramântul.
Asadar, la 10 Mai 1866 începea pentru Principele Carol o domnie lunga si rodnica, ce va dura aproape jumatate de secol. Unul din primele acte politice ale noului Domn a fost proclamarea noii Constitutii - la 1 Iulie 1866 - una dintre cele mai democrate la aceea vreme, care va ramâne în vigoare pâna în anul 1923 (Vlad Georgescu).
Caracter ferm si viguros, personalitate înteleapta si curajoasa, Principele Carol a ajutat statul român sa se consolideze, punând viata publica pe baze moderne.
Primii ani de domnie s'au caracterizat printr'o acuta instabilitate politica, pâna în anul 1871 schimbându-se 13 guverne - deoarece lumea politica româneasca se deprindea anevoios cu formele constitutionale. Încet dar sigur, noul Domn s'a implicat în politica interna si externa a Tarii. Astfel, a stimulat organizarea institutiilor statale, mai ales a armatei, care va juca un rol decisiv în obtinerea Independentei de stat în anul 1877.
Pe plan extern, Rusia si Austro-Ungaria vedeau cu ochi rai consolidarea noului stat român. În plus, simtind iminenta unui nou razboi ruso-turc, Principele Carol a chemat în 1876 pe liberali la conducerea Tarii, cu Ioan Bratianu ca presedinte al Consiliului de ministri si cu Mihail Kogalniceanu la externe, guvernare care va dura pâna în anul 1888, si în timpul careia se va proclama Independenta în anul 1877 si Regatul în anul 1881, ambele într'o sfânta zi de 10 Mai.
La 10 Mai 1877, România si-a câstigat Independenta de stat. Înca de la începutul domniei sale, Principele Carol îsi exprimase dorinta de a modifica raporturile cu Imperiul otoman si de a recâstiga independenta Tarii. De exemplu, în scrisoarea prin care anunta tarului Rusiei urcarea sa pe tronul României, vorbea de «ora însemnata de Providenta pentru dezrobirea Orientului si a crestinatatii» (Vlad Georgescu), iar în Iunie 1876 îsi exprima public parerea ca problema orientala nu va fi rezolvata decât odata cu dezbinarea Imperiului otoman.
În Octombrie 1876, Ioan C. Bratianu a avut convorbiri cu tarul Alexandru al II-lea al Rusiei. Ele au permis semnarea, la 4 Aprilie 1877, a unei Conventii militare ruso-române prin care se consimtea libera trecere a armatelor rusesti pe teritoriul României si se garantarea integritatea sa teritoriala.
Dupa ce Rusia a declarat razboi Turciei si armatele turcesti au început sa bombardeze malul românesc al Dunarii, guvernul român a declarat Tara în razboi cu Turcia, ceea ce s'a facut solemn la 10 Mai 1877. Au ramas memorabile cuvintele ministrului de externe, Mihail Kogalniceanu : «Suntem deslegati de legaturile noastre cu Înalta Parta . . . Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare !». Dupa acest discurs, Camera a votat - cu 79 voturi pentru si 2 abtineri - o motiune care declara «Independenta absoluta a României». Cu acest prilej s'a instituit si Ordinul «Steaua României», ca simbol extern al suveranitatii Tarii.
În fruntea armatei române de 35 000 soldati, la 21 August 1877, Principele Carol a ajuns la Poradim, lânga Plevna si - în calitate de comandant suprem al armatelor ruso-române - a condus atacul victorios asupra redutei de la Plevna. În plus, armata româna s'a acoperit de glorie la Rahova, Smârdan si Vidin, pentru a nu aminti decât cele mai de seama victorii.
Vitejia românilor, abilitatea lor diplomatica, unitatea de monolit în jurul Domnitorului Carol au facut posibila Independenta de stat, cucerita cu mari sacrificii pe câmpul de lupta, precum si revenirea la Patria Mama a vechii provincii românesti a Dobrogei (Cadrilaterul).
Congresul de la Berlin din 1878 confirma Independenta de stat a României, dar - paradoxal - pierdeam sudul Basarabiei, încorporat aliatei noastre din razboi, Rusia, în ciuda eforturilor diplomatice ale lui I. C. Bratianu si M. Kogalniceanu. Deci, drept recunostinta pentru alianta noastra leala si pentru sacrificiul ostasilor români, Rusia ne-a rapit din nou Basarabia - ca în 1812 -. S'a dovedit astfel - daca mai era nevoie - ca nu putem avea niciodata încredere în rusi si în cuvântul lor ! Si istoria se va repeta pâna în zilele noastre !
La 10 Mai 1881, România s'a proclamat Regat. Prin vointa unanima a natiunii române, Domnitorul Carol a devenit întâiul Rege al României, cu numele de Carol I. Pregatind acest mare eveniment istoric, raportul Consiliului de ministri din 14 Martie 1881, glasuia : «Corpurile legiuitoare . . . au luat initiativa si au votat astazi - în unanimitate - si fara nici o deosebire de partid - proiectul de lege prin care România se proclama Regat si Maria Ta Regala, ca si mostenitorii Tai, iei titlul de Rege al României.
«România, constituita în Regat, completeaza si încorporeaza opera regenerarii sale. Ea îsi da un nume, care este de acord cu pozitiunea ce a dobândit, ca Stat Independent. Prin noul nume si titlu se întaresc mai mult stabilitatea si ordinea în România . . .
«Regatul român, Maria Ta, este astfel continuarea domniei române ; nu are alt program, nici alte aspiratii, nici alte tendinte. Este o consacrare, o întarire mai mult data de Români principiului monarhic, pe care Maria Ta ai stiut a-l planta adânc pe pamântul României.
«Forta morala si materiala a noului Regat o vom cauta acolo unde ea exista : în practicarea cu sfintenie a regimului constitutional, în dezvoltarea resurselor noastre, în completarea organizarii noastre sociale si economice, în fine, în continuarea unei politici leale si oneste mentinând cele mai bune relatii cu toate Puterile si inspirând o egala încredere ca si în trecut.
«Aceasta este semnificatia, acesta este scopul Regatului Român. Astfel l-au înteles Corpurile legislative, astfel l-au votat în unanimitate de care Românii au dat de multe ori dovada ca o pot avea pentru orice fapta mare si nationala». Semna Ion Bratianu si ceilalti ministri.
În anul 1893, pentru a contracara tendintele anexioniste ale Rusiei, proaspatul Rege Carol I a încheiat o alianta cu Germania si cu Austro-Ungaria.
Odata cu proclamarea Regalitatii, istoria României a intrat într'o noua faza. În câteva decenii, Tara a facut progrese considerabile, cunoscând o adevarata înflorire economica si sociala. În plus, Românii din provinciile atunci înstrainate priveau cu admiratie la Regele Carol I, iar sprijinul pe care acesta l-a dat nazuintelor lor de revenire la Patria Mama a fost decisiv, desi România Mare se va realiza sub Regele Ferdinand (1914-1927) în 1918.
Regele Carol I a fost un monarh constitutional întelept, exigent si demn, de o moralitate fara pereche si un diplomat abil, pe plan extern si intern, domnind cu masura si modestie deasupra fractiunilor si partidelor politice (Vlad Georgescu). El a reusit sa întareasca prestigiul international al Tarii, fiind tot timpul atent la frontierele ei. Iar în Tara a fost un mare iubitor si sustinator al culturii - artelor, literaturii si stiintei - punând bazele Fundatiei «Carol I» pentru studentii merituosi. A fost secondat de sotia sa, Regina Elisabeta - alias Carmen Silva - o scriitoare de mare sensibilitate.
În 1914, la moartea sa, Regele Carol I a fost deplâns de întreaga natiune, care i-a acordat apelativul de «Întemeietorul».
Pâna la instaurarea regimului comunist în România, ziua de 10 Mai era ziua nationala, «tripla coroana», sarbatorita în toata splendoarea ei. Regele, curtea, ostenii si poporul participau în biserici la Te-Deum-uri, adica la slujbe de lauda si multumire lui Dumnezeu pentru binefacerile cu care binecuvântase poporul român. Se iesea, apoi, la iarba verde si se sarbatorea cu demnitate, bucurie si frumusete Ziua Nationala.
Dupa 1948, sarbatoarea de 10 Mai a disparut din calendarul oficial românesc, dar niciodata din inimile Românilor. Exilul si-a asumat nobila sarcina de a comemora, cu respect si demnitate, întreita semnificatie a Zilei Nationale si o va face atâta timp cât în România nu se va instaura o democratie adevarata.
Dupa Decembrie 1989, noii guvernanti de la Bucuresti au înlocuit hulita sarbatoare de la 23 August cu cea de la 1 Decembrie 1918, ziua unirii Transilvaniei cu România, zi deosebit de importanta pentru noi, Românii. Fara a diminua cu nimic importanta zilei de 1 Decembrie, trebuie însa sa nu uitam ca mai sunt înca sfinte pamânturi românesti care - rapite din trupul Tarii - n'au revenit la Patria Mama. Ma refer direct la Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta si la Cadrilater, pentru care Românii din Tara si din Exil au datoria morala sa nu precupeteasca nici un efort pentru refacerea României Mari din 1918.
De aceea consideram ca adevarata sarbatoare nationala a României este ziua de ZECE MAI, deci ne pronuntam implicit pentru restabilirea Monarhiei Române. Numai astfel ziua de 10 Mai îsi va relua pentru totdeauna locul în sufletele Românilor de pretutindeni, sarbatorita deocamdata numai în comunitatile noastre din Exil, cu binecuvântarea preotilor lor.

«Zece Mai va fi de-a pururi
Sfânta Zi, caci ea ne-a dat
Domn puternic Tarii noastre
Libertate si Regat !»








Preot Prof. Dr. Cezar Vasiliu - Montreal    5/10/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian